341

Nu am mai scris nimic de multă vreme. Cumva, nu aveam liniştea să scriu despre altceva despre dosarul lui Robert Roşu şi am considerat că, până nu se finalizează procedurile din căile extraordinare de atac, mai bine tac din gură.

Vestea (nu mai e veste, că o ştie deja toată lumea) bună este că Robert Roşu a fost azi achitat printr-o decizie a ICCJ în recurs în casaţie. Recursul în casaţie a avut mai multe puncte, dat fiind că recursurile celorlalţi inculpaţi au fost respinse, anticipez faptul că motivele ţin de faptul că Robert a fost în exercitarea profesiei de avocat. De altfel, anterior, acelaşi lucru mai fusese constatat de ICCJ atunci când s-a respins prelungirea arestului la domiciliu, pe motiv că nimic din ceea ce făcuse el nu depăşea cadrul de exercitare legitimă a profesiei de avocat.

Mă rog, va fi timp de analize pe decizia de achitare după ce se va redacta.

Până atunci, aşa din scurt, la cald, aş vrea să transmit următoarele gânduri. Ca idee generală, mă bucur enorm pentru soluţia de azi. Dar nu trebuia să se ajungă aici. Nu trebuia să se ajungă nici măcar la perchiziţionarea lui, la arestarea lui, la sechestrul pe toate bunurile lui, la 6 ani de proces şi, mai ales, la o decizie de condamnare. Deci, ce îmi trece prin cap:

  1. Celor trei judecători ai ICCJ (doamnele Rodica Cosma, Laura Soane şi domnului Ştefan Pistol) le mulţumesc pentru curaj. Ştiu că au avut nevoie de curaj să îşi asume soluţia asta. Sincer să fiu, nu ştiu de ce recursul pe problemele ce erau comune cu ceilalţi a fost respins, eu cred că era la fel de întemeiată şi partea aia.
  2. Sper ca Robert să găsească în el puterea să treacă peste astea 341 de zile şi peste cei şase ani dinainte. Îi va fi foarte greu, ştiu că pentru el ruşinea a fost cel mai greu inamic în toate zilele astea, chiar dacă nu a făcut nimic de care să îi fie ruşine. Iese azi cu fruntea sus pe poarta de la Jilava şi sper că va avea puterea să treacă peste asta.
  3. Sper ca tuturor juzilor şi procurorilor care dădeau dume de rahat pe grupurile lor despre Robert să le pută gura a rahat restul vieţii.
  4. Sper ca cei din conducerea UNBR să îşi găsească undeva ouăle pierdute şi, între manifestări ştiinţifice despre modul în care trebuie să te îmbraci ca avocat, să se lupte pentru nişte legi ceva mai clare, care să nu mai facă posibil aşa ceva.
  5. Sper ca cei din presă care publică mizerii inclusiv azi (de exemplu g4media) să nu-şi primească soldele, să aibă nevoie de avocaţi şi să găsească numa’ din ăia care aplaudau decizia de condamnare a lui Robert.
  6. Sper ca cei din firmele mari de avocatură, care acum 11 luni se uitau în altă parte, că trecea un dolar prin aer şi le era frică să nu scape să nu vină acum să aplaude această decizie.
  7. Sper ca cei responsabili de anchetarea abuzivă a unui avocat şi condamnarea lui la fel de abuzivă să plătească. Aşa ar fi corect într-un stat de drept.
  8. Sper ca cei care au semnat comunicate de presă de satisfacţie la condamnare (gen, deştepţii de la PT Braşov) să trăiască câteva zile doar de nedreptate.

Mai sper şi altele, dar mă opresc că mă încing şi cine ştie ce dracu mai scriu.

Vivat justiţia! Chiar şi atunci când vine mult, mult prea târziu.

And justice for all

Zbucium major de ani de zile pe tema independenţei sistemului judiciar. Nu este zi lăsată de la bunul Sauron în care justiţia şi independenţa sa să nu fie vedeta ştirilor şi a dezbaterilor. Covidu’ ce o mai afectat locul I o vreme, dar o renunţat la titlul şi se luptă la greu pentru locul II cu alte subiecte care se schimbă de la zi la zi, cam cât e durează memoria colectivă în era facebookului şi a twiterului. Se luptă în tranşee, în comunicate, în şosete murdare, în luptă dreaptă, asociaţii de magistraţi, cesemeul, mejeul, comisia de la Veneţia, cecereu, deneau, dicotu, siju, ijeu, cejeueu şi asociaţia sexul vs. barza. Toţi cu un unic şi măreţ scop: indepedenţa justiţiei.

Din tribune, unde stăm noi restu’, pare că e un meci de fotbal la care participă în acelaşi timp vreo 10 echipe, care joacă fără minge şi fără arbitru. Şi, ne întrebăm, ăştia pentru ce pm (sau pt, ca să fim progresişti) se luptă? Nu de alta, dar eu cred că era destul de bine stabilit că independenţa justiţiei este un drept fundamental absolut al persoanelor.

Independenţa justiţiei nu este un privilegiu al judecătorilor. Cu atât mai puţin nu este un privilegiu al procurorilor, care nu fac justiţie. În poza aia cu cucoana legată la ochi, care ţine cântarul în mână, nu apar şi procurorii. Şi nici cătuşele.

Independenţa justiţiei nu este iresposabilitatea judecătorilor. Cu atât mai puţin iresponsabilitatea procurorilor. O persoană care nu răspunde, un funcţionar care nu răspunde nu este tanti cu fundă la ochi, este al bătrân cu cerculeţul aurit deasupra capului. Numa El şi-a permis să omoare aproape toţi oamenii de pe pământ de nervi şi să nu răspundă pentru asta.

Independenţa justiţiei nu este o aură de sanctitate auncată de Constituţie asupra a câtorva mii de aleşi, numiţi judecători, şi câtorva mii de wanabe aleşi, numiţi procurori.

Independenţa justiţiei nu este dreptul acestor oameni de a-şi face propriile reguli.

Nu, frate, nu. Independenţa justiţiei este un drept fundamental. Al meu, al tău, al oricărui fraier care ajunge vreodată suspect, inculpat, reclamant, pârât, petent, contestator, intimat, chemat în garanţie sau ce ştiu eu ce calitate te paraşutează într-o sală de judecată. Indepedenţa justiţiei este un drept al judecătorului sau al procurorului numa’ atunci când, în timpul liber, ajunge să fie suspect, inculpat, reclamant, pârât etc. Atunci, da, la fel ca orice alt fraier, are şi judecătorul dreptul la o justiţiei independentă. Cât timp însă stă cu cearceaful negru pe el şi cu insigna în piept, judecătorul nu are niciun drept la o justiţie independentă, ci doar obligaţii.

Iar prima obligaţie este să fie independent. Să îşi pună banda peste ochi, să ia balanţa în mână şi să arate că face dreptate, nu numai să o facă. Nu să aplice legea, nu să se ascundă în spatele unor norme tehnice, nu să se uite pe sub bandană la ce faţă are fraierul din faţa lui, nu să pună magneţi galbeni sub un taler al balanţei, nu să asculte la şoaptele păsărilor care roiesc prin jur. Să îşi câştige respectul în faţa oamenilor, nu să îl cerşească pe scările instanţelor sau în faţa cesemeului. Reputaţia şi independenţa nu se apără prin cereri la cesemeu, ci se câştigă prin ceea ce arăţi în sala de judecată.

Este o judecătoare care, atunci când a prezidat ultima sa şedinţă la o instanţă, îainte de transferul la o altă instanţă, a primit aplauze în picioare de la toţi avocaţii din sală. Ea şi-a câştigat respectul prin ceea ce a făcut în anii petrecuţi la acea instanţă. Mai sunt alţii asemenea, oameni de care îţi pare rău atunci când auzi că pleacă în pensie sau la altă instanţă. Nu cred că vreunul dintre ei a făcut veci vreo cerere de apărare a reputaţiei, a independenţei, a mama dracu’. Pentru simplul motiv că oricine a ajuns în faţa lor a ştiut că are norocul de a fi judecat de către o justiţie independentă.

În schimb, acu ceva vreme, zeci de judecători ai iceceje au cerut la cesemeu să le apere independenţa pe motiv că, într-un gest de apostazie, unebereu a îndrăznit să critice hotărârea prin care Robert Roşu a fost condamnat aiurea. Desigur că cesemeu a intervenit relativ promt şi a apărat această independenţă cu votul covârşitor al procurorilor. Noroc cu cei cinci aleşi, procurori, şi cu votul lor, că altfel cele 4 voturi din 9 de la judecători nu erau de ajuns pentru adoptarea hotărârii. Cât noroc pe ţara asta că procurorii sunt decişi să apere cu dinţii independenţa sistemului judiciar şi a înaltei curţi, că altfel rămânea doamna cu balanţa cu rochiţa ruptă de cuvintele aspre ale răuţilor de la unebereu.

Am încercat să mă uit la şedinţa aia, dar după vreo 15 minute mi s-o făcut rău şi am închis. Cât am văzut, cel mai mult mi-a plăcut că au chemat şi pe cineva de la unebereu să susţină poziţia. De asemenea, mi-a plăcut foarte mult faptul nimeni nu are voie să comenteze asupra unei hotărâri definitive a instanţelor, decât eventual în reviste de specialitate, în care “apreciem” că hotărârea nu este legală. Norocul nostru, al avocaţilor, este că cesemeu nu poate să facă potop şi să ne omoare pe toţi, în afară de unu Moise de la Baroul Neamţ care nu s-a îndoit niciodată de nicio hotărâre a instanţelor.

Aşa, cu hotărârea adoptată, e soft. Pe noi ne doare în cur de hotărâre, judecătorii care au făcut sesizarea se simt deja mai împliniţi, parcă şi aura străluceşte mai tare de atunci, procurorii sunt fericiţi că fără ei se ducea dracu’ toată independenţa lui icecejeu, unebereu e fericit că pare că a fost băgat în seamă. Moise e la Dedeman să cumpere ceva cherestea pentru orice eventualitate, că nu se ştie.

Singuru’ în căcat e Robert. El are un recurs în casaţie în toamnă pe rolul ICCJ. Judecătorii acestei instanţei tocmai ce s-or plâns că unele din criticile contra deciziei de condamnare a lui le afectează independenţa. Criticile au constat în afirmaţia că Robert a fost condamnat pentru că şi-a exercitat profesia de avocat. Iar cesemeu, ca organ colegial, a constatat că el şi-a depăşit atributele profesiei şi că atacul la adresa ICCJ este nedrept. Recursul în casaţie a lui Robert este fondat pe ideea că faptele sale nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât au constat în exercitarea profesiei de avocat.

Va avea parte de o justiţie independentă, dreaptă, cu pangliga pe ochi şi cu talerul drept la toamnă? Poate că da, poate că cei trei judecători vor reuşi să facă asta, habar nu am. Dar, la momentul ăsta, nu se vede asta. Deloc. Iar independenţa justiţiei nu este un drept nici al ICCJ, nici al judecătorilor săi, nici măcar al UNBR. Este dreptul fundamental absolut al lui Robert Roşu.

O să mi se spună, poate, tot felul de argumente care să susţină hotărârea CSM. Ca să fiu sincer, am renunţat demult să am ceva pretenţii de la CSM şi nu neapărat hotărârea lor mă îngrijorează. Cererea judecătorilor ICCJ mă sperie. Mă sperie pentru că ei nu au simţit că le-ar fi fost afectată independenţa cu alte ocazii (protocoale, ascultarea tuturor dintre ei, mesaje cu răcoare de la ambasade etc.), ci doar acum. Ceea ce îmi arată că nu independenţa i-a mânat în luptă, ci nervii produşi de încălcare celei de-a treia porunci.

Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.

Struţul

După Wikipedia, struţul este o pasăre. Personal, mi se pare un pic stupid să-i spunem pasăre, că nu ştie să zboare. Pe de altă parte, ar fi destul de greu să zboare numa’ din aripi, la ce gabarit are. În schimb, fuge a dracu’ repede pe ambele sensuri. Adică, dacă fuge după ceva de mâncare, bagă 70 pe oră. Dacă fuge de duşmani, o duce o juma’ de oră cu peste 50 km/oră, chestie care îi asigură supravieţuirea. În esenţă, nu luptă. De când o descoperit că ajunge la 70 pe oră în 3 secunde, nu o mai pierdut nicio luptă.

Capul este mic, inclusiv pentru o pasăre. Nu are nevoie, plus că asta ajută la caracteristica de care voi vorbi la final. Ochii îi sunt însă foarte mari şi curioşi. Vede bine orice sursă de papa de la distanţă şi bagă cu 70 pe oră până acolo. În egală măsură, ochii îl ajută să se uite cu îngrijorare de la distanţă la orice se întâmplă în savană, inclusiv atunci când hienele atentează la penajul vreunui confrate.

Masculul are pene albe mai ales la baza pieptului, în rest mai mult negre. În trecut penele erau foarte apreciate. În prezent, nu mai sunt atât de apreciate.

Glasul struţului este foarte puternic, fiind asemănător cu cel al unui leu. Din păcate, acest glas puternic se aude numai în perioada împerecherii, în rest struţul este complet tăcut.

Dar ceea ce îl face faimos este gestul pe care struţul îl face atunci când vede un pericol de care nu mai poate să fugă. Când hienele l-au înconjurat, ca să nu vadă cu ochii ăia mari ce o să păţească, struţul bagă capul în pământ. De regulă, după ce l-o băgat, nu mai apucă îl scoată, moare aşa, cu capul în pământ.

Cu raţa-n gură

Scriam la 3 zile după condamnarea lui Robert Roşu că arată ca dracu’ faptul că dosarul s-a înregistrat în apel odată cu Moş Crăciun şi că e bizar, ca să nu spun altfel, faptul că el a fost depus fix atunci, fără motivele de apel al DNA, deşi ăştia ţinuseră dosarul la ei vreo 3 luni ca să scrie motivele de apel. Sugeram că repartizarea aia nu părea să fie în regulă. No, a doua zi după ce s-a rostogolit această informaţie pe net, doamna preşedinte al ICCJ a decis să facă un control asupra repartizării dosarului. A publicat apoi un comunicat şi un referat care stă la baza comunicatului, concluzionând că totul o fost ok, dosarul a fost repartizat corect către completul negru.

De atunci mă tot uit ca boul atât la acel referat, cât şi la fişa dosarului şi alte elemente ce ţin de repartizare şi nu-mi iese din cap caţeluşul cu părul lui creţ.

Zice cea mai supremă instanţă din ţară că indicele de complexitate de 473 a fost stabilit corect pe dosar şi că e adevărat că numărul de părţi a fost băgat greşit 40 în loc de 26, dar că asta nu a avut vreo influenţă, pentru că or făcut ei un test şi ieşea 472 dacă erau băgate corect părţile. Acu, una dintre probleme este că complexitatea dosarului a fost stabilită pe fişa dosarului la 469, nu la 473. Nu o fi mare diferenţa, dar mă tot întreb cum dracu’ s-o făcut verificarea aia de or ajuns la concluzia că e ok că s-a stabilit 473, dacă indicele vieţii o fost 469. 473 e noul 469, ceea ce nu e neapărat greşit după cum ne învaţă filosofii de pe Internet care susţin că ideea după care 1 plus 1 egal cu 2 e depăşită, fascistă şi rasistă. În vremea noastră 1 plus 1 poate fi oricât, e o alegere personală. Pe filosofia asta, trebuie să acceptăm deci că la ICCJ 469 este egal cu 473, lafel cum cei patru apostoli sunt 3: Luca şi Matei.

După ce am citit asta, am zis că mă pun şi io să calculez să văd cât îmi dă. Caut formula după care se face socoteala şi găsesc hotărârea 609/07.06.2016 a Consiliului Superior al Magistraturii  – Secţia pentru judecători. Acolo, la art. I pct. 3 scrie că începând cu data de 01.07.2016, formula de calcul a gradului de complexitate a dosarului este următoarea: (Complexitatea obiectului principal) + (complexitatea obiectelor secundare) x 50% + (complexitatea obiectului principal) x (numărul părţilor) x 10% + (complexitatea obiectului principal) x (numărul volumelor) x 20% + (complexitatea obiectului principal) x (numărul martorilor ce depăşeşte minimul de 10) x 10%. În cazul căilor de atac, la complexitatea preluată de la instanţele care au pronunţat hotărârea atacată, se va adiţiona 20% x numărul apelurilor/recursurilor (minim două).

Bun, suntem în cale de atac, deci mă pun să caut complexitatea preluată de la fond. Cucu, pe fişa de dosar nu apare. Or uitat să o treacă. No, şi doamna Cami de la ICCJ cum o făcut? Mă apuc io să calculez prima data aia de la fond – număr martori, dosare tot felu de chestii – şi apoi să o fac pentru apel. Nu-mi iese nici măcar pe aproape. Schimb calculator, pe ideea că o fi ăsta prost, că e din ăla cu 5g. Cucu, tot aşa îmi dă. Trec la varianta cu pixu’ şi foaia, că tehnologia nu pare să mă ajute. Nici aşa nu-mi iese măcar în zona lui 469-473. Marjă de eroare de 50% nu le dă nici la ăştia cu sondajele de la alegeri.

Mă tot cuget ce Dzeu o fi făcut oamenii de la ICCJ şi mă izbeşte la un moment duhul sfânt şi realizez că ăştia de la ICCJ sunt campioni la neaplicarea legii, care e doar pentru căţeii din popor. Căţeluşii cu părul creţ ridică piciorul când văd o lege, aşa că nu trag la sorţi toţi membrii unui complet de 5, nu desemnează complete specializate pentru fapte de corupţie, nu motivează veci în 30 de zile (aici 300 e noul 30) etc. De ce să respecte ei decizia CSM cu formula? Mă pun să calculez pe formula veche anterioră lui 1 iulie 2016, trec şi io greşit numărul de părţi şi de volume şi îmi dă 468,6, rotunjit 469. Evrika, frătiuc! Aşa o făcut de o ajuns la 469. Încă nu ştiu cum or făcut verificatorii de or ajuns la 473, dar încă cercetez.

Misterul a fost dezlegat. Ca să iasă 469, cât o fost trecut pe dosar când o fost băgat pentru repartizare în Ecris, trebuie să:

  • aplici o formulă care nu mai este în vigoare de vo’ trei anişori şi jumătate faţă de momentul 24 decembrie 2019
  • să treci greşit numărul de părţi 40 în loc de 26. Ca să ajungă aici, or numărat după metoda Prisanda cu triplu tulup la 180 de grade. Pe Robert l-o numărat de 3 ori.
  • să treci greşit numărul de volume al dosarului. Or trecut vreo două sute şi ceva, numărând şi CD-urile şi dosarele de arestare şi alea de cameră preliminară etc., deşi ghidul făcut de CSM pentru căţeii din popor scrie că alea nu se numără.

După care să vii să dai comunicat în care să linişteşti publicul că totul o fost ok, ICCJ, ca prima instanţă este farmacie, respectă legea şi când respiră etc.

Respect!

Freedom, oarecum

Emoţia în lumea avocaturii e reală, vie şi puternică. Nu doar în lumea avocaturii. După publicarea textului în care povesteam ce s-a întâmplat în dosarul prietenului meu Robert Roşu, mi-au scris sau m-am sunat zeci de oameni. Judecători (niciun procuror, să trăiască, la mulţi ani), politicieni, oameni de afaceri fără legături cu bula avocaturii, prieteni şi clienţi. Dincolo de consternare, uimire şi revoltă, mesajul tuturor a fost: “spuneţi-mi ce pot face eu să ajut!”. Ceva a crăpat tura asta. Or fi zilele de final de decembrie propice naţiei române să devină solidară şi să lupte pentru principii şi idealuri.

Mai jos vreau, în primul rând, să dau nişte răspunsuri unora dintre oamenii care au scris chestii pe net. În al doilea rând, încerc să spun ce cred eu că trebuie făcut pentru ca toată povestea asta să aibă şi o finalitate.

Câteva răspunsuri

Unii oameni, de bună credinţă, scriu pe net că nu-şi pot da încă cu părerea pentru că încă nu e motivată decizia ICCJ şi, deci, nu ştiu dacă Robert o fost condamnat pentru că şi-o făcut meseria sau pentru altceva. Acestora le răspund simplu: rechizitoriul este pe net, nu mă apuc să îl rezum. Îi rog să citească acolo pentru ce a fost Robert trimis în judecată în raport de cele două infracţiuni pentru care a fost condamnat. Mă gândesc că ICCJ nu o să-l condamne pentru ceva pentru care nu a fost trimis în judecată. Or, dacă a fost trimis în judecată în raport de cele două fapte pentru activităţi care nu sunt nimic altceva decât exercitarea meseriei de avocat, şi a fost condamnat, înseamnă că pentru asta a fost condamnat.

E drept că a fost trimis şi judecată şi pentru fapte care exced actelor unui avocat, în raport de faptele de trafic de influenţă şi de spălare a banilor. Pentru astea, a fost achitat, iar ICCJ a menţinut achitarea. Pentru spălare, de fapt, nici măcar DNA nu o mai făcut apel. Amintesc care erau astea, pe scurt. Scria DNA în rechizitoriu că Robert i-ar fi promis prinţului că, în schimbul a nu ştiu foarte exact ce, probabil bani, îşi va folosi influenţa la ICCJ şi alte instituţii să obţină pe nedrept bunurile revendicate. Pentru asta, Robert a fost achitat pe motiv că fapta nu există. Şi nici măcar completul negru nu a răsturnat achitarea asta. Rezultă de aici, că în acest moment, devine cert că Robert nu le-a cerut ălora bani ca să “rezolve” procesele pe căi necurate. La spălare, era acuzat că, ştiind că bunurile au fost obţinute prin comiterea de infracţiuni de abuz în serviciu, a participat la transferarea lor disimulând originea lor ilegală. Pentru asta a fost achitat pe motiv că bunurile nu au fost obţinute prin infracţiuni şi oricum nu avea de unde asta, astfel că fapta de a ajuta la încheierea actelor notariale nu este prevăzută de legea penală. Achitarea a rămas definitivă prin neapelare.

Pe scurt, la acest moment, avem autoritate de lucru judecat care afirmă că Robert nu a promis să îşi exercite ce ştiu eu ce influenţă ilicită faţă de instanţe sau instituţii. Avem autoritate de lucru judecat că nu avea de unde ştii că bunurile ar fi fost obţinute prin infracţiuni.

Ce rămâne? Prin rechizitoriu, se reţine că în 2006, în cadrul discuţiilor cu clienţii săi, ştiind că aceştia nu au dreptate şi nu dreptul legal să dobândească acele bunuri, a fost de acord să continue sau să efectueze nişte demersuri pentru a cere bunurile imobile. Potrivit rechizitoriului, Robert ştia lucru ăsta pentru că prinţu nu avea calitatea de succesor al lui Carol, întrucât hotărârea judecătorească care îi confirma această calitate nu fusese recunoscută încă în România (a fost ulterior, cu efecte retroactive). Pe scurt, parchetul spune că fapta lui Robert de a le spune unor clienţi că va continua unele demersuri juridice, deşi ar fi ştiu că nu are dreptate, reprezintă o constituire de grup infracţional în vederea comiterii de infracţiuni de abuz în serviciu (de către judecători sau funcţionari care avea spre rezolvare acele cereri). La fond, pentru asta se dă achitare, pe motiv că asta înseamnă avocatura: să duci argumentele pe care le ai în faţa instanţelor şi a instituţiilor. La apel, se dă condamnare, 3 ani la Rahova. No, în condiţiile în care pentru trafic de influenţă fapta nu există, pentru ce ar putea fi Robert condamnat aici? În tot apelul s-a discutat la nesfârşit despre faptul că Robert ar fi dispus să nu se depună un act. Răspund şi la asta. Actul era o pretinsă hotărâre a curţii supreme din 1941. Actul nu era semnat de nimeni, nu a fost regăsit la Arhivele naţionale şi nici în arhiva ICCJ. A fost găsit în Arhiva fostului comitet central al PCR. Aţi fi depus aia? În plus, să moară Hector, de când are avocatul datoria să depună actele care nu îi sunt favorabile clientului? Dacă nu depun ce nu mă ajută, e infracţiune?

A doua pentru care s-a dispus condamnarea e complicitatea la abuz pentru Ferma Băneasa. În rechizitoriu, se scrie că această complicitate a constat în faptul că Robert a ajutat membrii CA ai unei instituţii să ia o hotărâre ilegală, prin faptul că a fost şedinţa lor şi le-a prezentat argumente în favoarea cererii formulate de clientul lui. Atât. La fond, l-a achitat, iar la apel ia de la Moş Crăciun 4 ani. Pentru ce pizda mă-sii ar putea să îl condamne? Că ce? Pentru altceva decât scrie în rechizitoriu? Nimeni, niciunde, nu spune că Robert ar fi făcut altceva decât să prezinte argumentele clientului în faţa acelui consiliu. Hai să presupunem că nu avea dreptate şi cererea e ilegală (nu e, dar de dragul discuţiei). Păi, de când trebuie ca avocatul să fie judecător şi să stabilească legalitatea unei cereri înainte de a o susţine? Nu am voie să susţin o cerere pentru care ar exista şi argumente de respins, că dacă cumva conving instanţa sau instituţia merg la bulău? Ce ar putea scrie senzaţionalii de la ICCJ ca să nu condamne un avocat pentru că şi-a făcut meseria? În faţa instanţelor a fost audiat şi avocatul Casei regale (a lui Mihai) aflată în conflict (puţin spus) cu Paul. În ciuda faptului că s-a războit cu Robert prin instanţe, acesta a spus că Robert nu şi-a făcut decât datoria de avocat şi şi-a reprezentat corect clientul.

De aceea, reacţia asta vehementă e legitimă chiar în lipsa motivării deciziei ICCJ.

Alţii, nu neapărat de bună credinţă, scriu că nu pot comenta o hotărâre nemotivată. Ăstora, nu pot decât să le adresez câteva întrebări retorice: da’ Robert poate să execute o hotărâre nemotivată? Cum morţii mă-sii el poate sta la Rahova şi io nu am voie să comentez asupra unei decizii? Unii mai scriau că eventual hotărârea poate fi comentată în revistele de specialitate. Serios? Abuzul, nedreptatea sunt ştiinţă? Comentăm în reviste chestiile de drept, nu ceea ce s-a întâmplat aici.

Alţii spun că toţi avocaţii sunt infractori, ceea ce le doresc şi lor. Un avocat infractor le doresc atunci când or să aibă nevoie de un avocat. Aşa să le ajute Sauron.

Ce (cred eu) că e de făcut pentru a înlătura nedreptatea făcută lui Robert

Nu multe. Totuşi, ar fi una, două.

1. Din tot ce au aruncat pe piaţă ICCJ, CSM, ASMDPFJRF şi alţii, un singur lucru e real: hotărârea de condamnate este definitivă şi va fi extrem de greu ca, în ciuda nedreptăţii cuprinsă în ea, să fie vreodată desfiinţată. După ce va fi motivată, probabil se vor indentifica posibile motive de recurs în casaţie, contestaţie în anulare sau revizuire şi, dacă ele vor fi identificate, se vor formula căi extraordinare de atac. Toţi din profesie ştim însă că astfel de căi extraordinare de atac să admit extrem de rar şi am cumva sentimentul că motivarea va duce toată discuţia într-o zonă juridică care să nu permită identificarea unor motive pertinente de recursuri extraordinare. Totuşi, trebuie să amintim constant şi apăsat ICCJ că hotărârea trebuie redactată în maxim 30 de zile. Şi este esenţial că redactarea să se facă în termenul legal. În primul rând, pentru ca omul să ştie de ce dracu stă la Rahova. În al doilea pentru a-i permite să uzeze de căile legale de a contesta decizia. Pentru asta cred că UNBR, barourile şi corpul avocaţilor ar trebui să îşi dea mâna şi să insiste în respectarea termenului legal (chiar aşa de recomandare cum este el) de redactare a hotărârii.

2. Eu am dubii foarte serioase legate de modul de repartizare a cauzei la complet în cadrul ICCJ. Amintesc contextul. Într-un raport al IJ din 2018, aprobat de CSM, scrie că sistemul de repartizare a cauzelor la secţia penală a ICCJ este afectat de tot felul de deficienţe şi poate fi evitat caracterul aleatoriu al repartizării, în esenţă prin blocarea aiurea a unor complete de la repartizare şi prin stabilirea din burtă a unor parametrii de repartizare. În raportul IJ pe 2019 se propune luare unor măsuri pentru înlăturarea acestor deficienţe. După ştiinţa mea, nu le-o luat nimeni. Legea stabileşte că sistemul de repartizare aleatorie trebuie auditat extern odată la 2 ani. Nu cred că s-o făcut vreodată auditul ăsta la ICCJ.

În cauza lui Robert, Curtea de Apel Braşov se pronunţă prin iunie 2019, iar undeva prin septembrie 2019 se comunică sentinţa redactată părţilor şi DNA. DNA cere dosarul să îşi motiveze apelul formulat (ştiu că această chestie e legală, dar mă scoate din minţi). În 24 decembrie 2019, după prânz dosarul ajunge la sediul ICCJ, este înregistrat şi se face repartizarea, teoretic aleatorie. Culmea este că motivele de apel nu sunt finalizate. Ele se depun după vreo lună, iar la primul termen cauza se amână pentru ca părţile şi instanţa să le studieze. Şi atunci vine întrebarea: de ce dracu or dus dosarul la ICCJ fix odată cu Moş Crăciun, dacă nu erau gata motivele de apel? Cumva pentru că în acea dată, fără prea multă lume prin jur, că toţi erau acasă, să se poate “repartiza” dosarul?

Mai sus sunt suspiciuni. Eu, noi, voi nu avem cum să verificăm ce or făcut atunci. Nu putem să întrebăm procurorul care o trimis dosarul la fix, de ce dracu l-o trimis fix atunci. Poate să o facă fie CSM, fie IJ, care pot face astfel de verificări. De aceea, am scris două cereri către aceste instituţii, solicitând efectuarea acestor verificări. Le puteţi citi aici şi aici (au conţinut identic, sunt adresate celor două instituţii). Cei dintre voi, care sunt avocaţi, şi care doresc să fie avocaţii lui Robert Roşu în faţa acestor instituţii, sunt invitaţi să completeze un formular electronic. Cred că este important ca CSM şi IJ să ştie că toţi cei care vor semna vor să ştie dacă repartizarea s-a făcut corect sau a fost direcţionată. Şi, poate dacă, vor vedea acolo sute/mii de nume vor fi de acord să facă aceste verificări de urgenţă. O să mi se spună că pun presiune pe instituţii. Da, pun presiune. Nu să facă CSM şi IJ ceva ilegal, doar să vadă că pentru mulţi oameni contează un răspuns rapid.

Pentru că timpul e esenţial, rog pe cine doreşte să semneze astea să o facă până dimineaţă la ora 8.30. La ora 9 mâine, 23 decembrie, vreau să le trimit. Ştiu că e din scurt, dar dacă rostogolim mesajul, o să ajungă la suficienţi oameni.

PS. Pare că ICCJ a furat startul. Bravo lor! Jos clopul, sper că verificarea va fi una reală, care să vizeze şi eventuala metoda “coperta” şi eventuala blocare artificială a unor complete pentru 2-3 minute. Sper că verificarea nu e făcută de administratorii de sistem, responsabili cu securitatea sistemului, ca să mă exprim finuţ. Poate nu ar fi rău ca UNBR să ceară să participe şi unul dintre noi la verificarea aia.

3. Voi redacta zilele astea o cerere de măsuri provizorii către CEDO. Ştiu că nu se dau astfel de măsuri în situaţii de genul ăsta, dar nu e nimic de pierdut. O voi pune şi pe aia pe net, cu aceeaşi rugăminte: cine va dori să o susţină, să semneze. Poate dacă cei de acolo văd că un întreg corp al avocaţilor susţine ceva, vor trece peste ideea după care astfel de măsuri se iau la expulzări etc.

4. Cred că omul are nevoie, în primul rând, să nu se simtă umilit. Dacă ştii că sute/mii de colegi care îl cunosc sau nu sunt lângă tine, ţi-e mai uşor să suporţi tot ce suportă el acolo şi toţi cei 3 ani jumate care vor urma. Fiecare poate să facă ceva pentru el: să îi scrieţi, să îl vizitaţi, să scrieţi ălora din Parlament, din Guvern, din MJ, de la Haga, de la mama dracu’, orice. Nu doar acum, când e multă lume lângă el. Şi peste un an, şi peste doi, când va fi mai greu.

Ce (cred eu) trebuie făcut pentru ca nedreptatea asta să nu se mai întâmple?

Ooooo, foarte multe. Nu am vreme să le scriu acum, voi reveni în câteva zile.

Gata! Basta! Enough!

Sunt prieten cu Robert Roşu. Prietenia noastră s-a conturat cumva în jurul dosarul în care a ajuns să fie extrem celebru zilele astea, pentru că a început cumva cu dosarul ăsta. Scriu textul ăsta pentru a explica tuturor care vor avea răbdarea să îl citească ce s-a întâmplat. Orele de joi după masă, când a ajuns vestea la mine la câteva minute după pronunţare, au fost între cele mai grele din viaţa mea. N-am putut să nu mă gândesc la familia lui, la faptul că a pierdut tot ce a construit în 20 de ani de muncă extrem de grea. Nu pot decât să îmi imaginez ce e în capul lui acum şi mă sperie asta. Nu ştiu cum a avut puterea să le spună copiilor că va pleca la puşcărie, deşi nu a făcut nimic. De atunci încoace nu pot să nu mă gândesc la zecile de discuţii în care îi spuneam că, deşi îl judecă un complet cu antecedente, nu are cum să îl condamne nimeni. Că nu are cum să motiveze o condamnare nici cel mai de rea credinţă complet de judecată. Că ar absolut absurd aşa ceva. Că are deja o hotărâre a ICCJ (de la arestare) în care îi scrie că nu o făcut decât să îşi facă meseria. Etc. Sincer, mie nu mi-a fost frică de condamnarea lui, eram convins că se va menţine achitarea. Şi sunt destul de pesimist de regulă.

Nu am scris joi seară, deşi m-a tras aţa, pentru că mi-aş fi exprimat frustratea, consternarea, nervii, frica, ura într-o modalitate prea subiectivă pentru un text care circulă pe net. Am vrut să aştept să mă calmez, cât să încep să gândesc raţional. Să trec tragedia umană a prietenului meu Robert în planul vieţii mele private, pe care nu mi-o expun public. Să pot să scriu doar despre ceea ce s-a petrecut obiectiv în dosar, despre faptul că acest lucru este o crimă împotriva profesiei pe care o fac cu mândrie şi cu plăcere (nu zilele astea), o crimă împotriva libertăţii avocaţilor, despre faptul că mie mi s-a umplut paharul şi despre ce voi face să îl golesc. Urmează deci un text lung, cu mai multe capitole.

Povestea (pe scurt, că altfel scriu o carte)

Idiotul ăla de Paul este nepotul nelegitim al lui Carol II. După ce Carol moare, Paul obţine în Portugalia prin anii 50 o hotărâre judecătorească care îi recunoaşte calitatea de succesor al lui fostului rege al României. După ce apar legile retrocedării, omul începe să se agite să obţină bunurile care fuseseră naţionalizate de la tac-su, de la maică-sa şi alte rubedenii. Fiind un idiot, se bagă în tot felul de combinaţii, cu tot felul de avocaţi pe care nu are bani să îi plătească şi le promite părţi din bunurile recuperate. Are o grămadă de avocaţi din ăştia, care îi fac tot felul de cereri de retrocedare, acţiuni în instanţă etc.

Dracu’ ştie cum, intră în nişte discuţii cu Truică – la momentul ăla o persoană extrem de frecventabilă, era consilier al primului ministru Năstase – şi cu nişte evrei, care făceau consultanţă politică în România şi care aveau tot felul de contacte cu Benny Steinmetz, un om de afaceri din Israel, cu afaceri şi în România, extrem de frecventabil cel puţin la acel moment. Prinţu avea nevoie de bani, aşa că se înţelege cu evreii să le vândă drepturile litigioase de pe vreo 40 de imobile ce erau în proceduri de retrocedabile contra unei sume cash – câteva milioane – şi a unei părţi din imobile, după ce se vor retroceda. Evreii îi spun omului că una dinte condiţii este să lucreze cu nişte avocaţi serioşi, să renunţe la ciuri, buri de până atunci, iar Paul e de acord.

În contextul ăsta, evreii de duc la Ţuca, Zbârcea şi asociaţii (TZA). Ăştia nu erau atunci monştrii de azi, erau înfiinţaţi de relativ puţin timp, o echipă de oameni tineri – Ţuca avea vreo 35 de ani, gen – fugiţi nu demult de la Muşat. Le cer avocaţilor, înainte de toate, să examineze situaţia juridică a acelor imobile, a cererilor de retrocedare, a hotărârilor judecătoreşti deja pronunţate, a proceselor care erau pe rol etc. Să facă un fel de audit juridic, pentru a avea o imagine asupra a ceea e de vânzare şi a şanselor de scoate ceva de acolo. Proiectul îi este dat de către firmă lui Robert, care coordonează o echipă de avocaţi care fac acea analiză. Opinia lor juridică este că există şanse rezonabile ca cel puţin o parte din imobile să poate fi retrocedate în urma procedurilor aflate pe rol.

Cu acest raport în braţe, evreii ajung la o înţelegere financiară cu Paul şi se redactează un contract în acest sens între Paul şi Reciplia, o firmă înfiinţată ca motor pentru această afacere. Draftul de contract este trimis şi celor de la TZA, care îl analizează şi sugerează câteva modificări minore, care se şi fac. Ulterior, la sediul TZA se organizează o întâlnire la care se semnează acel contract. Din acel moment, de demersurile juridice în vederea recuperării bunurilor urma să se ocupe TZA. Paul le-a semnat acestora împuternicirile necesare să îl reprezinte în procedurile care erau pe rol, vreo 40 dacă nu mă înşeală pe mine memoria. TZA urmau să fie plătiţi de către Reciplia pentru munca în aceste dosare. Firma îl desemnează pe Robert să coordoneze echipa de avocaţi care se va ocupa de aceste litigii.

Ca să ne înţelegem pe româneşte: la acel moment Robert avea 29 de ani, nici nu ştiu dacă avea dreptul să pună concluzii la ICCJ. TZA era la începuturile sale. Pentru ei, acel client şi acel proiect a fost o oportunitate foarte bună de dezvoltare. Normal că au tras tare şi să aibă acel client şi să lucreze pe proiect cât mai profi cu putinţă. Cine face avocatură, ar trebui să ştie ce vorbesc şi cum e să te lovească la 29 ani un astfel de contract. În egală măsură, ar trebui să ştie că nici dracu nu vine la tine la 29 de ani cu aşa ceva şi nici nu se aşteaptă ca un mucos de genul să îi “rezolve” dosarul.

Oamenii se apucă de treabă. Pentru unul dintre imobile – Pădurea Snagov – exista deja o hotărâre definitivă prin care se constata că Paul are drepturile asupra bunului, dar hotărârea nu era pusă în executare. TZA face nişte notificări, semnate de Robert, către Romsilva şi le cere să facă bine să execute hotărârea definitivă. După o vreme, Romsilva pune în executare hotărârea, îi retrocedează lui Paul bunul şi, conform contractului cu Reciplia, acesta cedează Reciplia o parte din bun. Robert merge împreună cu oamenii la notar când se semnează contractul.

Pentru un alt bun – Ferma Băneasa – este pe rol o cerere de retrocedare către Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Plantelor. La data la care conducerea Institutului discută soarta acelei cereri, Robert se prezintă alături de Paul la şedinţă şi susţine cererea. Le expune motivele pentru care cererea de retrocedare ar fi legală şi le răspunde la ce nelămuriri juridice or fi avut oamenii. Le dă şi o mapă cu analiza legală şi anexe. O fost convingător, pentru că după o vreme Institutul dispune retrocedarea. Paul cedează mai departe evreilor partea lor din imobil. Robert merge şi de data asta la notar pentru semnarea actelor.

Pentru restul de câteva zeci de imobile proceduri continuă. În timp, unele sunt obţinute, unele nu. De la un moment dat, la cererea expresă a prinţului, Robert nu se mai ocupă de acest proiect, care e repartizat spre coordonare altui avocat de la TZA. Dacă ştiu eu bine, ultima procedură finalizată a fost acum vreun an şi ceva, când o instanţă a admis acţiunea lui Paul cu privire la unul dintre imobile. Cred că unele proceduri sunt încă pe rol.

Pe parcursul anilor, lui prinţ i se cam termină banii. Viaţa de prinţ e scumpă. Începe să fie supărat şi, deşi ştia bine de tot ce a semnat, îi acuză pe evrei că l-au păcălit, că i-au dat prea puţini bani etc. Multă vreme refuză să mai fie reprezentat de TZA – “oamenii evreilor” – face scandal pe acolo. Lui Robert îi arată ceva plângere penală pentru înşelăciune, tot felul de cretinisme de om a cărui inteligenţă merge bine de tot către partea de jos. Îşi ia alţi avocaţi, mai vinde de vreo două ori aceleaşi drepturi litigioase, un întreg balamuc. Face tot felul de plângeri împotriva la tot ce mişcă. Clasările curg.

Cam asta e povestea.

DNA Braşov

Ajungem uşurel în 2015. DNA Braşov făcea parte din unităţile de elită ale parchetelor. Vroia doar dosare cu nume importante, cu prejudicii mari, să geamă de extaz televiziunile în faţa sediului în care zburau cătuşele non stop. Cumva, la ăştia ajunge o plângere din alea făcute de Paul pentru 145 milioane de euro pentru înşelăciune, şantaj şi trafic de influenţă împotriva lui Tăriceanu şi o grămadă alţii – inclusiv Robert. Când văd ăia de la Braşov numele lui Tăriceanu, una dintre obsesiile acelei unităţi de elită, şi suma de 145 milioane de euro în aceeaşi propoziţie, dau drumul la cercetări în forţă.

Pentru că în plângere se făcea referire doar la Pădurea Snagov şi la Ferma Băneasa, ignoră celelalte imobile. Îi încurcă un pic faptul că erau hotărâri judecătoreşti pronunţate în cazul Pădurii Snagov, precum şi faptul că nu reuşeau să descopere de ce dracu’ nu o fost legală retrocedarea Fermei de la Băneasa. Îi încurcă şi faptul că Paul se plângea că, de fapt, evreii i-or dat prea puţini bani, nu că o fost ilegală retrocedarea. O unitate de elită ştie însă să iasă din încurcatură.

Îi cheamă pe judecătorii care or pronunţat acele hotărâri şi îi întreabă domnu procuror chestii gen: de or dat-o, de ce nu e motivată ca lumea, dacă e legală etc. Judecătorii spun că, de fapt, acum, că se uită mai bine, nu prea legală hotărârea. Desigur, la acel moment nici preşedintele CSM, nici ICCJ şi nici Cristi Danileţ nu or fost pe fază să ne bage aia cu hotărârea judecătorească definitivă este pilonul statului de drept. Erau un pic ocupaţi să se uite în altă parte. Pe juzii ăstia, ulterior, i-o întrebat la instanţă de ce s-or răzgândit, iar unul o fost sincer: “Pentru că sunt şi eu om şi am o viaţă”, de aia am spus asta la DNA. Nu poţi să-l acuzi, nu ar fi fost primul jude acuzat de abuz pentru că o dat o hotărâre, iar pe cei dinaintea lui nu i-o apărat nimeni, în afară de avocaţii lor. Cu asta, procurorul îşi rezolvă prima problemă: punerea în executare a hotărârii este un abuz, pentru că hotărârea nu e legală. O zis juzii care or dat-o, deci avem probe.

Al doilea necaz în rezolvă simplu şi pe ăsta. Pentru că nu reuşeau să descopere ce nu o fost legal la retrocedarea fermei Băneasa, reputaţii specialişti în civil ai DNA Braşov au făcut o analiză serioasă şi au descoperit că Paul nu avea calitatea de moştenitor al lui Carol, deci nu era persoană îndreptăţită la retrocedare. Ca să ajungă la această concluzie, s-or folosit de faptul că hotărârea judecătorească din Portugalia care îi recunoştea această calitate a fost recunoscută în România după ce Paul formulase cererea de retrocedare. Au ignorat faptul că procedura de exequator produce, evident, efecte retroactive, că ăla era succesor al lui Carol de când s-o născut nu doar din 2011 când a ICCJ a pronunţat hotărârea de recunoaştere etc. Oricum, mai apoi, în rechizitoriu, or scris vreo 20 de pagini despre cum Paul nu este succesor al lui Carol, făcând praf şi hotărârea ICCJ care spunea altceva. Din nou, evident, CSM, ICCJ şi Cristi Danileţ erau ocupaţi cu educaţia juridică în şcoli şi nu or putut să comenteze asupra faptului că hotărârile judecătoreşti sunt pilonul statului de drept. Pe scurt, ajungând la concluzia asta de drept civil, DNA Braşov constată că retrocedarea fermei este tot un abuz pentru că Paul nu avea dreptul să o primească, nefiind succesor al tatălui său.

Al treilea impediment, acela că Paul se plângea că o luat ţeapă, a fost rapid rezolvat. S-a constatat că nu a luat nicio ţeapă – şi s-a clasat înşelăciunea, şantajul etc. – ci din contră a dat ţeapă statului român şi s-a început urmărirea penală pentru tot felul.

În decembrie 2015, după ce şi-a rezolvat aceste impedimente către un nou comunicat de presă pompos cu nume, sume şi sprijin de la SRI, DNA Braşov sare la TZA, unde se apucă de percheziţii. Ştiu că scrie prin legi că la astea trebe să fie decanul, procurorul prezent etc., dar dreptul nostru nu se încurcă în nulităţi relative. Le iau la oamenii ăia o grămadă de dosare, seamănă frica pe două etaje de birouri şi îl iau pe Robert la Braşov, fără să îi spună prea multe de ce.

După foarte multe ore de stat pe holuri (colegii ştiu cam la ce mă refer), îl bagă înăuntru, unde stă Zeus cu cătuşele pe masă. Îi comunică lui Robert că este acuzat, va fi reţinut şi i se va cere arestare pentru următoarele:

  • constituire de grup infracţional, pentru că s-a înţeles cu evreii şi cu Paul să obţină retrocedarea unor bunuri ilegal. Ilegalitatea consta în faptul că ştia că Paul nu e persoană îndreptăţită, nefiins succesor al lui Carol în urma analizei juridice revoluţionare făcute de procurori.
  • trafic de influenţă, pentru că i-a promis lui Paul că o să-şi folosească influenţa sa de mare avocat la ICCJ să obţină soluţii favorabile.
  • complicitate la abuz pentru că o făcut două notificări către Romsilva să pună în executare o hotărâre judecătorească definitivă. La experienţa lui, ar fi trebuit să ştie că hotărârea este ilegală, aşa cum or recunoscut şi juzii care or dat-o
  • complicitate la abuz pentru că i-o convins pe cei de la Institut să retrocedeze ferma Băneasa
  • două bucaţi spălare a banilor, pentru că s-o dus la notar când s-o transferat proprietatea asupra terenurilor după retrocedare.

Scria acolo aşa: “rolul său a fost esenţial în activitatea grupului şi atingerea scopului urmărit, folosindu-şi profesia şi imaginea rezultată din calitatea de partener la una din firmele cunoscute de avocatură din România, a participat la discuţiile cu inculpatul AL ROMÂNIEI PAUL încă de la început, s-a ocupat de demersuri de notificare la diferite instituţii publice, acestea fiind absolut necesare pentru a crea aparenţa de legalitate, a încheiat actele şi împuternicirile necesare pentru atingerea scopului grupului (a redactat contractul de cesiune şi actele adiţionale, a redactat notificări şi memorii către instituţii publice deţinătoare, s-a prezentat personal la şedinţele comisiilor de retrocedare pentru determinarea membrilor acestora să adopte punctul său de vedere, a redactat contracte de vânzare-cumpărare pentru bunuri retrocedate cunoscând modul lor ilicit de dobândire)”. Normal, stat de drept, rolul avocatului, partenerul în actul de justiţie etc.

La prima strigare, ia arest la domiciliu. La a doua, ajunge la ICCJ la un jude normal la cap, care îi ridică orice măsuri, spunând că ceea ce o făcut el sunt doar actele unui avocat.

Urmărirea penală se desfăşoară după standarde proprii, specifice elitei de la braşov. Avocaţilor de la TZA nu li se permite să fie avocaţi ai lui Robert. Mulţi dintre ei sutn audiaţi, fiind întrebaţi chestii gen de ce aţi avut opinia aia. Cine o fost vreodată în perioada aia la DNA Braşov (sau Oradea, sau Ploieşti, că era cam tot aia) ştie ce vorbesc. Desigur, mandate de siguranţă naţională, SRI peste tot, tot felul de chestii bizare, tot tacâmul.

Procesul. În fond

După vreun an de cercetări transpirate, îi trimite în judecată. Acuzaţiile tot alea. Se duce dosarul la instanţă în vremurile în care pe cameră preliminară nu se admitea nimic, totul era nulitate relativă, sănătate, hai să vedem pe fond dacă ai comis-o sau nu. Pe scurt, deşi nu ar fi trebuit, dosarul iese intact din cameră preliminară.

Urmează un proces pe fond foarte lung, cu termene fixate la fiecare două săptămâni şi şedinţe de judecată lungi. Dosarul e judecat de un judecător care e departe de a fi cunoscut pentru că aruncă cu achitări foarte des. Omul mai şi scrisese ceva articol despre cum avocaţii au tot felul de responsabilităţi morale, nu doar legale. Mi-o fost foarte frică. M-am tot gândit că, din bula de judecător, nu o să vadă că relaţii cu clienţii care devin mai puţin formale odată cu trecerea timpului – orice avocat ştie ce vorbesc – şi o să îi găsească cine ştie ce vină morală că o avut clienţi nişte băieţi mai puţin frecventabili şi o transformă în vină legală. Nu că ar fi făcut ceva imoral sau lipsit de etică, pur şi simplu a vorbit cu clienţii lui despre dosare în timp ce urechea lungă a sistemului asculta. Apropos, asta cu confidenţialitatea avocat-client unde o băgăm, domnii de la CSM, ICCJ şi domnu Danileţ? Intră la pilonii statului de drept sau e tot nulitate relativă? În fine, nu era nimic aiurea pe discuţiile alea, dar mi-o fost frică.

M-am înşelat şi vreau să îmi cer public scuze judecătorului de la Curtea de Apel Braşov că nu am fost sigur pe echidistanţa lui. Şi să îl felicit că a rezistat presiunii care a fost pusă pe el, măcar implicit, în dosarul ăsta. Jos clopul! Şi jur că nu sunt genul care o spună gratuit, mai ales un judecător.

Omul a adus o rază de normalitate. L-a achitat pe Robert, constatând că, indiferent de ceea ce or făcut sau nu restul din dosar (unii au primit achitări, alţii condamnări) el nu făcut nimic altceva decât să îşi facă treaba de avocat. Sentinţa e pe net, nu are sens să o povestesc.

Apelul.

DNA face apel, mai puţin cu privire la achitarea pe spălarea banilor. Aparent, acuzaţia aia o fost suficient de aiuritoare. Pentru restul face apel şi scriu în apel că e drept că Robert şi-o făcut treaba de avocat, dar simpla prezenţa alături de un client şi oferirea de asistenţă juridică şi reprezentare acestuia sunt suficiente pentru a deveni complice la faptele lui. De când am citit fraza aia acum un an nu mi-o pot scoate din minte. Deşi i-am dat drumul pe net de acum 2 zile, mai trebuie să o pun odată, pentru că e oribilă:

“Inculpatul Roşu Robert, prin prezentarea sa în faţa comisiei (fără a nega dreptul său de a participa alături de client – dar care în cauza de faţă nu însoţea clientul, adică SC Reciplia SRL, ci pe inculpatul Al României Paul, cu care nu avea nici un fel de contract de asistenţă juridică), prin prezentarea punctului de vedere al unei importante societăţi de avocatură, a convins membri comisiei de justeţea cererii de retrocedare formulate de inculpatul Al României Paul.
Astfel, reţinem că activităţile de complicitate pot îmbrăca orice formă, inclusiv simpla prezenţă a unei persoane alături de autorul infracţiunii, astfel încât să i se dea acestuia siguranţa sau încrederea că acţiunile sale sunt sortite succesului.
În plus, în cazul de faţă, inculpatul Roşu Robert, prezentându-se alături de inculaptul Al României la şedinţa Consiliului de Adminsitraţie al ICDPP, prezentând un volum important de informaţii referitoare la termeni juridici, dificili de înţeles de către persoane fară pregătire juridică, prezentând noţiuni ca “daune cominatorii”, a influenţat decizia luată de membri prezenţi în mod covârşitor.
De altfel, din declaraţiile membrilor rezultă în mod indubitabil că prezenţa unui avocat (respectiv inculpatul), care susţinea în mod convingător situaţia imobilului, care le-a înmânat documente în sprjinul celor afirmate, care prezenta siguranţă în expunerile făcute, au contat în luarea deciziei de a fi de acord cu solicitarea de retrocedare.”

Sincer, pentru frazele astea, ăla care le-a scris ar trebui exclus din magistratură. Desigur, CSM, ICCJ şi domnu Cristi Danileţ nu sunt de acord cu mine. Parcă aud: “este dreptul suveran al procurorului să critice hotărârile judecătoreşti în căile legale de atac…”. Despre dreptul suveran de a mânca rahat şi a considera că, în esenţă, toţi avocaţii suntem infractori nu se va spune nimic.

Apelul se declară cândva prin vară, dosarul merge la DNA să îşi motiveze apelul, adică să scrie cineva aberaţia de mai sus şi încăl câteva similare. De ce se întâmplă asta, adică de ce înainte să se dea termen în căile de atac, dosarul merge la parchet pentru motivare doar pilonii statului de drept şi al egalităţii între acuzare şi apărare ne pot spune. Plus CSM-ul care a legiferat asta.

Ăia de la DNA muncesc intens şi, să vezi coincidenţă, termină de scris aberaţiile fix în 24 decembrie dimineaţa. În consecinţă, dosarul e înregistrat la ICCJ în 24 decembrie după prânz, la un moment la care acolo mai era jandarmul de la poartă şi Moş Crăciun care aştepta o pronunţare în ceva dosar şi voia să ducă minuta pe post de cadou. Plus cineva care a înregistrat dosarul şi l-a băgat în sistemul de repartizare aleatorie. Ăla despre care scria Inspecţia Judiciară că la ICCJ permite foarte uşor direcţionarea caracterului său aleatoriu. Dosarul e repartizat aleatoriu unui complet de judecată, la auzul căruia orice avocat care ştie unde e strada Batiştei se face negru. Cândva, va trebui şi aici făcută o discuţie. De ce dracu’ multe din deciziile unor complete, ăsta şi altele, sunt contestate constant şi ale altor complete aproape niciodată?

Precizez ulterior, ceva ce au uitat să scriu prima dată: când s-o trimis dosarul de la DNA la ICCJ în 24 decembrie nu s-or trimis şi motivele de apel. Alea or venit după câteva săptămâni.

Urmează un an de proces, cu coviduţ, cu amânări respinse când avocaţii erau în spital cu corona virus, cu 3 termene pe săptămână către final. Un fel de elogiu adus dreptului la un proces echitabil. Cu avocaţi audiaţi şi întrebaţi de ce nu or depus anumite acte în procese? Răspunsul de genul că nu îl ajuta pe clientul meu nu or fost mulţumitoare. Tot felul.

Robert era foarte stresat. Simţea că nu e în regulă ce se întâmplă. Chiar şi la acel complet, eu am fost convins că nu are cum să îl condamne, că e imposibil. M-am înşelat amarnic. I-au lăsat achitarea pentru trafic de influenţă şi pentru abuzul cu pădurea de Snagov şi i-au dat 3 ani pentru constituire de grup infracţional şi 4 ani pentru complicitate la abuz cu ferma Băneasa. I-au dat cu ură, din punctul meu de vedere. Mai mult decât prinţului, cel care, în logica asta a abuzurilor, este cel care a obţinut bunuri. La fel ca evreilor, care pe aceeaşi logică, par să fie mult mai implicaţi în toată povestea şi sunt cei care au primit mare parte din acele imobile. A fost ca o cărămidă.

Nu ştiu ce vor scrie în ea. Nici când vor scrie. De la acel complet am primit ieri motivarea unei hotărâri pronunţate acum mai mult de un an. Şi era o motivare relativ simplă.

Ştiu că o vor scrie astfel încât să blocheze orice recurs în casaţie. O vor da cu “din probe (fără să spună care, că nu sunt) rezultă că a ştiut…” şi asta basta, că nu pe chestii de fapt nu poţi face nimic. După tot circul care a ieşit, sunt convins că vor scrie 10 pagini în care vor scrie că nu a acţionat în calitate de avocat, ci de membru al grupului, că avocatura era gen o acoperire legală pentru el, de fapt el era de profesie membru al grupului. Sunt convins de asta. Şi orice vor scrie acolo pentru mine nu va înlătura nedreptatea vădită făcută unui prieten căruia i-au distrus viaţa şi nici faptul că hotărârea este un atac oribil la adresa profesiei de avocat. Niciunul dintre cei trei judecători nu e atât de cretin încât să scrie ceva de genul spuse în motivele de apel al DNA. Dar, în esenţă, doar asta pot gândi dacă l-au condamnat pe Robert. Desigur, după aia o să vină preşedintele CSM, Cristi Danileţ şi alţi deontologici şi vor spune: “vedeţi, v-aţi agitat degeaba. Nu pentru avocatură l-or condamnat”. Explicaţii vor fi similare cu toate celor date de orice regim ipocrit, care execută oamenii, invocând pretexte. Nu am nicio aşteptare din punctul ăsta de vedere şi, sincer, nu mă interesează mai deloc motivarea. Exceptând că o să me enervez din nou, că nu o să dorm şi că voi ajunge din nou să urăsc.

Cine e de vină

E uşor să spui că pentru rahatul ăsta care a distrus un om, familia lui, prietenii lui sunt de vină doar doi procurori care şi-au ratat viaţa şi trei judecători care şi-au ratat menirea de judecător. E prea simplu. Solidaritatea uriaşă născută între avocaţi, între oamenii de bună credinţă care au citit despre asta, între judecătorii şi procurorii de bun simţ indică că nu doar ei sunt de vină şi a alege să ducem vină doar în zona aia ar fi o greşeală. Mai sunt şi alţi procurori care gândesc la fel cu cei care au făcut urmărirea în dosar şi care au scris inepţia aia în motivele de apel, mai sunt şi alte complete negre la ICCJ şi la alte instanţe. Cât timp vor exista, şansele ca oricare avocat să fie trimis 5 ani la puşcărie pentru că şi-o făcut meseria se vor menţine.

Aşa, la nivel micro, cred că e devină Robert pentru că a fost prea elegant, prea cu bun simţ şi a avut încredere că legea îl va apăra. Nu a vrut să facă tam, tam, şi-a dus crucea în linişte. Şi a greşit. Cred că e de vină TZA pentru că au făcut la fel. E cea mai mare firmă de avocatură din ţară şi cea mai respectată şi 5 ani nu au spus nimic despre faptul că unul dintre fondatorii ei este inculpat pentru vina de a fi avocat. Sunt de vină, în esenţă, Robert, TZA, avocaţii lui şi toţi care au ştiut pentru că au crezut că justiţia se face numai în sala de judecată. Aparent, nu e aşa. Sunt de vină eu că nu am publicat citatul din motivele de apel acum un an, când le-am citit, ci doar acu două zile când o fost prea târziu. Ăştia de aici am făcut-o cu bună credinţă, am crezut greşit.

Vina mult mai mare e a UNBR şi a Baroului Bucureşti. Acolo s-a ştiu despre dosar şi despre ce e. Robert a cerut sprijin de la Barou şi a primit uitatul în altă parte. “Să nu deranjăm” “să vedem” “ce putem noi face” etc. sunt acte de laşitate, de complicitate la un sistem defect. Comunicatele de ieri nu îl mai ajută pe Robert la nimic. Nu e o chestie nouă. Acum vreo 10 ani (cred) un coleg din Cluj a fost trimis în judecată pentru că a refuzat să îşi toarne un client. A avut norocul să fie achitat, dar a fost singur tot procesul. Eu îmi reproşez şi azi că nu m-am dus să stau acolo în sală cu omul ăla când o avut termen, să ştie că nu e singur. Robert ar fi trebuit să meargă la fiecare termen cu 200 de avocaţi în sală, să ştie că nu e singur, iar completul să ştie că judecă pe toţi avocaţii. Baroul şi UNBR au mijloace de presiune şi obligaţia de a proteja avocaţii de astfel de chestii. Au ratat complet misiunea asta. Noroc cu clipul de promovare cu Anna Lesko că imaginea bună e esenţială.

De vină suntem toţi. Care acceptăm să scrie Inspecţia Judiciară că sistemul de repartizare a cauzelor la ICCJ e defect şi ne doare-n cur. Care acceptăm să fim făcuţi infractori pentru că apărăm infractori, ca gest la ordinea zilei. Care acceptăm să fim ultima roată la căruţa justiţiei. Care acceptăm ca podiumul procurorului în sală să fie mai înalt decât al avocatului. Care acceptăm ca procurorul să primească scaunul ăla bun, nu banca care rupe curu. Care acceptăm ca dosarul să meargă la parchet pentru motivarea căilor de atac. Care acceptăm să se execute hotărîri ce se vor redacta peste câteva luni sau ani. Care acceptăm că nu are rost să ai automat cale de atac devolutivă când soluţia din apel e 180 grade faţă de fond. Care acceptăm că existe complete negre şi nu facem decât să ne rugăm să nu picăm la ele. Care acceptăm că nu ştim dacă avem sau nu acoperiţi în instanţe. Care acceptăm ca juma din judecătorii de penal să fie procurori. Care nu vrem să schimbăm sistemul de numire a judecătorilor după modelul ălora normali la cap. Care ne-am revoltat cu protocoalele vo’ două zile şi apoi ne-o trecut. Care am privit cum unii au fost condamnaţi pe nedrept şi am spus “las că o merita”. Etc.

Ce urmează

Pentru Robert, câţiva ani grei. Vor trece, dar nu va fi niciodată la fel. Trauma de a sta la puşcărie fără să ştii ce ai greşit, trauma de a explica copiilor asta, de a te justifica restul vieţii, de a te gândi din ce rahat trăieşti, de a sta 3 ani jumate gândind la copii, la soţie, la mamă nu va trece veci. Nu-mi fac iluzii că va ieşi din puşcărie. Sigur, o să facă recurs în casaţie (când se va motiva decizia). Se va respinge, dacă nu face completul negru vreo gafă majoră la motivare, chestie de care nu îi cred în stare. Probabil, o să se facă cerere de graţiere. Se va respinge, că plăvanul luptă cu corupţia. Se va face plângere la CEDO. Fie o resping la inadmisibilă, pentru că independentul de la grefă nu o să vadă nicio aparenţă de violare a unui drept, fie se va admite peste 5 ani şi va putea fi folosită fix la budă. Se va face probabil şi revizuire, se va respinge şi aia, că revizuirile nu se admit în ţara asta, în care hotărârea definitiviă este pilon al statului de drept şi de execută nu se discută.

Pentru profesie, cred că e prima oară din 2006 când a fost acel protest condus de la Bucureşti, când s-a ridicat un fel de solidaritate. Un pic incomplet valul ăsta, că nu am văzut comunicate sau poziţii de la cei din top. Nestor, Muşat, Stoica, Zamfirescu, Popovici etc. care cumpără spaţiu pe hotnews să ne prezinte cele mai relevante aspecte juridice şi ale căror comunicate despre asistarea cu succes a unui client care o cumpărat o firmă le citesc şi fără să îmi doresc, sunt cam mucles. Ştiu, nu vreţi să deranjaţi, omul e condamnat pentru corupţie, iar voi sunteţi corupţie free, ce vor spune clienţii etc. Ştiu. Dar dacă evreii nu mergeau la TZA, ci la NNDKP acum în locul lui Robert era careva de acolo. Aveţi putere, aveţi pile, aveţi bani, faceţi dracu ceva şi pentru profesia asta! Că nu te poţi aştepta de la un stagiar care e revoltat acum sau de la un avocat cu cabinet individual la Brăila să aibă forţa de a face altceva decât un protest pe facebook sau, maxim, în faţa instanţei. Astea sunt bune la moral, dar nu rezolvă nimic. Sistemele nu se schimbă pentru că mii de avocaţi şi-au pus o copertă la poza de profil sau pentru că 200 din ei vor merge luni să protesteze în stradă. Ştiţi bine că altfel se schimbă legile şi sistemele, iar tăcerea voastră este complicitate. Alături de cea a UNBR şi a BB. Că de la ICCJ sau CSM nu am aşteptări, ele sunt sindicate ale judecătorilor şi procurorilor.

PS. Am scris asta noaptea, îmi cer scuze pentru erorile de ortografie, nu mai stat să corectez.

Dacă ţi-o plăcut Facultatea de Drept, INPPA-ul o să îţi placă şi mai mult

În lumea avocaturii, o început revoluţia. Stagiarii or preluat modelul şi protestează cu hârtiuţe în mână pe scările instanţelor. Nu am înţeles foarte bine de ce la instanţă, cu buba e undeva pe la barouri, dar e bine şi aşa. Consilieri din barouri îşi dau demisia în semn de protest faţă de modul în care s-a desfăşurat examenul de definitivat de acum câteva zile. Dictatorul Briciu o convocat de urgenţă comisia permanentă şi pregăteşte elicopterul de pe sediul central al UNBR. Facebookul fierbe. În vâltoarea asta, nu pot să nu îmi dau şi eu cu părerea.

Avem câteva certitudini. Grilele de anul ăsta sunt făcute fie în bătaie de joc, fie de nişte analfabeţi juridic funcţionali. Nu ştim cine sunt să îi putem face de rahat in personam. Numele celor care fac grilele este protejat de INPPA şi de UNBR la nivelul la care Golum îşi proteja inelul. Suntem o profesie care ar trebui să fie prima în lupta pentru transparenţă. Aia facem în sălile de judecată, asta cerem autorităţilor cu care ne războim în numele clienţilor noştri. În schimb, la noi acasă, ne băgăm sub plamumă să nu ne vadă nimeni şi tragem pârţuri.

Cei care fac grilele eşuează spectaculos de absolut fiecare dată. Nu există examen de admitere în avocatură sau de definitivat la care să nu se anuleze grile, răspunsuri etc. Înşeleg că se mai întâmplă, e inevitabil, dar chiar de fiecare dată? Oare nu ne dăm seama că ne facem dracu de râs an de an cu chestia asta? Nu ştiu cine le face, dar par să fie acelaşi stil, semi agramate, cu cunoştinţe juridice reduse la nişte chestiuni teoretice stupide, făcute la spirit de observaţie. Or, dacă e aşa cum presupun eu, că sunt cam aceleaşi persoane care le fac şi de fiecare dată trebuie anulate din ele şi nasc o grămadă de discuţii, de ce dracu nu îi schimbă nimeni pe ăia? Stăm sub plapumă, ne dăm seama că pute de stinge, dar nu schimbăm nimic. Garda moare, dar nu se predă, nu-i aşa? Numa noi suntem deştepţi, alţii sunt proşti, nu?

Eu cred că, dincolo de lipsă de transparenţă şi de erori grave în redactarea grilelor, ideea în sine este o tâmpenie. De ce există definitivat? Adică, l-am verificat o tură pe copil la admiterea în profesie, am constatat că ştie să facă grile. De ce dracu’ îl mai verificăm o tură peste 2 ani din exact aceleaşi materii, cu acelaşi tip de grile etc.? Care Dzeu e motivul? Să vedem că nu o uitat? Asta înseamnă să fii avocat? Să ştii sp rezolvi nişte grile de penal, de civil şi, să nu uităm piatra de temelia a adevăraţilor profesionişti, legea avocaturii? Asta înseamnă să fi avocat bun?

Dăm grile să vedem cine e avocat bun şi cine nu? Grilele înseamnă că un răspuns este corect sau fals (sau niciunul, ca să bag una de sezon). Cine o făcut 2 săptămâni de avocatură, practica de anul II, ştie că în avocatură nu există adevărat sau fals. Că unicul răspuns corect pe care ţi-l dă un avocat adevărat este: “depinde”. Depinde, fraţilor, depinde. Treaba ta este să găseşti argumente, nu să spui că aşa e pentru că aşa scrie în carte. Treaba ta este să creezi un mod de prezenta o problemă unui magistrat să îl convingi că ai dreptate, nu să îi spui că aşa este. Treaba ta este să le explici clienţilor legea, nu să le spui că aşa este că aşa o zis vreun guru la cursurile INPPA. Ce dracu formăm noi acolo? Avocaţi? Sigur? Că, dacă facem cu ei la INPPA cam exact acelaşi lucru ca la facultate înseamnă că îi punem pe ăştia mici să o mai facă odată. Dar numa penal, civil, că restul nu contează. Nu sunt oficii la fiscal şi pe consultanţă….

Cât timp mai perpetuăm un sistem complet defect. Dacă tot o strâns Briciu granzii după masa asta, poate discută şi de cea mai simplă reformă a sistemul: desfiinţarea definitivatului, desfiinţarea INPPA-ului şi publicarea numelui geniilor care or făcut în ultimii cinci ani subiectele de admitere sau de def. Altfel, la anul, pe vreme asta, vom avea exact aceleaşi discuţii.