De zeci de ani lumea întreagă stă pe un butoi de pulbere din cauza a ceea ce se numeşte în presă “situaţia din Orientul Mijlociu”. Or găsit formula asta cu “situaţia” pentru nimeni nu ştie cum să îi spună altfel unui război în care sunt implicate când pe faţă, când prin spate, toate statele relevante ale lumii. Cea mai mare problemă e că durează de atât de multă vreme încât e greu de găsit o soluţie pentru această “situaţie”. Oricum, nici dracu nu mai ştie exact când şi cum o început. Şi nici cine cu cine se bate, cine cu cine e prieten, cine dă bani şi cui.

Exceptând producătorii de arme, traficanţii de arme şi băieţii din juma’ din serviciile de informaţii din lume care au de lucru nu o cîştigat nimeni nimic. Evreilor le sare periodic în aer câte un autobuz şi merg în vacanţe păziţi de nişte băieţi mai înarmaţi ca Rambo, palestinienii stau în muşuroaie umane după ziduri şi sapă tuneluri, sirienii nu mai au ţară, irakienii nu mai au stat, iar saudiţii şi emirii sparg banii pe războaie în loc să cumpere cluburi de fotbal. Americanii cară mii de sicrie cu drapelul pus pe ele către casă, în timp ce fac concurs de tehnică militară cu ruşii. Pe net scrie că banii băgaţi în această “situaţie” în ultimii 20 de ani de către toate statele implicate sunt vreo 15 trilioane de dolari. Doar Statele Unite au băgat acolo din 2001 încoace vreo 7 trilioane de dolari. Făcând o socoteală simplă, puteau să dea fiecărui locuitor al planetei vreo 2.000 de dolari de căciulă. Mâncau ăia din Africa 2 ani de banii ăia, iar noi mergeam toţi în vacanţă în Maldive.

Na, să nu o mai lungesc, “Situaţia” aia e atât de stupidă încât toţi au încetat să o mai explice. În realitate, toţi sunt ipocriţi şi invocă diverse “motivaţii” pentru această luptă, când scopul este unul singur: controlul. Tărâmul făgăduinţei. Ăla care o să controleze Jerusalimul şi Orientul Mijlociu o să aibă parte doar de lapte şi miere, o să trăiască 1000 de ani şi o să îi iasă toate biletele la pariuri.

Scriu despre asta, pentru că avem şi noi o “situaţie” în justiţie. Sigur că nu e atât de gravă ca şi cea de la Tel Aviv şi Teheran, dar păstrând proporţiile şi mutând situaţia, acolo suntem. La fel ca şi acolo, avem o luptă crâncenă pentru control. La fel ca şi acolo, nu mai ştim cine cu cine se bate, pentru că alianţele se schimbă constant. La fel ca şi acolo, nu există neutrii, fiecare e cu cineva la un moment dat, chiar dacă “cineva” se tot schimbă. La fel ca şi acolo iau “premiul Nobel pentru pace” oamenii care au ordonat uciderea a sute sau mii de oameni. La fel ca şi acolo lupta pentru pace se duce cu rachete şi grenade. La fel ca şi acolo, vedem constant “poze cu copii ucişi în bombardamente”. La fel ca şi acolo, tot felul de state se luptă prin intermediari. La fel ca şi acolo, e linişte măcar aparentă doar atunci când cineva reuşeste să obţină controlul total. Evident că nu durează prea mult, pentru asta e natura situaţiei.

La fel ca şi acolo, singurii care pierd sunt ăia care nu mai ştiu de unde a început şi care este scopul. La fel ca şi acolo, singura şansă de a se termina totul şi ca lumea să redevină un loc normal, este adevărul. Aici apare însă problema mare: în istorie cel mai imprevizibil lucru este trecutul. Avem nevoie de adevăr, ăla real, brutal, urât, extrem de greţos pe alocuri. Avem nevoie să ştim tot ce a presupus “situaţia” sau “reforma” justiţiei române din ultimii aproape 30 ani. Acum, nu peste 50 de ani, dacă mai vreo să avem vreo şansă pentru o justiţie normală. Fără o justiţie normală, o ţară nu este normală. Iar fără adevăr, o să avem doar atentate, riposte, bombe, rachete şi demenţă. Lista întrebărilor începe probabil cu numele procurorilor care au ascuns juridic mineriadele şi care, atunci, au arestat oameni pentru vina de a fi avut ochelari şi se termină cu motivul real pentru care CEDO comunică o plângere mai mult decât vădit inadmisibilă la câteva zile de introducerea ei, doar pentru că petentul este una dintre rachete. Sau se termină, ca să mă refer la ceva de azi cu motivul real pentru care avizul pentru procurori şefi trebuie să vină de la plen, nu de la secţie. La fel cum vreaun să ştiu de ce ăia care apărau cu pieptul gol transformarea procurorilor în judecători de înaltă curte sunt consternaţi pă facebook de transformarea juzilor în şefi de procurori. Poate o să fac odată lista întrebărilor la care vreau răspuns, deşi îmi trebui juma de an ca să lucrez la ea.