Știu ca nu mi-am terminat serialul despre DNA. Cândva îl voi finaliza….
Revin însă acum asupra subiectului, sub puternica impresie lăsată de interviul pe care dl. procuror şef Morar l-a dat acum câteva zile la TVR, la oră de maximă audienţă. M-am uitat cu consternare timp de 60 de minute cum dl. procuror a acuzat în permanenţă judecătorii de faptul că nu pronunţă condamnări pentru fapte de corupţie. Într-un context în care în aceeaşi zi două judecătoare de înaltă curte erau inculpate pentru corupţie, aş putea spune că dl. Morar a fost extrem de subtil. Acuma, nici mie nu mi se pare că avem cei mai buni judecători din lume, dar una este să stea un fraier ca mine să critice judecătorii şi alta este atunci când spusele vin de le înalţimea unui procuror şef al DNA. Toată esenţa acelui interviu a fost: “noi ne facem treaba, dar măgarii ăştia de judecători dau amânări peste amânări, aşteaptă prescripţii ori pronunţă pedepse cu suspendarea executării”. Este în linii mari exact ceea ce vrea să creadă şi opinia publică.
Eu nu cred asta şi mai cred că principali responsabili pentru lipsa de rezultate a luptei împotriva corupţiei sunt procurorii de la DNA. În primul rând, dosarele pe care le fac sunt extrem de stufoase, au mii de pagini, de parcă participă la premiul Mihail Sadoveanu pentru cel mai mare dosar. Când un judecător are pe lista de şedinţă vreo 4-5 dosare de câteva mii de pagini, plus vreo 40 din astea mai scurtuţe, mă gândesc că nu e rezonabil să îi cer omului să îl ştie din doască în doască de la primele termene. Nu o să înţeleg niciodată de ce trebuie puse în dosare sute de hârtii care nu au legătură cu acestea. Nici nu o să înţeleg de ce rechizitoriile trebuie să aibă 500 de pagini, din care 400 sunt poveşti. Adică, cum ar fi să te duci ca şi avocat cu nişte concluzii scrise de 500 de pagini? Păi, ar râde de tine şi jandarmul de la intrare, iar judecătorul ţi le-ar da de cap….
În al doilea rând, imensa parte a dosarelor DNA pe care le-am văzut sunt foarte prost făcute. Unele trec din spectrul lui Sadoveanu către cel al Isaac Asimov, pentru că trei sferturi din ceea ce scrie acolo nu e probat deloc. Judecătorul citeşte rechizitoriul şi constată ce om rău e ăla şi câte chestii naşpa o făcut. După aia, când începe de admistreze probe constată că nu e chiar aşa şi că în rechizitoriu procurorul o mai pus de la el, ca să iasă bine prezentarea. Moment la care: “Houston, we have o problem! Dacă dau achitare, o să fiu eu ăla care protejează corupţii. O să scrie ăştia în ziare şi toată lumea o să creadă că am pus botul. Să îl condamn nu prea am pe ce… Hai să o lălăi, poate mai apare ceva. Hai să o dau înapoi la instanţa de fond, când vine înapoi nu mai pică la mine…. Sau hai să îi dau cu suspendare, că împac şi capra şi varza. Ăla nu merge la puşcărie, DNA-ul e fericit că o obţinut încă o condamanre, sănătoşi să fim…” Nu mă apuc să dau exemple, pentru că poate nu e corect pentru nimeni, dar nu cred că există om care a văzut dosare făcute de DNA să nu fie de acord că sunt infect de prost făcute. Chiar şi atunci când există probe.
Pe de altă parte, dl. procuror a criticat vehement expertizarea interceptărilor. Adică, cum, nu aveţi încredere în DNA? Păi, eu nu am…. Aşa în treacăt amintesc de un dosar în care interceptarea cheie a fost făcută cu 2 zile înainte de data autorizaţiei dată de judecător… În acelaşi registru dl. Morar a criticat la fel de vehement faptul că se fac expertize în faza de judecată care contrazic rapoartle de constatare făcute de specialiştii DNA în faza de urmărire. Adică, vezi doamne experţii ăia pe care îi plătesc părţile nu sunt impraţiali. Da’, de curiozitate, specialiştii DNA sunt imparţiali? Tot de curiozitate, o citit cineva de la DNA art. 112 C. proc. pen. până la capăt? Că acolo scrie că rapaorte făcute de specialişti se fac numai când e urgenţă şi există pericol de dispaţie a probelor, altfel se fac expertize. Păi, îl întreb şi eu pe dl. Morar care e pericolul de dispariţie a probelor atunci când actele contabile se ridică de procurori şi unde e urgenţa? Io înţeleg că nu e comod să dispui expertiză, pentru că la aia are voie să participe şi inculpatul, poate să numească expert parte, obiectivele se discută, e complicat. Mai simplu punem un băiat din ăsta, de-al nostru să facă un raport de constatare fără stress şi la revedere. Înţeleg optica asta, dar să te revolţi după aia că inculpatul vrea şi el un expert mi se pare deplasat…
Un alt punct marcat a fost cel al spectacolului în presă. Cică nu procurori DNA îl provoacă, pentru că la procedurile astea mai sunt şi martori, şi inculpaţi şi avocaţii… Aici, dl. procuror ne-o prins. Într-adevăr inculpatul arestat ori inculpat pentru fapte de corupţie precum şi avocaţii lui sunt cei mai interesaţi să scrie să scrie toate ziarele că ăla e corupt. Îi ajută mult şi la imagine, şi crearea unei prejudecăţi a judecătorilor cu privire la el să alimenteze presa cu acte din dosar. Ce-i corect, e corect… Adică, nimeni nu poate nega că în timpul urmăririi penale inculpatul are acces la interceptările din dosar şi le poate pune la dispoziţia presei. Tot aşa, nimeni nu poate nega că inculpatul trimite rechizitoriul în format electronic înainte de avizarea lui de procurorul şef pe adresa de mail a unor jurnalişti…. Unde are omul dreptate trebuie să admitem….
Au mai fost tot felul de astfel de idei lansate în cursul interviului. Mie mi se par periculoase. Dacă le spunea oricine altcineva, îl puteam acuza de orice, dar treceam peste. Însă când dl. procuror şef vine în faţa naţiuni şi explică că nu avem corupţi pentru că judecătorii şi avocaţii fac în aşa fel încât să nu ăi avem, e periculos. Se naşte o lipsă crasă de încredere în justiţie, iar asta naşte inculsiv corupţia.