M-am tot abţinut să comentez suita de evenimente (zilnice) care macină justiţia română. Dar interviul dat de unul dintre magistraţii care s-or dus cu jalba-n proţap la Bruxelles m-o terminat psihic atât de tare, încât trebuie să mă descarc aici. Zicea doamna procuror acolo că cei care or mers acolo sunt cei 300 de la Termopile. Io înţeleg că o fi fost o figură de stil sau o metaforă, dar nu pot să nu mă gândesc la câteva chestii. Pricep din interviu că Persia este pesedeul, Xerxes este Dragnea, însă nu ştiu cine e Leonidas.
Mă rog, astea sunt detalii. Ce e important este ce apărau spartanii acolo. Scrie în interviu că tot felul de principii. Gen independenţa justiţiei şi altele cu care nu ai cum să nu fii de acord. E drept că, din punctul meu de vedere, spartanii confundă independenţa cu iresponsabilitatea, dar susţin şi voi susţine veşnic dreptul oricui de a crede altceva decât mine şi, dacă are chef, de a protesta pentru a-şi apăra crezurile, indiferent dacă eu sunt de acord cu ele sau nu.
Ce nu pot să accept însă este ipocrizia şi dubla măsură. Mă disperă la maxim protejarea unor prinţupuri doar când ne convin sau doar pentru alţii. Şi mă disperă memoria extrem de scurtă a multor oameni. E drept că trăim în epoca în memoria durează cam cât newsfeed-ul lui Facebook, adică vreo 2-3 zile. Tot ce e mai vechi de 2-3 zile nu mai există pe Facebook, iar ceea ce nu e pe Facebook nu există. Logic, cam atât mai durează memoria. Şi, de multe ori, şi principiile. Defectul meu e că sunt chestii pe care refuz să le uit. Dau şi eu un exemplu mai jos, doar cu scopul de a mai aduce în memoria pe termen scurt o doză de lecitină. Precizez că aş putea scrie despre astea o carte, dar nu am timp. Plus că pe Facebook nu există cărţi, ceea ce înseamnă că nu există cărţi.
Acum 2 zile, eram anunţaţi cu emfază că s-a finalizat urmărirea penală în dosarul Revoluţiei. Tergiversarea acestui dosar vreme de 30 de ani este una din marile ruşini ale Ministerului Public, un sictir masiv la adresa a mii de oameni cărora le-au murit copii, părinţii, iubiţii în decembrie 1989. E o ruşine pe care scuzele instituţionale de acum 2 zile (de apreciat, oricum) nu o pot şterge. Să vezi vreme de 30 de ani oameni responsabili pentru moartea altora rânjind pe la teve este îngrozitor. Ce a omis însă să spună procurorul general şi ceea ce pare să fi uitat Leonidas cu ai lui este cine e responsabil de această ruşine. Între alţii, unul dintre cei pentru care s-au organizat proteste, s-a ieşit pe scări, s-a înjurat pesedeul şi ciuma roşie etc. Pentru cine nu mai ţine minte, acum 12 ani (oricum extrem de târziu) se începuse urmărirea penală împotriva lui Iliescu şi părea că, în sfârşit, se mişcă acel dosar. Rezoluţia de începere a urmăririi penale a fost însă infirmată, iar dosarul închis ani buni, până când ne-a obligat CEDO să îl redeschidem. Infirmarea a fost dispusă de un procuror general independent politic. Numele în poza de mai jos, pe care am găsit-o pe net, pe profilul de Facebook al unui jurnalist, de unde am furat-o.
