Radu Chiriţă

Author: Radu Chirita

  • Despre furt din propriul buzunar

    Suntem în plină sesiune de restanţe şi revin din nou obsedantele discuţii despre copiat. Aud tot felul de chestii, despre tot felul de scule destinate copiatului, despre tot felul de tactici, sisteme şi nu pot decât să mă îngrozesc. Nu în calitate de prof la o facultate, ci de om în societatea română.

    S-a copiat dintotdeauna în şcoală, dar parcă era totuşi o limită. Se mai şoptea, îi mai scriai lu’ ăla de lângă tine 4-5 cuvinte cheie pe o foaie, îl mai lăsai să se holbeze la tine în lucrare, dar era undeva o limită, care nu ţinea numai dezvoltarea slabă a tehnicii. Azi, am auzit de oameni care fug pur şi simplu din sala de examen cu subiectul în minutul 2 al examenului, pentru a dicta răspunsurile prin tot felul de tehnici de transmitere. Sunt oameni care scriu lucrări de diplomă sau referate “originale” pe bani. Sunt oameni care merg în locul altora la examen pe bani. Sunt camere de luat vederi în nasturele de la tricou. Sunt ceasuri care stochează fişiere. Sunt ochelari pe care se pot transmite imagini. Încă un pic şi unii or să-şi bage un cip în creier. Totul cu un unic scop: să promoveze un examen pentru care nu vor sau nu îi duce capul să înveţe. Mă şi simt penibil uneori că mai prind câte un fraier la examen că schimbă două vorbe cu vecinul sau aruncă un ochi în lucrarea colegului. Ăştia pică de proşti numa’ pentru că nu or avut bani pentru ceva mai elaborat sau numa’ pentru că or decis să nu se complice şi să rămână old school.

    Ori pentru că pur şi simplu trăiesc într-o cultură a furtului şi a înşelătoriei care ne sugrumă societatea. Un geniu din ăsta care o furat toată facultatea, credeţi ca odată ajuns judecător, procuror, avocat, notar sau mai ştiu eu ce va deveni brusc un om cinstit, incoruptibil şi mega profesionist? Dacă va avea şansa, unu’ care o rupt tehnica din dotare în şcoală va lua şpagă, va pune pile, va primi pile şi se va “orienta” întodeauna în funcţie de interesul său propriu. După care va sta cu prietenii lui la bere să spună că România îi de căcat, că toţi îs corupţi etc. Cred că, dacă ne învăţăm de mici cu furatul, nici Isus, nici Mahomed şi nici măcar Buda nu ne vor scoate din marasmul în care ne adâncim.

    Copiatul ăsta excesiv are o grămadă de victime: de la colegii care ajung să fie puşi în situaţii nasoale din cauza unor măsuri aiurea de stăvilire la fenomenuui la profi puşi uneori în situaţii umilitoare pentru meseria pe care o au şi care nu este cea de poliţist de ofiter de informaţii; de la colegii care pierd burse, cămine sau respectul de sine pentru că nişte hoţi le-au furat până la părinţii care se dau mari cu odrasla lor integralistă pe munca celor de la Sony şi Panasonic.

    Cea mai mare victimă însă sunt chiar inculpaţii, care îşi fură cu sârg din propriul buzunar. Dacă vreunul din ăştia crede că va ajunge mare avocat trimiţând pe altul la examen sau dând o sută de euro pe ceva sculă, se înşeală amarnic. Va ajunge poate avocat şi va rupe piaţa lovind puternic pe clientela din oficii şi de divorţuri. Dar va fi mândru că e avocat. Pantofi ascuţiţi sau cu tocuri de 13 centimetri, bluză din leopard, solar, telefon aproape la fel de bun ca ăla din facultate şi toţi prietenii lui fericiţi în ziua în care se plătesc oficiile. Nu ştiu cum dracu’ dar toţi ăia pe care îi ştiu că sunt buni profesional mărturisesc cu oarecare jenă că nu tare or copiat în facultate. În schimb, toţi ăia pe care nu i-am prins niciodată la examen deşi ştiam că o comit sunt juma’ de zi la cafea. Tati, avocatul care are timp de cafea ăla nu e şmecher, ăla nu are de lucru. În principal, de bine pregătit ce e. În schimb, întotdeauna va înjura facultatea pentru că profii sunt cretini şi că nu te învaţă chestii practice. Singurul meu sfat pentru ei este să se roage să înventeze Sony vreo sculă de copiat bani, respect şi clienţi. Că altfel e de rău….

  • Despre validarea referendumului

    Sunt din ce în ce mai convins că suntem luaţi de proşti. Atât primul ministru, cât şi preşedintele interimar fac teorii pe la conferinţele de presă despre validarea referendumului, deşi la acesta au fost prezenţi sub 50% din cei înscrişi pe listele electorale. Ne spune preşedintele interimar despre dificila sarcină a Curţii Constituţionale, se aruncă unii pe net să ne explice diferenţa dintre ficţiune şi realitate etc. Ni se spune că nu suntem atât de mulţi şi că, de fapt, la referendum au participat peste jumătate din cei cu drept de vot. Drept dovadă datele provizorii ale recensământului. Presa s-a lansat pe tema asta, se prezintă documente surpriză etc. şi toţi ne iau de proşti.

    Bă, băieţi, da’ voi legea recensământului aţi citit-o? Dacă nu, hai că nu e greu, un search pe google şi se rezolvă problema. Ca să nu las suspansul să omoare pe cineva, acolo scrie că se numără cetăţenii români cu domiciliul în România. Nu toţi cetăţenii români, ci numai cei care au domiciliul în România. Numa’ eu ştiu vreo 20 de persoane, gândindu-mă la ăia care îmi vin în minte în primele 5 secunde, care sunt cetăţeni români, au drept de vot, dar nu au domiciliul în România, deci nu sunt număraţi la recensământ. Câţi sunt din ăştia? Habar nu am, dar cu siguranţă un număr cu 7 cifre. Şi, în felul ăsta, parcă se potriveşte socoteala.

    Că listele electorale permanente nu sunt corecte, că apar pe ele persoane decedate de ceva vreme, e perfect adevărat. Dar, mă, băieţi, chiar credeţi că au murit în România în ultimii ani vreo 2 milioane de oameni şi nu au fost scoase de pe listele electorale. Potrivit datelor existente, pe lună în România, mor cam 23000 oameni. Asta înseamnă vreo 280 000 oameni pe an. Revin, chiar or murit câteva milioane fără ca nimeni să actualizeze listele? Voi vă auziţi ce spuneţi? Şi, ca să închei, nu cumva ministerul care face parte din Guvern trebuia să actualizeze acele liste electorale?

    Ca să închei, cred că ăştia ne iau de proşti. Adevărul e că şi suntem proşti. În loc să punem mâna să citim legea, ne aruncăm ca nişte bombalăi la orice mizerie ni se aruncă de la teve…

  • De ce nu m-am dus la referendum

    Nu, nu pentru că aş fi avut cea mai mică urmă de simpatie pentru Băsescu. Nu are rost să reiau tonele de motive pentru care opţiunea ca ăsta să fie preşedinte e o opţiune extrem de proastă, se cam cunosc. Nu l-am votat niciodată, nici la primul, nici la al doilea mandat şi totuşi ieri nu m-am dus, susţinându-l în mod implicit astfel. De ce? Păi, pentru mai multe motive.

    1. În primul rând, pentru că precedentul mi se pare periculos. Nu cred că ar trebui să uităm că am ajuns în situaţia de a ni se cere cu disperare demiterea preşedintelui pentru că câţiva dintre parlamentarii pedele au schimbat barca. După ani în care au fost masa de manevră a suspendatului, s-au hotărât să pupe unde au scuipat şi, respectiv, să scuipe unde au lins. Da, preşedintele a încălcat constant şi obsesiv prevederile constituţionale, dar am ajuns să discutăm despre asta numai pentru că nişte moluşte au aplicat cel mai românesc proverb posibil: “capul plecat sabia nu îl taie”. Nu-i o noutate absolută, guvernul Boc V sau cât drac’ a fost a avut majoritate tot datorită unor astfel de moluşte. Am considerat că, dacă mă duc la referendum şi votez demiterea (dacă mă duceam, asta aş fi votat) risc ca puterea unor astfel de nevertebrate să crească, ca votul lor în Parlament să crească în valoare (dacă citesc, asta o fost o subtilitate), ca situaţia politică să fie determinată de nişte din ăştia, chestia pe care eu nu pot să o susţin. O să mi se spună că, nu, tati, nu, poporul îl vrea demis pe fraier. Păi, nu prea cred. E drept, poporul îl vrea demis. Poporul l-a vrut demis şi acum vreo 2 ani şi atunci cred că chiar ar fi fost demis. Dar atunci nu au vrut moluştele, aşa că referendumul de ieri nu a fost organizat pentru a vrut poporul, pentru că asta înseamnă democraţie, ci pentru că aşa au decis nişte băieţi care au schimbat chiloţii portocalii cu ăia roşii.

    2. Pe de altă parte, oricât de mult nu îl susţin pe Băsescu şi oricât de mult mi s-a părut că este un preşedinte catastrofă pentru România, noi mai trebuie să învăţăm o lecţie, două. Unu: până una-alta omul a câştigat la ultimele alegeri prezidenţiale un mandat de cinci ani. Nu cred că intră în noţiunea de democraţie reprezentativă demiterea unei persoane atunci când sprijinul său popular se prăbuşeşte. Dacă am greşit şi l-am ales pe bou pentru cinci ani, atunci cred că, în esenţă, ar trebui să îşi ducă mandatul la capăt. Sunt parlamentari mult mai proşti, mai corupţi, mai cretini şi mai contrari ideii de democraţie decât mister Băsescu, dar încă nu o fost demis niciunul pe acest motiv şi şi-a dus mandatul la capăt. Pe Constituţia pe care o avem astăzi, aşa e şi normal să se întâmple. Sprijinul popolar al oricărui ales scade aproape inevitabil după alegerea sa, dar nu cred că o democraţie reprezentativă implică să îl demitem imediat. Doi: un guvern ar trebui să guverneze şi cu un preşedinte ostil. Pentru că, dacă vrem altceva, înseamnă să modificăm dracu Constituţia pentru a elimina una din funcţii. Până una-alta, guvenul are absolut toate pârghiile puterii în România, de la bani până la ordonanţe de urgenţă, şi nu văd cum un preşedinte ostil ar putea frâna un program de guvernare. Obsesia asta de a avea puterea şi controlul absolut e periculoasă. Extrem de periculoasă. După mine, decât să lăsăm România fără opoziţie, mai bine o lăsăm cu o opoziţie dementă la Cotroceni.

    3. Am stat acasă şi ca o formă de sancţiona alianţa asta contra naturii între pedese şi penele. De la momentul la care nevertebratele alea din parlament au trecut cu curu în luntrea lor, au schimbat obsesiv orice se putea schimba, inclusiv legi pentru a-şi atinge scopurile. Io nu vreau să trăiesc într-un stat în care dacă nu ne convine legea, atunci o schimbăm până ne convine. Nu vreau să mai trăiesc într-un stat în care partidele nu au doctrină dar au posturi de televiziune. Nu vreau să mai trăiesc într-un stat în care primele legi pe care ni le propune un partid sunt legi care să întărească puterea lui, nu legi care să îmi schimbe mie viaţa în bine. Ăstia de la usele s-au repezit ca nişte vulturi flămânzi către tot ce a mişcat. Nici unul dintre cei schimbaţi din funcţii nu îmi trezesc altceva decât oroare şi scârbă, dar nici înlocuitorii lor nu îmi trezesc vreun alt sentiment. La ce dracu să mă bucur eu că a fost schimbat Blaga cu Antonescu, Funeriu cu Antonescu sau Băsescu cu Antonescu?

    4. Am stat acasă şi pentru că ăştia m-au luat de prost. Au umplut ţara (apropos, cu bani de la cine, că am o curiozitate….) cu mii de afişe de genul: mi-a luat pensia, mi-a luat alocaţia etc. Băsescu a luat pensiile sau alocaţiile? Cât de prost credeţi că sunt, măi băieţi? Sau voi nu pe votul meu vă bazaţi, ci pe cel al oamenilor care chiar cred ce aţi scris pe panourile alea? Păi, dacă nu vă bazaţi pe votul meu, atunci nici nu l-am dat, măcar să fim cinstiţi. Nu că ăla cu: să trăiţi bine s-ar fi bazat pe votul meu… În fapt, când o să piară opţiunea Ceauşescu din noi, poate, poate o să pricepem că nu de un tătuc bun, de treabă, care să aibă grijă de noi avem noi nevoie, ci un sistem care să îmi permită să trăiesc într-o ţară normală. Nu Băsescu n-ea (asta e iarăşi o subtilitate…) luat pensiile, ci un sistem cretin. Nu useleul o să ni le dea înapoi, ci tot un sistem. Iar dacă nu schimbăm sistemul, peste vreo cinci ani băsescu o să fie un om de mare valoare, iar x..escu va fi un porc. Şi tot aşa. Iliescu a fost băiat bun, Petre Roman a avut prăjituri cu numele lui, pentru ca după cinci ani să îi scuipe toată lumea în gură. Constatinescu cu Ciorbea au ajuns rapid de la salvatorii democraţiei la ţapul şi chiorul. Între timp toaşu Iliescu îşi revenise, era iarăşi băiat bun. Şi tot aşa. Noi chiar nu realizăm că nu oamenii trebuie să îi schimbăm, ci sistemul? Ne ambalăm să facem trafic pe facebook cu îndemnuri care mai de care mai patrioate, ne certăm între noi, oameni cinstişi şi normali, ca să stabilim ce: care rahat pute mai puţin frumos, că a trandafiri nu pute niciunul, oricât ar parfuma antenele? Haideţi să avem o discuţie despre sistem să vedem dacă nu cumva ceva e greşit în esenţa sa, de ne pune în situaţia să nu avem ce să alegem. Eu am refuzat să mă duc la alegeri din alea grele, de genul Vadim şi Iliescu, Băsescu şi Năstase, Băsescu şi Geoană etc. Dar nu e stupid totuşi să ai numa alegeri din astea de făcut?

    5. În fine, după atâtea săptămâni de circ televizat şi după ce am medidat la cele scrise mai sus, o ajuns să mă şi doară în cur de referendum. Cât timp nu schimbăm sistemul constituţional şi politic, vom avea tot timpul de votat răul mai mic, iar eu refuz să mă mai agit pentru a determina care e mai mic. Vreau să votez binele, nu răul, indiferent dacă e mai mic sau nu. Aşa că ieri am suferit de o sănătoasă durere în cur de referendum, până pe la 7 seara am şi uitat să mă uit pe net la estimările de prezenţă la vot. Am acelaşi sentiment în continuare, nu cred că ceva din viaţa mea se va schimba radical indiferent de rezultatul său. Până acum, tot circul ăsta m-a costat un euro la 4,6 (şi câteva sute de lei mai mult pe ratele pe casă şi leasing). Cred că e de ajuns. Apropos, îi anunţ pe cei la care Băsescu le-a luat pensia, că ăia care au scris afişele alea le-au luat şi ei vreo câţiva euro din pensie. Aşa, ca să nu pierdem din vedere nişte chestii mai importante decât ce scrie înainte de escu pe uşa de la Cotroceni….

  • Iar despre democraţie, stat de drept, Constituţie şi alte lucruri mărunte şi inutile

    Avalanşa de evenimente din ultimele 2-3 săptămâni, toate fiind legate mai mult sau puţin de constituţional, a fost atât brutală, încât oamenii din ţara asta care mai şi muncesc n-au avut timp nici să le afle pe toate. Aşa că nu am scris nimica până acum. În plus, nu-mi place să scriu mult şi ar fi foarte multe de spus. În fine, m-am abţinut de la scrie ceva pentru că pare că mintea multora funcţionează după principiul cine critică ceea ce se întâmplă acum e pedelist sau băsescian, ignorând faptul că există mulţi cărora le e greu să aleagă între două ghene de gunoaie la fel de puturoase.

    Cred însă că lucrurile se împut din ce în ce mai tare şi mă tot întreb la ce dracu’ mai predau la şcoală despre democraţie şi stat de drept? Ori despre Constituţie şi alte instituţii? Numa’ ca să mă aflu în treabă? Adică, nu mai bine mă duc la primul curs le spun la copii că sistemul nostru constituţional – din 1991 până acum, ca să nu avem confuzii – este unul simplu: cine e la putere face ce vrea, restul: “ciocu’ mic, că noi suntem la putere acum”, ca să citez dintr-un klingonian în viaţă? Restul de 13 cursuri mergem la bere, că nu are niciun rost. Ce sens are să înveţi ceva la şcoală, să deschizi televizorul şi să vezi că la şcoală înveţi numai prostii?  Aşa, o scurtă enumerare, ca să mă refer numai la ultimii 2-3 ani, portocalii amentecaţi cu roşu, la grămadă:

    – ne-o spus ăla la şcoală că într-un stat de drept hotărârile judecătoreşti se pun în executare obligatoriu, mai ales dacă sunt împotriva statului? Te uiţi la tv şi constaţi că guvernul nu o fost la cursul ăsta, de aia o dat 4 ordonanţe la rând prin zice că nu are chef să le execute

    – m-o picat ăla la examen că am scris că preşedintele poate fi suspendat din funcţie fără avizul Curţii Constituţionale? Am picat degeaba, că la teve zice că nu trebuie…

    – ne-o explicat fraierul la şcoală cum e cu schimbarea preşedintelui camerelor, că o durat şase luni până l-o schimbat pe nepotul lu’ Tamara – la momentul ăla – şi ce-o zis Curtea Constituţională despre asta. De fapt, e mult mai simplu, tati, în 2-3 ore se rezolvă totul.

    – ne-o explicat prostu’ ăla la şcoală cum e cu judecătorii Curţii Constituţionale, că sunt numiţi de preşedinte şi camere. Aici o avut dreptate, că aşa zice şi la teve. Da’ cică nu e bine. Culmea, asta ne-o spus şi ăla la şcoală. Apoi, apare şi diferenţa. La teve zice că trebuie să îi numească primul ministru, la curs nu ne-o spus asta.

    – ne-o spus fraieru’ că ordonanţele de urgenţă trebuiesă se dea aşa, când arde ţara. Fostul guvern a spart orice record în domeniu, guvernul nou mai are un pic şi modifică şi Constituţia prin ordonanţe de urgenţă.

    – etc., etc., etc.

    Şi revin cu întrebarea de bază: io la ce dracu’ mai predau despre Constituţie? Ca să le spun la copii numa’ minciuni? Să râdă ăia de mine că sunt ultimul fraier care află că oricum Constituţia aia nu e bună la nimic. Nu vreau să mă dau mare deştept, dar vă invit să citiţi texte scrise cu câteva luni în urmă pe blogul ăsta. În jumate dintre ele mă plângeam de atacuri grave şi extrem de grave la statul de drept, la democraţie, la supremaţia legii etc. S-a schimbat ceva? Nu, singura diferenţă este că ăştia de acum au mai mult elan tineresc şi le învârt mai repede.

    Şi nu pot să nu constat un grad de ipocrizie care depăşeşte orice urmă de bun simţ şi creează o senzaţie de greaţă incredibilă. Urlă pedeleul acum că s-au schimbat preşedinţii de camere de o manieră neconstituţională? Da’ ei cum l-au schimbat pe preşedintele senatului acum ceva vreme? Urlă useleul că avocatul poporului este de-a lu’ băsescu? Şi vor să îl schimbe cu unul de-a lor, nu? Urlă că juzii de la Curtea Constituţională sunt de-ai preşedintelui? Şi cu cine vor să îi schimbe? Cu ai lor? Urlă pedeleul despre controlul politic al instituţiilor statului prin ordonanţe de urgenţă emise peste noapte? Aşa repede se uită diverse ordonanţe de acum un an, doi? Urlă pedeleul despre tentative de control asupra justiţiei? Uită legea răspunderi magistraţilor care îi face pe ăştia maşinuţe cu telecomandă şi care a fost promovată şi adoptată de ei? A urlat ani de zile useleul şi a făcut plângere penală contra directorului de la drumuri Cluj, responsabil de “centura de diamant” (dacă era din diamant costa mai puţin cred)? L-au numit şef naţional peste drumuri şi autostrăzi? Urlă pedeleul despre plagiatul penibil şi penal al lui ponta? Doamna cu fiţe din partidul cu pricina tocmai ce a declarat că e normal să plagiezi teza de doctorat dacă eşti om ocupat, îi pui pe alţii să copieze de undeva. Rectorul UBB ne explică că nu acea comisie are competenţa de a se pronunţa pe plagiat? O citit art. 170 din legea educaţiei (cât de repede ajungi să regreţi voturi….)? Cere băsescu respect pentru instituţiile statului? O uitat de “vedem noi cine pleacă”? Ziarul oficial al useleul îl pune pe năstase pe o listă a persecutaţiilor politic alături de cei care au murit la Sighet? E posibil aşa ceva? Preşedintele peneleului afirmă că vadim este de treabă, iar partidul lui e un partid serios, de dreapta? Unde dracu’ o să ajungem?

    Scriu din astea până mâine dimineaţă, dacă mă pornesc. Ar fi încă de spus zeci de pagini. Ar fi de discutat despre libertatea presei. Ar fi de discutat despre faptul că am discutat în Parlament şi la teve despre cine merge la o şedinţă şi nu despre ce se decide la aceea şedinţă (în linii mari, reducerea fondurilor pentru statele nou admise în UE, inclusiv România, şi despre contribuţia pe fondul de stabilitate, adică la profitul unor bănci, respectiv vreo câteva miliarde de euro pentru România. Ne-o durut în cur despre astea, important era cine merge). Ar fi de discutat despre faptul că 90 % din doctoratele în drept din România sunt plagiate ori sub nivelul unui lucrări decente de licenţă. Ar fi de discutat despre demenţa din domeniul educaţiei, care nu are un ministru decent de zeci de ani. Dar nu e timp de toate astea, pentru că pun pariu că în astea 20 de minute de când scriu chestia asta, s-o mai întâmplat ceva care ar trebui pus undeva pe o listă din cele de mai sus.

    Rămân două idei, cred, majore. Noi nu avem astăzi o democraţie. Niciunul dintre cei care ne conduc nu se cred că sunt şi nu se simt reprezentanţi ai noştri. Sunt şi se simt reprezentanţi ai partidului lor sau al lor înşişi. Asta nu e democraţie. E orice, dar cel mai probabil idiocraţie, sistem pe care l-aş defini ca fiind sistemul ce reuşeşte să promoveze în funcţii de conducere numai idioţi, în timp ce oamenii buni, normali la cap şi morali stau şi se minunează la teve sau sunt în Canada.

    A doua idee este că ne trebuie urgent o nouă Constituţie. Nu aia penibilă pe care ne-o propune băsescu. Nu o modificare a ăsteia de acum, pentru că cei 20 de ani de când există şi mai ales ultimii 3-4 ani, inclusiv ultimele săptămâni, ne arată că această lege fundamentală a eşuat în protecţia democraţiei şi a statului de drept. Ne trebuie o Constituţie care se ne protejeze de abuzuri. Ne trebuie o Constituţie care să nu permită ordonanţele de urgenţă. Ne trebuie o Constituţie care să nu permită numiri pe criterii politice, inclusiv la Curtea Constituţională. Ne trebuie o Constituţiei care să stabilească odată pentru totdeauna sistenul electoral. Ne trebuie o Constituţie care să nu permită traseismul politic. Ne trebuie o Constituţie care să nu permită dictatura, nici a guvernului, nici a preşedintelui, nici a parlamentului, nici a funcţionarului de la finanţe.

    Cred că măcar atâta ne datorăm nouă şi generaţiilor viitoare. Şi le-o datorăm şi ălora care au murit în 89 şi în 90 ca să avem o broşurică mică, intitulată Constituţia României şi care să ne apere. Pe noi, nu pe conducători. Şi ca să am şi eu ce dracu’ să predau la cursul de consti.

  • Ironii ale sorţii

    Acum ceva vreme am “sărbătorit” 22 de ani de la 13-15 iunie. Ştiu că mulţi dintre cei care îmi citesc mie prostiile pe care le scriu aici nici măcar nu erau născuţi atunci şi şi mai puţini ştiu sau işi mai aduc aminte ce s-a întâmplat atunci. O scurtă trecere prin istorie poate nu strică. La 22 decembrie 1989, Ceuşescu fuge iar vidul de putere este ocupat de FSN, organ autoproclamat conducătorul statului. FSN, format în principal din activişti de partid de linia a doua, începând cu Iliescu şi terminând cu Roman, ocupă absolut toate instituţiile publice din ţară. Tot guvernul, tot parlamentul, toate primariile tot era format numai din membrii FSN. Aceştia promit că vor organiza alegeri în primăvară şi nu vor participa la ele. În ianuarie, se răzgândesc şi anunţă că participă la alegeri, iar Iliescu va fi candidatul partidului. TVR-ul condus tot de ei începe o campanie incredibilă de murdărire a partidelor istorice – PNT, PNL, PSD – care se chinuiau să se reinfiinţeze. Se spune că ăştia vor vinde ţara la unguri, că vor aduce înapoi moşierii care nu vor transforma în iobagi etc. Toată propaganda comunistă este scoasă la bătaie.

    O parte din cei care au fost dispuşi să moară la Revoluţie – în principal studenţi – ies în stradă, dar protestele sunt înăbuşite barbar. La Timişoara se proclamă o declaraţie care interzice foştilor activişti să candideze. Restul ţării scuipă pe maşinile cu număr de Timişoara. La Tg. Mureş se inventează o bătaie între români şi unguri, prilej pentru a înfiinţa SRI, compus din foştii securişti. Urmează camapania electorală, în condiţii la care alde Lukaşenko sau Putin nici măcar nu visează. La alegeri FSN-ul cîştigă detaşat. În Bucureşti, în piaţa Universităţii începe o manifestaţie maraton prin care oamenii îşi cer libertatea înapoi. Zile în şir participă la manifestaţii şi 100 000 oameni (amintiţi-vă ce a fost în iarnă când au participat 5000), iar o parte dintre ei ocupă piaţa. În 13 iunie, poliţia atacă manifestanţii cu o violenţă greu de explicat. După aia, din ordinul dat de şeful poliţiei, se incendiază autobuzele miliţiei şi sediul ministerului de interne, pentru a arăta la televizor cum legionarii vor să ocupe Bucureştiul. Iliescu face apel la populaţia să vină în sprijinul FSN. Primii ies la apel muncitorii de la IMGB, oameni aduşi de pe sate la oraş să muncească în imensitatea aia comunistă. Se strigă: “Moarte intelectualilor! şi “Noi muncim, nu gândim!”. La acelaşi apel al preşedintelui, 15000 mineri se urcă pe trenuri şi vin val vârtej la Bucureşti. Trenurile sunt puse la dispoziţie de ministerul transporturilor condus de, ce surpriză!, Traian Băsescu. Minerii bat tot ce prind, se pişă şi se cacă în clădirea Arhitecturii din Bucureşti, dau foc la orice carte prind, bat orice ochelarist văd (ăştia cu ocheleri citeau, deci erau intelectuali, deci legionari vânduţi puterilor străine. Străine de Moscova) arestează (da, arestează) câteva mii de oameni. Bilanţul: cam 50 de morţi, 600 de răniţi, 7000 arestaţi. În Bucureşti se instalează liniştea. Guvernele străine întrerup orice colaborare cu România, care iese din izolarea internaţională după vreo 8 ani. Iliescu le mulţumeşte public minerilor pentru disciplina civică de a fi omorât intelectualii, iar Băsescu îi pune pe tren înapoi către casă. Petre Roman şi Adrian Năstase – vedetele tinere ale PSD – ne explică că în Vest minerii bat mult mai rău decât mieluşeii noştrii. Liderul minerilor – Cozma – devine erou naţional. Vadim şi cu Funar profită de momentul cu ungurii care vor să ne cucerească şi intră în Parlament. Nimeni nu mai protestează în adevăratul sens al cuvântului în România timp de 22 de ani.

    După o vreme, între lupii tineri ai FSN şi cei bătrâni apare conflictul între generaţii. Unii sunt prea sovietici, alţii ar fura după metode mai capitaliste. În consecinţă, FSN se rupe în două: PSD, regrupând elefanţii gen Iliescu, Văcăroiu, Rodica Stănoiu, Bârlădeanu, Năstase etc. şi PD regrupând pe alde Băsescu, Berceanu, Blaga etc. Stolojan este pus prim ministru şi naţionalizează valuta (adica ia toată valuta din conturile tuturor şi le dă în schimb ceva chibrituri). Peste ani, va fi propunerea dreptei române pe funcţia de prim ministru :). Încep să apară figuri sinistre de-a dreptul: Cozmâncă, Miky Şpagă, Hrebenciuc. Năstase devine vedeta PSD, fiind net mai spălat şi mai bun vorbitor al limbii române decât ăştia. Ajunge şi prim ministru la un moment dat, ocazie cu care îi vin nişte idei geniale. Una dintre ele este înfiinţarea DNA-ului. Alta este controlarea mai atentă a judecătorilor de la instanţa supremă.

    Trec anii….. Din foşti tovarăşi Iliescu şi cu Băsescu devin duşmani. Cei bătuţi în 14 şi 15 iunie în Bucureşti sunt demult prin Canada. PNŢ-ul nu mai există. PNL-ul s-a aliat o tură cu copilul rău al FSN-ului, iar mai nou cu copilul bun. Năstase urlă cu DNA-ul este instrument politic. Tot el urlă că a fost judecat un fost procuror devenit peste noapte judecător la înalta curte. Băsescu îl întreabă retoric pe un unul la televizor cine pleacă? A aflat răspunsul după câteva săptămâni. Nu era răspunsul corect.

    Ar putea fi ironic, dacă nu ar fi trist. Acum ceva vreme cică emigram în Congo dacă devenea preşedinte Năstase. Între timp, ne-am clarificat: îl iubim pe ăsta, nu pe celălalt, iar ţara sărbătoreşte victoria FSN-ului în alegerile împotriva FSN-ului. Ăia de-or murit în iunie 90, omorâţi de oameni conduşi de Iliescu şi aduşi cu trenul de Băsescu, se învârt în mormânt. De vis….

  • Despre furt

    1. Tocmai ce am votat şi, pentru a nu mai ştiu câta oară, am votat negativ. Adică, am votat ca să nu iasă careva. Stând cu ştampila în mână în cabina de vot, am realizat că noi nu ne alegem conducătorii. Alegem să nu fim conduşi de anumite persoane, pe baza principiului răului mai mic. Ce dracu’ de democraţie o fi şi asta? Am ajuns în schimb să furăm şi în condiţiile astea. Pare că se plătesc bani dacă te duci cu o poză cu ştampila pusă cum trebuie, plus alte incidente de ordin electoral. Să furi alegerile este una din cele mai vechi meserii din lume, alături de curvăsărie, dar parcă e din ce în ce mai grav. Şi nici măcar nu par să fure numai unii, par să fure toţi care au cea mai mică posibilitate să o facă. Singurii cinstiţi au rămas ăia care nu au cum să fure…

    Am făcut pauză de ţigară după ce am scris o parte din textul ăsta, să mă uit la ştiri: “În localitatea Panciu, din judeţul Vrancea, sectia de vot nr. 6  a fost închisă.  Trei din cele patru buletine de vot primite de un alegător nu aveau ştampila de control. Poliţia face cercetări în acest caz.” “Secţia 15 Năvodari a fost închisă, după ce au fost depistate persoane cu mai multe buletine de vot.”; “Activitatea secţiei 115 din Craiova a fost suspendată, după ce doi bărbaţi au fost prinşi în timp ce încercau să introducă mai multe buletine de vot în urne”. “Trei persoane din comuna Moviliţa, judeţul Ialomiţa, au fost reţinute. Un candidat a încercat să mituiască doi alegători.”; “Peste 320 de incidente electorale au fost înregistrate duminică, în primele trei ore de la începerea votării. Doar 66 au fost confirmate, 24 dintre acestea fiind infracţiuni de luare şi dare de mită, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru, citat de Mediafax.” Asta numa până la ora 11. QED.

    Am mai fumat o ţigară. o Ştire nouă: “În urmă cu câteva minute a fost sesizat un nou incident în Cluj-Napoca în cadrul alegerilor locale. Secția nr. 11 a fost închisă după ce au fost găsite buletine gata votate cu sigla PDL. Biroul Electoral Județean a confirmat problema întâmpinată în desfășurarea alegerilor. Vom reveni cu amănunte.” Senzaţional, jur. Aaaa, era să uit: în faţa mea la secţia de vot, o femeie tocmai ce descoperise că maică-sa votase, deşi o murit anul trecut. Comisia electorală nu era foarte panicată.

    2. Ieri s-a terminat şi campania electorală. Oraşele au fost împânzite de afişe, cutiile poştale şi mailurile nu au făcut faţă la afluxul de îndemnuri, pixuri şi realizări, au sfârâit micii prin parcuri etc. Toate astea au costat zeci la milioane de lei la nivelul ţării. Mă întreb şi eu: de unde dracu’ atâţia bani? De ce ar dona o firmă sau o persoană mii sau zeci de mii de euro pentru campania electorală a unui partid sau candidat? De ce sunt firme care au donat tuturor partidelor cu şanse? Ştim toţi răspunsul, dar ne facem că plouă. Nu mai bine cu zecile astea de milioane de euro cheltuite ca să îi văd faţa unuia pe stâlpii din oraş, făceam ceva pentru oraşul ăla? Firmele şi persoanele alea care au donat pentru campania, de ce dracu nu mai donează şi după campanie? De ce să donezi 10000 euro pentru o campanie, când tu dai 2000 lei de Crăciun unui spital şi pozezi în mare binefăcător? Răspunsul se învârte tot în jurul cuvântului furt. De fapt, toată campania s-a învârtit în jurul acestui cuvânt. Oamenii s-au acuzat unul pe altul de furt. Cetăţenii nu or votat pe ăla cu proiecte mai bune, ci pe ăla care o furat mai puţin. Nu am auzit pe nimeni în jurul meu discutând despre care program electoral e mai bun, mai credibil, mai puţin SF. Nu, tati, s-a discutat numa’ despre care e mai puţin hoţ. Genială democraţie avem. Aş spune, uitându-mă şi la punctul unul, că e democraţie a furtului.

    3. Anul trecut s-au pus camere în sălile de examen la bac, ca să oprim furturile, iar rezultatele au fost dezastruoase. Generaţii întregi de oameni şi-au luat bac-ul prin fraudă. La examenele mele de la facultate, nu există sesiune să nu prind oameni încercând să fraudeze examenul. Sunt convins că pe unii nu i-am prins. Anul ăsta am prins vreo 2 care făceau lucrări de diplomă “originale” pe bani. Nu am ce să le fac, că fapta nu e infracţiune. Netul e plin de anunţuri cu aşa ceva. Sunt site-uri de unde poţi să îţi cumperi, plătind cu cardul, o lucrare de diplomă. Sunt site-uri dedicate instrumentelor pentru copiat la examene. Ăştia sunt generaţiile care vor candida la alegeri în anii ce vin. Dintre ăştia va trebui să alegem. De vis… Au fost oameni prinşi copiind la examenul de promovare a judecătorilor şi procurorilor. Am auzit de o culme a copiatului: o studentă la teologie a fost prinsă copiiind din Biblie. Părinţii vin peste tine la facultate să îţi ceară să le treci odrasla, nu să le înveţi odrasla.

    4. Sute sau mii de profi universitari, conferenţiari şi conducători de doctorat au obţinut titlurile prin plagiat, minciună şi spăgi. Imensa lor parte au scris mai mult decât au citit. Doi au fost temporar miniştrii educaţiei. Ai educaţiei, repet, pentru că e important. Noul ministru al educaţiei, între două dezacorduri groaznice lansate pe televizor, a desfiinţat comisia care tocmai ce anulase câteva titluri de prof obţinute prin furt. A numit altă comisie, să fie bine şi să nu avem probleme.

    5. Corpul de control al primului ministru anunţă că statul a plătit 160 de milioane de euro pentru angajarea unor firme de avocatură. Când mi-am deschis prăvălia de avocatură, am făcut un abonament la o firmă care îţi anunţă licitaţiile publice pe domeniile care vrei tu, pentru a te putea înscrie la licitaţii. Nu am participat la nicio licitaţie, dar e fascinantă urmărirea acestora. Jumate dintre ele se anunţă azi, iar licitaţia o fost ieri. Zilele trecute s-a anunţat o nouă licitaţie. O firmă de stat dorea să angajeze un avocat pentru reprezentarea într-un litigiu de achiziţii publice. Suma oferită era de 900 000 lei plus TVA. Pentru un litigiu, atât. Un litigiu complex, e adevărat, dar eu nu cred că există vreo firmă privată care să ofere 20% din suma aia pentru un litigiu. De ce nu m-am înscris la licitaţie, ca să ofer un preţ mai mic? Pentru că una dintre condiţiile de participare la licitaţie era să mai fi avut un contract de reprezentare cu statul pentru minim 500 000 lei. Pe scurt, nu m-am putut înscie la licitaţie, pentru că nu am furat niciodată.

    6. Nu am o statistică, dar cred că dintre cei condamnaţi definitiv pentru corupţie cel mai mare procent este cel a poliţiştilor. Aş scrie câte ceva şi despre procurori sau judecători, dar mai bine tac. Ăştia sunt sistemul nostru de protecţie împotriva furtului.

    Puncte ar mai fi grămadă. Dar, mă tot întreb: ce dracu de societate avem? Ce societate ne construim (mă rog, e un fel de-a spune construim)? De ce ne mirăm că furăm alegerile, când pare că toată lumea fură? Când ăla şmecher nu e cel care e cinstit, ci cel care nu o fost prins. Sau care o fost prins tot de un hoţ. Suntem chiar incapabili să nu furăm chiar şi atunci când ne facem singuri rău? Ăia care fură alegerile vor să trăiască într-o astfel de societate? Studenţii care copiază de trăsnesc doresc să trăiască într-o lume condusă de incompetenţă? Cei care au pensii de handicap obţinute pe şpagă hulesc corupţia? De fapt, aproape toţi hulim corupţia şi încercăm să-l votăm pe cel care o furat mai puţin, însă furăm imediat ce avem ocazia: de la examenul de bac până la pensie. N-am nicio concluzie, decât de sute de ori mai multe întrebări pe lângă cele de mai sus.

  • Despre DNA. Ultimul episod (cred)

    Mă apucasem acum ceva vreme să scriu despre lipsa de legitimitate a DNA, una din marile vedete ale presei actuale, plecând de la aspecte pur tehnice (episodul 1, episodul 2). O venit momentul să închei ciclul şi să finalizez analiza instituţională a DNA-ului. Am încercat să demonstrez în postările anterioare de ce această instituţie nu are legitimitate juridică fiind înfiinţată de o manieră vădit neconstituţională. Nu cred însă că asta e marea problemă a legitimităţii, ci cred că DNA-ul ar trebui urgent desfiinţat pentru alte trei motive principale, care ţin de lupta împotriva corupţiei. Să le luăm pe rând….

    1. DNA-ul a fost înfiinţat ca să lupte împotriva corupţiei, fenomen care ne macină ca şi societate la un nivel foarte greu de suportat. Până aici pare frumos şi logic. La o privire mai atentă nu mai e atât de frumos şi logic. Înainte de înfiinţarea DNA, orice procuror de tribunal, curte de apel sau înaltă curte putea să ancheteze fapte de corupţie. Pe scurt, erau vreo 1500 de procurori care puteau să ancheteze fapte de corupţie. Am înfiinţat DNA-ul, în care activează 145 procurori. Poate să îmi explice şi mie cineva cum dracu’ luptăm noi mai abitir cu corupţia dacă, odată cu înfiinţarea DNA-ului, vreo mie şi ceva de procurori nu mai au competenţa de ancheta fapte de corupţie? Adică, cu alte cuvinte, de ce să lăsăm noi orice fraier de procuror să ancheteze el ce îi dă lui prin cap, nu mai bine alegem vreo sută şi ceva din ei care să facă să fie bine? Că eu altă explicaţie nu văd. Dacă vreau să combat furturile, angajez mai mulţi paznici, nu reduc numărul lor la 10%, nu?

    2. O să mi se spună: păi, bă, tată, mai puţini, dar din ăia profesionişti, un fel de trupe de comando, care nu sunt mulţi dar fac cât 10… Ar fi fost frumos să fie aşa, dar eu încă nu am reuşit să înţeleg criteriile după care DNA-ul îşi alege procurorii, că despre concurs pe post nu e vorba. Numirile se fac pe cale administrativă, iar aceşti rambo ai magistraturii sunt selectaţi după nişte reguli pe care nu le ştie nimeni, că nu or fost niciodată publicate. Normal, te-ai fi aşteptat ca, dacă tot înfiinţăm o unitate din asta de elită, să îi luăm pe cei mai buni. Asta ar fi însemnat ca DNA-ul să fie populat cu procurori de la Parchetul de pe lângă ICCJ, că ăia sunt cei mai buni. Ăia or dat o grămadă de examene şi concursuri ca să promoveze acolo, ăia ştiu cea mai multă carte, au experienţă etc. Realitatea e pe dos. Nu am date exacte, dar ochiometric sub 15% din procurorii DNA sunt luaţi de la parchetul înaltei curţi. Imensa parte vin de la parchetele tribunalelor. Nu zic că nu or fi bine pregătiţi – deşi multe din dosarele DNA pe care le-am văzut mi-ar permite să o fac – dar dacă sunt mai buni decât colegii lor de la parchetul instanţei supreme, de ce nu or promovat şi ei concursurile şi examenele care să i ducă acolo?

    Rezumând, luăm o sută şi ceva de procurori de la tribunale, pe care îi alegem după ochi frumoşi, le dăm pe cale administrativă rang şi salariu de procuror de înaltă curte, le mai dăm şi un bonus la salariu, ca să lupte împotriva corupţiei. Păi, nu mai bine îi lăsam la tribunale, cheltuiam mai puţin cu salariile, cu sediile şi cu infrastructura şi eventual îi puneam pe şeful de parchet să le dea la ăştia selectaţi numa’ dosare de corupţie? Întreb şi eu…. Nu cumva ideea a fost alta? Hai să analizăm o variantă paralelă: domne’, alegem nişte procurori despre care ştim noi că sunt de treabă, îi facem să se simtă datori oferindu-le privilegii pe care nu le-au obţinut prin concurs sau examen, şi îi lăsăm să facă treabă, să fie bine. De ce să riscăm ca orice prost de procuror de la tribunal să ancheteze orice dosar de corupţie, poate face dracu’ vreo prostie? Nu mai bine, facem o bulgărească din asta? Mă întreb şi eu: un nenorocit de procuror care o învăţat ca boul, şi-o făcut treaba, nu o avut probleme disciplinare, o promovat la înalte curte după tot felul de examene, ăsta săracu’ ce anchetează? Cât de profesionist face cafeaua secretara? Că mită nu poate, evaziune nu poate, crimă organizată nu – aici intră în joc siamezii de la DIICOT – nici o infracţiune importantă, nu. Pe toate le anchetează o mână de “oameni aleşi”, care au statut şi salariu mai mare decât el, deşi nu or promovat niciodată de la parchetul tribunalului? Asta e luptă împotriva corupţiei?

    3. Consecinţa este eficienţa sistemului. După propriul raport, anul trecut DNA a sesizat instanţele cu 233 de dosare, dintre care unele sunt de corupţie aşa cum sunt eu marţian, pentru că înşelăciunea sau evaziunea fiscală indiferent de prejudiciu nu e chiar corupţie. Să trecem peste asta, să zicem că toate cele 233 de dosare sunt de corupţie. Din astea, în vreo 20-30, dacă se păstrează statistica, se vor pronunţa achitări. Rămân vreo 200 de dosare în care se vor pronunţa condamnări. Înseamnă cam 1,5 dosare pe cap de procuror DNA. Nu-i cam puţin? Adică, rambo ăştia, de elită, nu ar trebui să facă mai mult de un dosar şi ceva pe an? Ştiu eu vreo 2,3 procurori care au făcut anul trecut mai mult de două dosare. Logic, înseamnă că sunt procurori care nu or făcut niciunul. Păi, la mai mare, tată! Pe ăştia la ce îi plătim? Pe de altă parte, dacă rămânem la un dosar pe cam pe procuror, nu ar fi fost mai sănătos să nu avem DNA, că am fi avut 1500 de dosare anul trecut, ceea ce sună cumva mai aproape de realitate….

    Tot din raportul ăla rezultă că DNA Cluj a sesizat instanţa de judecată în 2011 în 12 dosare cu 23 de inculpaţi. DNA Cluj înseamnă judeţele Cluj, Maramureş, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud. Adică, către două milioane de oameni. Să înţeleg că, la corupţia care ce omoară, din două milioane de oameni DNA Cluj a găsit anul trecut numai 23 de corupţi? Sigur, nume importante, unul e primarul Clujului, dar numai 23? Nu-i cam puţin? Doar 12 dosare pentru patru judeţe? Adică, vrea cineva să cred că în judeţul Cluj s-au comis anul trecut numai 4-5 fapte de corupţie? Să fim serioşi…. Păi, în scurta sa existenţă normală, ANI a ginit mai mulţi corupţi decât DNA în 10 ani. Drept urmare, i s-a tăiat macaroana.

    În schimb, percepţia opiniei publice despre DNA este senzaţională. După mine, această instituţie este o tichie de mărgăritar teribil de ineficientă şi care face ca lupta împotriva corupţiei să fie un fel de pistol cu apă. Sigur, au avut şi unele succese, au fost judecători condamnaţi, deputaţi, miniştrii, primari etc., dar mult prea puţini faţă de numărul faptelor de corupţie care ne macină societatea şi viitorul. Dacă te uiţi pe datele astea, zici că suntem Norvegia, că numa’ acolo mai sunt doar 200 de corupţi. Revenind însă, opinia publică, ba chiar şi Comisia europeană, crede altceva. DNA-ul este privit ca ultima redută împotriva nesimţiţilor şi şpăgarilor care ne conduc, ne educă, ne compostează biletul de tren sau ne prescriu medicamente. Lumea nu realizează că este exact contrariul. Asta datorită unei strategii geniale. DNA este mai prezent în presă decât golurile lui Mesi, fundul lui Jenifer Lopez sau prognoza meteo. Numa’ Gigi e mai prezent, dar el plăteşte bani grei pentru asta. DNA-ul e prezent pe gratis în presă cu o constanţă incredibilă şi numai în contexte favorabile. Dacă unul e achitat, de vină sunt judecătorii. Dacă un dosar se prelungeşte, de vină sunt măgarii de avocaţi. Dacă cineva falsifică înregistrările audio din dosare e de vină Satana, că numa el poate fi. Dacă într-un rechizitoriu se scrie despre chestii care nu există, e de vină profa’ de română a domnului procuror că l-o făcut să-i placă beletristica.

    DNA-ul în schimb este o vedetă media exclusiv pozitivă, nu greşeşte niciodată, nu abuzează niciodată, prinde corupţii şi se salvează de cel rău. Habar nu am cine se ocupă de relaţia cu presa la DNA şi de relaţii publice, dar omul ăla e genial. Nimeni, niciodată, nu a făcut mai puţin, dând tuturor impresia că face enorm de mult. Dacă citeşte rândurile astea, îi ofer o slujbă la mine la firma de avocatură, chiar şi cu juma’ de normă, că vreau şi eu ca un geniu să îmi facă PR-ul. Cred că în doi, trei ani cu un om din ăsta la butoane, s-ar ruga Boştină şi Tucă să îi angajez la firma mea…