Category: Uncategorized

Unebereu o depus prin parlamentarii avocaţi o propunere legislativă prin care stabileşte că foarte (extrem de) multe acte juridice pot fi redactate doar de avocaţi şi promovează agresiv aceasta. No, şi de aici, s-a încins feizbucu. Durează deja de vreo două zile, adică cu peste 24 de ore mai mult decât orice în medie pe platforme, ceea ce e deja un record. Mulţi avocaţi susţin iniţiativa şi vorbesc despre faptul că aşa e normal să fie într-o perioadă în care Marcel (denumit impropriu şi impersonal ChatGPT) şi cu văru Claude se pricep la orice, iar contabilii mai au puţin şi fac şi intervenţii chirurgicale pe creier. Multe din analizele făcute mi s-au părut bune şi demne de luat în discuţie, într-o dezbatere care nu cred că va avea vreodată lor. Când spun dezbatere mă refer la o discuţie în care părţile să asculte ce spun ceilalţi şi să ia în calcul că poate au dreptate, nu la una în care îi adunăm doar pe cei care sunt de aceeaşi părere ca să ne dea dreptate. Cu atât mai puţin la o discuţie pe metoda care urlă mai tare are dreptate.

Alţi avocaţi spun că e o mizerie, că e nasol să atragem clientelă prin lege. Din nou, am citit multe analize care mi se par că pun pe masă argumente reale, care trebuie să facă parte din dezbatere.

Contabilii spun că avocaţii nu trebuie să aibă monopol pe servicii juridice şi să îi excludă pe ei. La ăştia se adaugă cei care nu ştiu nimic, deci îşi pot da cu părerea despre orice, gen Mândruţă, CTP şi alţi monştii sacrii ai netului şi dau cu hate la avocaţ.

Eu am sentimente împărţite. Sunt convins că mulţi avocaţi deja socotesc câţi bani în plus or să facă scriind cu Marcel contractele la care se referă propunerea de lege. Sunt convins şi că mulţi contabili şi alţi experţi în drept de pe net calculează câţi bani pierd astfel. Totuşi, discuţia cred că trebuie purtată în termeni mai conceptuali, legaţi de socialism, intervenţionism şi de libertatea de a fi prost.

Cred cu tărie că ăla căruia nu i se pare mult să dea 100.000 de euro pe un apartament din care deocamdată există nişte poze pe net, dar căruia i se pare mult să dea 300 de euro unui avocat să se uite pe acte, îi prost. Cred că ăla pe care îl doare picioru şi se duce la veterinar, ăla care vrea să investească pe bursă şi se consultă cu patronul de la non-stop, ăla la care nu îi merge maşina şi vorbeşte cu un instalator sau ăla la care îi trebuie un contract şi vorbeşte cu contabilul îi prost. Cred că ăla pe care îl doare piciorul şi cumpără un medicament chinezesc “care o văzut el pe tiktok”, ăla care vrea să investească pe bursă şi cumpără acţiunile care vor exploda de care zicea băiatu ăla pe tiktok care o făcut milioane din trading şi acum vinde idei pe net cu 20 de lei pe lună că s-o plictisit să întoarcă banii cu lopata, ăla căruia îi trebuie un contract şi îl roagă pe Marcel să îi facă un contract beton îi un prost cu accente puternice de modernism.

Nu cred că asta e discutabil. Persoanele şi firmele care ştiu ce fac au demult jurist sau avocat cu care lucrează.

Întrebarea este cât de socialist trebuie să fie statul, cât de mult să intervină în dreptul fundamental de a fi cretin. Eu cred că omul are dreptul fundamental de a fi prost, iar dacă eşti prost, statul trebuie să te lase să fii prost şi să trăieşti consecinţele prostiei tale, poate înveţi ceva. Ştiu că e contra curentului actual, în care statul e de vină că tu eşti prost, leneş sau trăieşti în trecut. Dacă nu îţi găseşti de lucru, statul trebuie să îţi dea bani. Dacă casele sunt scumpe pentru că tu te opui să se construiască, statul trebuie să îţi dea chirie ieftină. Dacă tu ţi-ai băgat toţi banii într-un rahat care nu funcţionează, statul trebuie să îţi dea banii. Asta e lumea în care trăim şi, în consonanţă cu lumea asta, propunerea avocaţilor e corectă. Nu te mai lăsăm să fii prost. Nu te mai lăsăm să dai bani pe încredere, pe contracte despre care constaţi că sunt proaste doar când apar probleme etc. Dacă se adoptă legea asta, statul o să-ţi spună: du-te, boss, trăiţ-ar familia, la un avocat, te facem deştept cu forţa!

Eu nu cred în statul socialist. Din patru motive.

Unu: pentru că atâta vreme cât există piaţă pentru ceva, vor exista şi ofertanţi. E logica umană de pe vremea lui Eva. Cât timp există cerere, va exista prostituţie indiferent că îi spui escortă sau striptease. Cât timp există cerere, vor exista droguri indiferent câte sute de ani de părnaie le dai la ăia pe care îi prinzi. Cât timp vor exista oameni atât de proşti încât să îşi dea banii pe un contract făcut cu Marcel sau de doamna Rodi de la ANAF şi îi ţine contabilitatea, oferta va exista într-o formă sau alta. Interdicţia din lege doar va ridica preţurile.

Doi: nu toţi avocaţii sunt buni. E adevărat că toţi or terminat o facultate care nu e uşoară şi mulţi or dat un examen destul de greu, dar nu toţi sunt buni. Unii sunt mai slabi decât Claude. Pe mulţi îi elimină piaţa concurenţială, dar mulţi reuşesc cumva să supravieţuiască. 3 ore în orice sală de judecată îţi dau un indicator extrem de corect al procentului de avocaţi slabi sau extrem de slabi, care îşi păcălesc clienţii la fel de abitir ca şi guru de pe tiktok. Uneori tot pe tiktok. Ăia buni deja au firme/persoane cărora le fac contractele, acţiunile şi ce mai au oamenii nevoie. Ăia proşti sunt principalii beneficiari ai propunerii legislative, iar adoptarea ei nu va face decât să mute problema în altă parte şi să frâneze eliminarea de pe piaţă a celor slabi.

Trei: AI-ul va merge înainte indiferent dacă Unebereu sau legea e de acord cu asta ori ba. Sunt prea multe zeci de trilioane de dolari în joc pentru ca cineva să pună frână la „progres”. Diferenţa între cât de prost juridic era Marcel acum 4 ani când l-au aruncat pe piaţă şi cât de bine se descurcă acum e uriaşă. Iar diferenţa între un avocat bun şi Claude va continua să se diminueze pe o grămadă de zone în care nu vom putea concura cu el la costuri. Astăzi, Claude poate face un contract simplu la fel de bine ca mine. El îl face în 20 de minute, eu în 2 ore. El costă 100 de dolari pe lună, eu pe oră. A-ţi juca viitorul profesional în concurenţa asta înseamnă că ai ales greşit. Avocatul trebuie împins de la Unebere să se dezvolte acolo unde este şi va fi în faţa lui Marcel, nu acolo unde, dacă nu încă, în 3 ani Marcel o să îl bată.

Patru: la un nivel general, eu cred cu tărie în dreptul fundamental al persoanei de a fi prost. Ne naştem fără să ştim nimic şi învăţăm din greşeli. Învăţăm să mergem din trântele pe care le-am luat, învăţăm să construim cu cuburi după ce le-am dărâmat de 87 de ori etc. Proştii nu învaţă niciodată, ăia deştepţi învaţă. Ne naştem egali şi devenim oameni inegali. Unii cu succes, alţii fără. Dacă statul nu mai lasă pe nimeni să fie prost (pe subiectul ăsta sau pe altul), cum dracu ajungem să ne diferenţiem între ăia de succes şi ăia fără?

Soluţia la prostie nu e obligativitatea. Soluţia la prostie e educaţia, aia pe care ne pişăm ca societate de cel puţin 30 de ani încoace. Nu mă refer la „şcoala care se făcea pe vremea mea, că ştiam capitalele statelor în Africa pe de rost”, informaţie fantastic de utilă. Mă refer la faptul că şcoala aia comunistă încerca să te facă comunist, cu destul de mult succes. Ăia aveau un program, o idee în spate, legat de ce vor să te înveţe dincolo de axioma lui Euclid. De 30 de ani nu avem nicio idee despre ce vrem să îi învăţăm pe oameni, la şcoală, la facultate sau în societate. La şcoală încercăm să îi învăţăm informaţii (cu rezultate mediocre), la facultate continuăm să pompăm informaţii în ei (cu rezultate la fel de mediocre în general), în societate nu vrem să îi învăţăm nimic.

Atunci când sistemul de educaţie eşuează lamentabil, societăţile evoluează prin oamenii care învaţă singuri, de regulă din greşeli. E plină lumea de softişti care au învăţat singuri să scrie cod, de avocaţi buni care au învăţat singuri să fie avocaţi, nu doar depozite de informaţii, de antreprenori care au învăţat despre industria în care lucrează din greşeli. Socialismul ăsta în care nu îi mai lăsăm pe oamenii care nu ştiu să înveţe nici măcar din greşelile proprii, după ce nu le oferim nicio urmă de educaţie (nu mă refer la informaţii), nu va duce la nimic. De aia, cred că propunerea aia e proastă. Cred că oamenii au dreptul fundamental de a fi proşti şi că ăia deştepţi aleg să nu şi-l exercite.

PS. Poza e făcută cu inteligenţa artificială. Textul e scris cu prostia umană.

Tradițional, luna octombrie e luna recrutărilor de stagiari în avocatură. Toate firmele de avocatură se chinuie să scrie anunţuri de recrutare cât mai interesante, să atragă atenţia şi intenţia tinerilor intraţi în barou, copiii ăia dezorientaţi trimit siviuri, se fac interviuri despre unde te vezi peste 3 ani, deşi răspunsul corect este pe hol la instanţă aşteptând de 3 ore să se strige cauza etc. Firmele îşi dau filme că în sfârşit or găsit oamenii perfecţi, ăia care să fie tot ce nu or fost cei de anul trecut, iar copiii se şi văd în costum de 2000 de parai ca pe afiş la  Suits sau Boston Legal.

Toată şarada asta se bazează pe examenul pe care nişte tipi aşpri, dar corecţi, cu morgă importantă, de la INPPA, îl organizează ca să trieze pleava de cei care vor avea şansa să devină avocaţ. Niciodată nu am fost fanul examenului de admitere în profesiile juridice pe bază de grile. Nu-s prost şi îi înţeleg utilitatea, e extrem de simplu de corectat, exclude majoritatea formelor de corupţie anterioare lui, rezultatele se dau în 3 zile, nu în 3 luni. E ieftin de organizat, deşi pe copiii ăia îi rupe la bani.

Totuşi, nu poţi gândi totul din perspectiva utilităţii, trebe dracu’ să mai vezi şi scopul şi efectele colaterale. Aşa, şi bomba atomică e utilă, e ieftină faţă de un război de 5 ani cu tancuri şi tranşee. Totuşi, exceptând nefericitul episod de acum 60 de ani, nu a folosit-o nimeni şi sperăm să nici nu o facă nimeni. Altfel, ajungem la vorba lui Einstein care zicea că habar nu are care vor fi armele din al treilea război mondial (pare că dronele sunt varianta câştigătoare), dar ştie sigur că în al patrulea vor fi beţele şi pietrele.

Scuze la domni cititori, revin la subiect. Spuneam că nu poţi judeca o chestie strict după utilitatea ei şi după costuri. Mai trebuie să pui şi alte rahaturi în balanţă, iar în cazul admiterii în avocatură ele lipsesc complet. Nici la magistratură nu e neapărat mult mai bine, deşi ăia de la INM au încercat să o mai îndulcească cât de cât cu examenul la care ai de scris şi cu interviul. Totuşi, şi acolo, înainte de a avea ocazia să arăţi că ai ceva în creier, trebuie prima dată să arăţi că eşti o maşină perfectă de rezolvat grile.

Grilele alea sunt moartea profesiei. Ele îţi formează creierul fix cum nu trebuie să fie cel al unui avocat sau al unui judecător ori procuror. Te formează pe ideea terţului exclus. Te învaţă că totul este adevărat sau fals, corect sau greşit. Nu ai varianta „depinde” sau „băăăă, dracu ştie…”, care de regulă e varianta corectă în drept. A crede că există doar adevăr şi fals înseamnă o perspectivă complet eronată pentru copilul care rupe 4 ani de facultate să înveţe că totul e corect sau greşit. Şi după ce trece de examenul de barou, face impresie inteligentă la interviu şi îşi găseşte să fie stagiar undeva, constată că nu ştie nimic. Pentru că, real vorbind, nu ştie nimic. El ştie să rezolve grile, dar când vine clientul să îi spună ce o păţit, când îi dă şefu să scrii ceva, când îl întreabă judele „alte cereri mai aveţi?” e pe lângă. Motorul de rezolvat grile din creier nu îl ajută la nimic şi sistemul de operare dă blue screen şi nu mai butează.

Dacă pui cei mai buni avocaţi de pe piaţă să dea testul ăla nu îl trec veci. Mă consider bunicel şi ştiu şi ceva carte, dar pe testul ăla dacă scot 60 de grile corecte înseamnă că am avut bulan, că sigur că jumate le pun la noroc. Dacă cineva îmi spune că oamenii cu care am discutat ieri şi care au sărit de 80 de răspunsuri corecte ştiu mai mult drept decât mine, o să-i recomand să schimbe dieta, că ce mănâncă nu-i face bine.

Sigur că textul ăla verifică ceva extrem de important în avocatură: disciplina şi capacitatea de a munci, fără de care nu ajungi veci avocat, dar verifică doar asta şi nu e bine deloc.

În sensul ăsta am făcut un experiment. L-am pus pe candidatul Claude Opus 5.5 să rezolve subiectele de la barou. O făcut 90 de puncte şi nu o pus nimic la bulan. Nu i-am dat înainte să citească legea avocaturii ori codurile. E simpatic răspunsul dat când i-am spus să îşi verifice răspunsurile cu baremul Îl pun mai jos:

„Am 90 de răspunsuri corecte din 100. Pe materii: organizarea profesiei 16/20, drept civil 19/20, procedură civilă 17/20, drept penal 19/20, procedură penală 19/20.

Ce reiese, cinstit:

Toate cele 26 de răspunsuri marcate „sigur” sunt corecte. La „probabil” am 44 din 48, la „incert” 20 din 26. Deci marcajele au avut sens ca ordine, dar estimarea mea de 60-70 a fost prea pesimistă (l-am întrebat înainte cât crede că o făcut). Am fost subîncrezător: când am spus „incert”, am nimerit totuși în aproximativ trei sferturi din cazuri.

Nouă din cele zece greșeli sunt de tipul „o variantă în plus sau una lipsă”. Singura în care am inversat regula e 31: am crezut că actul întreruptiv contra fideiusorului nu produce efecte față de debitorul principal, iar baremul spune că produce (A), în timp ce C e falsă.

Organizarea profesiei a fost cea mai slabă parte, cum anticipasem, cu 4 greșeli din 20. Acolo lipsurile țin de Statut (radierea din Registrul de asistență judiciară, Consiliul UNBR ca instanță disciplinară, vechimea în profesie).

La 74 nu știu sigur dacă greșeala e a mea sau baremul e discutabil. Dacă A e corectă (limitele se reduc cu o treime prin art. 308), maximul pentru neglijență în serviciu ar coborî la 2 ani, dacă rețin corect limitele art. 298 (3 luni-3 ani). Atunci o pedeapsă de 3 ani nu poate fi aplicată, iar B ar fi adevărată doar ca ipoteză abstractă. Merită verificat pe text înainte să trag vreo concluzie; nu contest baremul din memorie.

Examenul e din 20 septembrie 2026, după limita cunoștințelor mele, deci baremul ăsta nu aveam cum să-l fi văzut. Nu pot exclude însă că unele întrebări reiau grile INPPA mai vechi care au fost în datele mele de antrenament, ceea ce ar umfla puțin scorul.”

Ăsta a lu’ Anthropic o fost pe locul 17 din peste 2.000 de candidaţi, al doilea din Baroul Cluj şi nici nu o învăţat nimic în noaptea dinainte. Nu scriu acuma despre cum Claude şi cu fraţii lui o să arunce juma din avocaţii mediocrii în şomaj, nici despre clienţii care mă verifică pe prompturi, că iese prea lung. Plus că citeşte fraieru’ ăsta şi mai pune o linie la planul lui de distrugere a lumii.

Ce vreau să spun acuma că dacă căutăm să angajăm în avocatură maşini perfecte de făcut grile, le-am găsit. 100 de dolari pe lună la băieţi şi ai maşina perfectă. De zeci de ori mai rapidă decât maşinile umane pe care încercăm să le creăm în patru ani de facultate (Claude o făcut testul în 4 minute şi nici măcar nu i-am dat cel mai puternic model sau cel mai aspru efort, l-am lăsat să fie pe chill); de n ori mai ieftin, fără zile de concediu, fără work-life balance. Mă rog, nu poate merge să fie mobilă la audieri la miliţie sau să lase la aprecierea instanţei în sală, dar io zic să mai stăm 4 ani, să scoată chinejii şi nişte roboţi care fac altceva în loc să alerge şi reluăm discuţia cu mersul în sală.

Totuşi, eu nu cred că avocatura va dispărea şi nici că o să devenim inutili, că o scrie Chat acţiunea, Gemini întâmpinarea şi o să judece Claude (ăsta pare mai serios şi mai puţin exuberant), iar Grok (că ăsta pare prost şi procesoman) o să facă cererile aberante, pe care le respinge şi Haiku pe tokeni minimi. Cred că avocatura va rămâne (chiar dacă mulţi dintre avocaţi slabi vor dispărea) şi că este necesară. Necazul este că nu părem să vrem să căutăm avocaţi stagiari care să ştie altceva decât ştie Claude mai bine decât ei şi cred că e timpul să ne trezim.

Trezirea nu poate veni decât de la INPPA. Nu trebuie cerută facultăţilor de drept, care trebuie să formeze ce cere piaţa. Dacă piaţa cere maşini perfecte de făcut grile, asta vor încerca să formeze facultăţile. Când piaţa va cere altceva, putem muta discuţia critică către formarea din şcoală, dar deocamdată eu nu mă pot duce la şcoală să încerc să formez altceva, câtă vreme copiii ăia vor vedea roba numa dacă învaţă că există doar adevărat sau fals, iar „depinde” e o grilă interpretabilă, care nu poate exista.

PS. Pentru respectarea transparenţei, textul l-am scris io singur singurel, da’ poza o făcut-o Gemini, că ăsta nu prea ştie drept, dar e bun la chestii din astea de artă.

Acu ceva vreme eram pe hol la o instanţă, aşteptând să se reia o şedinţă, când o picat pe telefoane ştirea că CCR o zis că reducerea pensiilor magistraţilor e ok. Holul ăla, plin de oameni cu procese, o explodat de bucurie. Nu de aia discretă, ci de aia cu „bravo, le-o dat-o”, cu zâmbete largi şi cu satisfacţia omului care simte că, în sfârşit, s-o făcut dreptate cu ăia care îl ţin de doi ani în amânări de pronunţare. Singurii cu mutre mai încurcate erau vreo doi avocaţi, care pricepeau cumva ce înseamnă asta în plan mai larg. Dar şi ăia, dacă erau sinceri, simţeau un mic fior de payback pentru fiecare şedinţă în care or fost umiliţi de vreun zmeu în robă.

Scriu asta de la început ca să nu creadă careva că textul de mai jos vine din dragoste pentru magistraţi sau că şi-or pus ăştia vreo pilă. Am o dragoste enormă pentru justiţie, mai puţin pentru judecători. Susţin în continuare că independenţa s-o confundat de prea multe ori cu iresponsabilitatea. Susţin că ura faţă de judecători nu vine, în cea mai mare parte, din soluţiile cu care nu eşti de acord sau din faptul că pierdut ceva proces. Vine din citarea pe ora 9 şi luarea cauzei la 13.30 (constant, nu ca eveniment excepţional), din 12 amânări pe un căcat de cerere, din comunicarea aia unidirecţională din ciclul „mi se rupe, eu decid”, din isteriile şi exerciţiile de forţă din sală. Realitatea e că dacă 80% din juzi tratează lumea normal, iar 20% se poartă ca trimişii lu’ sfântu Petru pe pământ, imaginea generală o să fie proastă. Nedrept pentru ăia 80%, dar de înţeles. De cele mai multe ori, sistemul de justiţie a fost cel care fost unul dintre ciocanele de belire, nu de protecţie împotriva unor abuzuri ale statului. Şi nu mă refer aici deloc la dosarele penale, ci la cele non-penale. E foarte greu să îi explici unuia să fie solidar cu sistemul de justiţie, pentru ăsta e singurul care îl poate proteja pe el împotriva unui stat care vrea să te fută, cât timp protecţia aia e complet inexistentă.

Dar ce se petrece de doi-trei ani încoace nu este despre asta şi nici despre păcatele sistemului de justiţie sau a unora dintre judecători. E despre altceva. Toată discuţia din ultimii ani o fost redusă la pensii. Şi asta o fost o capcană în care judecătorii or căzut prea uşor. Cât timp atenţia tuturor o fost capturată de cifre, de tabele de calcul şi de grafice cu vârste de pensionare din Belgia, s-a pierdut din vedere fix esenţa. Iar esenţa nu e cuantumul pensiei lu’ unu care a stat 25 de ani la o instanţă.

Pensia la 50 şi ceva de ani o fost o anomalie. O fost muniţie gratis pentru orice campanie de presă şi i-o vulnerabilizat masiv pe magistraţi în faţa opiniei publice. Numa’ că treaba aia o fost tranşată rezonabil acum trei ani. Faptul că azi subiectul e redeschis, cu o agresivitate şi mai mare, îmi spune că miza reală nu o fost niciodată sustenabilitatea casei de pensii.

Acu, peste discuţia despre pensii, o venit proiectul noii legi a salarizării unitare. Şi aici se vede mai clar ce se urmăreşte. Ideea de fond e simplă: băgăm magistratul în aceeaşi grilă cu tot bugetarul, cu valoare de referinţă, coeficient şi un spor stabilit de cine vrea muşchii lui, fără garanţii serioase contra arbitrariului. Îngheţăm, „aliniem”, „corectăm discrepanţele”. Pe scurt, judecătorul ajunge să fie plătit ca un funcţionar de la un minister oarecare, după o grilă pe care i-o umflă sau i-o dezumflă executivul după cum îi convine şi după cât de cuminte o fost.

Nu întâmplător, dintre toţi, fix oamenii din sistem or sesizat că asta e problema, nu cifra de pe ultimul fluturaş. Includerea magistratului în grila unică pentru bugetari nu e o chestiune contabilă. E o coborâre. Îl iei pe judecător de pe soclul lui constituţional şi îl bagi în arena negocierilor sindicale, unde forţa argumentului juridic e strivită de pragmatismul politic şi de majoritatea de moment.

Unii or să spună: bre, da’ ce-mi pasă mie pe cine şi cum plătesc ăştia? Tot un drac, judecătorul tot judecă, fie că ia salariu mare, fie mic. Ba nu e tot un drac.

Independenţa justiţiei nu e un privilegiu de castă al judecătorului. Am mai scris asta şi o repet, că pare că tot nu pricepem. Independenţa aia e un drept fundamental. Al meu, al tău, al oricărui bou din ţara asta care ajunge vreodată suspect, inculpat, reclamant, pârât sau pur şi simplu om care s-o pus de-a curmezişul intereselor statului. Judecătorul, cât timp poartă roba, nu are dreptul la o justiţie independentă, are obligaţia să fie el ăla independent. Independenţa e dreptul fraierului din faţa lui.

Or, un judecător a cărui pâine atârnă, an de an, de puterea pe care o judecă a încetat de mult să mai fie independent, chiar dacă încă poartă roba. Nu trebuie să-l şi sune cineva să-i spună cum să dea soluţia. E suficient să ştie că, dacă supără pe cine nu trebuie, anul viitor i se „recalibrează” grila, i se „revizuieşte” sporul, i se mai taie o felie din pensie peste noapte. Frica funcţionează. Iar prima victimă a fricii ăleia nu e judecătorul. Sunt eu şi orice alt bou din ţară, pe care nu-l mai apără nimeni de stat, pentru că ăla care ar trebui să-l apere stă cu ochii pe fluturaşul lui şi pe ce mai zice guvernul mâine.

Statul român are nişte obligaţii constituţionale care nu sunt opţionale. Una dintre ele e echilibrul puterilor. Şi echilibrul ăsta nu e o stare de lenevie, în care fiecare stă în banca lui. E o obligaţie activă de a nu lăsa o putere să o sufoce pe alta. Predictibilitatea şi stabilitatea statutului fac parte din asta, nu sunt moft. Regulile jocului nu se schimbă în timpul partidei, mai ales când ăla care le schimbă e şi jucător, şi arbitru, şi proprietar de stadion.

În meciul deceniului dintre puterile statului, ce vedem acuma nu e o ceartă punctuală pe bani. Executivul şi legislativul joacă în acelaşi tricou, în acelaşi bloc compact, şi împing în aceeaşi direcţie: să scoată din teren a treia echipă. Pensiile o fost prima repriză. Salariile sunt a doua. Iar la pauză nu se discută despre cât costă justiţia, ci despre dacă justiţia mai are voie să fie o putere sau devine un departament.

Pentru că asta se încearcă, dacă punem cap la cap toate piesele. Nu o reformă a pensiilor şi nu o aliniere salarială. Ci transformarea puterii a treia într-o anexă administrativă. Un fel de ANAF cu robă. O direcţie în subordinea de facto a guvernului, cu oameni plătiţi pe grilă, evaluaţi de sus, ţinuţi în frică prin buget şi cuminţiţi prin imprevizibilitate. Constituţional, mai scrie acolo că sunt trei puteri. În fapt, se lucrează intens la varianta cu două puteri şi un ghişeu.

Şi ca să meargă treaba, s-o turnat doi ani de discurs populist peste o frustrare reală care era oricum acolo. „Pensii nesimţite”, „caste”, „privilegiaţi”. Repetat obsesiv, până când oricine din ţara asta ştie că magistraţii sunt o castă. Discursul ăsta o prins fix pentru că frustrarea era reală. Băgaţi acelaşi discurs despre pensiile militarilor, ale poliţiştilor sau ale securiştilor care ies la 50 de ani şi care sunt de zece ori mai mulţi, şi n-o să prindă, că acolo nu e nimeni supărat. La judecători o prins, pentru că terenul era pregătit. Faptul că terenul ăla a fost arat de judecători prin ani de aroganţe e irelevant.

Poate unii dintre ei merită ceea ce păţesc acum, o fi de discutat. Unii sigur nu merită. Ceea ce e sigur este că noi, restul nu merităm o justiţie în genunchi. O justiţie cu defecte se poate repara. Poţi să schimbi rolul CSM-ului, aşa cum zicea şi doamna Chiş. Poţi să-i scoţi pe ăia 20% care fac de râs roba. Poţi să tai din amânări, din detaşări, din aroganţă. Poţi să faci educaţie juridică, să nu mai credem toţi ca dobitocii că orice om trimis în judecată e vinovat şi că, dacă nu-l condamnă, judecătorul l-o „scăpat”. Astea toate se pot discuta şi se pot face. Sunt sănătoase, chiar.

Ce nu se mai repară uşor e o justiţie care a încetat să mai fie o putere. Pentru că, în ziua în care a treia putere devine un ghişeu al guvernului, nu mai există nimeni între tine şi stat. În ziua aia, când statul vrea să-ţi ia casa, copilul, libertatea sau dreptatea, te duci în faţa unui funcţionar care se gândeşte, înainte să semneze, ce-o să zică şefii lui de la Victoriei despre grila lui de anul viitor. Aia nu mai e o instanţă. E o vamă. Defectele justiţiei trebuie corectate cu justiţia rămasă la locul ei în arhitectura constituţională, nu prin închiderea prăvăliei. Nu repari o casă dărâmând zidul de rezistenţă pentru că are el o fisură. Or, exact asta se face acum: sub pretextul că peretele e crăpat (şi e crăpat pe alocuri), se umblă la structura de rezistenţă a statului de drept.

Zic unii că toate astea sunt „reformă”, că aşa curăţăm sistemul. E un discurs seducător, pentru că, da, sistemul are nevoie de curăţenie. Numa’ că, atunci când „reforma” înseamnă să readucem justiţia sub controlul de fapt al executivului, ăia nu mai sunt reformişti. Sunt conservatori, tati. Vor înapoi la cum o fost. Iar „cum o fost” nu e o ţară de basm. „Cum o fost” era atunci când se ascultau preventiv judecătorii cu zecile, când unii mergeau la servicii să-şi facă studii de securitate, când candidaţi erau acuzaţi penal cât să piardă alegerile şi apoi achitaţi în linişte, fără ca cineva să răspundă vreodată la vreo întrebare.

Aia e cealaltă variantă pe care ţi-o vinde restauraţia asta agresivă. Nu o justiţie mai bună. O justiţie ascultătoare. Şi între o justiţie cu defecte şi o justiţie ascultătoare, eu o aleg, fără ezitare, pe prima. Defectele le pot critica, le pot da în judecată, pot scrie despre ele, pot pierde procese şi mă pot enerva pe blog. Cu o justiţie ascultătoare nu mai am ce discuta, pentru că nu mai am cu cine.

Nu spun că justiţia e bine cum e. Nu spun că nu sunt judecători care n-ar trebui să fie acolo. Nu spun că nu e nimic de corectat, din contră, e foarte mult. Spun doar atât: ceea ce se petrece acum, pensiile plus legea asta de salarizare luate împreună, nu e o corecţie a defectelor. E o tentativă, după mine destul de limpede, de a muta România de la trei puteri la două, transformând a treia într-un fel de ANAF sau de vamă în subordinea de facto a guvernului. Iar asta e mult mai periculos decât o justiţie cu defecte. Defectele le-am dus cumva în spate până acum şi le-am mai dus. O justiţie care nu mai e o putere o ducem mult mai greu, pentru că, în ziua în care nu mai e, ne trezim noi, restu’, fix ăia care azi exultam pe holurile instanţelor că „le-or dat-o”, singuri în faţa statului. Şi atunci n-o să mai aibă cine să ne dea nouă dreptate, oricât de tare am bate cu pumnul în masă.

Ştiu că textul ăsta n-o să-l dea Recorder pe primetime şi nici n-o să mă pună zeu’ Ţuc pe algoritmi. Şi mai ştiu că imensa parte a celor care îl citesc tot or să zică „bine le face nesimţiţilor”. Pricep. Numa’ respiraţi de două ori înainte. Holul ăla pe care eram, cu toţi oamenii bucuroşi, e fix holul pe care o să stăm tot noi, peste câţiva ani, când o să avem nevoie ca cineva să ne apere de stat şi n-o să mai fie nimeni acolo, în afară de un funcţionar cu grilă, care se uită la noi de după ghişeu.

Normal că m-am uitat şi io la filmul lu’ Recorder. O să încep cu laudele. Bre, foarte bine făcut filmul, regizoarea (chiar, di ce nu îi apare numele la generic?) îi foarte bună! Oliver Stone ar fi chiar invidios. Are şi muzică, imagini bine alese, unghiurile bune, montajul grozav, fain făcut. Te bagă în poveste, trăieşti cu personajele, iar la final obţine emoţia pe care şi-a propus-o. Foarte fain făcut, sincere felicitări, fără mişto. E un progres uriaş de la „am găsim o valiză cu documente ale Tel Drum pe un câmp lângă Bucureşti” la filmul difuzat ieri. Bravo, tati!

Păcat că e ficţiune, bazat pe anumite fapte reale. Dacă l-ar fi prezentat ca film de ficţiune, era de Oscar. Dacă l-ar fi prezentat ca film de propagandă, era de premiul Gopo. Dacă l-am prezentat ca jurnalism, e o mizerie. Jurnalismul trebuie să caute adevărul sau, în cazul interviurilor, să prezinte viziunea unei persoane. Atunci când însă jurnalismul face propagandă sau lucrează pe „proiect”, ăla nu e jurnalism, e o mizerie, oricât de reuşită ar fi tehnic.

Filmul ăla a provocat o reală emoţie unei mulţimi uriaşe de oameni de bună credinţă, care nu aveau cum să îl rateze. Din senin, odată ce a fost publicat filmul, a fost distribuit cu o viteză ameţitoare, pus pe site-urile de ştiri (teoretic concurente, care nu ar trebui să promoveze produsul altuia), dat la televizor (WTF) etc. În 24 de ore l-a văzut şi ăla pe care toate rahaturile pe care le folosim îl targhetează doar pe păcănele, poze cu căţei şi pariuri. Toţi l-au văzut şi, cum imensa lor parte nu ştiu nimic despre cum funcţionează lucrurile, toţi au luat concluziile de bune, toţi cred că Panioglu e victima torţionarilor, nu cea mai isterică judecătoare pe care a văzut-o vreodată o sală de judecată. Toţi cred că Bologa e urmaşul lui Vlad Tepeş pe acest pământ sfânt, nu procurorul dat afară de la DNA Cluj şi trimis la Zalău pentru că nu era în stare de nimic, în afară de legendara „Bună dimineaţa, votca taie greaţa!”. Toţi cred că Savonea e Satana, nu omul care a făcut cât de ordine în ceea ce era cea mai dementă instanţă din ţară, Curtea de Apel Bucureşti.

Ăia de bună credinţă care o să citiţi ce scriu eu mai jos – deşi nu cred că o să mă dea TVR pe primetime şi nici Hornews – respiraţi de două ori şi gândiţi. Dincolo de întrebările evidente, di ce apare fix acu un film care era gata de acum câteva luni, cum dracu o ajuns să fie atât de difuzat cu viteza asta uluitoare, peste filme la fel de bine făcute, unele de la aceeaşi casă de producţie etc., mai sunt câteva mai greu de sesizat.

Prima este e simplă: bre, voi aţi văzut că ăştia nu or intervievat deloc pe nimeni „din partea aialaltă”? Înţeleg că Savonea a refuzat să vorbească cu ei, dar dacă chiar vroiau sigur găseau vreunul să apară cu gluga în cap să spună că nu e chiar aşa. Şi să laşi spectatorul să decidă pe cine crede. Atunci când prezinţi doar o parte a unei poveşti, se numeşte propagandă greţoasă, nu jurnalism. Când prezinţi doar o parte a poveştii, pe care o repeţi obsesiv, nu faci decât să urmezi sfaturile maeştrilor Hermann Goering sau Ilia Ehrenburg. Bre, şi presa rusă face fix acelaşi lucru pe care l-a făcut Recorder, e fix acelaşi mod de operare.

A doua: voi aţi văzut pe declaraţiile cui se bazează concluzia că Savonea o furat justiţia şi o vândut-o la pesedeu? Hai să vedem, în ordinea agresivităţii.

Cea mai vehementă e doamna Panioglu. Dacă Recorder vrea să facă un film de groază, se poate apuca să facă interviuri cu orice persoană care a avut procese la judecătoarea asta. Nu zic de soluţii, zic de atitudinea din sală, de isteriile constante, de lipsa echilibrului şi a lucidităţii. Io am văzut foarte multe în sălile de judecată, dar atitudine ca la şedinţele acestei doamne, nu am văzut. La un dosar am renunţat după o singură şedinţă de judecată, că nu avea niciun rost. Nu mă credeţi pe mine pe cuvânt, întrebaţi pe oricine, că nu cred că vă spune altceva. Aia merita să fie exclusă din magistratură doar pentru asta. Uneori, ura asta a ei faţă de lume răbufnea şi în hotărâri, nu doar în comportamentul din sală. Nu dau exemple, că lungesc textul ăsta prea mult, şi nu am talentul regizorului de la Recorder să ţin omul lipit în scaun două ore. Poate altădată, când o să scriu o carte. Oricum, e o judecătoare dată afară de mai multe ori. Normal că e frustrată.

Al doilea e Bologa. Şi pe el l-au dat afară. De două ori. Odată de la DNA Cluj şi apoi, întors dracu ştie cum în funcţie de şef, prin neprelungirea mandatului. Normal că e supărat. La fel e şi procurorul militar de la Cluj, ăla pe care l-au trimis de acolo după ce făcuse percheziţii la DNA. Nu ştiu de ce, al şaselea simţ, pe ăsta îl cred. Nici nu o zis alte mizerii, numa că o fost uşuit aiurea de acolo pentru că o supărat ceva băieţi, ceea ce pare să fie adevărat.

Vine apoi dl. procuror Sandu. Ăsta e ăla care când a fost condamnat Robert Roşu punea pe net glumiţe cu avocaţi în cătuşe, omul e un simbol al echitabilităţii procedurii. El se lăuda acum ceva vreme că a ţinut arestat un om 5 luni, deşi nu avea probe, până i-a dat clasare. Problema nu e că s-a întâmplat asta, se mai întâmplă, problema mea e că se laudă cu asta. Tot el spunea, atunci când a apărut înregistrarea cu Ardelean şi ceilalţi în timp ce discutau despre cum să pună ei presiune pe judecători, că nu vede nicio problemă în asta (apropos, ăştia de la Recorder pe Ardelean sau Man cum de i-aţi ratat la interviuri?).

Mai este judecătorul ăla de la Giurgiu, am uitat cum îl cheamă. Ăla se plânge că a fost detaşat, deşi a fost de acord cu detaşarea, că altfel nu se poate, şi apoi se plânge că nu s-a prelungit detaşarea, deşi ştia că e pe 6 luni. Ştiu că de regulă detaşările astea sunt urmate de transfer, dar nu chiar de fiecare dată, mi se pare că cam multă victimizare pentru că nu ţi-a prelungit cineva o detaşare, că nu o fost transfer. Omul o spus şi o chestie care nu ştiu cum o scăpat la montaj şi care e adevărată „până la urmă independenţa ţine de tine”. Deja o sărit CAB să ne sugereze că omul e acoperit de la doişunsfert. Un pic ca jegoasă replica, după gustul meu.

Să ne înţelegem. Nu am nimic cu acei oameni, poate cu excepţia doamnei judecător pensionar. E dreptul lor să îşi spună o părere, o experienţă etc. Dar ea este subiectivă, marcată de evenimente care nu le-au convenit. Am ceva cu cei care au făcut filmul. Dacă vrei să faci documentar, atunci arată şi cealaltă parte, pentru ca spectatorul să îşi facă o părere a lui, nu îi băga pe gât o părere.

Cea mai aspră este dna. Şerban, cică expert anticorupţie. Io de câte ori văd brandingul ăsta, mă tot întreb, cum dracu ajungi expert în anticorupţie? Ce faci pentru asta, să primeşti titlul ăsta? Că io numa pe doamna asta o ştiu de expert în domeniul ăsta şi pe Ceaşescu (salut, boss, toate bune?) care e numa pe anticorupţie, nu cred că e expert, că nu are vocabular de expert. Serios, cine dracu e doamna asta şi ce slujbă a avut ea înainte să fie expert, că jur că nu ştiu? În fine, doamna expert le bagă la greu, cu aer sfătos, şi se aşteaptă ca toţi să o credem pe cuvânt. E ca şi ăia care se uită doct la noi de pe ecranul teveului şi ne explică cum Trump, Putin, Macron sau alţii confiscă America, Rusia sau Europa. Pe vremea mea le spunea băgători în seamă, iar părerea lor avea valoarea unei înghetaţe la Polul Nord.

Mai sunt ăia doi anonimi, care nici măcar nu spun nimic senzaţional. Sau spun unele chestii normale cu vocea ca şi cum ar fi senzaţional. Gen că ăsta de e şef de la DNA vrea să ştie ce dosare sunt pe punctul să înceapă. Ce dracu e ilegal aici nu-mi dau seama? Că cică aşa ceva nu s-a mai văzut… Frate, pe vremurile de aur la care se face trimitere cu nostalgie, ştia nu doar doamna procuror şef, ci şi femeia de serviciu de la serei când se cereau mandate. Pare că e atât de puternică doamna de la DNA că dacă nu îi dă şefu număr de dosar repede, ea înţelege să o lase moartă şi o chiar lasă moartă.

Cam atât. Pe doamna Chiş nu o mai bag în discuţie, că ea nu zice nimic de rău. Spune doar o părere despre cum ar trebuit reformat CSM-ul, chestia care ar putea fi discutată. Mă mir că lipseşte Dănileţ, care chiar se putea plânge că l-or dat afară aiurea numa că era karatist pe Tik Tok, ceea ce o fost naşpa.

Pe scurt, reţeta o fost simplă: se iau 5 oameni supăraţi că sunt daţi afară, care vor spune inevitabil mizerii, se mai pun doi cu cagulă care nu spun de fapt nimic dar faptul că au cagulă şi voce schimbată indică că spun chestii grave, plus un băgător de seamă şi iese Oscarul. Repet, se putea mai bine, puteau fi ascultaţi şi Deca, Man, Ardelean, Portocală, alţi eroi.

La asta se adaugă nişte ştiri gen X a fost achitat, X s-a prescris etc. Singura chestie care pare să fie cumva dubioasă acolo e parcursul dosarului lui Vanghelie, dar am văzut acelaşi parcurs în zeci de dosare, care nu aveau niciun impact. Pur şi simplu, din cauza pensionărilor şi a promovărilor repetate, completele se schimbă ca şosetele. Şi la Vanghelie însă, să mă ierte Dzeu…. Aia prescrisă cred că era din 2007, iar dosarul a ajuns la CAB în 2021. Pe restul l-au achitat.

În rest, o grămadă de aberaţii. Tot zice de Popoviciu… Frate, Curtea Supremă din UK (repet, curtea supremă din ţara care a inventat justiţia) a spus că procesul omului din România a fost inechitabil. Că a fost judecat de un judecător care juca poker cu denunţătorii. Dar, da, desfiinţarea acelei hotărâri este un abuz a lui Savonea. E de manual de dezinformare. Când faci jurnalism real, te uiţi şi de sunt unii achitaţi etc.

Filmul ăla însă nu face decât să ventileze maxim cea mai naşpa idee: orice om acuzat este vinovat. Dacă nu este condamnat, este pentru că a „scăpat” fie prin corupţie a instanţelor, fie că a avut noroc, fie pe „chichiţe avocăţeşti”. Întărirea acestei idei în mintea publicului este cea mai sovietică chestie din lume, iar faptul că se tot ventilează e oribil.

Ăsta e un atac grav şi masiv la independenţa justiţiei penale, nu faptul că şefu de la DNA vrea să ştie pe cine ascultă procurorii lui. Şi mă tem că e parte a unui proiect mai amplu. De ceva vreme, volumul şi intensitatea atacurilor la adresa achitărilor a crescut, de ceva vreme Savonea e prezentată ca inamicul public număr unu, de ceva vreme se forţează proteste la ICCJ pentru ceva ce nimeni nu pricepe foarte exact. În esenţă, pentru că judecătorii din “presa reformistă”, cei care ştiu drept cam câtă botanică ştiu eu, care ştiu ce este în dosar, care au audiat martorii, care au citit mii de hotărâri judecătoreşti, au decis că unu e vinovat, iar instanţa lui Savonea a decis altfel. Iar mizeria aia de film nu face decât să pună cireaşa pe tortul ăsta şi să confirme că toţi ăia sunt vinovaţi, toţi judecătorii care nu dau soluţiile care trebe sunt corupţi, puşi de Savonea judecători în completul C3 de la Tribunalul Brăila să îl achite pe X.

Chestia asta e o bombă în sistemul de justiţie. Nu spun că nu are probleme, unele mari. Nu spun că nu există corupţie. Nu spun că anchetarea corupţiei merge bine, pentru că merge prost. Nu spun că uneori CSM-ul nu o dă de gard. Cred că trebuie o discuţie serioasă despre lucrurile care nu merg sau care merg prost. Dar filmul ăsta nu deschide o discuţie, filmul ăsta închide o discuţie care nu a existat. Filmul ăsta pune o presiune uriaşă pe judecători. Ştiu că dna Savonea o să reziste la ea, că o trecut prin altele, dar nu ştiu dacă sute de judecători vor rezista la presiunea asta.

Sper că da. Sper că nu vor uita opţiunea pe care o transmite filmul: înainte de 2015 era mai bine. Era atunci când DNA asculta 70% din judecători preventiv. Era atunci când judecători mergeau la SRI să facă ştudii de securitate. Era atunci când Dumbravă mergea să dea consultanţă judecătorilor de la ICCJ. Era atunci când avocaţi de oficii eşuaţi, intrau în magistratură făcea rutiere trei ani şi apoi ajungeau şefi la decapat oameni la DNA Braşov sau Oradea. Era atunci când candidaţi la prezidenţiale erau acuzaţi penal şi pierdeau alegerile, iar apoi erau achitaţi fără ca cineva să răspundă la vreo întrebare.

Aia e cealaltă opţiune pe care ţi-o oferă filmul ăla. Realitatea de azi nu e roză şi nu e perfectă. Dacă vrem să progresăm ca societate, unele chestii trebuie corectate. Poate rolul CSM-ului trebuie regândit, aşa cum spunea dna. Chiş. Poate detaşările trebuie limitate sau oprite. Poate şef la DNA trebuie să fi altul. Astea se pot discuta.

Altele nu. „Confiscarea” justiţiei de către dna. Savonea e însă o aberaţie. Demiterea unor şefi de instanţe pe motiv că unele din hotărârile acelei instanţe nu sunt populare e un cretinism. Analiza unor sentinţe date de ICCJ de către oameni care nu ştiu drept e un cretinism social. Reformiştii care vor să fie cum o fost, sunt conservatori, nu reformişti, dă-o dracu…

Aş mai avea de scris o grămadă. Aştept ca Recorder să facă filmul de propadandă inversă. Până atunci, hai mai bine să ne întoarcem la dezbateri despre fotbal. Iar ca societate să discutăm despre justiţie ca sistem şi, dacă ajungem la concluzia că sunt chestii de schimbat, să o facem. Dar nu pentru că nişte băieţi au făcut un film.

PS. Acum văd că este o conferinţa de presă la CAB, în care se exprimă şi opinii de susţinere a filmului. Mi se pare foarte bine, măcar să începem să discutăm real şi nu pe bază de propagandă. Felicitări tuturor celor au avut sângele să vorbească acolo, indiferent dacă eu sunt de acord cu ei sau nu.

Iară scriu despre protest. Scriam acu ceva vreme că mie mi se pare că prin raportare la motivele din spatele lui dreptatea e pe jumate. Azi vreau să scriu nu despre acelaşi lucru, ci doar despre protest şi efectele lui.

Înainte de asta însă o să fac o paranteză. În ultimii 3-4 ani am scris foarte puţin pe blogul ăsta, în cea mai mare parte de lene şi de lipsă de timp. Mi-am propus să îl aduc mai la viaţă şi să scriu mai des. Singura metodă pe care o am să îi asigur vizibilitatea este să pun articolul pe facebook şi apoi să mă rog la zeii lu Ţuc să îl pună pe algoritmi. Din ceva motive pe care nu le cunosc şi nici nu am chef să le cunosc, nu prea se întâmplă asta. Lu zeu algortimu nu îi place ce scriu eu, aşa că difuzarea este minimă, mult sub ce se difuza mai demult. E adevărat că probabil există o oarecare supărare pe profilul meu, că nu prea folosesc facebook-ul, şi probabil că merge pe ideea că dacă eu îl ignor, mă ignoră şi el pe mine. Pe alte platforme nu am cont şi nici nu am de gând să am. De aceea, pentru cei care vor să citească ce dracu de gânduri mai am eu din când în când, am pus un rahat unde oamenii se pot abona şi primesc un mail când scriu eu ceva. Promit solemn că nu voi trimite nimic altceva, niciodată. Eu urăsc să primesc spamuri şi mailuri pe care nu le vreau, aşa că nu voi trimite nimic altceva vreodată. Am setat rahatul ăla să nu o facă, sper că nu am apăsat nimic greşit pe acolo. Jos, după ce terminaţi textul ăsta de citit, dacă nu vă enervaţi la maxim până acolo, este un formular unde se poate face.

Bun, revin la hot topicul momentului de pe câmpul tactic al justiţiei şi bag 2-3 gânduri despre protest sau ce dracu o fi forma asta bizară de vacanţă judecătorească prelungită pe care o trăim.

Primul gând este pentru şefii de la unereu. În avocatură sunt păreri diferite despre motivele din spatele refuzului magistraţilor de a bagă cărbuni în cuptoarele justiţiei. Unii cred că au dreptate, alţii cred se alintă prea mult, iar alţii (ca mine) cred că au un pic de dreptate, dar şi că or sărit calul cu pretenţiile. Există însă aproape unanimitate că modul lor de a-şi rezolva problemele reale nu este nici legal, nici etic şi nici moral. UNBR tace asurzitor, deşi imensa parte a avocaţilor comentează, iar multe dintre barouri au comentat mai mult sau mai puţin apăsat. UNBR zice că: „se impune o colaborare reală și responsabilă între toate instituțiile și profesiile juridice, prin care se pot identifica soluții durabile, capabile să redea cetățenilor încrederea în funcționarea justiției”. Bă, jos pălăria! Atâta curaj şi asumare a unei poziţii nu s-a mai văzut în istorie de la Chamberlain încoace.

Ce aş face io dacă aş fi dictator la unebereu? În primul rând scandal. În al doilea rând, aş încerca să am o întâlnire cu liderii informali sau formali ai magistraţilor să le spun ce este în afara bulei lor şi să le spun că se războiesc cu cine nu trebuie şi că pe Bolo îl doare în cur de protestul lor. În al treilea rând, aş vorbi cu ministrul justiţiei, că e membru de unebere la bază, să îi spun că îi poate sugera lui Bolo că poate ar fi înţelept să facă o sesizare la CCR cu un conflict între puterile statului, să spună ăia dacă protestul ăsta e legal sau nu. Că sper (oarecum) că dacă CCR le spune la magistraţi că protestul lor e neconstituţional poate totuşi se întorc la lucru şi apelează la mijloace legale să îşi rezolve problemele. Sau dacă pe Bolo îl doare în cur la maxim şi îi e lene să sesizeze CCR cu asta, poate pune careva o pilă la preşedintele Senatului sau al Camerei, că şi ăla poate face o hârtie la CCR pe subiectul ăsta. Şi o poate scrie şi susţine pro bono careva de la corpul avocaţilor, aflaţi oricum în semi-şomaj tehnic.

Al doilea gând este pentru magistraţi. Eu cred că, în bula lor îndârjită din care nu vor să iasă, nu realizează ce au obţinut prin protestul ăsta. În planul rezolvării necazurilor lor cu pensii şi cu banii, nu or rezolvat nimic. Eu sunt destul de convins că CCR va admite obiecţia aia de neconstituţionalitate. Ar fi admis-o cu sau fără protest. Oricum, presupunând că o să o respingă şi legea aia va intra în vigoare, care e planul mai departe? Ce aveţi de gând să faceţi? Că io nu cred că aveţi vreo idee coerentă. Presiunea pe care aţi pus-o prin ceea ce aţi făcut nu este nici pe Guvern, nici pe Parlament (că ălora nu le pasă, că nu au procese semnificative pe rol) şi sigur nici pe CCR. La CCR puteaţi să puneţi presiune şi fără să refuzaţi să prelungiţi un drept de circulaţie sau să divorţaţi doi oameni care nu se mai suportă. Aveţi suficiente pârghii pentru asta şi le ştiţi. La ora asta sunteţi într-o zonă tâmpită în care v-aţi băgat singuri: fie CCR va admite obiecţia şi atunci aţi protestat degeaba, fie o respinge şi va trebui să vă opriţi că nu mai aveţi ce face, în afară de a vă da demisia şi de a renunţa la pensiile astea reduse pentru alea normale. Nu aveţi opţiune, după mine.

Spuneţi (iar la asta cred că chiar aveţi dreptate) că e de căcat că toată societatea vă dă cu hate pentru multe chestii nejustificate şi că există o campania publică de denigrare la adresa voastră. Da, există. O parte din motive sunt nejustificate şi sunt rahaturi vânturate public aiurea. O altă parte…. Dar nu discut acuma despre cât de justificată e opinia asta publică. E suficient să constat că există şi pricep că e naşpa. Sunt de acord că nu ar trebui să fie, sunt de acord că lumea politică nu ar trebui să o alimenteze şi să o încurajeze, ci din contră.

Dar ceea ce aţi rezolvat prin protestul ăsta nu este să înceteze campania asta. Ceea ce aţi obţinut din partea societăţii, a oamenilor obişnuiţi oscilează între dezgust şi ură. Aţi estimat (dacă aţi făcut-o, că am senzaţia că nu aţi gândit deloc) complet greşit efectele protestului. Voi chiar aţi crezut că opinia publică, că lumea din afara bulei voastre din palate de justiţie şi de forumuri pe care scrieţi şi vă alimentaţi singuri, o să susţină acest protest? Probabil că unii v-ar fi susţinut dacă o făceaţi prin mijloace legale şi afectând interesele celor cu care sunteţi în râzboi, adică guvernul, parlamentul etc. Eu cred că aş fi susţinut acţiuni sau alte acte prin care v-aţi fi luptat cu cine trebuie, legal.

Vă comportaţi ca şi cum sunteţi în război cu toată lumea, cu toată opinia publică, care se simte sfidată. Nu atât de cuantumul pensiilor, ci de atitudinea pe care o transmiteţi. Aţi suspendat fără temei legal (actele alea administrative nu sunt temei, să nu ne minţim) sau amânat aiurea sute de mii de cauze, în care sunt implicate sute de mii de oameni. 99% dintre ei urăsc asta şi, în cel bun caz, sunt dezgustaţi de protestul ăsta. Nu veţi câştiga războiul cu oamenii, că nu aveţi cum. Oamenii ăia nu v-or făcut nimic, nu v-or tăiat din pensiile alea. Că ei nu pricep neapărat de ce pensia de serviciu la 55 de ani este de zece ori mai mare decât pensia medie la 65 de ani e adevărat. Explicaţia aia că voi nu puteţi cumpăra acţiuni la Nvidia (interdicţie pe care singuri v-aţi pus-o) nu stă în picioare la nimeni, că aia nu poate justifica să aveţi pensii de 10 ori peste oamenii care pot cumpăra acţiuni la Nvidia şi se alătură astfel celorlaţi 5 milioane de pensionari români care cumpără opţiuni futures pe bursa din Hong Kong.

Revin, că am zis că nu vorbesc despre motivele de la fond, ci doar despre formă. Pe scurt, v-aţi supărat pe Guvern că o tăiat ceva din pensii (not much, să nu ne alintăm), că o lungit brusc ăia 25 de ani (aici e cam de căcat), că o discutat cu voi de pe poziţii obtuze atunci când o făcut-o şi pe Parlamant şi politicieni că vă dau cu hate la televizor. Aţi decis să ieşiţi la război şi aţi belit până acum numa victimele colaterale. Orice război are şi din astea, dar suntem în epoca războaielor chirugicale, cu cât mai puţini civili omorâţi. Voi aţi omorât doar victime colaterale, pe ăia cu care sunteţi în război i-aţi deranjat doar cu vreo 2-3 comunicate scrise în termeni atât de lemnoşi şi de academici că o adormit ăla de la usere cu spume la gură până o ajuns la jumate din comunicat.

Credeţi că ăla de la Guvern nu mai doarme de stres că acum vreo juma de oră tocmai aţi suspendat o cauză în care eu am dat în judecată statul în numele unei client? Sau că tocmai ce s-a amînat pentru a 12-a oară pronunţarea (din februarie) într-o cauză în care cer pentru un client cheltuielile de judecată pe cale separată? Răspunsul îl ştiţi. Dacă atitudinea vostră este: “ăştia nu mă respectă, nu mai lucrez”, cred că greşiţi fundamental. Nu lucraţi pentru Guvern chiar dacă ăia vă plătesc. Lucraţi pentru oamenii, faceţi un serviciu public.

Daţi-i în judecată pe ăia care vă dau cu hate nejustificat. Beliţi ANAF-ul în cauze (legal, nu aiurea), nu îi mai trataţi altfel decât pe părţile private din cauze, faceţi presiuni la Guvern, mergeţi pe trepte la Bolo să îi spuneţi că e bou, plângeţi la CJUE că v-o lungit brusc timpul până la pensie, faceţi plângere la CEDO. Angajaţi o firmă de PR să explice care e poziţia voastră, că voi nu sunteţi în stare să vorbiţi altfel decât de sus, de la pupitrul de judecător. Probabil mai sunt chestii care pot fi făcute, nu e problema mea şi nu m-am gândit la ea. Nu ştiu, angajaţi-vă cei mai buni avocaţi şi puneţi-i să vă ducă războiul prin mijloace legale. Dar încetaţi idioţenia asta odată! Pierdeţi şi voi, pierd şi oamenii normali. Singurii care nu pierd sunt fix cei cu care trebuie să vă duceţi războiul.

Caut consultant serios, care să mă înveţe cum să fac evaziune fiscală fără să mă prindă nimeni. Big 4, Small 5, ăştia care ştiţi cum să plimb banii pe care îi câştig din avocatură în alte feluri decât alimentarea contului de trezorerie a statului. În ultimii ani, taxarea profesiilor liberale a crescut cu cel puţin 200%, iar asta e aberant.

Io înţeleg că ceea ce vor ei să taxeze sunt, de fapt, contractele de muncă ascunse prin consiliere de la big 4 şi small 5 în profesii liberare, pefeauri şi altele, dar lista celor beliţi include următoarele categorii:

1. Avocaţii, notarii, liber profesioniştii etc. cinstiţi. Ăia care iau onorariile cu factură cu tot tacâmul. Ăia care iau banii total sau parţial la negru nu sunt afectaţi. La ăia pe poţi pune impozite oricât vrei tu, tot nu le vor plăti. Eventual, dacă sunt foarte mici, poate îi convingi să le declare. Sigur nu combaţi evaziunea punând taxe din ce mai ce mai mari. În realitate, o încurajezi.
2. Avocaţii, notarii, liber profesioniştii etc. aflaţi la început de drum. Le transmiţi că nu are sens să se agite, să muncească, să investească pentru că o le plătească tot mai mult şi mai bine îşi vede de treabă sub radar.
3. Avocaţii, notarii, liber profesioniştii etc. care chiar trăiesc din munca asta, extrem de grea, nu cei care o fac de hobby şi care trăiesc din combinaţii şi alte chestii.

Hai să luăm un exemplu oarecum concret. Să zicem că vine la mine un client cu un dosar şi îi spun că dosarul ăla (care va dura ceva ani, termene, hârtii, întâlniri, telefoane etc.) îl costă 10.000 lei. Din banii ăştia, bugetul îmi ia 1.800 lei TVA. Tot de aici îmi ia casa de asigurări sociale a avocaţilor 1.400 lei. Ăştia au plafon, deci nu sunt chiar atâta, hai să spunem că îmi ia 500 de lei. După aia, vine bugetul şi îmi ia 400 lei impozit pe venit, iar casa de sănătate îmi ia alţi vreo 400 lei contribuţii la sistemul public de sănătate la care nu apelez niciodată că e oribil şi merg la medici privaţi. Am calculat că am şi cheltuieli, iar o parte din ele (nu toate, că aşa e viaţa în apostola ANAF către fraieri, sunt deductibile). După ce o păpat bine toată lumea, la mine rămân maxim 7000 lei.

Să nu îşi imagineze cineva că duc toţi banii ăştia acasă şi îi sparg pe ce vreau eu. Am de plătit chiria biroului, calculatorul, softuri, hârtie, secretariat, colaboratori, utilităţi etc. În funcţie de numărul de dosare pe care le, cheltuielile astea care adunate ajung la sume astronomice, se iau din acei bani. Dacă am noroc şi mă descurc cu talent, poate la mine vreo 1/3 din ei. Pentru care o să lucrez ceva ani, o să merg să stau 4 ore pe hol la instanţă că o citat toate cele 50 de cauze pe ora 9 etc.

Deci, la un calcul simplu, din cei 10.000 lei pe care îi plăteşte clientul, cam 30% se duc la stat şi la barou; cam 50% se duc pe cheltuielile dintre care doar o parte sunt deductibile; iar vreo 30% reprezintă munca mea.

Prima întrebare: bă, nu vi se pare că primesc cam puţin pe munca mea? Cum rahat mă încurajaţi să muncesc mai mult, să produc mai mult, să contribui mai mult la societate dacă unicul vostru scop este să îmi luaţi mai mulţi bani fie direct prin taxe, fie indirect prin reguli tâmpite de fiscalitate?

Bănuiesc o parte din replică: domle, la salarii taxele sunt mai mari, ajung undeva în zona de 40%. Aşa e, dar salariatul nu îşi asumă niciun risc. Nu e în concurenţă cu alţii, care poate nu plătesc vreo taxă şi care pot cere pentru acelaşi lucru 8.000 lei, nu 10.000 ca mine şi care duc acasă mai mulţi bani, iar clientul spune că e mai ieftin. Salariatul are protecţie de concediere, de şomaj, de concediu de maternitate, de dreptul muncii, de tot ceea ce îţi dă un stat socialist până în măduva oaselor. Salariatul are pensia pe care i-o garantează statul care, dacă nu are bani pentru acele garanţii, se împrumută şi îmi creşte mie taxele să achite acele împrumuturi. Io nu am vreo garanţie că acea casă de asigurări a avocaţilor nu va intra în colaps la un moment dat.

Nu uitaţi nici de efectul de ricoşeu. Aţi mărit impozitele şi CASS şi la cei care obţin venituri din chirii. Biroul avocaţilor este, de regulă, închiriat. Unde credeţi că se regăsesc acele taxe în plus la proprietari? În chirie, desigur. Aţi crescut salariul minim, cu consecinţa că toate salariile angajaţilor cresc prin ricoşeu. Aţi crescut TVA-ul iar o parte din cheltuielile mele pe care nu vreţi să le deduceţi că spuneţi că hârtia igienică nu este în vederea producţiei de plus valoare (exagerez, dar aţi prins ideea), sunt purtătoare de TVA.

A doua replică este: domnle, la nemţi şi la francezi e mai mult. Aşa e, dar esenţial e altceva: ăia pmiesc ceva de banii ăia mai mulţi. Ăia nu donează bani la CASS ca să meargă apoi la Regina Maria, la maternităţi private şi la dentişti privaţi, iar la sistemul public să ajungă numa dacă au accident de maşină. Ăia primesc posibilitatea de a ajunge de la Marseille la Lyon în 2 ore dacă au cauză acolo, nu ca mine care fac 7 ore până la Iaşi dacă am noroc. Ăia primesc ceva respect de sistemul public, indiferent de tipul lui, de la finanţe până la instanţe. Ăia primesc şcoli publice bune sau foarte bune şi nu trebuie să îşi ducă copiii la şcoală privată sau să îi ia la 11 de la şcoală şi să nu mai lucreze nimic după ora aia. Dacă statul român s-ar agita măcar să rezolve din astea, aş fi de acord să îi dau 30-40 din banii pe care îi câştig. Dar nu primesc nimic din astea şi mă simt furat.

Adică, cred că sunt două tipuri de state:

Realist vorbind, pe calculele de mai sus, acum 3 ani din 10.000 lei pe care îi plătea clientul, la munca mea ajungeau vreo 4.500 lei. Azi, poate mai ajung 3.000 lei. Pe scurt, mi-aţi redus veniturile printr-o politică cretină care îi beleşte pe cei care sunt corecţi fiscal şi respectă inclusiv regulile cretine pe care le stabiliţi prin metoda prima dată le luăm şi apoi le punem în discuţie la fraieri.

Pun pariu că aţi pus-o pe aia cu 90 salarii minime, în ideea că lumea o să facă scandal şi, din mărinimia voastră, o să spuneţi: ia, sărăkiilor, luaţi la 72 de salarii, că suntem băieţi de treabă, nu ne uităm la bani. Şi sunt convins că ăşa o să întâmple, UNBR o să fie fericit că în urma protestelor paşnice pe hârtie nu ne-o tăiat ambele mâine, ci numa una, mare victorie, şi vom pleca mai departe. Mie sincer nu îmi convine deloc şi mi-a cam ajuns, aşa că revin la întrebarea de la început: ştiţi pe careva să mă înveţe cum fac să plătesc nişte taxe decente, iar restul banilor să îi optimizez cumva? Plătesc consultanţa, nu e problemă. Singura mea întrebare pentru consultant va fi simplă: din onorariul pe care mi-l ceri, cât dai la stat? Dacă dai peste 25%, nu mi se pare că experienţă şi vreau alt consultant.