Category Archives: drept constitutional

Poveşti cu graţieri şi abuzuri

Trăim o epocă ciudată. Explozia Internetului a schimbat lumea. În bine şi în rău, dracu’ ştie dacă mai mult bine sau mai mult rău. Din punctul meu de vedere, un lucru e cert: Internetul şi explozia comunicării au creat, între altele, raiul băieţilor care trăiesc din manipulare. Dacă prin mijloace clasice era al dracu’ de greu să manipulezi mulţimi importante de oameni, netul şi presa modernă (aia clasică a decedat din cauza netului) a făcut-o extrem de uşoară. Oamenii au astăzi tendinţa naturală de a nu citi decât chestiile cu care sunt de acord dinainte de a le citi, nu se uită decât la cei cu cate sunt, din start, de acord etc. Targetarea publicului ţinţă e atât de facilă încât manipularea s-a transformat dintr-o chestie subtilă într-una “pe faţă”. Nici măcar nu e nevoie să minţi, adevărul e atât de gri zilele astea, că e suficient să îl prezinţi incomplet unor oameni care vor, din start, să vadă numai alb sau negru.

Hai să luăm vânzoleli ultimelor perioade pe post de exemplu:

Graţierea şi modificarea codurilor prin ordonanţe de urgenţă. Jurişti de renume mondial, de la Danileţ până la înfierbântaţii de la Curtea de Apel Constanţa susţin că nu se poate constituţional asta, pentru că o graţiere se dă numai prin lege organică. Ba se poate! Domeniile în care nu pot să intervină ordonanţele de urgenţă sunt scrise în Constituţie, iar Curtea Constituţională a clarificat de mult (prost, din punctul meu de vedere) ce se poate reglementa prin ordonanţe şi ce nu. Că nu e legitim, e adevărat. Dar e valabil pentru 99% din OUG-urile date în neştire de toate guvernele. E cel puţin bizar faptul că acum prostestăm că cică nu schimbăm legile justiţiei prin ordonanţe de urgenţă (foarte corectă afirmaţia, de altfel) dar nimeni nu a zis nici mâc când acum un an Guvernul a schimbat prin ordonanţă de urgenţă vreo 70 de articole din codul de procedură penală. Fără aviz de la CSM, fără dezbatere publică, de la cel mai european guvern din istoria României. Am aflat de acea ordonanţă de urgenţă în sala de judecată, judecându-mă pe unul dintre articolele modificate. Cel mai ironic în toată lupta asta între “penali” şi “instituţiile anti-corupţie” este că şi DNA-ul a fost înfiinţat tot prin ordonanţă de urgenţă. Şi încă nu protestează nimeni pe tema asta. Iar acea ordonanţă de urgenţă a fost aprobată în Camera Deputaţilor cu mai puţine voturi decât era nevoie pentru o lege organică…

Pe scurt, e adevărat că nu e firesc să modifici coduri prin ordonanţe de urgenţă. E la fel de adevărat că nu e firesc să protestezi pentru asta numai când instituţii înfiinţate prin ordonanţă de urgenţă cer asta.

Graţierea în sine este o instituţie perfect legitimă. E adevărat că, în urma graţierii, unii ies din puşcărie, iar alţii nu mai merg. Dar, pentru numele lui Sauron, dacă asta este un dezastru pentru omenire, de ce dracu mai avem această instituţie? De ce s-au mai dat graţieri (ultima acum vreo 10 ani parcă) şi nu o fost atâta scandal? E de discutat textul ordonanţei/proiectului de lege sau ce dracu o fi. Acel articol 2 este stupid din punct de vedere juridic şi extrem neclar în ceea ce priveşte aplicarea sa (nu scrie când trebuie să ai 60 sau copii: la data comiterii faptei, la data condamnării, la data aplicării graţierii etc.). Lista de infracţiuni excluse de la graţiere e discutabilă, dar nu ştiu de unde ideea că vine Apocalipsa peste noi. Cine citeşte până la capăt lista aia constată că, prin referire la art. 5 din Legea 78, toate faptele de corupţie sau asimilate sunt excluse.

Nu cred că această graţiere poate rezolva problema enormă a suprapopulării puşcăriilor. O poate diminua, dar nu cred că o poate rezolva. În egală măsură însă, nici alte afirmaţii publice nu sunt reale, ci sunt făcute cu scopul de a manipula. Tocmai citesc o ştire că ceva deşteaptă de la un ONG spune că graţierea ar închide dosarele revoluţiei şi ale mineriadei. Era să îmi pice ochii din orbite. Dooooaaaaamnăăăăă, cred că nici la Spiru nu te putea învăţa aşa ceva! Preşedintele, repet Preşedintele, plus Preşedintele Senatului, repet al Senatului, primii doi oameni în statul ăsta cretin pe care îl avem vorbesc despre amenda pe care ne-o dă/nu ne-o dă CEDO. Nu te aştepţi ca băieţii ăştia să ştie ce face CEDO, dar te aştepţi ca ai lor consilieri să ştie. CEDO nu dă amenzi. Eventual, îţi spune că tu, ca şi stat, te-ai pişat pe propria constituţie atunci când ai ignorat nişte drepturi fundamentale ale unor oameni. Şi, eventual, te obligă să le dai nişte bani acelor oameni ca despăgubiri pentru că ţi-ai bătut joc de ei. Dar nu dă amenzi. Sau poate am lipsit eu în ultimii ani de pe planeta asta.

Alţii or făcut lista celor care scapă. Nume, unu’ şi unu’, suficiente cât să agite masa din ce în mai mare de IYI (intellectual yet idiot) funcţionali pe care îi putem manipula. De unde Avraaam ştiţi asta? Că acele procese sunt pe rol, se pot pronunţa tot felul de pedepse, se pot schimba încadrări juridice etc. La mine în birou am făcut o analiză să vedem ce se întâmplă dacă intră graţierea aia în vigoare. O să iasă din închidoare 2 foşti clienţi: unul condamnat pentru ucidere din culpă (accident de circulaţie), iar altul condamnat pentru transferul unor date de carduri. Atât. Pe dosarele aflate pe rol, habar nu am şi e imposibil de anticipat. Eventual, am un client în apel unde doar eu am făcut apel, omul are sub 5 ani şi nu se mai poate mări, dar ăla cred că va fi achitat. Oricum, e cu suspendare, deci graţierea nu tare îl interesează. De unde Dzeu or ajuns unii la concluzia că scapă Udrea, de exemplu, să mor dacă ştiu. Că ar putea să o ajute graţierea e adevărat, dar până acolo drumul e lung.

Pe scurt, eu cred că, dacă eliminăm art. 2 din ordonanţă şi mai revizuim un pic lista de fapte exceptate, ar fi lege bună. Mai ales dacă ar fi adoptată de Parlament, nu de Guvern.

Abuzul în serviciu. A doua iritare maximă a societăţii oarecum civile este modificarea conţinutului de la infracţiunea de abuz în serviciu. Ca să fiu sincer, eu aş abroga acel text. Cu totul, nu cu 200.000 lei sau orice alte sume. Încerc să explic.

Înainte de asta, pentru urechile fine i-auzi una de la Comisia de la Veneţia (n-am chef să explic ce e asta, dar există google.): “Comisia susține că asemenea prevederi penale generale sunt foarte problematice, atât cu privire la cerințele calitative ale articolului 7 al CEDO, cât și la alte cerințe fundamentale conform principiului suveranității legislative, precum previzibilitatea și acuratețea juridică și susține, de asemenea, că acestea sunt în mod special vulnerabile la manevre politice abuzive (conform Liivik v. Estonia, 25 iunie 2009) […] 102. Pe această bază, Comisia de la Veneția considera prevederile penale naționale cu privire la abuzul în serviciu, excesul de autoritate și expresii similare trebuie interpretate în sens îngust și aplicate cu un prag înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi spre exemplu: infracțiuni grave împotriva proceselor democratice naționale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparțialității administrației publice, șamd.

Ce i-o fi apucat pe băieţii ăia de la Strasbourg să spună o astfel de inepţie? Şi de ce dracu’ statele care susţin “lupta anti-corupţie” precum SUA, Olanda, Franţa sau Germania nu or incriminat drăcovenia asta de infracţiune, dacă asta este sursa binelui în lume. Răspunsul e simplu: pentru că incriminarea e atât de largă încât nu există funcţionar care să nu fi comis fapta asta. Textul spune că merge la pârnaie orice funcţionar (public sau privat) care o încălcat o lege în exercitarea atribuţiilor sale şi o provocat o pagubă cuiva. Orice poliţist care o făcut un proces verbal de contravenţie anulat ulterior în instanţă pentru că e nelegal merge la puşcărie. Orice procuror care o redactat sau avizat un rechizitoriu anulat în instanţă merge la puşcărie. Orice judecător care pronunţă o soluţie casată de instanţa superioară merge la puşcărie. Orice casier de la butic care nu îţi dă 5 bani rest merge la puşcărie. Orice şef de instituţie care semnează vreun act pe care îl pun sub nas departamentele de sub el, iar actul e anulat ulterior în instanţă ca fiind nelegal merge la puşcărie. Etc. Aaaa, nu e normal să fie aşa? Fix de aia o zis Comisia de la Veneţia ce o spus, tocmai de aia învăţătorii noştrii mai din Vest nu au aşa ceva prin legi. Sigur că nici la noi nu merg la pârnaie toţi funcţionarii. Dar legea asta permite organelor să aleagă pe cine vor, că sigur ceva îi găsesc. Aşa cum mi-a spus un procuror: “o să luăm toate dosarele la care a lucrat dl. X până găsim ceva unde a făcut vreun act ilegal“. Sau cum a spus un procuror de şedinţă atunci când am spus că am hotărâri judecătoreşti care spun că un act a fost legal: “Ministerul Public are o altă opinie“. Pe scurt, vreţi Kafka? Infracţiunea de abuz în serviciu este o subiect permanent.

Sigur, voci autorizate, mari jurişti ai acestei ţări până să descopere că sunt doar nişte jurnalişti cu ochi albaştri, susţin altceva. Că scapă Dragnea, că scapă Udrea sau alte persoane pe care nu le adoră nimeni. De data asta, s-ar putea să fie adevărat. Dar, oricum o luăm şi o punem, textul ăla de la abuzul în serviciu este o imbecilitate. Cu sau fără ăia 200.000 lei, cu sau fără decizia CCR. Iar apropos de isteria declanşată prin aceleaşi butoane, vă mai amintiţi:

  • cum urla aceeaşi societate civilă despre pericolul pentru lupta anticorupţie atunci când CCR a spus că nu e firesc ca SRI, SIPI, DIPI şi alţi I să ne asculte telefonul? Se spunea că scapă nu ştiu câţi, erau liste prin presă, Moise Guran era cu ochii ieşiţi din orbite, iar Mândruţă plângea amar la radio. Or trecut aproape 2 ani. Câţi or scăpat?
  • cum urla aceeaşi societate civilă despre pericolul pentru lupta anticorupţie atunci când CCR a modificat oarecum textul de la abuz în serviciu? Se spunea că scapă nu ştiu câţi, erau liste prin presă, Moise Guran era cu ochii ieşiţi din orbite, iar Mândruţă plângea amar la radio. O trecut vreun an. Îmi spune cineva numele unuia achitat?

PS. Vă mai amintiţi de M10? :)) Care lupta masiv cu corupţia, condus de un fost procuror care aresta studenţi în perioada mineriadei… Care sprijinea statul de drept negociind politic funţiile înalte din parchet… Care se dădea mare că o înfiinţat DNA-ul, când, de fapt, surpriză, DNA-ul a fost înfiinţat de Adrian Năstase, un simbol al luptei anti-corupţie. Ce mai face M10, chiar?

PS. Textul meu nu are concluzie. Are doar nişte constatări şi un îndemn: nu vă mai lăsaţi tâmpiţi atât de uşor. Nici de Antena 3 şi nici de hotnews. Mulţi dintre cei care s-au separat în loc să se unească sunt la fel: oameni cinstiţi, educaţi, care vor să fie bine. Pentru asta trebuie să folosim propriul creier. Să folosim informaţia, nu senzaţia. Şi să verificăm dracu’ acea informaţie. De la unii care se pricep la domeniul respectiv. Nu de la cei care se pricep la toate, pentru că atunci când nu ştii nimic poţi să faci orice.

 

Anunţ pentru studenţii din anul II şi III

În vederea organizării unei echipe de studenţi care să reprezinte facultatea noastră la proba de drept constituţional la Hexagonul Facultăţilor de Drept, invit studenţii interesaţi din anul II şi III miercuri, 18 decembrie 2013, ora 17, sala Tr. Pop.

Tematica şi bibliografie sunt cele de mai jos:

a. Tematică

1. Teoria constituţiei: noţiunea de constituţie; apariţia constituţiei; supremaţia constituţiei

2. Teoria statului: elementele constitutive ale statului: teritoriul, populaţia, suveranitatea; cetăţenia; organizarea administrativă a teritoriului; titularul suveranităţii; conţinutul suveranităţii

3. Puterea legislativă: Parlamentul – rolul şi structura Parlamentului; mandatul, organizarea şi funcţionarea Parlamentului: alegerea Camerelor şi durata mandatului, organizarea internă, desfăşurarea lucrărilor, actele juridice; statutul parlamentarului: mandatul parlamentar şi protecţia mandatului parlamentar.

4. Puterea executivă: Preşedintele şi Guvernul; Preşedintele – rolul şi atribuţiile Preşedintelui; mandatul prezidenţial: alegerea Preşedintelui, validarea mandatului, durata mandatului, vacanţa şi interimatul funcţiei, protecţia mandatului prezidenţial, răspunderea Preşedintelui, actele Preşedintelui; Guvernul – rolul şi atribuţiile Guvernului; formarea Guvernului; structura Guvernului şi statutul membrilor săi; atribuţiile Guvernului; funcţionarea şi actele juridice ale Guvernului.

5. Puterea judecătorească: instanţele judecătoreşti; Ministerul Public.

6. Justiţia constituţională: noţiunea de justiţie constituţională; Curtea Constituţională – organizare şi funcţionare; atribuţiile; actele juridice; procesul constituţional.

b. Bibliografie

–          Constituţia României din 1991, revizuită în 2003;

–          I. Muraru, E. S. Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia 13, Vol. I şi II, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2009;

–          I. Deleanu, Instituţii şi proceduri constituţionale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006;

–          M. N. Bălan, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Universităţii Al. I. Cuza”, Iaşi, 2007;

–          T. Toader, Constituţia României reflectată în jurisprudenţa constituţională, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011;

–          B. Selejan-Guţan, Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 2-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008;

–          D. C. Dănişor, Drept constituţional şi instituţii politice. Vol. I, Teoria generală, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007;

–          M. Criste, Instituţii constituţionale contemporane, ed. a II-a, Timişoara, Editura de Vest, 2011.

Cel mai mare duşman al meu

Acum aproape 24 de ani câteva mii de oameni şi, mai apoi, câteva sute de mii de oameni au umplut străzile pentru că se simţeau sufocaţi de un sistem care deturnase ideea de normalitate. Un sistem în care statul era cel mai mare duşman al tuturor, exceptând o clică de ciocoi analfabeţi pe post de stăpâni de sclavi. În anii ’80 totul era pe faţă, nu se mai ascundea nimeni nici măcar de faţadă. Oamenii ăia care or reuşit să arunce un sistem la coşul de gunoi al istoriei şi-au imaginat în naivitatea lor că e de ajuns să moară ceuşeştii, să plece bobu şi cu găinuşe, să dispară securitatea pentru a trăi într-o ţară normală, în care statul să îţi apere drepturile, nu să fie primul care se pişă pe ele; în care statul să te protejeze de fanarioţii de Dâmboviţa, nu să fie instrumentul lor; în care statul să nu te fure fără ezitări; în care serviciile secrete îi ascultă pe conducători în folosul nostru, nu pe noi în folosul lor; etc., etc., etc., etc., etc. După aia au trecut şase luni frumoase, minerii au plantat panseluţe în Piaţa Universităţii, “soarele răsare, Iliescu apare”, mii de oameni de 20 de ani şi-au luat bilet numa’ dus către Toronto şi ne-am calmat.

Statul român a continuat cu graţie şi glorie să fie cel mai mare duşman al nostru. În rest nu s-a schimbat mare lucru. L-am schimbat pe Bobu cu Văcăroiu, diferenţa e numa’ de nuanţă. Am schimbat-o pe doctorul în chimie, prim-vice-prim-ministru Elena Ceuşescu cu doctorul în drept Victor Ponta. Diferenţa e că aia de or scris teza lu’ Elena or fost mai competenţi decât ăia care or scris teza lu’ Victor. Am înlocuit Tratatul de la Varşovia unde trebuia să dăm de papa la ruşi, cu NATO unde trebe să dăm bani la Bechtel, ca să fim apăraţi de multitudinea de state care sunt pregătite să ne cucerească. Am înlocuit directiva de la Moscova cu aia de la Bruxelles. Am înlocuit “omul nou, socialist” cu modelul de “om de succes” care face afaceri cu statul şi îi cântă nişte brazilieni la nunta copilului. Am înlocuit telejurnalul cu creşteri record ale producţiei, cu telejurnalul cu inundaţii, accidente de maşină şi moldoveni violatori de bunici. Etc., etc., etc. Dar în esenţă, nu s-a schimbat nimic. Statul e cel mai mare duşman al fiecăruia dintre noi.

Statul plăteşte alocaţii pentru copii de 7 euro pe lună. 7 euro pe lună, ca să ne încurajeze să facem copii. Ieri, Senatul a respins un proiect de lege care viza creşterea acestei alocaţii. Cică nu sunt bani. Sunt bani însă să îşi cumpere DNA-ul scule de ascultat. Că e mai important pentru societatea asta să ne asculte statul, decât să avem copii sănătoşi.

Statul plăteşte un jandarm cu 1o clase, care trăieşte pentru a se bate, de trei ori mai mult decât un nenorocit de profesor de gimnaziu sau de liceu. Cică nu sunt bani pentru educaţie. Da’ pentru jandarmi sunt, nu? De ce dracu plăteşte statul mai bine pe ăla care te bate decât pe ăla care te educă e o întrebare fără răspuns. Nu mai bine ducem nişte jandarmi în şcoli să îi bată pe ăia de mici, că unde dă statul creşte carnea. Dă-o mă-sa de şcoală, ce Gigi o ajuns model de succes cu şcoală?

Vine dl. ministru Şova, de la marile proiecte – asta e noua denumire pentru şpăgi aparent – să ne spună că nu contează cine face exproprierile. Să mori tu, dl. ministru? Da’ în Constituţie ce Satana scrie? Că dacă nu contează, jur că angajez şi eu NNDKP-ul să mă ajute să expropriez vreo două sate de lângă Cluj, să fiu boier. Apropos, că veni vorba, ANI nu sesizează conflictul de interese de la masa unde negociază intens dl. ministru Şova cu dna. avocat Şova contracte între statul român şi diverse mari proiecte (Bechtel, RMGC etc.)? Sau conflict de interese e numa’ când un nenorocit de primar o angajează pe fii-sa secretară la primărie să se îmbogăţească aia din generosul salariu de 700 lei pe lună?

Ieri am văzut pe net cum jandarmii se împing cu nişte oameni din Moldova care vroiau să împiedice o companie americană să creeze locuri de muncă şi să ne dea 7% din gazul pe care îl scot. Io înţeleg că ăia au avize şi tot ce le trebuie, rămâne ca instanţele se le verifice legalitatea. Dar tot nu înţeleg ce căutau jandarmii acolo. Că dacă io am aviz de construire şi vecinul se opune, mă tem că nu vin jandarmii să îi bage minţile în cap. Primul ministru proclama cu patos acum vreo 2 ani o moţiune în Parlament cerând interzicerea explotării gazelor de şist. O ajuns prim ministru şi imediat l-o luat consilier personal pentru probleme strategice pe Wesley Clark, fost general NATO, actualmente membru în consiliul director al companiei americane care exploatează gaze de şist prin Polonia şi cere acelaşi lucru şi în România. Conflict de interese? Hai, bă să fim serioşi, vreţi să se supere ambasada USA pe noi? Ce drac’, mă, ia mai căutaţi un primar de la ţară care are fiica angajată ca secretară… Îmi şi imaginez cum discută Ponta cu consilierul lui pe probleme strategice:

– Boss, ăia de la Pungeşti, plătiţi de Soros, Putin, Greenpeace, masoni şi organizaţia de protejare a nurcilor cu trei dinţi, nu lasă eroii de la Chevron să vă ia 93% din gaze.

– Văzui şi io, mânca-ţi-aş portofelu’, şi ce propui, că tu eşti consilliere?

– Păi, ca general, io ştiu că disciplina se face cu bătaia. Ia bagă gaborii peste ei.

– Excelent, nu m-aş fi descucat fără dv….

Un procuror extrem de slab profesional de la DNA îl trimite în judecată pe ducele de Dâmboviţa, iar ăsta îi arată cine e şeful şi Papici trece la anchetat naşii de pe trenuri. Primul care iese la scandal la teve este ambasadorul american, care le bagă pe alea cu statul de drept, cu îngrijorarea pentru activitatea DNA etc. Nu se întreabă nimeni ce-l fute grija în asemenea hal pe ambasadorul american de soarta DNA, că mă îndoiesc că Papici e dragostea vieţii lui? Dacă cineva chiar crede că ambasadorul e realmente îngrijorat de statul de drept din România şi de independenţa procurorilor, îl invidiez: tre’ să fie fain să fii atât de naiv. În realitate, îngrijorarea maximă e ca nu cumva ăla pe care îl pun în locul lui Papici să se apuce să ancheteze cum dracu am plătit câteva miliarde de euro pe 50 km de autostradă care leagă punctele de maxim interes Gilău şi Luna. Fără licitaţie, evident, cu contract secret, evident. Că cineva clar o luat şpagă, iar cineva clar o dat. Iar cine o dat e motivul e îngrijorare al ambasadorului. La povestea cu Chevron-ul e la fel, că s-o dat nici nu se pune problema, problema e eventual cât. Iar ambasadorul ar fi foarte necăjit să ştie că vreun nou Papici ar fi interesat să verifice cât şi de la cine.

Poveşti din astea scriu mai multe decât Sadoveanu. Şi mă uit cum statul român stă şi se uită la toate astea, fără să facă nimic. Pe banii mei. Din martie până acum, am plătit statului român ca un prost cinstit ce sunt vreo 85.000 lei din munca mea. Şi din toţi banii ăştia, în generozitatea lui, statul român îi dă copilului mei 30 de lei pe lună, mi-a făcut o autostradă să mă duc până la Luna dacă reuşesc să străbat îmbulzeală până în Gilău, îmi plăteşte salariul de prof cam la juma din nivelul jandarmului care mă caută în buzunare dacă merg la meci şi îmi ascultă telefonul poate, poate află că-s periculor pentru securitatea naţională. Am şi faţă de periculos… Sunt momente în care inspirat de prea multe scene din Pulp Fiction am un chef nebun să iau o mitralieră, să intru în sediu la finanţe şi să îi întreb: ce faceţi cu banii mei, mă? Eventual, aşa pe un ritm de manele cu dujmani, să aibă un specific naţional toată treaba.

PS. Îi invit pe toţi guvernanţi care au ceva de vânzare să mă angajeze să le vând eu averea. Le dau 7 % din veniturile obţinute. Şi jur că şi creez vreo 2-3 locuri de muncă din restul de 93 %. Şi, să moară mă-sa, la comisionul ăsta de 93%, dau şi şpagă. Care se bagă, să mă contacteze, e o ocazie unică să primeşti 7 % din averea ta. Plus şpagă, plus locuri de muncă. De nerefuzat.

Despre juraţi

Dacă mă întreba cineva acum vreo câţiva ani despre juriu, aş fi spus că e o idee proastă pentru România. M-am răzgândit. Vreau juriu în procesele penale. De ce? Din mai multe motive.

În primul rând, mai rău nu are cum să fie. Cred că justiţia penală română a ajuns la un nivel de injustiţie care devine prea greu de înghiţit. Acum ceva vreme aş fi spus că juriile sunt o idee proastă pentru că omul simplu crede că oricine e acuzat de o infracţiune a comis-o, că “sigur o făcut el ceva” şi că “nimeni nu ajunge acolo degeaba”. Şi judecătorii cred la fel, aşa că mai rău nu are cum să fie. Aia cu prezumţia de nevinovăţie e o chestie frumoasă, pe care nu o crede nimeni.

În momentul în care intră în sala de judecată judecătorul e convins că toţi ăia din sală sunt vinovaţi, pentru că altfel nu erau trimişi în judecată. O să se spună că exagerez, dar statistica îmi dă dreptate. Procentul de achitări în Europa este undeva la 15%, la noi este sub 5%. Permiteţi-mi să nu cred că procurorii români sunt atât de buni încât nu ratează nimic, în timp ce onologii lor germani, spanioli sau norvegieni sunt atât de proşti încât să trimită în judecată atât de mulţi nevinovaţi. În Marea Britanie, procentul sare de 20%. Chiar să fie ai noştrii procurori ca brazii, să gafeze deloc? Mira-ma-ş… Mai degrabă judecătorii sunt convinşi de la început că prostul e vinovat şi, în consecinţă, îl execută pe inculpat, indiferent de probe şi de orice se întâmplă în proces.

Cred că un juriu nu poate fi mai slab decât atât şi cred că oamenii simpli ar fi mai degrabă atenţi la probele care li se prezintă decât unul care se crede Dumnezeu şi pe care oricum îl doare în cur de ăia pe care îi judecă. Important e să nu se caseze sentinţa şi colegul procuror să nu se supere pe el.

O să mi se spună că juriile sunt mai simple de corupt de către inculpaţi cu bani şi cu tupeu. Serios? De parcă juzii sunt imposibil de corupt. Nu, nu există niciun judecător care să nu fi luat şpagă. Nu, nu există niciunul care să nu fi dat o soluţie sau alta la presiuni politice sau de altă natură făcute “de sus”. Nu, ei sunt cei mai drepţi şi mai harnici dintre traci. Hai să fim serioşi… Cred, mai degrabă, că grosul oamenilor sunt mai greu de corupt decât judecătorii. Am văzut destui condamnaţi pentru luare de mită şi sunt convins că mai sunt şi alţii pe care nu i-or prins.

O să mi se spună că juriile formate din badea Gheo de pe coclauri şi din tanti Maria de la coadă de la lapte nu au suficiente cunoştinţe juridice ca să îşi dea cu părerea. Eu nu prea cred. Cred că un om, oricât de prost sau de lipsit de educaţie ar fi, poate să stabilească dacă cineva e vinovat sau nu.

Şi aşa au crezut şi alţii. Numărul ţărilor care au introdus jurii pentru că nu puteau să aibă încredere în judecători şi în judecata unor funcţionari publici care fac din serviciu trimiterea oamenilor la puşcărie este impresionant. Nu vorbesc aici de statele care au sisteme juridice de origine britanică. Dar Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Grecia, Italia, Norvegia, Suedia sau Rusia nu şi-au copiat sistemul de drept de la englezi şi totuşi au decis să introducă procesele cu juraţi în materie penală. Niciunul dintre aceste state nu a renunţat ulterior pentru că ar fi mai rău decât înainte.

Eu am mai spus-o. Avem o rată de achitări imposibilă. Oficial, cam 4% din procesele penale se termină cu achitări, în realitate, dacă excludem achitările pe 18 indice, care nu sunt realmente achitări, rămânem cu o rata de achitări de sub 2%. Media europeană este de peste 15%, cea mai mare în Anglia unde e de peste 20%. Puţine state din UE au rate de achitări sub 15 % şi niciunul sub 10%. Mi-e imposibil să cred că procurorii noştri sunt de 20 de ori mai aşprii decât ăia englezi sau nemţi, încât ei nu greşesc niciodată şi nu trimit în judecată nevinovaţi aproape niciodată. Cred, mai degrabă, că acest profesionalism incredibil se justifică prin inerţia condamnării pe care o dau judecătorii, pe refuzul acestora de a fi atenţi şi pe prejduecata că toţi sun vinovaţi. Nu cred că există avocat care să lucreze în penal care să nu poată să enumere rapid cel puţin câteva cazuri în care orice juriu din lumea asta ar fi dat achitare, în timp omul e condamnat. Certitudinea condamnării după trimiterea în judecată este ilogică şi stupidă, iar judecătorii se tranformă singuri în nişte yesmani ai procurorilor, care au decis că omul este vinovat. Iar asta nu e în ordine.

De aceea, chiar dacă sistemul cu juraţi are lipsurile lui, cred că mai rău nu are cum să fie. Motiv pentru care cred că noua constituţie trebuie să garanteze dreptul la un juriu, pentru infracţiunile de o anumită importanţă, dacă omul nu îşi recunoaşte vinovăţia, lăsând judecătorii să se pronunţe asupra chestiunilor de drept şi privindu-i de dreptul de la fi Dumnezeu.

Despre validarea referendumului

Sunt din ce în ce mai convins că suntem luaţi de proşti. Atât primul ministru, cât şi preşedintele interimar fac teorii pe la conferinţele de presă despre validarea referendumului, deşi la acesta au fost prezenţi sub 50% din cei înscrişi pe listele electorale. Ne spune preşedintele interimar despre dificila sarcină a Curţii Constituţionale, se aruncă unii pe net să ne explice diferenţa dintre ficţiune şi realitate etc. Ni se spune că nu suntem atât de mulţi şi că, de fapt, la referendum au participat peste jumătate din cei cu drept de vot. Drept dovadă datele provizorii ale recensământului. Presa s-a lansat pe tema asta, se prezintă documente surpriză etc. şi toţi ne iau de proşti.

Bă, băieţi, da’ voi legea recensământului aţi citit-o? Dacă nu, hai că nu e greu, un search pe google şi se rezolvă problema. Ca să nu las suspansul să omoare pe cineva, acolo scrie că se numără cetăţenii români cu domiciliul în România. Nu toţi cetăţenii români, ci numai cei care au domiciliul în România. Numa’ eu ştiu vreo 20 de persoane, gândindu-mă la ăia care îmi vin în minte în primele 5 secunde, care sunt cetăţeni români, au drept de vot, dar nu au domiciliul în România, deci nu sunt număraţi la recensământ. Câţi sunt din ăştia? Habar nu am, dar cu siguranţă un număr cu 7 cifre. Şi, în felul ăsta, parcă se potriveşte socoteala.

Că listele electorale permanente nu sunt corecte, că apar pe ele persoane decedate de ceva vreme, e perfect adevărat. Dar, mă, băieţi, chiar credeţi că au murit în România în ultimii ani vreo 2 milioane de oameni şi nu au fost scoase de pe listele electorale. Potrivit datelor existente, pe lună în România, mor cam 23000 oameni. Asta înseamnă vreo 280 000 oameni pe an. Revin, chiar or murit câteva milioane fără ca nimeni să actualizeze listele? Voi vă auziţi ce spuneţi? Şi, ca să închei, nu cumva ministerul care face parte din Guvern trebuia să actualizeze acele liste electorale?

Ca să închei, cred că ăştia ne iau de proşti. Adevărul e că şi suntem proşti. În loc să punem mâna să citim legea, ne aruncăm ca nişte bombalăi la orice mizerie ni se aruncă de la teve…

De ce nu m-am dus la referendum

Nu, nu pentru că aş fi avut cea mai mică urmă de simpatie pentru Băsescu. Nu are rost să reiau tonele de motive pentru care opţiunea ca ăsta să fie preşedinte e o opţiune extrem de proastă, se cam cunosc. Nu l-am votat niciodată, nici la primul, nici la al doilea mandat şi totuşi ieri nu m-am dus, susţinându-l în mod implicit astfel. De ce? Păi, pentru mai multe motive.

1. În primul rând, pentru că precedentul mi se pare periculos. Nu cred că ar trebui să uităm că am ajuns în situaţia de a ni se cere cu disperare demiterea preşedintelui pentru că câţiva dintre parlamentarii pedele au schimbat barca. După ani în care au fost masa de manevră a suspendatului, s-au hotărât să pupe unde au scuipat şi, respectiv, să scuipe unde au lins. Da, preşedintele a încălcat constant şi obsesiv prevederile constituţionale, dar am ajuns să discutăm despre asta numai pentru că nişte moluşte au aplicat cel mai românesc proverb posibil: “capul plecat sabia nu îl taie”. Nu-i o noutate absolută, guvernul Boc V sau cât drac’ a fost a avut majoritate tot datorită unor astfel de moluşte. Am considerat că, dacă mă duc la referendum şi votez demiterea (dacă mă duceam, asta aş fi votat) risc ca puterea unor astfel de nevertebrate să crească, ca votul lor în Parlament să crească în valoare (dacă citesc, asta o fost o subtilitate), ca situaţia politică să fie determinată de nişte din ăştia, chestia pe care eu nu pot să o susţin. O să mi se spună că, nu, tati, nu, poporul îl vrea demis pe fraier. Păi, nu prea cred. E drept, poporul îl vrea demis. Poporul l-a vrut demis şi acum vreo 2 ani şi atunci cred că chiar ar fi fost demis. Dar atunci nu au vrut moluştele, aşa că referendumul de ieri nu a fost organizat pentru a vrut poporul, pentru că asta înseamnă democraţie, ci pentru că aşa au decis nişte băieţi care au schimbat chiloţii portocalii cu ăia roşii.

2. Pe de altă parte, oricât de mult nu îl susţin pe Băsescu şi oricât de mult mi s-a părut că este un preşedinte catastrofă pentru România, noi mai trebuie să învăţăm o lecţie, două. Unu: până una-alta omul a câştigat la ultimele alegeri prezidenţiale un mandat de cinci ani. Nu cred că intră în noţiunea de democraţie reprezentativă demiterea unei persoane atunci când sprijinul său popular se prăbuşeşte. Dacă am greşit şi l-am ales pe bou pentru cinci ani, atunci cred că, în esenţă, ar trebui să îşi ducă mandatul la capăt. Sunt parlamentari mult mai proşti, mai corupţi, mai cretini şi mai contrari ideii de democraţie decât mister Băsescu, dar încă nu o fost demis niciunul pe acest motiv şi şi-a dus mandatul la capăt. Pe Constituţia pe care o avem astăzi, aşa e şi normal să se întâmple. Sprijinul popolar al oricărui ales scade aproape inevitabil după alegerea sa, dar nu cred că o democraţie reprezentativă implică să îl demitem imediat. Doi: un guvern ar trebui să guverneze şi cu un preşedinte ostil. Pentru că, dacă vrem altceva, înseamnă să modificăm dracu Constituţia pentru a elimina una din funcţii. Până una-alta, guvenul are absolut toate pârghiile puterii în România, de la bani până la ordonanţe de urgenţă, şi nu văd cum un preşedinte ostil ar putea frâna un program de guvernare. Obsesia asta de a avea puterea şi controlul absolut e periculoasă. Extrem de periculoasă. După mine, decât să lăsăm România fără opoziţie, mai bine o lăsăm cu o opoziţie dementă la Cotroceni.

3. Am stat acasă şi ca o formă de sancţiona alianţa asta contra naturii între pedese şi penele. De la momentul la care nevertebratele alea din parlament au trecut cu curu în luntrea lor, au schimbat obsesiv orice se putea schimba, inclusiv legi pentru a-şi atinge scopurile. Io nu vreau să trăiesc într-un stat în care dacă nu ne convine legea, atunci o schimbăm până ne convine. Nu vreau să mai trăiesc într-un stat în care partidele nu au doctrină dar au posturi de televiziune. Nu vreau să mai trăiesc într-un stat în care primele legi pe care ni le propune un partid sunt legi care să întărească puterea lui, nu legi care să îmi schimbe mie viaţa în bine. Ăstia de la usele s-au repezit ca nişte vulturi flămânzi către tot ce a mişcat. Nici unul dintre cei schimbaţi din funcţii nu îmi trezesc altceva decât oroare şi scârbă, dar nici înlocuitorii lor nu îmi trezesc vreun alt sentiment. La ce dracu să mă bucur eu că a fost schimbat Blaga cu Antonescu, Funeriu cu Antonescu sau Băsescu cu Antonescu?

4. Am stat acasă şi pentru că ăştia m-au luat de prost. Au umplut ţara (apropos, cu bani de la cine, că am o curiozitate….) cu mii de afişe de genul: mi-a luat pensia, mi-a luat alocaţia etc. Băsescu a luat pensiile sau alocaţiile? Cât de prost credeţi că sunt, măi băieţi? Sau voi nu pe votul meu vă bazaţi, ci pe cel al oamenilor care chiar cred ce aţi scris pe panourile alea? Păi, dacă nu vă bazaţi pe votul meu, atunci nici nu l-am dat, măcar să fim cinstiţi. Nu că ăla cu: să trăiţi bine s-ar fi bazat pe votul meu… În fapt, când o să piară opţiunea Ceauşescu din noi, poate, poate o să pricepem că nu de un tătuc bun, de treabă, care să aibă grijă de noi avem noi nevoie, ci un sistem care să îmi permită să trăiesc într-o ţară normală. Nu Băsescu n-ea (asta e iarăşi o subtilitate…) luat pensiile, ci un sistem cretin. Nu useleul o să ni le dea înapoi, ci tot un sistem. Iar dacă nu schimbăm sistemul, peste vreo cinci ani băsescu o să fie un om de mare valoare, iar x..escu va fi un porc. Şi tot aşa. Iliescu a fost băiat bun, Petre Roman a avut prăjituri cu numele lui, pentru ca după cinci ani să îi scuipe toată lumea în gură. Constatinescu cu Ciorbea au ajuns rapid de la salvatorii democraţiei la ţapul şi chiorul. Între timp toaşu Iliescu îşi revenise, era iarăşi băiat bun. Şi tot aşa. Noi chiar nu realizăm că nu oamenii trebuie să îi schimbăm, ci sistemul? Ne ambalăm să facem trafic pe facebook cu îndemnuri care mai de care mai patrioate, ne certăm între noi, oameni cinstişi şi normali, ca să stabilim ce: care rahat pute mai puţin frumos, că a trandafiri nu pute niciunul, oricât ar parfuma antenele? Haideţi să avem o discuţie despre sistem să vedem dacă nu cumva ceva e greşit în esenţa sa, de ne pune în situaţia să nu avem ce să alegem. Eu am refuzat să mă duc la alegeri din alea grele, de genul Vadim şi Iliescu, Băsescu şi Năstase, Băsescu şi Geoană etc. Dar nu e stupid totuşi să ai numa alegeri din astea de făcut?

5. În fine, după atâtea săptămâni de circ televizat şi după ce am medidat la cele scrise mai sus, o ajuns să mă şi doară în cur de referendum. Cât timp nu schimbăm sistemul constituţional şi politic, vom avea tot timpul de votat răul mai mic, iar eu refuz să mă mai agit pentru a determina care e mai mic. Vreau să votez binele, nu răul, indiferent dacă e mai mic sau nu. Aşa că ieri am suferit de o sănătoasă durere în cur de referendum, până pe la 7 seara am şi uitat să mă uit pe net la estimările de prezenţă la vot. Am acelaşi sentiment în continuare, nu cred că ceva din viaţa mea se va schimba radical indiferent de rezultatul său. Până acum, tot circul ăsta m-a costat un euro la 4,6 (şi câteva sute de lei mai mult pe ratele pe casă şi leasing). Cred că e de ajuns. Apropos, îi anunţ pe cei la care Băsescu le-a luat pensia, că ăia care au scris afişele alea le-au luat şi ei vreo câţiva euro din pensie. Aşa, ca să nu pierdem din vedere nişte chestii mai importante decât ce scrie înainte de escu pe uşa de la Cotroceni….

Iar despre democraţie, stat de drept, Constituţie şi alte lucruri mărunte şi inutile

Avalanşa de evenimente din ultimele 2-3 săptămâni, toate fiind legate mai mult sau puţin de constituţional, a fost atât brutală, încât oamenii din ţara asta care mai şi muncesc n-au avut timp nici să le afle pe toate. Aşa că nu am scris nimica până acum. În plus, nu-mi place să scriu mult şi ar fi foarte multe de spus. În fine, m-am abţinut de la scrie ceva pentru că pare că mintea multora funcţionează după principiul cine critică ceea ce se întâmplă acum e pedelist sau băsescian, ignorând faptul că există mulţi cărora le e greu să aleagă între două ghene de gunoaie la fel de puturoase.

Cred însă că lucrurile se împut din ce în ce mai tare şi mă tot întreb la ce dracu’ mai predau la şcoală despre democraţie şi stat de drept? Ori despre Constituţie şi alte instituţii? Numa’ ca să mă aflu în treabă? Adică, nu mai bine mă duc la primul curs le spun la copii că sistemul nostru constituţional – din 1991 până acum, ca să nu avem confuzii – este unul simplu: cine e la putere face ce vrea, restul: “ciocu’ mic, că noi suntem la putere acum”, ca să citez dintr-un klingonian în viaţă? Restul de 13 cursuri mergem la bere, că nu are niciun rost. Ce sens are să înveţi ceva la şcoală, să deschizi televizorul şi să vezi că la şcoală înveţi numai prostii?  Aşa, o scurtă enumerare, ca să mă refer numai la ultimii 2-3 ani, portocalii amentecaţi cu roşu, la grămadă:

– ne-o spus ăla la şcoală că într-un stat de drept hotărârile judecătoreşti se pun în executare obligatoriu, mai ales dacă sunt împotriva statului? Te uiţi la tv şi constaţi că guvernul nu o fost la cursul ăsta, de aia o dat 4 ordonanţe la rând prin zice că nu are chef să le execute

– m-o picat ăla la examen că am scris că preşedintele poate fi suspendat din funcţie fără avizul Curţii Constituţionale? Am picat degeaba, că la teve zice că nu trebuie…

– ne-o explicat fraierul la şcoală cum e cu schimbarea preşedintelui camerelor, că o durat şase luni până l-o schimbat pe nepotul lu’ Tamara – la momentul ăla – şi ce-o zis Curtea Constituţională despre asta. De fapt, e mult mai simplu, tati, în 2-3 ore se rezolvă totul.

– ne-o explicat prostu’ ăla la şcoală cum e cu judecătorii Curţii Constituţionale, că sunt numiţi de preşedinte şi camere. Aici o avut dreptate, că aşa zice şi la teve. Da’ cică nu e bine. Culmea, asta ne-o spus şi ăla la şcoală. Apoi, apare şi diferenţa. La teve zice că trebuie să îi numească primul ministru, la curs nu ne-o spus asta.

– ne-o spus fraieru’ că ordonanţele de urgenţă trebuiesă se dea aşa, când arde ţara. Fostul guvern a spart orice record în domeniu, guvernul nou mai are un pic şi modifică şi Constituţia prin ordonanţe de urgenţă.

– etc., etc., etc.

Şi revin cu întrebarea de bază: io la ce dracu’ mai predau despre Constituţie? Ca să le spun la copii numa’ minciuni? Să râdă ăia de mine că sunt ultimul fraier care află că oricum Constituţia aia nu e bună la nimic. Nu vreau să mă dau mare deştept, dar vă invit să citiţi texte scrise cu câteva luni în urmă pe blogul ăsta. În jumate dintre ele mă plângeam de atacuri grave şi extrem de grave la statul de drept, la democraţie, la supremaţia legii etc. S-a schimbat ceva? Nu, singura diferenţă este că ăştia de acum au mai mult elan tineresc şi le învârt mai repede.

Şi nu pot să nu constat un grad de ipocrizie care depăşeşte orice urmă de bun simţ şi creează o senzaţie de greaţă incredibilă. Urlă pedeleul acum că s-au schimbat preşedinţii de camere de o manieră neconstituţională? Da’ ei cum l-au schimbat pe preşedintele senatului acum ceva vreme? Urlă useleul că avocatul poporului este de-a lu’ băsescu? Şi vor să îl schimbe cu unul de-a lor, nu? Urlă că juzii de la Curtea Constituţională sunt de-ai preşedintelui? Şi cu cine vor să îi schimbe? Cu ai lor? Urlă pedeleul despre controlul politic al instituţiilor statului prin ordonanţe de urgenţă emise peste noapte? Aşa repede se uită diverse ordonanţe de acum un an, doi? Urlă pedeleul despre tentative de control asupra justiţiei? Uită legea răspunderi magistraţilor care îi face pe ăştia maşinuţe cu telecomandă şi care a fost promovată şi adoptată de ei? A urlat ani de zile useleul şi a făcut plângere penală contra directorului de la drumuri Cluj, responsabil de “centura de diamant” (dacă era din diamant costa mai puţin cred)? L-au numit şef naţional peste drumuri şi autostrăzi? Urlă pedeleul despre plagiatul penibil şi penal al lui ponta? Doamna cu fiţe din partidul cu pricina tocmai ce a declarat că e normal să plagiezi teza de doctorat dacă eşti om ocupat, îi pui pe alţii să copieze de undeva. Rectorul UBB ne explică că nu acea comisie are competenţa de a se pronunţa pe plagiat? O citit art. 170 din legea educaţiei (cât de repede ajungi să regreţi voturi….)? Cere băsescu respect pentru instituţiile statului? O uitat de “vedem noi cine pleacă”? Ziarul oficial al useleul îl pune pe năstase pe o listă a persecutaţiilor politic alături de cei care au murit la Sighet? E posibil aşa ceva? Preşedintele peneleului afirmă că vadim este de treabă, iar partidul lui e un partid serios, de dreapta? Unde dracu’ o să ajungem?

Scriu din astea până mâine dimineaţă, dacă mă pornesc. Ar fi încă de spus zeci de pagini. Ar fi de discutat despre libertatea presei. Ar fi de discutat despre faptul că am discutat în Parlament şi la teve despre cine merge la o şedinţă şi nu despre ce se decide la aceea şedinţă (în linii mari, reducerea fondurilor pentru statele nou admise în UE, inclusiv România, şi despre contribuţia pe fondul de stabilitate, adică la profitul unor bănci, respectiv vreo câteva miliarde de euro pentru România. Ne-o durut în cur despre astea, important era cine merge). Ar fi de discutat despre faptul că 90 % din doctoratele în drept din România sunt plagiate ori sub nivelul unui lucrări decente de licenţă. Ar fi de discutat despre demenţa din domeniul educaţiei, care nu are un ministru decent de zeci de ani. Dar nu e timp de toate astea, pentru că pun pariu că în astea 20 de minute de când scriu chestia asta, s-o mai întâmplat ceva care ar trebui pus undeva pe o listă din cele de mai sus.

Rămân două idei, cred, majore. Noi nu avem astăzi o democraţie. Niciunul dintre cei care ne conduc nu se cred că sunt şi nu se simt reprezentanţi ai noştri. Sunt şi se simt reprezentanţi ai partidului lor sau al lor înşişi. Asta nu e democraţie. E orice, dar cel mai probabil idiocraţie, sistem pe care l-aş defini ca fiind sistemul ce reuşeşte să promoveze în funcţii de conducere numai idioţi, în timp ce oamenii buni, normali la cap şi morali stau şi se minunează la teve sau sunt în Canada.

A doua idee este că ne trebuie urgent o nouă Constituţie. Nu aia penibilă pe care ne-o propune băsescu. Nu o modificare a ăsteia de acum, pentru că cei 20 de ani de când există şi mai ales ultimii 3-4 ani, inclusiv ultimele săptămâni, ne arată că această lege fundamentală a eşuat în protecţia democraţiei şi a statului de drept. Ne trebuie o Constituţie care se ne protejeze de abuzuri. Ne trebuie o Constituţie care să nu permită ordonanţele de urgenţă. Ne trebuie o Constituţie care să nu permită numiri pe criterii politice, inclusiv la Curtea Constituţională. Ne trebuie o Constituţiei care să stabilească odată pentru totdeauna sistenul electoral. Ne trebuie o Constituţie care să nu permită traseismul politic. Ne trebuie o Constituţie care să nu permită dictatura, nici a guvernului, nici a preşedintelui, nici a parlamentului, nici a funcţionarului de la finanţe.

Cred că măcar atâta ne datorăm nouă şi generaţiilor viitoare. Şi le-o datorăm şi ălora care au murit în 89 şi în 90 ca să avem o broşurică mică, intitulată Constituţia României şi care să ne apere. Pe noi, nu pe conducători. Şi ca să am şi eu ce dracu’ să predau la cursul de consti.