Sănătoşi să fim, că săraci şi proşti am mai fost

Suntem la a n-a grevă din justiţie. Având experienţa celor anterioare de la firul ierbii, îmi permit să scriu nişte gânduri şi alte idei proaste.

Încep cu disclaimerul. Sunt de acord ca judecătorii şi grefierii să fie bine plătiţi. Greu de definit ce înseamnă să fie bine plătiţi şi nu e locul acum, dar ca idee generală sunt de acord să fie plătiţi bine. Au slujbe grele, care trebuie plătite bine. Indiferent de bizarul situaţiei de a-ţi stabili singur salariul prin hotărâre judecătorească, cred cu foarte multă tărie că hotărârile judecătoreşti trebuie puse în executare obligatoriu, mai ales atunci când debitorul e statul. Indiferent dacă sunt bune sau proaste, un stat de drept nu poate funcţiona dacă partea care pierde un proces (statul, în cazul de faţă) decide singur că i se rupe şi că plăteşte el când şi cum vrea. Nu pot accepta asta.

De aici încolo, încep ideile proaste.

Pricep că v-o supărat statul/Guvernul. Nu pricep de ce modalitatea de a vă exprima supărarea fute oamenii cu procese pe rol, firmele cu procese pe rol şi avocaţii. Noi cu ce dracu’ am greşit? Sunteţi supăraţi pe Guvern? Repet, înţeleg. Mergeţi în faţa Guvernului sau în faţa la MJ şi aruncaţi cu roşii în ei. Puneţi-le pastă de dinţi pe clanţe. Scrieţi numărul lu Ciolacu pe OLX la un anunţ cu „donez BMW”. Beliţi-i altfel. Nu ştiu, puneţi ANAF să îşi dovedească cu probe cererile de constituire de parte civilă, nu doar să indice suma pe care o calculat-o. Admiteţi pe bandă rulantă toate cererile de suspendare a executării silite demarată de ANAF. Declasificaţi pe bandă rulantă tot ce vă trimit organele clasificat prin dosarele penale. Am vreo 50 de idei de genul ăsta, prin care chiar puteţi face statul să sângereze. Refuzul de a judeca tot nu afectează Guvernul deloc. În cel mai bun caz, li se rupe.

În schimb, refuzul ăsta de a judeca afectează fix pe cine nu trebuie. Oamenii sunt oricum curăţaţi de termenele de judecată stabilite odată la juma de an. Fix amânările astea de rahat nu le trebuie. Singurul lucru pe care reuşiţi să îl treziţi din partea lor este ură, la adresa voastră, nu a Guvernului. Guvernul şi-a prezentat versiunea: aveţi salarii mari, vi le-aţi mărit singuri prin hotărâri judecătoreşti şi acum refuzaţi să judecaţi. Versiunea asta este cea care a ajuns la oameni, iar ei o cred. Hârtiile afişate în faţa instanţelor cu „respectaţi independenţa justiţiei” nu vor funcţiona.

Va funcţiona să le arătaţi oamenilor care au un litigiu de muncă pe motiv că nu şi-au primit banii că sunteţi alături de ei şi faceţi ce puteţi să îşi primească banii. Va funcţiona să le arătaţi inculpaţilor cărora le-aţi respins cereri de amânare pe motive întemeiate sau nu, că nu se amână cauzele atunci când aveţi un interes. Va funcţiona să le arătaţi celor care plătesc bani pe clauze abuzive la bănci că le judecaţi rahatul ăsta şi îi scutiţi de faliment. Etc., aţi prin ideea, sunt convins.

Tot aşa, nu vă ajută absolut deloc să vă puneţi în cap avocaţii. Nu ştiu dacă e vreo noutate pentru voi, dar toţi cu care am vorbit sunt turbaţi. În toate lunile cumulate de prosteste (ăsta de acum şi alea de dinainte) în fiecare zi, fiecare avocat se întreabă dacă cauza pe care o are se judecă sau nu. Dacă are rost să meargă pe drumurile patriei cine ştie până unde sau nu. Am păţit de maxim 10 ori de-a lungul acestor proteste să fiu anunţat dinainte că o cauză nu se judecă pe motive de protest. Mulţumesc frumos acelor grefieri care m-au sunat să îmi spună, însă am mers şi eu şi colegii mei la o tonă de cauze neştiind dacă se judecă sau nu. Faptul că, în mare parte, aţi ignorat complet chestia asta nu vă ajută deloc. Faptul că nu vă pasă, cu excepţiile de rigoare, de timpul avocaţilor şi de cheltuielilor şi de siguranţa zilei face ca sprijinul să fie inexistent.

Noi, avocaţii, suntem cei care trebuie să le explicăm oamenilor de ce dracu’ se tot amână procesele, de ce primim termen peste şase luni etc., nu voi. Explicaţi-i voi unuia care stă cu măsuri preventive în amânare de pronunţare din noiembrie 2022 pe cameră preliminară, iar azi s-a amânat iar pronunţarea de ce. Credeţi că o să le explic că se amână pentru că trebuie să protejăm independenţa justiţiei? Sunteţi naivi dacă credeţi asta. Chiar dacă ştiu că discuţia e mai complexă, o să le dau oamenilor explicaţia simplă: vă trebuie banii şi vi se rupe de restul şi de oamenii care au procese.

O să îmi spuneţi că s-a făcut o listă de cauze care se judecă şi care nu şi să mă iau după aia. La fiecare protest, au fost complete care au ignorat lista aia şi au judecat tot şi complete care nu au judecat nimic. Ca să fie simplu, am o întrebare: mâine am o cauză penală în care faptele se prescriu (dacă cumva se confirmă acuzaţiile) în martie. Aia e în stare de prescriere iminentă sau nu? Ce înseamnă iminent? Mă duc sau nu? Am ceva de mers până acolo, îmi pierd toată ziua ca să aflu în sală dacă completul o consideră iminentă sau nu. Clientul meu vine de departe, ce-i spun să facă? Să stea 7 ore pe drum ca să se amâne fără discuţii sau să vină? Credeţi că pot susţine protestul vostru în condiţiile astea? Sunteţi naivi dacă o credeţi.

Nu veţi câştiga niciodată războiul ăsta dacă mesajul transmis către oameni, firme şi avocaţi este cel greşit. Nu aveţi dreptul la grevă potrivit legii şi la voi ar trebui să fie „farmacie”. Nu să inventaţi greva prin prostest şi protestul spontan zilnic, dar apoi să fim senzaţional de scrupuloşi cu respectarea legii. Ce credibilitate credeţi că aveţi când încălcaţi flagrant legea? Ce credibilitate aveţi când umblaţi cu dublu standard? Când la oamenii cu case naţionalizate a zis statul că le dă banii mai încolo pe puncte aţi zis că e ok aşa, nu? Când Guvernul spune acuma că vă dă banii mai încolo nu e bine. Repet, aveţi dreptate: nu e ok deloc ce a făcut statul. Dar nu aveţi prea multă credibilitate în faţa celor pe care i-a futut statul înainte exact la fel, iar voi aţi spus că „e ok, să protejăm bugetul”.

Ar mai fi de spus, o să mă opresc revenind de unde am plecat. După mine, aveţi dreptate (în mare parte). Opriţi protestele astea ridicole care nu deranjează cu nimic inamicul vostru. Faceţi-vă treaba impecabil faţă de oameni, aveţi respect faţă de avocaţi şi beliţi Guvernul, că ăia sunt de vină. Atunci o să vă sprijine şi oamenii şi avocaţii şi poate obţineţi ceva. Altfel, poate o să obţineţi ceva de Guvern, deşi nu sunt convins. Veţi pierde însă şansa de a recupera ceea ce aţi pierdut deja: respectul oamenilor şi al avocaţilor.

PS. Bănuiesc că UNBR va analiza la şedinţa din 30 ianuarie dacă să îşi asume curajul nebunesc de a da un comunicat prin care să ceară să fie bine, să nu fie rău.

Leave a Reply