De unde facem rost de 9 miliarde de lei

În urma cu vreo două săptămâni, în cadrul procesului naţional de dat şpiţuri în gură judecătorilor declaşat de ceva vreme de instituţiile responsabile ale statului, dl. Băsescu întreba pe la televizor de unde facem rost de 9 miliarde de lei pentru a achita obligaţiile de plată ale statului stabilite prin hotărâri judecătoreşti. Afirmaţia a primit diverse rezultate, dar nimeni nu i-a răspuns domnului preşedinte la întrebarea sa.
M-am tot gândit de atunci de unde se pot face rost de banii ăştia. Am găsit nişte răspunsuri. În primul rând, trebuie să facem nişte corecţii. E vorba de 9 miliarde de lei acumulaţi din 3 ani, în consecinţă vorbim de 3 miliarde de lei pe an. Din ăştia, grosul sunt bani reprezentând salarii, pe care se plătesc impozite, CAS etc., deci în realitate sunt vreo 2 miliarde de lei. Grosul acestor bani, odată plătiţi, se vor duce în consum, ceea ce înseamnă că pe o bună parte din ei se va plăti şi TVA, se va plăti şi impozit pe profit pentru cei care vor încasa banii ăia etc., astfel încât să spunem că am fi avut nevoie de vreo 1,5 miliarde de lei pe an. În total, pe cei trei ani discutăm de 4,5 miliarde de lei, nu de 9 miliarde.
Bun, să mergem mai departe. De unde facem rost de banii ăştia. Păi, vreo 600 de milioane de lei s-a hotărât Guvernul să bage în cele sfinte, poate ne ajută cel de sus, că avem nevoie. Cred că intervenţia divină mai poate fi amânată câţiva ani, că e mai urgent să ne achităm totuşi datoriile lumeşti decât să facem o pereche pentru Casa Poporului. Iar dacă estimarea de preţ este de 600 de milioane, mi-e frică să mă gândesc cât va fi costul final. Vreun miliard de lei a băgat Guvernul şi în stadionul din Bucureşti. O investiţie remarcabilă (prin preţul achitat), dar care putea să mai aştepte un pic. Pe scurt, ar rămâne în discuţie vreo 3 miliarde de lei.
Din informaţiile publicate în presă, în ultimii trei ani, bugetul total pentru interceptări telefonice al SRI, DNA, DIICOT, SIE şi alte instituţii care trag cu urechea ar fi fost de peste 3 miliarde de lei. Eu sunt gata să renunţ la dreptul meu constituţional de a fi ascultat de băieţii cu ochi albaştri. Le promit solemn că, în următorii trei ani voi discuta la telefon tot aceleaşi rahaturi ca şi până acum şi, dacă cele cîteva mii de euro folosiţi pentru a-mi asculta mie inepţiile vor fi folosiţi pentru plata obligaţiilor statului, promit să raportez eu rahaturile pe care le-am discutat telefonic. Ca şi mine, cred că ar mai fi doritori.
În consecinţă, îl rog pe consilierul dlui. preşedinte care citeşte netul pentru dânsul să îi prezinte această subtilă analiză economică şi să îl anunţe că a găsit banii pe care îi căuta preşedintele. Nu de alta, dar în România respectarea legii este obligatorie. Tot în România, plata obligaţiilor stabilite prin titluri executorii este obligatorie. Dacă cumva nu e obligatorie, atunci să mi se spună şi mie, că am nişte obligaţii de plată la finanţe. Mi-ar face şi mie plăcere să mă duc la finanţe, să ridic din umeri şi să le spun la băieţii ăia că nu am bani pentru aşa ceva. E mult mai important pentru mine să îmi iau un ceas nou, să îmi schimb maşina şi să merg în concediu. Iar banii pe care îi datorez o să îi dau eu mai încolo, eşalonat începând cu 2016. Iar dacă au nevoie de o hârtie în acest sens, pun şi eu mâna pe un pix şi scriu frumos pe o foaie: “Ordonanţă de de urgenţă privind plata când am eu chef a obligaţiilor către stat”. 

Leave a Reply