Mâine începe şcoala. Nu ştiu cum dracu’ o trecut cele trei luni de pauză, dar de mâine o luăm de la capăt. O nouă generaţie de copii intră în malaxorul facultăţii de drept din Cluj. Unul dintre avantajele meseriei de prof este că lucrezi cu oameni tineri, ceea ce îţi păstrează o oarecare sănătate mintală. Unul dintre dezavantaje este că cei care lucrezi au în fiecare an 19 ani, în timp ce tu eşti din ce în ce mai bătrân…
Am scris cele două rânduri de mai sus în 1 octombrie 2012 (asta îmi spune site-ul care mi-a păstrat conştiincios textul la draft). Nu mai ştiu de ce nu am terminat atunci ce am început şi nici nu mai ştiu ce drac vroiam să scriu atunci. Cert e că timp de aproape două luni nu am avut timp să termin ce începusem, ceea ce indică în bună măsură cam timp liber ai după ce termini facultatea. Deci, copii, bucuraţi-vă cât mai aveţi timp, că după aia nu se ştie..
Revenind însă la facultatea la care predau de peste 12 ani, mă apucă uneori momente în care reflectez (da, se mai întâmplă şi din astea). După datele statistice, suntem cea mai bună facultate din ţară. Avem cel mai bun procentaj din ţară la examenul de intrare în avocatură, la distanţă bună faţă de concurenţa de la Bucureşti. Avem din nou cel mai bun procentaj de reuşită al oamenilor care încearcă intrarea la INM, aici la distanţă foarte scurtă – 11,7 % vs. 11,4 % – în faţa facultăţii din Bucureşti, dar la distanţe kilometrice faţă de alte facultăţi de drept.
Totuşi, cred că suntem chiori în ţara orbilor. Adică suntem cei mai buni dintre cei proşti. Nivelul educaţiei juridice este extrem de scăzut, după părerea mea. De ce?
Cred că totul pleacă de la un sistem educaţional cretin. 12 ani de şcoală copii sunt învăţaţi, cu mici excepţii, să reproducă mecanic tot felul de informaţii. Întreg sistemul se bazează pe teoria papagalului. Vine copilul la şcoală, profu’ îi prezintă nişte informaţii şi, când este testat, copilul perfect le reproduce înapoi. Centrul nervos responsabil cu gândirea nu este prea solicitat, exceptând poate matematica unde ţi se cere să faci nişte deducţii logice şi să imaginezi nişte soluţii. Niciun prof de istorie nu încearcă să îi forţeze pe copii să se gândească de ce dracu s-o bătut Fane Grossman cu turcii, ci e fericit dacă un copil îi spune câţi turci şi câţi cai or murit la Vaslui. Plus că era ceaţă şi or luat turcii ţeapă din cauza asta.
Vin apoi copii la facultate decişi să facă treabă bună şi se pun pe învăţat. Adică pe citit în neştire manualele care li se recomandă. Orice subiect de examen care implică un răspuns constând într-o informaţie oferită anterior la curs are de 10 ori mai multe şanse să primească un răspuns corect decât un subiect care implică mai mult de un algoritm simplu. De ce nu schimb ceva în examinare? Simplu de spus, dar… Am încercat la un moment dat asta, iar rezultatul a fost promovabilitate de 8 % şi m-am calmat. Am revenit parţial la examenul pe stil de papagal şi am sărit automat la circa 30 % promovabilitate. Până la urmă, de ce aş face altfel? La examenele de admitere în barou sau magistratură cum sunt subiectele? Dacă cineva crede că subiecte de barou gen “abuzul de încredere” sau grilele de INM au ceva creativ în ele se înşeală amarnic.
Consecinţele sunt tragice pentru sistemul judiciar. Dacă ne întrebăm de ce judecătorii buni, capabili să înţeleagă ceva din dosar sunt atât de puţini, avem şi explicaţia. Lor nu le-a cerut nimeni până nu au urcat pe scaunul de judecător să înţeleagă ceva, ci să reţină şi să reproducă cantităţi impresionante de informaţii. Încerci să îi propui unui judecător o soluţie nouă? Nicio şansă, tati, omul a învăţat că situaţia aia se rezolvă în alt fel. Nu a gândit niciodată, el aşa ştie că se face şi punct. El dă cu ciocănelul în masă, nu tu, în consecinţă te resemnezi şi renunţi la gânduri din astea. Poţi risca în facultate să le bagi în cap la copii vreo idee mai şugubeaţă. De regulă, ai succes, pe stilul de învăţare reproductivă nici măcar nu ştiu că ideea e nouă. Ei ştiu că aşa spus profu’ la curs, deci aşa e. Dacă cumva le spui că sunt şi alte păreri, alte argumente, nu e nimeni interesant. Ce, ne dă şi alte păreri la examen? Se duc apoi la INM şi învaţă invers. Bucata de hard pe care se salvează informaţia asta este de regulă aia pe care era salvată aia veche, deci se şterge. Oricum, la INM se cam formatează hardul, aşa că nu e risc să rămână cu vreo idee proastă din facultate. Ori îl face tata avocat şi omul se duce la vreun judecător din asta cu atitudine de funcţionar de la finanţe, îi spune ce o învaţat el la şcoală şi se trezeşte că se uită judele prin el. Omu’ se revoltă, că el altfel o învăţat la şcoală. Află de la vreun coleg că “practica e altfel”. Şi constată că boii ăia de la şcoală nu l-or învaţat nimic practic şi se calmează. Învaţă rapid practica şi le spune la castraveţii care încă rup băncile facultăţii că să lase dracu’ tocitul cursurilor că oricum ce învaţa la şcoală e zero barat şi că practica contează.
Se naşte astfel un imobilism atât în şcoala de drept, cât şi în justiţie care mă sperie. Eu sunt blocat de faptul că trebuie să îi învăţ pe copii astfel încât să îşi ia nişte examene de admitere în profesii care sunt construite pe un sistem lobotomist. Ăştia ies din şcoală la fel de proşti ca şi cei dinaintea lor şi astfel ne perpetuăm imobilismul la nesfârşit. O parte din ei ajung profi şi nici măcar nu îşi fac problemele mele, părându-li-se firesc să nu le ceară copiilor să creeze ceva. Avem un sistem care e incapabil să creeze ceva nou, în afară ce chestii de formă. Acum câteva zile un judecător a dispus confiscarea autoturismului folosit de o persoană care băuse. E o soluţie nelegală, după mine, dar jur că mă bucur că omu’ o încercat să creeze ceva nou. Greşit, dar măcar o ieşit din rând. Jur că-l iubesc pentru asta. Sunt sătul să citesc aceleaşi şi aceleaşi fraze, la fel de greşite, în sute de hotărâri judecătoreşti, dar pe care toată lumea le acceptă pentru că aşa este practica.
Societăţile umane or progresat atunci când o venit un fraier cu o idee pe care nu o credea nimeni. Inovaţia de care suntem capabili ca fiinţe umane înseamnă să faci ceva diferit faţă de ce or făcut ăia de dinaintea ta. Imobilismul în gândire înseamnă decăderea fiinţei umane la statutul de funcţionar de la ghişeu care are capacitatea inovativă a maimuţei: aceea de a repeta ceea ce o văzut anterior. Ne uităm în jur şi vedem o societate care nu ne place. Vedem un sistem de justiţie care nu ne place. Vedem un sistem de educaţie juridică care nu ne place. Şi, totuşi, facem exact ca şi cei de dinaintea noastră, deşi ei ne-or construit aceste sisteme. Şi dăm vina pe oameni. Spunem că studenţii sunt proşti şi puturoşi, că judecătorii sunt proşti şi dezinteresaţi, că avocaţi sunt proşti şi hoţi etc. Dar nu realizăm că nu e logic ca toţi sau aproape toţi să fie aşa. Atunci când din absolvenţii de bac 99 % nu sunt în stare să foloseacă capul la altceva decât obiect pentru pus gelul pe el, nu sunt ei de vină. Atunci când 99 % din judecători au mobilitatea în gândire a unui bolovan nu pot fi toţi de vină. Oamenii nu pot fi toţi la fel: unii sunt proşti, alţii nu; unii sunt de bună credinţă, alţii nu etc. Atunci când aproape toţi, indiferent cum sunt ei ca oameni, se comportă profesional la fel sistemul e de vină.
Da’ cum dracu’ se poate schimba un sistem, jur că nu ştiu. Mă tot gândesc şi nu am nicio idee. Probabil că tot din cauzele expuse mai sus. Dar, ca să revin de unde plecasem, acum o vreme o început şcoala. O nouă generaţie a intrat în malaxorul de drept. Procentual, 7 din 10 vor renunţa pe parcurs. Din cei care termină, vreo 30 vor ajunge judecători sau procurori şi vreo 100 vor ajunge avocaţi. La fel ca şi colegii lor cu unu, doi, nouă sau douăzeci de ani mai în vârstă.
Foarte bun articol si foarte adevarat dealtfel. Nu ma pot pronunta pe diferentele din practica dar observ ca dumneavoastra ca par intr-adevar lobotomizati copiii. Fie reproduce fidel ca un aparat foto din curs spre scarba si frustrarea mea ca trebuie sa le acord punctaj maxim pentru ceva ce sunt sigur ca nu au inteles, fie se invart in jurul subiectului vorbindu-mi de generalitati crezand ca ma fenteaza. Asta e ceva deprins tot din cei 12 ani, idea ca orice scrii tu daca are vreo tangenta cu subiectul va fi punctat in vreun fel. Sistemul educational nu include varianta Ionica, esti un imbecil, treci la maturat strada. Si asta la redactionale, la grile e adevarata jale, cand daca dai o grila care are variante de raspuns pe pagini diferite studentul va gresi raspunsul in proportie de 99%.
Cat despre examenele de admitere, dupa ce le-am dat pe amandoua le gasesc in mod egal de nerelevante. INM-ul functioneaza in parte pe ideea candidatului robot care stie cele mai mici detalii din cod ca apoi sa se loveasca direct de dosare in cadrul institutului si sa nu stie ce l-a lovit. In schimb la barou sistemul este mixt, copiaza sistemul de la INM si mai adauga redactionale ca sa zica si eu ca ar fi un examen mai greu. Esecul este ca ofera posibilitatea candidatului sa se foloseasca de acea frumoasda deprindere de liceu de a reproduce mecanic pagini intregi (la abuzul de incredere mai ales) si de aia ne intrebam de ce ne alegem cu judecatori care n-au nicio perspectiva asupra intregului sistem (hey, dar stiu detaliile) si avocati numai buni de a recita o liturghie (daca tot sunt in sutana).
P.S. Daca generatia de anul trecut vi s-a parut rea, stati sa-i vedeti pe cei de acum.
Domnule profesor, ca sa parafrazez ideea domnului Chirita, suntem produse care fac ce au fost invatate sa faca intr-un sistem, sistem care nu promoveaza sub nicio forma ideea de “thinking outside the box”, cel putin, nu oficial. Si da, probabil 99% dintre noi parem redusi mintal atunci cand suntem pusi in fata unui curs, care, din cauza principiilor sistemului, e mult prea concentrat si prea putin aprofundat – tot in concordanta cu un sistem bazat pe cantitate, in pofida calitatii. Un elev care vine din liceu si si-a format un stil de invatare ce presupune exclusiv toceala, fiti convins ca va face exact acelasi lucru la facultate, cel putin pana se prinde ca nu-i prieste. E greu, in acelasi timp, sa pretinzi cuiva sa iasa din tiparul perpetuat de generatiile anterioare. Nu vreau sa deculpabilizez generatia mea, fiecare dintre noi avem responsabilitatea, dupa parerea mea, de a incerca macar o data sa gandim critic asupra mediului care ne inconjoara.
Punandu-ma in pozitia dvs., probabil ca as privi la fel – cu scarba – ideea de a da cuiva punctaj maxim pentru ceva reprodus fidel. Tot in calitatea dvs., inteleg ca aveti tendinta de a generaliza, in conditiile in care nu cunoasteti studentii, nu stiti de ce sunt capabili si cati dintre ei sunt, insa generalizarea e tocmai un principiu promovat de acest sistem pe care-l criticam la unison. E necesar sa privim din perspectiva situatia si sa admitem ca deopotriva, studentii si profesorii, continua aceasta traditie a tocelii. Putini sunt cei care sparg tiparele. “Practice what you preach” si de ce nu, sa incepem sa facem o schimbare chiar de la urmatorul seminar.
Daca imi permiti sa intervin.. Proful e satul sa vada tot felul de pusti pseudo destepti, care incearca sa il fenteze.. Care termina o facultate fara vreun merit si ajung sa ocupe posturi pe care nu le merita doar pentru ca au pile, si mama si tata le-au aranjat sa le fie bine. Nu cred ca da vina direct pe noi, ci pe sistem, un sistem bolnav, care nu promoveaza altceva decat invatatul mecanic, lucru care ne limiteaza capacitatile. Iar prin “daca generatia de anul trecut vi s-a parut rea, stati sa-i vedeti pe cei de acum” cred ca vrea sa sugereze faptul ca de la an la an lucrurile se inrautatesc si ar trebui sa spunem stop si sa facem o schimbare, insa schimbarea nu o poate face doar el. Si el la randul lui e o mica parte din acest sistem bolnav.
Draga devor47, iti recomand sa recitesti postarea mea.
Discutia e mult mai complexa si presupune mai mult decat simple acuze aduse elevilor. Putem sa aruncam pisica in gradina cuiva la infinit, doar e tipic romanesc, de ce sa admitem ca avem cu totii o vina intr-o anumita masura? Tapi ispasitori se gasesc mereu.
Si noi suntem o parte din sistem, la fel ca el, asta am evidentiat mai sus. E de responsabilitatea fiecaruia sa incerce sa faca un pas inspre bine, lucrurile nu se schimba de la sine si de multe ori, e de ajuns un singur pas in afara tiparului.
In speranta ca te-am lamurit,
raludm.
P.S.: contrar opiniei tale, elevii nu se prostesc de la an la an, asta e o afirmatie care frizeaza ridicolul- intreaba o persoana avizata – difera perspectiva si contextul.
Va urmaresc blog-ul de mult timp (un bun prieten va e student) si pot zice fara nici o ezitare ca ati reusit foarte bine sa puneti pe hartie niste fapte pe care mizeria de sistem educational romanesc nu vrea sa le confrunte. Sunt si eu student momentan si va zic sincer ca problema nu e exclusiva sistemului judiciar, ci e universala. In timpul liceului a inceput sa ma deranjeze mai tare si am incercat sa fiu creativ (fara a fi insultator) in timpul examinarilor. Aceste incercari au fost strivite fara nici o ezitare de catre profesori…
Chiar sunt elevi/studenti si profesori care isi dau seama ca sistemul curent e un dezastru. Cand am fost in liceu, am avut un coleg care a ajuns pana in clasa a X-a, el fiind semi-analfabet. E inadmisibil ca un sistem de educatie sa permita unui asemenea elev sa promoveze clasa dupa clasa… profesorii faceau asta pentru ca probabil “nu vroiau sa fie rai la suflet…”…
Am cunostinte despre cum se desfasoara educatia in tari precum Statele Unite, Germania, Austria si Anglia si, chiar daca nici acolo nu e perfect (nicaieri nu e), acele sisteme sunt la ani-lumina fata de al nostru. Al nostru e rezultatul comunismului (se simte ca e un factor), al mentalitatii generale, a subfinantarii constante, a elevilor/profesorilor prosti si a factorului meu “preferat”: toata lumea trebuie sa faca o facultate. Asta ma scoate din minti. Toti parintii isi trimit odraslele la facultate, chiar daca copiii aia sunt mai prosti ca o piatra si nu sunt in stare sa lege 2 cuvinte… “Trebuie sa mergi la facultate, puiul mamii, ca dupa aia o sa ai o slujba buna si o s-o duci mai bine”… Doamne, cat de mult se inseala,… Nu toata lumea e facuta pentru facultate, nu toata lumea are un intelect capabil sa treaca printr-un invatamant superior. Idiotii nici nu-si dau seama ca se numeste invatamant superior cu un motiv…
Sunt sute de pagini de scris despre asta, dar nu are rost. Trebuie facut ceva, nu scris ceva… Domnule Chirita, eu va sugerez sa printati articolul dvs. pe hartie si sa-l dati si celorlalti profesori cu care intrati in contact… daca macar 10 % din ei se dezmortesc (e o cifra realista :P), e un mare castig…
In calitate de studenta in anul I, cunosc prea bine sistemul educational care m-a “format” pana in acest punct. Cu stupoare constat de ceva vreme ca sunt un produs frumos ambalat, care, miraculos sau nu, a reusit sa-si ia bacul. Credeam ca voi fi extrem de multumita de mine la terminarea liceului, ma voi simti pregatita – se-ntelege, intelectual – ca sa fac fata noilor provocari., ca am si un continut valoros sub acel ambalaj. Ei bine, am terminat si cu bacul si singurul sentiment pe care l-am avut a fost acela ca am o diploma care nu inseamna nimic si niste cunostinte – se presupune, elementare – care, la randul lor, nu inseamna nimic.
Fara vreo intentie de a va ridica in slavi, domnule profesor, profit de aceasta cale pentru a va spune ca primul curs de Drept Constitutional cu dumneavoastra m-a convins ca mai este o speranta pentru noi, generatia de – asa cum spunea un profesor al meu – “bucati de carne lipite de Terra”. Nu tin minte sa fi vazut sau sa fi auzit de o sala cu 200 de oameni care sa asculte cu atat de mult interes un profesor. Poate, din acei oameni, vor fi cativa care vor inceta sa mai fie bucati de carne. Speranta vine si moare odata cu fiecare generatie…sau nu.
Cu mult respect si admiratie,
Raluca M.
Din când în când mai ajung în facultatea aia şi oameni care aşteaptă ca după informaţie să primească şi explicaţia logică. Care de cele mai multe ori nu vine. Şi atunci speri că regula învăţată mecanic să capete mai mult sens după ce o vezi aplicată live. Dar nu, nici între practicieni, cu mici excepţii, nu am găsit oameni care să mă lămurească. Răspunsul e mereu „pentru că aşa se face”. După câţiva ani m-am săturat să tot întreb „da’ de ce?” ca un copil de 4 ani pe care îţi vine să-l pocneşti. Aşa că mi-am făcut bagajul şi am schimbat decorul. Am nimerit în extrema cealaltă, în Franţa, unde totul e disecat în cele mai mici detalii. Mai ştiu câteva persoane din anul meu care lucrează pe aici, tot în domeniul juridic, şi o alta care face un doctorat în Italia. Dar sunt oamenii care nu au strălucit prin notele obţinute la examene, nu au fost remarcate de profesori, şi care neputând să se conformeze sistemului au ales să-l părăsească. Nu am avut puterea să încercăm să schimbăm sistemul, dar poate exemplul nostru o să-i inspire şi pe alţii să iasă din turmă. Nu am trecut chiar toţi ca gâştele prin apă prin cursurile dvs.