Radu Chiriţă

Blog

  • Iar despre democraţie, stat de drept, Constituţie şi alte lucruri mărunte şi inutile

    Avalanşa de evenimente din ultimele 2-3 săptămâni, toate fiind legate mai mult sau puţin de constituţional, a fost atât brutală, încât oamenii din ţara asta care mai şi muncesc n-au avut timp nici să le afle pe toate. Aşa că nu am scris nimica până acum. În plus, nu-mi place să scriu mult şi ar fi foarte multe de spus. În fine, m-am abţinut de la scrie ceva pentru că pare că mintea multora funcţionează după principiul cine critică ceea ce se întâmplă acum e pedelist sau băsescian, ignorând faptul că există mulţi cărora le e greu să aleagă între două ghene de gunoaie la fel de puturoase.

    Cred însă că lucrurile se împut din ce în ce mai tare şi mă tot întreb la ce dracu’ mai predau la şcoală despre democraţie şi stat de drept? Ori despre Constituţie şi alte instituţii? Numa’ ca să mă aflu în treabă? Adică, nu mai bine mă duc la primul curs le spun la copii că sistemul nostru constituţional – din 1991 până acum, ca să nu avem confuzii – este unul simplu: cine e la putere face ce vrea, restul: “ciocu’ mic, că noi suntem la putere acum”, ca să citez dintr-un klingonian în viaţă? Restul de 13 cursuri mergem la bere, că nu are niciun rost. Ce sens are să înveţi ceva la şcoală, să deschizi televizorul şi să vezi că la şcoală înveţi numai prostii?  Aşa, o scurtă enumerare, ca să mă refer numai la ultimii 2-3 ani, portocalii amentecaţi cu roşu, la grămadă:

    – ne-o spus ăla la şcoală că într-un stat de drept hotărârile judecătoreşti se pun în executare obligatoriu, mai ales dacă sunt împotriva statului? Te uiţi la tv şi constaţi că guvernul nu o fost la cursul ăsta, de aia o dat 4 ordonanţe la rând prin zice că nu are chef să le execute

    – m-o picat ăla la examen că am scris că preşedintele poate fi suspendat din funcţie fără avizul Curţii Constituţionale? Am picat degeaba, că la teve zice că nu trebuie…

    – ne-o explicat fraierul la şcoală cum e cu schimbarea preşedintelui camerelor, că o durat şase luni până l-o schimbat pe nepotul lu’ Tamara – la momentul ăla – şi ce-o zis Curtea Constituţională despre asta. De fapt, e mult mai simplu, tati, în 2-3 ore se rezolvă totul.

    – ne-o explicat prostu’ ăla la şcoală cum e cu judecătorii Curţii Constituţionale, că sunt numiţi de preşedinte şi camere. Aici o avut dreptate, că aşa zice şi la teve. Da’ cică nu e bine. Culmea, asta ne-o spus şi ăla la şcoală. Apoi, apare şi diferenţa. La teve zice că trebuie să îi numească primul ministru, la curs nu ne-o spus asta.

    – ne-o spus fraieru’ că ordonanţele de urgenţă trebuiesă se dea aşa, când arde ţara. Fostul guvern a spart orice record în domeniu, guvernul nou mai are un pic şi modifică şi Constituţia prin ordonanţe de urgenţă.

    – etc., etc., etc.

    Şi revin cu întrebarea de bază: io la ce dracu’ mai predau despre Constituţie? Ca să le spun la copii numa’ minciuni? Să râdă ăia de mine că sunt ultimul fraier care află că oricum Constituţia aia nu e bună la nimic. Nu vreau să mă dau mare deştept, dar vă invit să citiţi texte scrise cu câteva luni în urmă pe blogul ăsta. În jumate dintre ele mă plângeam de atacuri grave şi extrem de grave la statul de drept, la democraţie, la supremaţia legii etc. S-a schimbat ceva? Nu, singura diferenţă este că ăştia de acum au mai mult elan tineresc şi le învârt mai repede.

    Şi nu pot să nu constat un grad de ipocrizie care depăşeşte orice urmă de bun simţ şi creează o senzaţie de greaţă incredibilă. Urlă pedeleul acum că s-au schimbat preşedinţii de camere de o manieră neconstituţională? Da’ ei cum l-au schimbat pe preşedintele senatului acum ceva vreme? Urlă useleul că avocatul poporului este de-a lu’ băsescu? Şi vor să îl schimbe cu unul de-a lor, nu? Urlă că juzii de la Curtea Constituţională sunt de-ai preşedintelui? Şi cu cine vor să îi schimbe? Cu ai lor? Urlă pedeleul despre controlul politic al instituţiilor statului prin ordonanţe de urgenţă emise peste noapte? Aşa repede se uită diverse ordonanţe de acum un an, doi? Urlă pedeleul despre tentative de control asupra justiţiei? Uită legea răspunderi magistraţilor care îi face pe ăştia maşinuţe cu telecomandă şi care a fost promovată şi adoptată de ei? A urlat ani de zile useleul şi a făcut plângere penală contra directorului de la drumuri Cluj, responsabil de “centura de diamant” (dacă era din diamant costa mai puţin cred)? L-au numit şef naţional peste drumuri şi autostrăzi? Urlă pedeleul despre plagiatul penibil şi penal al lui ponta? Doamna cu fiţe din partidul cu pricina tocmai ce a declarat că e normal să plagiezi teza de doctorat dacă eşti om ocupat, îi pui pe alţii să copieze de undeva. Rectorul UBB ne explică că nu acea comisie are competenţa de a se pronunţa pe plagiat? O citit art. 170 din legea educaţiei (cât de repede ajungi să regreţi voturi….)? Cere băsescu respect pentru instituţiile statului? O uitat de “vedem noi cine pleacă”? Ziarul oficial al useleul îl pune pe năstase pe o listă a persecutaţiilor politic alături de cei care au murit la Sighet? E posibil aşa ceva? Preşedintele peneleului afirmă că vadim este de treabă, iar partidul lui e un partid serios, de dreapta? Unde dracu’ o să ajungem?

    Scriu din astea până mâine dimineaţă, dacă mă pornesc. Ar fi încă de spus zeci de pagini. Ar fi de discutat despre libertatea presei. Ar fi de discutat despre faptul că am discutat în Parlament şi la teve despre cine merge la o şedinţă şi nu despre ce se decide la aceea şedinţă (în linii mari, reducerea fondurilor pentru statele nou admise în UE, inclusiv România, şi despre contribuţia pe fondul de stabilitate, adică la profitul unor bănci, respectiv vreo câteva miliarde de euro pentru România. Ne-o durut în cur despre astea, important era cine merge). Ar fi de discutat despre faptul că 90 % din doctoratele în drept din România sunt plagiate ori sub nivelul unui lucrări decente de licenţă. Ar fi de discutat despre demenţa din domeniul educaţiei, care nu are un ministru decent de zeci de ani. Dar nu e timp de toate astea, pentru că pun pariu că în astea 20 de minute de când scriu chestia asta, s-o mai întâmplat ceva care ar trebui pus undeva pe o listă din cele de mai sus.

    Rămân două idei, cred, majore. Noi nu avem astăzi o democraţie. Niciunul dintre cei care ne conduc nu se cred că sunt şi nu se simt reprezentanţi ai noştri. Sunt şi se simt reprezentanţi ai partidului lor sau al lor înşişi. Asta nu e democraţie. E orice, dar cel mai probabil idiocraţie, sistem pe care l-aş defini ca fiind sistemul ce reuşeşte să promoveze în funcţii de conducere numai idioţi, în timp ce oamenii buni, normali la cap şi morali stau şi se minunează la teve sau sunt în Canada.

    A doua idee este că ne trebuie urgent o nouă Constituţie. Nu aia penibilă pe care ne-o propune băsescu. Nu o modificare a ăsteia de acum, pentru că cei 20 de ani de când există şi mai ales ultimii 3-4 ani, inclusiv ultimele săptămâni, ne arată că această lege fundamentală a eşuat în protecţia democraţiei şi a statului de drept. Ne trebuie o Constituţie care se ne protejeze de abuzuri. Ne trebuie o Constituţie care să nu permită ordonanţele de urgenţă. Ne trebuie o Constituţie care să nu permită numiri pe criterii politice, inclusiv la Curtea Constituţională. Ne trebuie o Constituţiei care să stabilească odată pentru totdeauna sistenul electoral. Ne trebuie o Constituţie care să nu permită traseismul politic. Ne trebuie o Constituţie care să nu permită dictatura, nici a guvernului, nici a preşedintelui, nici a parlamentului, nici a funcţionarului de la finanţe.

    Cred că măcar atâta ne datorăm nouă şi generaţiilor viitoare. Şi le-o datorăm şi ălora care au murit în 89 şi în 90 ca să avem o broşurică mică, intitulată Constituţia României şi care să ne apere. Pe noi, nu pe conducători. Şi ca să am şi eu ce dracu’ să predau la cursul de consti.

  • Ironii ale sorţii

    Acum ceva vreme am “sărbătorit” 22 de ani de la 13-15 iunie. Ştiu că mulţi dintre cei care îmi citesc mie prostiile pe care le scriu aici nici măcar nu erau născuţi atunci şi şi mai puţini ştiu sau işi mai aduc aminte ce s-a întâmplat atunci. O scurtă trecere prin istorie poate nu strică. La 22 decembrie 1989, Ceuşescu fuge iar vidul de putere este ocupat de FSN, organ autoproclamat conducătorul statului. FSN, format în principal din activişti de partid de linia a doua, începând cu Iliescu şi terminând cu Roman, ocupă absolut toate instituţiile publice din ţară. Tot guvernul, tot parlamentul, toate primariile tot era format numai din membrii FSN. Aceştia promit că vor organiza alegeri în primăvară şi nu vor participa la ele. În ianuarie, se răzgândesc şi anunţă că participă la alegeri, iar Iliescu va fi candidatul partidului. TVR-ul condus tot de ei începe o campanie incredibilă de murdărire a partidelor istorice – PNT, PNL, PSD – care se chinuiau să se reinfiinţeze. Se spune că ăştia vor vinde ţara la unguri, că vor aduce înapoi moşierii care nu vor transforma în iobagi etc. Toată propaganda comunistă este scoasă la bătaie.

    O parte din cei care au fost dispuşi să moară la Revoluţie – în principal studenţi – ies în stradă, dar protestele sunt înăbuşite barbar. La Timişoara se proclamă o declaraţie care interzice foştilor activişti să candideze. Restul ţării scuipă pe maşinile cu număr de Timişoara. La Tg. Mureş se inventează o bătaie între români şi unguri, prilej pentru a înfiinţa SRI, compus din foştii securişti. Urmează camapania electorală, în condiţii la care alde Lukaşenko sau Putin nici măcar nu visează. La alegeri FSN-ul cîştigă detaşat. În Bucureşti, în piaţa Universităţii începe o manifestaţie maraton prin care oamenii îşi cer libertatea înapoi. Zile în şir participă la manifestaţii şi 100 000 oameni (amintiţi-vă ce a fost în iarnă când au participat 5000), iar o parte dintre ei ocupă piaţa. În 13 iunie, poliţia atacă manifestanţii cu o violenţă greu de explicat. După aia, din ordinul dat de şeful poliţiei, se incendiază autobuzele miliţiei şi sediul ministerului de interne, pentru a arăta la televizor cum legionarii vor să ocupe Bucureştiul. Iliescu face apel la populaţia să vină în sprijinul FSN. Primii ies la apel muncitorii de la IMGB, oameni aduşi de pe sate la oraş să muncească în imensitatea aia comunistă. Se strigă: “Moarte intelectualilor! şi “Noi muncim, nu gândim!”. La acelaşi apel al preşedintelui, 15000 mineri se urcă pe trenuri şi vin val vârtej la Bucureşti. Trenurile sunt puse la dispoziţie de ministerul transporturilor condus de, ce surpriză!, Traian Băsescu. Minerii bat tot ce prind, se pişă şi se cacă în clădirea Arhitecturii din Bucureşti, dau foc la orice carte prind, bat orice ochelarist văd (ăştia cu ocheleri citeau, deci erau intelectuali, deci legionari vânduţi puterilor străine. Străine de Moscova) arestează (da, arestează) câteva mii de oameni. Bilanţul: cam 50 de morţi, 600 de răniţi, 7000 arestaţi. În Bucureşti se instalează liniştea. Guvernele străine întrerup orice colaborare cu România, care iese din izolarea internaţională după vreo 8 ani. Iliescu le mulţumeşte public minerilor pentru disciplina civică de a fi omorât intelectualii, iar Băsescu îi pune pe tren înapoi către casă. Petre Roman şi Adrian Năstase – vedetele tinere ale PSD – ne explică că în Vest minerii bat mult mai rău decât mieluşeii noştrii. Liderul minerilor – Cozma – devine erou naţional. Vadim şi cu Funar profită de momentul cu ungurii care vor să ne cucerească şi intră în Parlament. Nimeni nu mai protestează în adevăratul sens al cuvântului în România timp de 22 de ani.

    După o vreme, între lupii tineri ai FSN şi cei bătrâni apare conflictul între generaţii. Unii sunt prea sovietici, alţii ar fura după metode mai capitaliste. În consecinţă, FSN se rupe în două: PSD, regrupând elefanţii gen Iliescu, Văcăroiu, Rodica Stănoiu, Bârlădeanu, Năstase etc. şi PD regrupând pe alde Băsescu, Berceanu, Blaga etc. Stolojan este pus prim ministru şi naţionalizează valuta (adica ia toată valuta din conturile tuturor şi le dă în schimb ceva chibrituri). Peste ani, va fi propunerea dreptei române pe funcţia de prim ministru :). Încep să apară figuri sinistre de-a dreptul: Cozmâncă, Miky Şpagă, Hrebenciuc. Năstase devine vedeta PSD, fiind net mai spălat şi mai bun vorbitor al limbii române decât ăştia. Ajunge şi prim ministru la un moment dat, ocazie cu care îi vin nişte idei geniale. Una dintre ele este înfiinţarea DNA-ului. Alta este controlarea mai atentă a judecătorilor de la instanţa supremă.

    Trec anii….. Din foşti tovarăşi Iliescu şi cu Băsescu devin duşmani. Cei bătuţi în 14 şi 15 iunie în Bucureşti sunt demult prin Canada. PNŢ-ul nu mai există. PNL-ul s-a aliat o tură cu copilul rău al FSN-ului, iar mai nou cu copilul bun. Năstase urlă cu DNA-ul este instrument politic. Tot el urlă că a fost judecat un fost procuror devenit peste noapte judecător la înalta curte. Băsescu îl întreabă retoric pe un unul la televizor cine pleacă? A aflat răspunsul după câteva săptămâni. Nu era răspunsul corect.

    Ar putea fi ironic, dacă nu ar fi trist. Acum ceva vreme cică emigram în Congo dacă devenea preşedinte Năstase. Între timp, ne-am clarificat: îl iubim pe ăsta, nu pe celălalt, iar ţara sărbătoreşte victoria FSN-ului în alegerile împotriva FSN-ului. Ăia de-or murit în iunie 90, omorâţi de oameni conduşi de Iliescu şi aduşi cu trenul de Băsescu, se învârt în mormânt. De vis….

  • Despre furt

    1. Tocmai ce am votat şi, pentru a nu mai ştiu câta oară, am votat negativ. Adică, am votat ca să nu iasă careva. Stând cu ştampila în mână în cabina de vot, am realizat că noi nu ne alegem conducătorii. Alegem să nu fim conduşi de anumite persoane, pe baza principiului răului mai mic. Ce dracu’ de democraţie o fi şi asta? Am ajuns în schimb să furăm şi în condiţiile astea. Pare că se plătesc bani dacă te duci cu o poză cu ştampila pusă cum trebuie, plus alte incidente de ordin electoral. Să furi alegerile este una din cele mai vechi meserii din lume, alături de curvăsărie, dar parcă e din ce în ce mai grav. Şi nici măcar nu par să fure numai unii, par să fure toţi care au cea mai mică posibilitate să o facă. Singurii cinstiţi au rămas ăia care nu au cum să fure…

    Am făcut pauză de ţigară după ce am scris o parte din textul ăsta, să mă uit la ştiri: “În localitatea Panciu, din judeţul Vrancea, sectia de vot nr. 6  a fost închisă.  Trei din cele patru buletine de vot primite de un alegător nu aveau ştampila de control. Poliţia face cercetări în acest caz.” “Secţia 15 Năvodari a fost închisă, după ce au fost depistate persoane cu mai multe buletine de vot.”; “Activitatea secţiei 115 din Craiova a fost suspendată, după ce doi bărbaţi au fost prinşi în timp ce încercau să introducă mai multe buletine de vot în urne”. “Trei persoane din comuna Moviliţa, judeţul Ialomiţa, au fost reţinute. Un candidat a încercat să mituiască doi alegători.”; “Peste 320 de incidente electorale au fost înregistrate duminică, în primele trei ore de la începerea votării. Doar 66 au fost confirmate, 24 dintre acestea fiind infracţiuni de luare şi dare de mită, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru, citat de Mediafax.” Asta numa până la ora 11. QED.

    Am mai fumat o ţigară. o Ştire nouă: “În urmă cu câteva minute a fost sesizat un nou incident în Cluj-Napoca în cadrul alegerilor locale. Secția nr. 11 a fost închisă după ce au fost găsite buletine gata votate cu sigla PDL. Biroul Electoral Județean a confirmat problema întâmpinată în desfășurarea alegerilor. Vom reveni cu amănunte.” Senzaţional, jur. Aaaa, era să uit: în faţa mea la secţia de vot, o femeie tocmai ce descoperise că maică-sa votase, deşi o murit anul trecut. Comisia electorală nu era foarte panicată.

    2. Ieri s-a terminat şi campania electorală. Oraşele au fost împânzite de afişe, cutiile poştale şi mailurile nu au făcut faţă la afluxul de îndemnuri, pixuri şi realizări, au sfârâit micii prin parcuri etc. Toate astea au costat zeci la milioane de lei la nivelul ţării. Mă întreb şi eu: de unde dracu’ atâţia bani? De ce ar dona o firmă sau o persoană mii sau zeci de mii de euro pentru campania electorală a unui partid sau candidat? De ce sunt firme care au donat tuturor partidelor cu şanse? Ştim toţi răspunsul, dar ne facem că plouă. Nu mai bine cu zecile astea de milioane de euro cheltuite ca să îi văd faţa unuia pe stâlpii din oraş, făceam ceva pentru oraşul ăla? Firmele şi persoanele alea care au donat pentru campania, de ce dracu nu mai donează şi după campanie? De ce să donezi 10000 euro pentru o campanie, când tu dai 2000 lei de Crăciun unui spital şi pozezi în mare binefăcător? Răspunsul se învârte tot în jurul cuvântului furt. De fapt, toată campania s-a învârtit în jurul acestui cuvânt. Oamenii s-au acuzat unul pe altul de furt. Cetăţenii nu or votat pe ăla cu proiecte mai bune, ci pe ăla care o furat mai puţin. Nu am auzit pe nimeni în jurul meu discutând despre care program electoral e mai bun, mai credibil, mai puţin SF. Nu, tati, s-a discutat numa’ despre care e mai puţin hoţ. Genială democraţie avem. Aş spune, uitându-mă şi la punctul unul, că e democraţie a furtului.

    3. Anul trecut s-au pus camere în sălile de examen la bac, ca să oprim furturile, iar rezultatele au fost dezastruoase. Generaţii întregi de oameni şi-au luat bac-ul prin fraudă. La examenele mele de la facultate, nu există sesiune să nu prind oameni încercând să fraudeze examenul. Sunt convins că pe unii nu i-am prins. Anul ăsta am prins vreo 2 care făceau lucrări de diplomă “originale” pe bani. Nu am ce să le fac, că fapta nu e infracţiune. Netul e plin de anunţuri cu aşa ceva. Sunt site-uri de unde poţi să îţi cumperi, plătind cu cardul, o lucrare de diplomă. Sunt site-uri dedicate instrumentelor pentru copiat la examene. Ăştia sunt generaţiile care vor candida la alegeri în anii ce vin. Dintre ăştia va trebui să alegem. De vis… Au fost oameni prinşi copiind la examenul de promovare a judecătorilor şi procurorilor. Am auzit de o culme a copiatului: o studentă la teologie a fost prinsă copiiind din Biblie. Părinţii vin peste tine la facultate să îţi ceară să le treci odrasla, nu să le înveţi odrasla.

    4. Sute sau mii de profi universitari, conferenţiari şi conducători de doctorat au obţinut titlurile prin plagiat, minciună şi spăgi. Imensa lor parte au scris mai mult decât au citit. Doi au fost temporar miniştrii educaţiei. Ai educaţiei, repet, pentru că e important. Noul ministru al educaţiei, între două dezacorduri groaznice lansate pe televizor, a desfiinţat comisia care tocmai ce anulase câteva titluri de prof obţinute prin furt. A numit altă comisie, să fie bine şi să nu avem probleme.

    5. Corpul de control al primului ministru anunţă că statul a plătit 160 de milioane de euro pentru angajarea unor firme de avocatură. Când mi-am deschis prăvălia de avocatură, am făcut un abonament la o firmă care îţi anunţă licitaţiile publice pe domeniile care vrei tu, pentru a te putea înscrie la licitaţii. Nu am participat la nicio licitaţie, dar e fascinantă urmărirea acestora. Jumate dintre ele se anunţă azi, iar licitaţia o fost ieri. Zilele trecute s-a anunţat o nouă licitaţie. O firmă de stat dorea să angajeze un avocat pentru reprezentarea într-un litigiu de achiziţii publice. Suma oferită era de 900 000 lei plus TVA. Pentru un litigiu, atât. Un litigiu complex, e adevărat, dar eu nu cred că există vreo firmă privată care să ofere 20% din suma aia pentru un litigiu. De ce nu m-am înscris la licitaţie, ca să ofer un preţ mai mic? Pentru că una dintre condiţiile de participare la licitaţie era să mai fi avut un contract de reprezentare cu statul pentru minim 500 000 lei. Pe scurt, nu m-am putut înscie la licitaţie, pentru că nu am furat niciodată.

    6. Nu am o statistică, dar cred că dintre cei condamnaţi definitiv pentru corupţie cel mai mare procent este cel a poliţiştilor. Aş scrie câte ceva şi despre procurori sau judecători, dar mai bine tac. Ăştia sunt sistemul nostru de protecţie împotriva furtului.

    Puncte ar mai fi grămadă. Dar, mă tot întreb: ce dracu de societate avem? Ce societate ne construim (mă rog, e un fel de-a spune construim)? De ce ne mirăm că furăm alegerile, când pare că toată lumea fură? Când ăla şmecher nu e cel care e cinstit, ci cel care nu o fost prins. Sau care o fost prins tot de un hoţ. Suntem chiar incapabili să nu furăm chiar şi atunci când ne facem singuri rău? Ăia care fură alegerile vor să trăiască într-o astfel de societate? Studenţii care copiază de trăsnesc doresc să trăiască într-o lume condusă de incompetenţă? Cei care au pensii de handicap obţinute pe şpagă hulesc corupţia? De fapt, aproape toţi hulim corupţia şi încercăm să-l votăm pe cel care o furat mai puţin, însă furăm imediat ce avem ocazia: de la examenul de bac până la pensie. N-am nicio concluzie, decât de sute de ori mai multe întrebări pe lângă cele de mai sus.

  • Despre DNA. Ultimul episod (cred)

    Mă apucasem acum ceva vreme să scriu despre lipsa de legitimitate a DNA, una din marile vedete ale presei actuale, plecând de la aspecte pur tehnice (episodul 1, episodul 2). O venit momentul să închei ciclul şi să finalizez analiza instituţională a DNA-ului. Am încercat să demonstrez în postările anterioare de ce această instituţie nu are legitimitate juridică fiind înfiinţată de o manieră vădit neconstituţională. Nu cred însă că asta e marea problemă a legitimităţii, ci cred că DNA-ul ar trebui urgent desfiinţat pentru alte trei motive principale, care ţin de lupta împotriva corupţiei. Să le luăm pe rând….

    1. DNA-ul a fost înfiinţat ca să lupte împotriva corupţiei, fenomen care ne macină ca şi societate la un nivel foarte greu de suportat. Până aici pare frumos şi logic. La o privire mai atentă nu mai e atât de frumos şi logic. Înainte de înfiinţarea DNA, orice procuror de tribunal, curte de apel sau înaltă curte putea să ancheteze fapte de corupţie. Pe scurt, erau vreo 1500 de procurori care puteau să ancheteze fapte de corupţie. Am înfiinţat DNA-ul, în care activează 145 procurori. Poate să îmi explice şi mie cineva cum dracu’ luptăm noi mai abitir cu corupţia dacă, odată cu înfiinţarea DNA-ului, vreo mie şi ceva de procurori nu mai au competenţa de ancheta fapte de corupţie? Adică, cu alte cuvinte, de ce să lăsăm noi orice fraier de procuror să ancheteze el ce îi dă lui prin cap, nu mai bine alegem vreo sută şi ceva din ei care să facă să fie bine? Că eu altă explicaţie nu văd. Dacă vreau să combat furturile, angajez mai mulţi paznici, nu reduc numărul lor la 10%, nu?

    2. O să mi se spună: păi, bă, tată, mai puţini, dar din ăia profesionişti, un fel de trupe de comando, care nu sunt mulţi dar fac cât 10… Ar fi fost frumos să fie aşa, dar eu încă nu am reuşit să înţeleg criteriile după care DNA-ul îşi alege procurorii, că despre concurs pe post nu e vorba. Numirile se fac pe cale administrativă, iar aceşti rambo ai magistraturii sunt selectaţi după nişte reguli pe care nu le ştie nimeni, că nu or fost niciodată publicate. Normal, te-ai fi aşteptat ca, dacă tot înfiinţăm o unitate din asta de elită, să îi luăm pe cei mai buni. Asta ar fi însemnat ca DNA-ul să fie populat cu procurori de la Parchetul de pe lângă ICCJ, că ăia sunt cei mai buni. Ăia or dat o grămadă de examene şi concursuri ca să promoveze acolo, ăia ştiu cea mai multă carte, au experienţă etc. Realitatea e pe dos. Nu am date exacte, dar ochiometric sub 15% din procurorii DNA sunt luaţi de la parchetul înaltei curţi. Imensa parte vin de la parchetele tribunalelor. Nu zic că nu or fi bine pregătiţi – deşi multe din dosarele DNA pe care le-am văzut mi-ar permite să o fac – dar dacă sunt mai buni decât colegii lor de la parchetul instanţei supreme, de ce nu or promovat şi ei concursurile şi examenele care să i ducă acolo?

    Rezumând, luăm o sută şi ceva de procurori de la tribunale, pe care îi alegem după ochi frumoşi, le dăm pe cale administrativă rang şi salariu de procuror de înaltă curte, le mai dăm şi un bonus la salariu, ca să lupte împotriva corupţiei. Păi, nu mai bine îi lăsam la tribunale, cheltuiam mai puţin cu salariile, cu sediile şi cu infrastructura şi eventual îi puneam pe şeful de parchet să le dea la ăştia selectaţi numa’ dosare de corupţie? Întreb şi eu…. Nu cumva ideea a fost alta? Hai să analizăm o variantă paralelă: domne’, alegem nişte procurori despre care ştim noi că sunt de treabă, îi facem să se simtă datori oferindu-le privilegii pe care nu le-au obţinut prin concurs sau examen, şi îi lăsăm să facă treabă, să fie bine. De ce să riscăm ca orice prost de procuror de la tribunal să ancheteze orice dosar de corupţie, poate face dracu’ vreo prostie? Nu mai bine, facem o bulgărească din asta? Mă întreb şi eu: un nenorocit de procuror care o învăţat ca boul, şi-o făcut treaba, nu o avut probleme disciplinare, o promovat la înalte curte după tot felul de examene, ăsta săracu’ ce anchetează? Cât de profesionist face cafeaua secretara? Că mită nu poate, evaziune nu poate, crimă organizată nu – aici intră în joc siamezii de la DIICOT – nici o infracţiune importantă, nu. Pe toate le anchetează o mână de “oameni aleşi”, care au statut şi salariu mai mare decât el, deşi nu or promovat niciodată de la parchetul tribunalului? Asta e luptă împotriva corupţiei?

    3. Consecinţa este eficienţa sistemului. După propriul raport, anul trecut DNA a sesizat instanţele cu 233 de dosare, dintre care unele sunt de corupţie aşa cum sunt eu marţian, pentru că înşelăciunea sau evaziunea fiscală indiferent de prejudiciu nu e chiar corupţie. Să trecem peste asta, să zicem că toate cele 233 de dosare sunt de corupţie. Din astea, în vreo 20-30, dacă se păstrează statistica, se vor pronunţa achitări. Rămân vreo 200 de dosare în care se vor pronunţa condamnări. Înseamnă cam 1,5 dosare pe cap de procuror DNA. Nu-i cam puţin? Adică, rambo ăştia, de elită, nu ar trebui să facă mai mult de un dosar şi ceva pe an? Ştiu eu vreo 2,3 procurori care au făcut anul trecut mai mult de două dosare. Logic, înseamnă că sunt procurori care nu or făcut niciunul. Păi, la mai mare, tată! Pe ăştia la ce îi plătim? Pe de altă parte, dacă rămânem la un dosar pe cam pe procuror, nu ar fi fost mai sănătos să nu avem DNA, că am fi avut 1500 de dosare anul trecut, ceea ce sună cumva mai aproape de realitate….

    Tot din raportul ăla rezultă că DNA Cluj a sesizat instanţa de judecată în 2011 în 12 dosare cu 23 de inculpaţi. DNA Cluj înseamnă judeţele Cluj, Maramureş, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud. Adică, către două milioane de oameni. Să înţeleg că, la corupţia care ce omoară, din două milioane de oameni DNA Cluj a găsit anul trecut numai 23 de corupţi? Sigur, nume importante, unul e primarul Clujului, dar numai 23? Nu-i cam puţin? Doar 12 dosare pentru patru judeţe? Adică, vrea cineva să cred că în judeţul Cluj s-au comis anul trecut numai 4-5 fapte de corupţie? Să fim serioşi…. Păi, în scurta sa existenţă normală, ANI a ginit mai mulţi corupţi decât DNA în 10 ani. Drept urmare, i s-a tăiat macaroana.

    În schimb, percepţia opiniei publice despre DNA este senzaţională. După mine, această instituţie este o tichie de mărgăritar teribil de ineficientă şi care face ca lupta împotriva corupţiei să fie un fel de pistol cu apă. Sigur, au avut şi unele succese, au fost judecători condamnaţi, deputaţi, miniştrii, primari etc., dar mult prea puţini faţă de numărul faptelor de corupţie care ne macină societatea şi viitorul. Dacă te uiţi pe datele astea, zici că suntem Norvegia, că numa’ acolo mai sunt doar 200 de corupţi. Revenind însă, opinia publică, ba chiar şi Comisia europeană, crede altceva. DNA-ul este privit ca ultima redută împotriva nesimţiţilor şi şpăgarilor care ne conduc, ne educă, ne compostează biletul de tren sau ne prescriu medicamente. Lumea nu realizează că este exact contrariul. Asta datorită unei strategii geniale. DNA este mai prezent în presă decât golurile lui Mesi, fundul lui Jenifer Lopez sau prognoza meteo. Numa’ Gigi e mai prezent, dar el plăteşte bani grei pentru asta. DNA-ul e prezent pe gratis în presă cu o constanţă incredibilă şi numai în contexte favorabile. Dacă unul e achitat, de vină sunt judecătorii. Dacă un dosar se prelungeşte, de vină sunt măgarii de avocaţi. Dacă cineva falsifică înregistrările audio din dosare e de vină Satana, că numa el poate fi. Dacă într-un rechizitoriu se scrie despre chestii care nu există, e de vină profa’ de română a domnului procuror că l-o făcut să-i placă beletristica.

    DNA-ul în schimb este o vedetă media exclusiv pozitivă, nu greşeşte niciodată, nu abuzează niciodată, prinde corupţii şi se salvează de cel rău. Habar nu am cine se ocupă de relaţia cu presa la DNA şi de relaţii publice, dar omul ăla e genial. Nimeni, niciodată, nu a făcut mai puţin, dând tuturor impresia că face enorm de mult. Dacă citeşte rândurile astea, îi ofer o slujbă la mine la firma de avocatură, chiar şi cu juma’ de normă, că vreau şi eu ca un geniu să îmi facă PR-ul. Cred că în doi, trei ani cu un om din ăsta la butoane, s-ar ruga Boştină şi Tucă să îi angajez la firma mea…

  • Despre rezonabil

    În ultimele zile, numeroase articole din presa locală mediatizează sesizarea Comisiei de etică din cadrul UBB formulată de trei studenţi de la drept împotriva profesorului Chirică, prezentând exclusiv susţinerile uneia dintre părţile acestui conflict. În condiţiile în care facultatea nu are conducere încă vreo 3 săptămâni, cred că se impun nişte precizări. Nu mă raportez la modul în care se desfăşoară cursul şi examenul dlui. Chirică, pentru că habar nu am, deşi bruma de civil pe care o ştiu, de la el am învăţat-o. Mă raportez însă la alte aspecte trecute în acea sesizare şi care nu au nicio legătură cu dl. Chirică, ci cu facultatea în care îmi desfăşor activitatea.

    Se susţine acolo, la început, că politica facultăţii ar fi aceea de a anunţa un număr de locuri scoase la concurs, pentru ca apoi să se mărească numărul celor cu taxă, sugerându-se faptul că se urmăreşte obţinerea unor beneficii materiale de către facultate ca urmare a acestei politici de a lua mulţi studenţi cu taxă. Un studiu mai serios al reglementărilor în materie şi al hotărârilor Consiliului facultăţi ar fi condus autorii la alte concluzii. Nu facultatea de drept a sporit artificial numărul studenţilor înmatriculaţi în anul I, ci universitatea. Facultatea nu stabileşte numărul de locuri scoase la concurs – pentru că nu are personalitate juridică – ci universitatea o face. Facultatea de drept a solicitat în fiecare an o cifră de şcolarizare mai redusă, însă universitatea a decis creşterea sa artificială, fără a exista niciun fel de acord din partea facultăţii noastre. Banii din taxele de şcolarizare se încasează de universitate, nu de facultate. Mă repet, dar e mama învăţăturii, facultatea nu are personalitate juridică… Chestia aia cu îmbogăţitul e absurdă. Taxă de şcolarizare este mai mică decât alocaţia bugetară plătită de stat pentru locurile fără taxă. Economic vorbind pentru facultate cel mai bine ar fi să ia numai locuri fără taxă. Din fericire pentru mulţi studenţi, facultatea nu a gândit economic, pentru că altfel am fi avut numai 250 de studenţi în anul I, iar mulţi ar fi urmat cursurile de drept pe la Cantemir.

    Crede cineva că eu sau colegii mei suntem mai bine plătiţi dacă facem cursuri cu 600 de studenţi decât dacă le-am face cu 250? Dacă da, atunci e momentul să afle că e fals. Eu, care îmi omor vocea în amfiteatre supra-aglomerate, care stau câte două săptămâni să corectez câte 800 de lucrări, am exact acelaşi venit salarial cu un lector de facultatea de chimie care face curs cu 20 de oameni şi pentru care sesiunea e un fel de vacanţă. Datorită numărului mare de studenţi am câteva ore suplimentare faţă de ăla de la chimie, care sunt plătite cu circa 15 lei pe oră, sub un şofer de taxi sau o curvă de pe Calea Turzii. Aşa că aştept să îmi explice şi mie cineva unde dracu’ e avantajul pentru facultatea sau pentru profii ei constând în numărul mare de studenţi cu taxă?

    Nu mai reiau toată discuţia, dar taxele pentru restanţe sunt stabilite de rectorat, încasate de rectorat şi folosite de universitate, nu de facultate. Am exact acelaşi venit salarial dacă trec pe toată lumea la examen sau dacă îi pic pe toţi. Diferenţa este aceea că, în al doilea caz, în luna septembrie pot să îmi iau adio de la viaţă. În condiţiile astea, mă aştept să nu mai sugereze nimeni că aş avea vreun avantaj din faptul că am eu ştiu câţi restanţieri. Din contră, aş fi cel mai fericit om din lume să nu pice nimeni la examen.

    Se mai scrie în acea sesizare că promovabilitatea la examenul de contracte în această iarnă a fost de 8%. E fals, a fost undeva peste 20% şi nu ştiu de unde a fost scoasă cifra asta. Oricum, argumentul în sine este stupid. A susţine că un examen nu se desfăşoară corect pentru că au picat mulţi oameni e lipsit de sens. La INM se înscriu 5000 de candidaţi şi trec de grile 200, adică cam 4%. Ce ar trebui să înţeleg, că nu e ok examenul ăla, că e prea greu pentru absolvenţi şi că ar trebui comisia de etică a CSM-ului să desfiinţeze INM-ul? Nu mai dau alte exemple, dar a susţine că un om încalcă etica pentru că examenul e prea greu ţine de logică de promovare a incompetenţei, cu care nu pot fi de acord.

    Studenţii se mai plâng acolo de faptul că ar exista o discriminare pe considerente economice, pentru că bliografia pentru examen constă într-o carte care costă 100 de lei. Asta este de-a dreptul amuzant… La xerox-ul de lângă facultate aceeaşi carte costă 20 de lei copiată, iar la biliotecă e gratis să o citeşti. Biblioteca e locul ăla aflat la subsolul facultăţii, unde se poate sta să se citească gratis diverse cărţi. Sunt convins că şi cea a dlui. Chirică e acolo. Iar a cere un examen fără bibliografie e o solicitare pentru conducerea unei grădiniţe, nu a unei universităţi.

    Mai sunt şi alte aspecte care poate merită să fie comentate, dar mă opresc aici. Nu vreau să se înţeleagă greşit ce am scris mai sus. E posibil ca anumite aspecte ale cursului sau ale examenului susţinut de dl. Chirică să nu fie în regulă, habar nu am. Cred însă că dacă un astfel de demers se vrea serios atunci se raportează la acele aspecte, nu la faptul că profu’ se îmbogăţeşte de pe urma studenţilor sau la promovabilitate. E dreptul oricui să sesizeze acea comisie de etică, însă cred că trebuie să se gândească un pic înainte de a o face. Cine citeşte sesizarea aia se întreabă legitim dacă se cere demiterea dlui. Chirică pentru că sunt prea mulţi studenţi la drept sau pentru că examenul e prea greu. Ori pentru că acestuia i se pare că noul cod civil e o prostie. Şi mie mi se pare că multe din prevederile proiectului de modificare a Constituţiei sunt aberaţii, să mă aştept să fiu demis? Pare că îndeplinesc toate condiţiile, am spus-o la curs de mai multe ori. O fi lipsit de etică?

    Cu alte cuvinte, eu nu neg că e posibil să nu fie ceva în regulă la acel curs şi examen. Nu pot spune nimic pentru că nu am informaţii, nu am fost la cursuri, nu am văzut subiectele de examen ori baremul, nu am văzut cum s-a corectat. Poate nişte informaţii de genul ăsta m-ar fi convins, dar nu le-am găsit în acea sesizare. Am găsit în schimb o grămadă de informaţii false care nu au nici legătură cu Chirică, şi un mod de a pune problema complet lipsit de rezonabil. Până la urmă, întreb şi eu: înainte de a sesiza Comisia de etică, a fost sesizată catedra de drept privat? Decanul? Consiliul facultăţii? Pentru că, după ştiinţa mea asupra legii educaţiei şi a cartei UBB, nu comisia de etică poate dispune demiterea unei cadru didactic. De aia zic că demersul ăsta, dincolo de faptul că nu se fondează pe ceea ce ar trebui, este şi greşit îndreptat. Iar apelul la presă nu îl poate legitima, oricât ar crede iniţiatorii altfel. Pentru că universitatea ar trebui să fie altceva, nu rezultatul unui joc prin presă, în baza principiului cine strigă mai tare are dreptate.

  • Despre corupţia în justiţie

    Corupţia în justiţie e un subiect delicat. Ca să nu existe vreo confuzie, de la bun început, afirm că nu cunosc niciun procuror sau judecător care să ia şpagă. Trăiesc cu senzaţia destul de fermă că toţi magistraţii pe care îi cunosc cât de cât nu intră în categoria asta. De asemenea, sunt mulţi pe care nu îi cunosc altfel decât cu roba pe ei şi pe care nu mi-i pot imagina punând botul la vreun plic mai mult sau mai puţin gros.

    Sunt însă surprins de cât de mulţi ajung să fie acuzaţi de fapte de corupţie. Sigur, sunt convins că nu toţi cei acuzaţi sunt mânjiţi, pentru că nu am încredere deosebită în DNA, SRI şi alte organe ale statului de drept care fac anchete de acest gen. Totuşi, unii dintre ei trebuie să fie, că nici dosarele penale nu se fabrică chiar toate. Şi atunci stau şi mă întreb: bă, ăştia chiar îs cretini? Adică, să mă ierte bunul Dzeu, dacă tu vezi cum umflă deneaul judecători de înaltă curte, nu ţi-e frică să nu pici şi tu? Cum dracu continui să iei şpagă şi cât tupeu trebuie să ai să continui activităţi de genul ăsta când vezi cum pică oamenii ca muştele în plasă? Şi, în acest context, stau şi mă tot întreb care e procentul celor care o comit. Aud în jurul meu tot felul de poveşti, despre tot felul de instanţe, încât ajung să mă întreb cât din soluţiile care sunt flagrant nedrepte şi aberante sunt datorate murdăriei corupţiei şi cât sfintei prostii în formă pură. Am tot spus de multe ori că este cert faptul că, atunci când judeci mii de dosare pe an, oricât de bine pregătit ai fi şi de oricât de multă bună credinţă şi voinţă ai avea, tot dai soluţii greşite într-un număr de dosare. Nu există un Superman al judecătorilor sau al procurorilor care să nu greşească niciodată. Asta e. Totuşi, erorile de acest gen ar trebui să fie unele rezonabile, să fie datorate unor scăpări, să nu fie grosiere şi inimaginabile. Din păcate, vezi frecvent în jur şi din astea. Grav este că te întrebi vrând, nevrând dacă au fost soluţionate cu neuronul olfactiv sau cu plicul. Nu mă apuc să dau exemple, pentru că nu vreau să acuz pe nimeni de corupţie, însă cred că este extrem de grav că mă gândesc că unele soluţii se dau pe bază de şpagă, în condiţiile în care nu cunosc niciun judecător şpăgar. În mod normal, experienţa personală ar trebui să fie suficientă pentru a respinge o astfel de explicaţie, însă se pare că nu e trăim vremuri normale. Sunt situaţii în care singurul gând care îmi vine în minte este: nu poate fi atât de prost, pur şi simplu nu poate. Iar şpaga rămâne unica metoda de a explica o anumită soluţie. Nu am nicio soluţie pentru aşa ceva şi nici nu am vreo părere, constat pur şi simplu o stare de fapt.

    Mai grave mi se par însă alte forme de corupţie, mult mai subtile decât cele cu plicul. La astea cu plicul măcar poţi dovedi ceva, la astealalte ciuciu… Mă gândesc în primul rând la judecători care trăiesc în concubinaj cu avocaţii de ani de zile, fără să se căsătorească ca să nu atragă incompatibilitatea. E foarte greu să faci ceva aici. Nu poţi să le interzici oamenilor să se iubească dacă unul e judecător şi unul avocat. Nici nu le poţi cere vreunuia dintre ei să îşi schimbe meseria. Dar e şi foarte aiurea să ai un proces contra celui cu care îa micul dejun judecătorul.

    În cel mai înalt stadiu al gravităţii mi se pare însă o formă de corupţie despre care nimeni nu vorbeşte sau o face mult prea puţin: soluţiile pronunţate la presiune. La presiunea pusă de puterea politică, la presiunile puse mult prea înalţi procurori, la soluţiile impuse de presiunea opiniei publice, la soluţiile impuse de presiunile colegilor. În opinia mea sunt cea mai gravă formă de corupţie, iar faptul că nimeni nu a fost inculpat pentru aşa ceva deşi există o mulţime de astfel de situaţii este îngrijorător. Din când în când câte un judecător sau procuror care o dat cu botul la borcanul cu miere mai vedem la ştiri, dar de oameni care îşi exercită abuziv puterea pentru că nu pot rezista la anumite presiuni nu am văzut la teve. Aici pot să dau nişte exemple, că sunt destul de publice. Un cretin care o intrat pe teren la un meci de fotbal şi o dat un pumn unui fotbalist o fost ţinut în arest vreo 2 luni. Pentru un pumn. Eu nu am mai auzit de arestare pentru o astfel de faptă niciodată. În schimb, presiunea opiniei publice pe acest caz a fost maximă…. Acum ceva vreme, procurorul şef al DNA se lăuda că a fost în vizită la preşedintele ICCJ ca să discute dosarele de corupţie de pe rolul acestei instanţe. Continuarea o ştim: termene de judecată stabilite de colegiul de conducere, nu de preşedintele de complet, victorii una după alta pe tărâmul combaterii corupţiei… Nu cred că preşedintele ICCJ s-a dus la vreunul dintre judecători să îi spună pe cine trebuie să condamne, dar ăla ce trebuia să înţeleagă din vizita dlui procuror la instanţă? În fine, ca să mă limitez cu exemplele, un jude constituţional scrie pe blog cu o vreme înainte de a fi numit judecător la CC, despre cât de neconstituţională e o lege. S-a răzgândit în 2 săptămâni după numire şi votat în sensul constituţionalităţii sale… Ca să nu mai amintesc de modul în care CCR a numărat mandatele dlui. Iliescu din două în două.

    Şi, ca să închei subiectul, mă întreb: asta nu e corupţie? Nu e mai gravă decât cea cu plicul? Asta nu e corupţie instituţionalizată? Cât de mult mai judecă judecătorii după lege şi propria conştiinţă şi cât de mult judecă după plic, după simpatiile faţă de părţi şi avocaţii lor, după ceea ce li se cere ori sugerează să facă de către mai marii momentului, după tot felul de alte criterii? Cât mai e lege şi stat de drept, în care judecătorul e suveran pe decizia sa, şi cât e arbitrariu în justiţie? Dracu ştie, dar ştiu că omul care nu a avut în viaţa lui de-a face cu acest joc de strategie care a devenit justiţia trebuie să fie fericit.

  • Sfârşitul internetului

    Titlul este poate o expresie banală în zilele astea, în care ne-am trezit brusc că al nostru Guvern a semnat ACTA, iar toată lumea vorbeşte despre sfârşitul internetului. Expresia a devenit banală pentru că e adevărată. Nu mai stau acum să scriu ce conţine acest atât de mult hulit tratat, pentru că e plin internetul de explicaţii.

    Mă întreb însă unde dracu o să ajungem în ritmul ăsta. Tratatul ăsta are, în mod evident, două scopuri, unul mai periculos decât altul. Primul este acela de a limita pirateria pentru produse de soft, filme şi muzică. Pare legitim, dar nu este. Hai să definim un pic pirateria, pentru că am senzaţia că o luăm razna ca şi societate. Dacă chestiile despre care ni se spune că sunt piraterie chiar sunt, atunci înseamnă că bibliotecile publice sunt companii de corsari, iar orice bibliotecar este un fel de Jack Sparrow. Altfel gândind, dacă îmi cumpăr un film e piraterie dacă invit 30 de prieteni la mine acasă să ne uităm împreună la film? Dacă îmi cumpăr un ziar şi, după aia îl las pe scaun în autobuz să îl ia cine vrea e piraterie? Dacă îmi cumpăr o carte şi o împrumut unui prieten, e piraterie? O să se spună că nu chiar acelaşi lucru… Serios? Adică, dacă am o cârciumă şi pun muzică în cârciumă şi oricine poate să o asculte sunt ok cât timp plătesc o sumă de bani către ORDA sau cum drac se numeşte – cam 30 de lei pe lună. În schimb, dacă pun muzică pe net şi oricine poate să o asculte nu pot face chestia asta, să plătesc 30 de lei pe lună şi să fiu ok, trebuie să mă duc la puşcărie. Fraierii care vreau să asculte muzică nu au decât să dea 10 euro pe un disc. Din care poate un cent ajunge şi la nenorociţii care cântă, da’ nu e sigur. Nu întreabă nimeni pe ăia de la Microsoft de ce un Windows-ul costă cât bugetul unei familii africane pe un an? O să mi se spună că ăsta e capitalismul, ceri cât ţi se dă… Dar statele pentru ce dracu luptă şi pentru ce sunt puse acolo, nu ca să potolească lăcomia nemăsurată a unor persoane şi să ne protejeze pe ăştia care suntem la cheremul lor? De ce trebuie să semnăm ACTA? Ca nişte corporaţii să nu mai aibă cifră de afaceri cât PIB-ul Franţei, ci să aibă cifră de afaceri cât PIB-ul Japoniei? Sau pentru ca zeci de milioane de oameni din lumea asta care nu au să dea 250 de euro pe un sistem de operare să lase dracu calculatoarele în pace şi să rămână în urmă faţă de restul globului? Dacă nu se va mai putea pirata soft-ul, singura consecinţă va fi că 1% din ăia care îl folosesc acuma ilegal îl vor plăti, iar restul de 99% vor sta în întuneric. Cine vor fi ăia? Cei mai săraci, cărora le tai astfel orice şansă de dezvoltare.

    În al doilea rând, hai să mai cugetăm odată. Adică, în interesul protejări unor companii private, alte companii private sau statul îmi va umbla în calculator, în viaţa mea virtuală. Da’, revin cu întrebarea, statul ăsta pe cine mama dracu’ protejează? Cei care au semnat acel tratat au fost aleşi de noi, să ne reprezinte, sau de Microfost, MGM, Sony şi alţi giganţi din ăştia? Nu e cumva ceva şi mai rău aici? Netul a explodat în ultima perioadă. Găseşti pe internet orice, dar cel mai important lucru este că poţi găsi lucruri care nu convin. Fără net, o grămadă de revolte nu ar fi fost niciodată organizate, fără net o grămadă de oameni nu ar fi citit sau văzut niciodată ce se petrece în jurul lor. Fără net, cine are ceva de spus o putea face numai cătorva prieteni şi cam atât. Libertatea de exprimare nu există decât dacă are cine să te asculte. La fel, libertatea de exprimare nu există decât dacă cineva îţi dă informaţii. Sigur, ne putem lua informaţiile de la ştiri. Putem astfel afla, în direct, ultimele noutăţi despre vaca violată de un cioban, despre părerea lui Gigi despre viaţă, despre ultima beţie a unor curve de televizor. Şi mai putem afla despre cum va salva Dan lumea din telecomandă, despre o grămadă de chestii interesante şi utile. Suntem reduşi la prostie, iar cei care refuză acest lucru puteau să o evite folosind netul. O văzut cineva la ştiri vreo discuţie serioasă despre taxa pe carbon – adică taxa pe respirat – sau despre ce-or făcut islandezii după ce or dat faliment? Nu. Căutaţi pe net şi o să găsiţi. Sigur, o să găsiţi nişte filme postate de oameni care nu au drepturile asupra unor părţi din conţinutul lor. Sau o să găsiţi citate din cărţi şi ziare pentru care oamenii care le-au postat nu au drepturi de proprietate intelectuală. Toate astea se vor termina dacă ACTA va intra în vigoare. Şi vom crede despre lumea asta ceea ce ni se va spune la televizor. Iar toată lumea va fi mai liniştită. Un fel de linişte a cimitirului, dar ce mai contează asta?

    Şi mai grav este că libertăţile noastre se duc una câte una, sub diverse pretexte, şi prea puţină lume pare să vocifereze şi să arate guvernelor că nu i-am ales ca să reducă drepturile, ci ca să ni le protejeze. Undeva greşim grav ca şi societate şi nu pare să ne pese. Cine dracu l-o făcut pe ăla care a semnat ACTA să creadă că poate el să decidă dacă eu sunt de acord să îmi urmărească RDS-ul traficul pe internet? Cine dracu se crede ăla care o decis că eu sunt de acord ca cineva să meargă la puşcărie dacă deţine o torţă? Cine dracu se cred cei care au scris un proiect de lege care interzice manifestaţie publică în faţa obiectivelor protejate militar – adică prefectură, guvern, Cotroceni etc.? Cine dracu se crede ăla care o decis că ARACIS-ul are dreptul să stabilească ce trebuie să li se predea studenţilor într-o facultate? Cine dracu se cred toţi ăia care îmi spun mie ce am voie să fac şi ce nu? Ne îndreptăm către cea mai subtilă dictatură şi nu pare să ne pese de asta mai mult decât ne pasă dacă Bianca Drăguşin sau cum dracu o cheamă s-o despărţit de prinţ sau nu.