Trebuie să recunosc surprinderea extrem de plăcută cu care citesc decizia Curţii Constituţionale cu privire la propunerile de modificare a Constituţiei. Mă surprinde accesul de independenţă al magistraţilor constituţionali, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Mă bucură mai ales faptul că aceştia au înţeles că ultimul lucru pe care putem să îl facem pentru a ne întoarce la societatea multilateral dezvoltată de acum 20 ani este acela de a tăia macaroana puterii judecătoreşti. Sunt convins că atât actualul Guvern, dar şi cele anterioare sunt nervoase pe judecători. Suita de hotărâri judecătoreşti prin care statul este condamnat să plătească diverse sume de bani a iritat la maxim guvernele române. Toate au uitat că ele însele au adoptat ordonanţele ori proiectele de lege pe baza cărora s-au pronunţat instanţele de judecată. Şi, în loc să se asigure că respectă legea, au ajuns la concluzia că mai bine le dăm noi un şpiţ în gură la judecătorii ăştia. Aşa s-a ajuns să se propună limitarea competenţei instanţele de a se pronunţa asupra obligaţilor fiscale, aşa s-a ajuns să se propună ca judecătorii să fie elemente decorative în CSM, tot aşa a ajuns ministrul justiţiei să propună să formuleze el acţiuni disciplinare împotriva unor judecători care dau soluţii eronate. În loc să ne gândim că vrem un stat de drept, ne gândim că vrem un stat care să facă ce vrea guvernul, când vreau guvernul şi cum vrea guvernul. Cineva trebuie totuşi odată pentru totdeauna guvernanţii noştri trebuie să înţeleagă că nu ei fac legile, ci Parlamentul. Cred, de asemenea, că guvernele române trebuie să priceapă că dacă nu pot administra ţara pe baza legilor adoptate de Parlament au întotdeauna la îndemână varianta demisiei. Cred, în fine, că guvernele noastre trebuie să priceapă că cineva trebuie să verifice dacă ele respectă legea, iar acela cineva sunt judecătorii.

Trăim din păcate într-o logică inversă. Ne alegem parlamentarii care să facă regulile după care ne jucăm viaţa,  însă guvernul a decis că ăştia îs proşti şi ei îs mai deştepţi. În consecinţă, legiferează el prin ordonanţe. Sau, mai elegant, trag un şantaj emoţional la adresa propriilor parlamentari şi îşi asumă răspundere, declarând după modelul Lăpuşneanu că nu pot guverna decât după o anumită lege. Mă întreb însă, guvernul ăsta e ales de popor de are atâta reprezentativitate, încât să facă în numele nostru tot ce îi trăzneşte prin cap? Ne alegem cumva primul ministru ca el să se simtă obligat să nu ne guverneze decât pe baza regulilor pe care le face el? Mă tem că nu…

Asistăm la o serie de evenimente foarte grave. Parlamentul tinde să fie transformat într-o instituţie cu rol neglijabil. Guvernul adoptă de 2 două ori mai multe ordonanţe decât legi adoptă legislativul, şi de 5 ori mai importante. Dacă cumva dau ăştia vreo lege care nu convine pe lanţul trofic Piaţa Victoria – Calea Cotroceni, nu e motiv de stress. Se adoptă o ordonanţă de urgenţă şi legea se modifică după cum vreau guvernul. Mai suprinde pe cineva că onor guvernul ne propune să reducem parlamentul la jumate? Puterea judecătorilor tinde şi ea să fie redusă şi aşa ajungem la idealul democraţiei. Ca cele trei puteri ale statului să fie una: cea executivă. Acum 25 de ani Marea Adunare Naţională era o instituţie decorativă a democraţiei populare române, cu rolul de a vota decretele-lege ale guvernului, un fel de ordonanţe de guvern cu un alt nume. Acum 25 de ani judecătorii erau numiţi la instanţa supremă de către un organ controlat de executiv, la fel cum ar fi putut deveni CSM-ul cu o grămadă de reprezentanţi ai societăţi civile cu carnet de partid. Acum 25 de ani nu exista contencios administrativ, pentru că puterea executivă nu greşea niciodată şi nu aveau instaţele la ce să se bage în treaba ei. Ministrul de justiţie, liberal la origini, ne spune că o să aibă el grijă ca judecătorii să nu mai greşească soluţiile, pentru că dacă greşesc va formula acţiune disciplinară…

Oare chiar nu ne cunoaştem istoria? Că pare că avem o tentaţie nebună de a ne-o repeta… De aia, dincolo de n alte soluţii proaste adoptate de Curtea Constituţională, asta de azi e o oază de normalitate în acest ocean de nebunie.

PS. Propun ca şi din Guvern să facă parte vreo 10 reprezentanţi ai societăţii civile. Mă auto-propun.