Blog

  • Cu musca pe bască

    Unul dintre subiectele care mă frământă masiv este cât de funcţional în termeni reali este controlul pe care judecătorii îl fac asupra măsurilor de supaveghere a persoanei. Am sentimentul acut că astfel de solicitări ale procurorilor sunt admise pe bandă rulantă şi asta nu e deloc bine. O societate în care nu există nevinovaţi, ci doar oameni de care nu ne-am ocupat nu este cea în care vreau să îmi cresc copiii. Rolul esenţial al judecătorilor este cel de a fi scutul meu împotriva oricăror încercări de a ne transforma în Securistan.

    Pentru asta, după episodul de anul trecut cu interceptările, am trecut la nivelul doi şi am vrut să văd câte cereri de percheziţie se fac şi câte se admit din ele, câte cereri să mi se uite procurorul prin bancă la tranzacţiile financiare se fac şi câte se admit şi de câte ori ne ascultă procurorul fără mandat de la judecător pe motiv că e urgent şi nu are vreme să ceară şi de câte ori astfel de mandate sunt confirmate ulterior de judecători.

    În consecinţă, în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, am solicitat tuturor unităţilor de parchet din ţară să comunice pentru perioada 2012-2018:

    • numărul cererilor formulate de către unitatea de parchet pentru confirmarea unor măsuri de supraveghere tehnică dispuse de procuror în temeiul art. 91 ind. 2 vechiul Cod de procedură penală, respectiv art. 141 din Codul de procedură penală.
    • numărul cererilor având ca obiect încuviinţarea efectuării de percheziţii domiciliare
    • numărul cererilor având ca obiect încuviinţarea obţinerii de date privind tranzacţiile financiare ale unei persoane

     

    Reacţia normală

    Reacţia normală este aceea de a trimite datele solicitate. Deşi normalitatea nu trebuie salutată, mulţumesc pe această cale parchetele care au reacţionat normal şi au trimis informaţiile solicitate.

    Au răspuns pozitiv şi au trimis datele solicitate următoarele unităţi de parchet (PJ este Parchetul de pe lângă Judecătoria; PT este Parchetul de pe lângă Tribunalul; PCA este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel; PICCJ este Parchetul de pe lângă ICCJ; PTM este Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar; PCAM este Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel):

    PCA Constanţa
    PT Alba
    PT Călăraşi
    PT Gorj
    PT Mehedinţi
    PT Olt
    PT Satu Mare
    PT Sibiu
    PTM Bucureşti
    PJ Aiud
    PJ Alba Iulia
    PJ Balş
    PJ Bicaz
    PJ Blaj
    PJ Braşov
    PJ Buftea
    PJ Buzău
    PJ Calafat
    PJ Călăraşi
    PJ Chişineu-Criş
    PJ Cluj Napoca
    PJ Corabia
    PJ Curtea de Argeş
    PJ Drobeta Turnu Severin
    PJ Făgăraş
    PJ Găeşti
    PJ Gurahonţ
    PJ Huşi
    PJ Lipova
    PJ Motru
    PJ Negreşti-Oaş
    PJ Novaci
    PJ Odorheiu Secuiesc
    PJ Olteniţa
    PJ Orşova
    PJ Pătârlagele
    PJ Piatra Neamţ
    PJ Pogoanele
    PJ Răducăneni
    PJ Râmnicu Sărat
    PJ Reghin
    PJ Reşiţa
    PJ Roman
    PJ Satu Mare
    PJ Săveni
    PJ Sebeş
    PJ Sf. Gheorghe
    PJ Slatina
    PJ Tg. Cărbuneşti
    PJ Tg. Jiu
    PJ Tg. Neamţ
    PJ Vaslui

    În următoarele zile, când o să am vreme, voi publica şi sinteza răspunsurilor primite. E interesantă.

     

    Niet.

    Mai jos e lista celor care or răspuns şi mi-or spus că nu îmi dau informaţiile.

    Au răspuns că nu trimit datele solicitate următoarele unităţi de parchet (PJ este Parchetul de pe lângă Judecătoria; PT este Parchetul de pe lângă Tribunalul; PCA este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel; PICCJ este Parchetul de pe lângă ICCJ; PTM este Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar; PCAM este Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel):

    PICCJ
    DIICOT, structura centrală
    DNA, structura centrală
    PCA Alba Iulia
    PCA Bacău
    PCA Braşov
    PCA Bucureşti
    PCA Cluj
    PCA Galaţi
    PCA Iaşi
    PCA Piteşti
    PCA Ploieşti
    PCA Tg. Mureş
    PT Arad
    PT Argeş
    PT Bacău
    PT Bihor
    PT Botoşani
    PT Braşov
    PT Brăila
    PT Bucureşti
    PT Caraş Severin
    PT Cluj
    PT Constanţa
    PT Dâmboviţa
    PT Dolj
    PT Galaţi
    PT Giurgiu
    PT Harghita
    PT Hunedoara
    PT Ialomiţa
    PT Iaşi
    PT Ilfov
    PT Maramureş
    PT Neamţ
    PT Prahova
    PT Sălaj
    PT Suceava
    PT Timiş
    PT Tulcea
    PT Vaslui
    PT Vâlcea
    PT Vrancea
    PTM Iaşi
    PTM Timişoara
    PJ Adjud
    PJ Agnita
    PJ Aleşd
    PJ Alexandria
    PJ Arad
    PJ Babadag
    PJ Baia de Aramă
    PJ Baia Mare
    PJ Bălceşti
    PJ Beclean
    PJ Beiuş
    PJ Bistriţa
    PJ Bolintin Vale
    PJ Brad
    PJ Brăila
    PJ Brezoi
    PJ Bucureşti sector 1
    PJ Bucureşti sector 2
    PJ Bucureşti sector 3
    PJ Bucureşti sector 4
    PJ Bucureşti sector 5
    PJ Bucureşti sector 5
    PJ Bucureşti sector 6
    PJ Buhuşi
    PJ Buzău
    PJ Calafat
    PJ Caransebeş
    PJ Carei
    PJ Câmpina
    PJ Câmpulung
    PJ Cornetu
    PJ Costeşti
    PJ Craiova
    PJ Darabani
    PJ Deva
    PJ Dorohoi
    PJ Dragomireşti
    PJ Drăgăşani
    PJ Făget
    PJ Fălticeni
    PJ Făurei
    PJ Feteşti
    PJ FIliaşi
    PJ Focşani
    PJ Galaţi
    PJ Găeşti
    PJ Gheorgheni
    PJ Gherla
    PJ Giurgiu
    PJ Haţeg
    PJ Hârşova
    PJ Hîrlău
    PJ Horezu
    PJ Hunedoara
    PJ Iaşi
    PJ Însurăţei
    PJ Întorsătura Buzăului
    PJ Lieşti
    PJ Luduş
    PJ Lugoj
    PJ Marghita
    PJ Măcin
    PJ Medgidia
    PJ Mediaş
    PJ Miercurea Ciuc
    PJ Moineşti
    PJ Moreni
    PJ Năsăud
    PJ Oneşti
    PJ Oradea
    PJ Orăştie
    PJ Panciu
    PJ Paşcani
    PJ Petroşani
    PJ Piteşti
    PJ Ploieşti
    PJ Podu Turcului
    PJ Pucioasa
    PJ Râmnicu Vâlcea
    PJ Roşiori de Vede
    PJ Salonta
    PJ Sălişte
    PJ Sânnicolau Mare
    PJ Sibiu
    PJ Sighetu Marmaţiei
    PJ Sighişoara
    PJ Sinaia
    PJ Slobozia
    PJ Strehaia
    PJ Suceava
    PJ Şimleu Silvaniei
    PJ Târgovişte
    PJ Tecuci
    PJ Tg. Bujor
    PJ Tg. Lăpuş
    PJ Tg. Mureş
    PJ Tg. Secuiesc
    PJ Timişoara
    PJ Tîrnăveni
    PJ Topoloveni
    PJ Tulcea
    PJ Turda
    PJ Vatra Dornei
    PJ Vălenii de Munte
    PJ Vişeu de Sus
    PJ Zalău
    PJ Zărneşti

     

    Câteva comentarii

    90% din parchetele care au răspuns că nu îmi trimit datele au trimis un răspuns absolut identic cu cel primit de la PICCJ. Identic nu doar ca justificare, control C/ control V.  Sunt convins că cei care mi le-au trimis luptă până la unu pentru consacrarea independenţei procurorilor. Doar până la unu, că de la două facem ceea ce ne spune PICCJ să facem… Cele mai amuzante au fost parchetele care mi-au răspuns că volumul de date este prea mare şi că prelung termenul de răspuns la 30 de zile, iar peste 2 zile mi-au trimis copy/paste de la PICCJ. Motivele invocate acolo sunt atât de penibile încât nu are rost să le amintesc şi să le comentez.

    La DNA şi la DIICOT nici măcar nu se discută ordinea şi disciplina. Toate serviciile teritoriale mi-au trimis răspuns după care cererile mele au fost înaintate către structurile centrale să răspundă ăia de la acolo. Care au răspuns că nu mi le dau.

    Am primit evident şi răspunsuri cel puţin amuzante: toate parchetele din Botoşani mi-au răspuns (asta apropos de independenţă) că se le menţionez dacă cer alea în calitate de avocat sau de persoană fizică, iar dacă le cer ca şi avocat să stampilez cererile. PJ Oradea mi-a spu să indic jusitificarea şi scopul folosirii datelor, asta apropos de accesul liber la informaţii. PJ Brezoi mi-a respins cererea pe motiv că este prea mult de muncă pentru o solicitare unei persoane, “care aparent nu justifică niciun interes”. Etc.

    Cel puţin 1/3 din parchete nu or răspuns veci, deşi termenul legal a trecut demult.

    Numărul imens al refuzurilor şi al omisiunii de a răspunde este justificat, probabil că între altele, şi de musca de pe căciulă. Vestea proastă este că am cerut exact aceleaşi date şi de la instanţe, care au răspuns în proporţie covârşitoare, aşa că ele se vor publica oricum. Iar o să ni se facă rău…

  • Alba gu bra!

    Într-unul dintre momentele emblematice din istoria cinematografiei, în Braveheart, William Wallace (aka Mel Gibson) le spune scoţienilor că merită să mori pentru independenţă şi pentru libertate şi că, pe patul de moarte, după o viaţă trăită cu capul plecat, un om ar da toate acele zile în care a trăit în genunchi pentru un singur moment în care să le spună altora că îi pot lua viaţa, dar nu şi libertatea. Filmul nu e neapărat o capodoperă şi nici măcar o relatare fidelă a istoriei, dar acel moment este unul de ţinut minte.

    Omul este născut să fie liber sau cel puţin aşa ne spune cel mai frumos pasaj din cea mai frumoasă Constituţiei a lumii. Primele ciocniri între părinte şi copil încep undeva după 6 luni când copilul începe să vrea chestii, de la a fi ţinut în braţe, până la a se juca cuţitul şi de la a mânca singur până la a-şi băga degetele în priză. E punctul în care copilul începe să înveţe că sunt reguli care nu îi convin şi că libertatea îi este afectată. Şi asta va continua mulţi ani înainte. Şi îl va supăra ani mulţi înainte!

    Ce nu realizează copilul decât foarte târziu (uneori niciodată) este că libertatea are un preţ greu: responsabilitatea. Am învăţat-o şi eu, cel mai recent atunci când împreună cu doi colegi am ales libertatea de a ne face propria firmă de avocatură. O fost grozav să fim liberi, dar am aflat repede că preţul este responsabilitatea faţă de clienţi, faţă angajaţi şi colaboratori etc. şi nu o mai fost la fel de grozav.

    Am văzut zilele trecute câteva sute de procurori şi judecători care consideră că revocarea unui procuror şef de către Ministrul Justiţiei este un act prin care li se afectează independenţa. De curiozitate, m-am uitat pe listă şi am văzut că e plin de magistraţi tineri sau foarte tineri, ale căror experienţă de viaţă şi memorie sunt scurte rău.

    Eu pot să înţeleg că nu le convine ca un om politic – ministrul justiţiei – să le revoce şefii. Ce nu pot să înţeleg este de ce sunt disperaţi ca un alt om politic – preşedintele – să facă asta. E o fractură logică care îmi scapă. La fel, pot să înţeleg că au considerat că judecătorii CCR numiţi de instituţii politice nu sunt în regulă. Dar nu pot să înţeleg de ce aceeaşi judecători or fost în regulă atunci când, ca să dau doar două exemple, au decis că magistraţii nu merită salarii cu 25% mai mici ca restul proştilor care lucrează pentru stat sau atunci când au invalidat un referendum pe o erată. Nu aş vrea neapărat să pun întrebarea de ce CCR o fost bună atunci când o invalidat revocarea din funcţia de membru al CSM, iar acum e o instituţie politică, aşa e Cristi?

    Pot să înţeleg că se simt ca scoţienii lui Wallace în faţa disciplinatei şi organizatei armate britanice, dar nu pot pricepe de ce nu simt violaţi atunci când află că SRI le citea dosarele personale de la CSM sau atunci când unii dintre ei au primit lecţii de drept de la experţii juridici ai serviciului sau de la dl. Dumbravă, noul Dongoroz al dreptului penal.

    Dublul standard va da întotdeauna naştere unor întrebări la care nu aveţi răspuns, nu-i aşa tineri magistraţi?

    Când idolul vostru în viaţă, dna. Macovei, consiliată de ceilalţi doi idoli ai voştri cu care schimba becuri în arhiva SIPA, a dat afară procurorii şefi din parchete, într-o seară, iar apoi spunea Parlamentului că e normal ca Ministrul Justiţiei să revoce şi să numească un procuror, iar CSM nu are nicio atribuţie în acest sens (aici) nu am auzit proteste şi nici mucoşi de la INM cu hârtii în faţa Curţii de Apel Bucureşti. Când codul de procedură penală şi codul penal au fost adoptate prin asumarea răspunderii Guvernului, o procedură de esenţa democraţiei şi a transparenţei, nu am auzit proteste. Că după aia au fost zeci de decizii ale CCR care constată că acele coduri încălcau drepturile fundamentale ale persoanei nu o contat. Când o treime din cod a fost modificată prin ordonanţă de urgenţă, adoptată într-o seară, ca cinstiţii, nu am auzit proteste. Aud acum când se modifică codurile în Parlament, se urlă. Că modificările sunt bune sau rele e de discutat, dar a sări de 5 metri în sus acum, fără a fi spus nici mâc înainte indică un dublu standard. Aşa că revin cu întrebările pentru fiecare dintre cei care au semnat protestul ăla. Şi aştept răspuns.

    • De ce nu aţi protestat când au fost revocaţi toţi de prin DNA şi parchete de către Monica Macovei acum ceva vreme?
    • De ce nu aţi protestat atunci când au fost numiţi procurorii şefi după negocieri politice pe axa Ponta-Băsescu?
    • De ce nu aţi protestat atunci când codurile au fost adoptate prin asumarea răspunderii sau modificate prin ordonanţă de urgenţă?
    • De ce nu scoateţi un cuvând despre SRI?

    Dacă răspunsul este că atunci vă conveneau acele modificări ale conducerii instituţiilor sau ale codurile, atunci nu sunteţi scoţienii lui Wallace, sunteţi doar sclavii care vor libertatea de a-şi alege stăpânii. Dacă atunci nu aţi spus nimic pentru că nu o organizat nimeni nimic, sunteţi doar o masă de manevră. Dacă acum rostogoliţi cele de mai sus ştiind ceea faceţi sunteţi doar nişte manipulatori. Dacă nimic din toate astea, atunci, cu regret vă spun, sunteţi doar nişte copii care vor să îşi bage degetele în priză.

    Şi mai trebuie spus că independenţa pe care o vreţi va trebui să aibă preţul responsabilităţii. Când veţi învăţa să fiţi responsabili, poate veţi primi susţinere pentru independenţă şi din partea unor oameni ceva mai decenţi şi mai deştepţi decât activiştii de profesie. Dar nu aţi spus nimic despre Negulescu, deşi unii ştiaţi. Nu aţi spus nimic despre alte zeci de rahaturi de acelaşi gen, deşi unii ştiaţi. Nu aţi spus nimic despre dosarele galbene, deşi unii ştiaţi. Asta nu este responsbailitate, asta este “nu am fost eu”, probabil cea mai frecventă frază care se aude la o grădiniţă. Fiţi responsabili şi poate veţi demonstra că meritaţi să fiţi liberi! Până atunci, “sub autoritatea ministrului de justiţie” rămâne o opţiune pentru că, aşa cum frumos explica dna. Macovei, ăla răspunde în faţa cuiva. În timp ce voi nu răspundeţi în faţa nimănui, pentru că orice răspundere v-ar afecta libertatea, nu?

     

    PS. Nu zic nimic despre proiectul de cod de procedură. Încă citesc la el şi îmi dă senzaţia că pune mai multe întrebări decât să ofere răspunsuri.

    Însă am citit suficient de mult încât să spun că toate chestiile de pe net cu violatorii, cu ucigaşii sunt minciuni. Nu sunt manipulare, că aia e oarecum inteligentă, sunt minciuni. Pur şi simplu nu e adevărat. Iar acel procuror care plângea ieri pe facebook – dacă nu cumva e un cont fals – care spunea că trebuie să claseze 1500 de dosare e de-a dreptul amuzant. Ăla nu va face 1500 de rechizitorii toată cariera lui şi dacă iese la pensie la 80 de ani, dă-o în mă-sa de minciună.

  • Cei mai cinstiţi dintre traci

    Nu cred că mai are sens să scriu de ce ambele protocoale declasificate recent sunt contrare legii, Constituţiei şi ideii de independenţă a justiţiei, stat de drept şi democraţie. Au făcut-o zilele trecute mai bine ca mine nişte dudui, ca să citez din clasici. Au făcut-o perfect din punctul meu de vedere şi, în afară de a-mi scoate căciula în faţa lor pentru demonstraţia juridică şi de cojones, nu am nimic de spus. Orice om care gândeşte şi ştie un pic cum funţionează sistemul de justiţie este mut în faţa dimensiunii cataclismice a problemei. Iar cei care încă mai speră că avocatura poate să ajute oameni se întreabă care a fost rolul lor în această mascaradă care rulat ani de zile la cinematografele ce funcţionează sub titulara instanţelor penale.

    Prea puţin s-a vorbit însă despre băieţii cu ochi albaştri. Ilegal, ilegal, dar băieţii şi-au atins scopurile, vreo câţiva generali ştiind care or fi fost alea. Plus Dumnezeu dacă o fi semnat şi el vreun protocol secret cu SRI să nu rămână fără informaţiile necesare exercitării misiunii sale divine. Revenind, încălcând legea prin acte juridice care încep cu enumerarea legilor care urmează să fie agresate sexual, ofiţerii şi-au atins scopurile. Cred că partenerii lor transatlantici se uită cu oarecare invidie la ei. Sunt convins că nişte băieţi cu blue eyes işi spun acuma: “Let my mother die, ce tari îs ăştia din rumania!”. Să ai acces la toate informaţiile din sistemul judiciar, să poţi să pui o vorbă bună la promovări, suspendări, transferări etc., să participi cu un sfat, o măslină la elaborarea avizelor pe legi care privesc sistemul judiciar e o realizare pentru un serviciu secret. CIA ar vrea aşa ceva, dar nu primeşte. Başca echipe comune cu procurorii, centru de interceptări unde se stochează anii de interceptări pentru sute de mii de oameni şi nici dracu nu ştie ce se întâmplă cu ele etc. Mossad-ul organizează decese suspecte pentru ceea ce ai noştri au obţinut cu pixul pe hârtie. Avem acum un sistem judiciar făcut ca un caşcaval elveţian din partea franţuzească, adică plin de găuri, uşor mucegăit şi cu un miros greu de suportat. În schimb, avem probabil cel mai tare serviciu de informaţii din lume. Bravo, bă, băieţi, aţi câştigat!

    Culmea e că tot ei sunt cei mai cinstiţi la afacerea asta. Încă nu am auzit vreun procuror să admită faptul că “experţi juridici” din cadrul SRI l-au învăţat cum să îşi facă treabă. Încă nu am auzit vreun poliţist de la DNA care să recunoască că a semnat în fals sute sau mii de procese verbale de transcriere pe care, de fapt, le transcria colegul de la SRI. Nici procuror care să admită că a confirmat în fals acest lucru. Nu am auzit încă niciun procuror care să admită că sesizările sale “din oficiu” au fost făcute pe informaţii şi probe obţinute nelegal de “experţii juridici” şi servite pe tavă.

    Oamenii de la SRI însă sunt mult mai cinstiţi şi nu au ascuns o mare parte din adevăr niciodată. Singura problemă este că nimeni nu a citit vreodată rapoartele lor de activitate, în afară de cei care le-au scris. Cel puţin din 2013, SRI a scris negru pe alb, în raport public, aprobat de Parlament tot ceea ce am descoperit cu stupoare acum. Spre ruşinea mea, nici eu nu le-am citit vreodată rapoartele până ieri când trebuia să caut altceva în raportul pe 2013. După vreo 17 pagini de bla,bla-uri care te pot adormi lejer, am găsit citatul de mai jos. Cine stă în picioare să se aşeze jos!

    ” Experţi în domeniul juridic ai Serviciului, din cadrul structurilor teritoriale şi centrale, au fost cooptaţi ca membri în echipe operative comune de cooperare cu structurile locale şi centrale ale organelor de aplicare a legii în 463 de cazuri (faţă de 314 în 2012). În cadrul echipelor operative comune au avut loc numeroase întruniri, în cadrul cărora experţi în domeniu juridic ai SRI au îndeplinit un rol însemnat în evaluarea juridică a situaţiei operative şi a măsurilor propuse pentru documentarea activităţilor infracţionale. […] Acestea au determinat efecte şi reacţii pozitive la nivelul beneficiarilor, multe dintre materiale fiind valorificate în cadrul probaţiunii în dosare penale“.

    Deci, ăştia or scris din 2013 lejer, în raportul în care se laudă singuri că în 463 de dosare penale experţii lor juridic i-au învăţat drept pe nişte procurori, care or fost atât de încântaţi încăt au băgat în dosar drept probe ceea ce li s-a servit. Cică, multe din materialele livrate de ofiţeri au fost valorificate în cadrul probaţiunii. Păi, scrie clar de acum 5 ani că SRI a administrat probe în dosare penale, nu ştiu de ce ne agităm acuma!

    CItim mai departe: “Binomul instituţional Ministerul Public – SRI a funcţionat şi în 2013 la parametri optimi, fapt reflectat în dinamica rezultatelor atât din perspectiva cunoaşterii, prevenirii şi combaterii ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, cât şi din punctul de vedere al efectelor în planul instrucţiei penale“. Beton! Cică: ia, lăsaţi, bre, astea cu binoame, avioane şi alte poveşte! Eu le-aş lasă, dar ei le-or scris de acum 5 ani…

    Bun, cu ochii ieşiţi din orbite, mă pun să citesc şi raportul pe 2014. Ăsta e ultimul, cele pe 2015 şi 2016 nu sunt publicate pentru că, din motive pe care nu ştie nici Dracu’, dar poate le ştiu nişte generali, nu au fost încă aprobate de Parlament. Trec de primele 15 pagini de bla-bla şi citesc deja deprins către Nirvana ce or scris ăştia acum 4 ani şi nu o citit nimeni: “Serviciul a acţionat constant în direcţia asigurării calităţii şi consistenţei datelor puse la dispoziţie instituţiilor de aplicare a legii, acurateţei şi temeiniciei argumentării juridice şi, respectiv, relevanţei materialului probator sau indiciilor privind posibile mijloace de probă. De asemenea, s-a avut în vedere menţinerea unui ridicat nivel de operativitate în transmiterea informaţiilor referitoare la săvârşirea de infracţiuni către organele de urmărire penală, pentru a se asigura valorificarea unor momente operative şi a unor oportunităţi în planul probaţiunii. Exigenţa privind calitatea materialelor de informare transmise organelor de cercetare şi urmărire penală a fost cu atât mai necesară cu cât combaterea fenomenului corupţiei, a evaziunii fiscale generatoare de prejudicii semnificative bugetului de stat, a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale statului român, a constituirii de grupuri infracţionale organizate – şi sunt doar câteva exemple din paleta faptelor penale întâlnite – a solicitat soluţionarea adecvată a unor probleme de drept substanţial sau procedural, pe fondul unui cadru juridic complex şi marcat de modificări frecvente“.

    Pe scurt, scrie aici că Serviciul s-a preocupat să îi înveţe drept pe procurori care nu prea duceau mintal modificările frecvente ale legii, mai ales că în 2014 s-or modificat codurile şi trebuiau să se prefacă că respectă nişte drepturi în plus la fraieri.

    Constat că cei de la SRI or fost până acum nu cinstiţi 100%, dar cei mai cinstiţi din traci. Ei or scris acolo şi în 2013 şi în 2014 suficient de mult încât să ne întrebăm dacă acest training juridic s-a realizat la distanţă sau faţă în faţă, care sunt cele 463 de cazuri din 2013 în care experţii SRI i-au învăţat drept pe procurori, pe care procurori, dacă nu cumva i-au învăţat şi pe judecători (dom general Dumbravă spune că nici judecătorii nu erau chiar la zi cu codurile şi le mai explica el) etc. Faptul că nimeni nu o citit ce scrie acolo şi că nimeni nu o pus întrebările care trebuiau puse este culpa noastră, a celor care suntem atât de tâmpiţi încât să credem că mai degrabă minte un ofiţer SRI decât un procuror. Ne-am înşelat. 463 de procurori (sau mai puţin dacă unii or avut mai multe dosare cu probleme) în 2013 ne-au minţit că apară legea, ordinea de drept şi drepturile fundamentale ale persoanei. SRI nu ne-a minţit.

    Ce să zic, bravo lor! Prost e cine dă, nu cine cere…

  • Câteva gânduri

    Trăim vremuri tâmpite în care par să fie atât de multe cu susul în alte părţi, încât o dispărut susul. Acum vreo 15 ani, cele mai paradoxale chestii din lume erau că un alb (Eminem) era cel mai bun rapper, iar un negru (Tiger Woods) era cel bun jucător de golf. În rest, lumea era un loc destul de clar. Astăzi, alea nu ar mai fi spectaculoase. Partea de rahat este că nici măcar nu ne prea dăm seama de asta, pentru că s-au întâmplat două chestii care bat orice paradox. Presa a început, cu rare excepţii, să dezinformeze în loc să informeze, iar oamenii educaţi şi cu pretenţii intelectuale au pierdut noţiunea de simţ critic şi de filtru al gândirii, preferând să citească şi să audă doar ceea ce le convine. Cele două merg mână în mână. Vrei să crezi că dacii or inventat mucegaiul de pe camembert, ai ceva site-uri unde o să găseşti asta şi să o citeşti cu mare plăcere confirmarea faptului că tu eşti deştept, iar cei care cred altceva sunt tâmpiţi şi neinformaţi. Orice opinie pe care vrei să o auzi, o să o auzi. Facebook-ul are suficientă grijă să nu îţi trimită opinii sau informaţii cu care nu eşti de acord, să nu îţi stice ziua,

    Gânditul liber a fost ultimul refugiu al libertăţii. Oricum a fost lumea, a existat întotdeauna o masă critică de oameni care nu au fost tâmpiţi. Care nu au crezut ceea ce li s-a dat mură în gură, de la atotsupremaţia zeilor la teoria arienilor superiori. Care, atunci când au auzit şi altceva, s-au gândit: “Bă, poate are ăsta dreptate…”. Care au avut curajul să spună “eppur si muove” atunci se pregătea rugul în aplauzele celor care credeau altceva. Care au avut curajul să spună “Remember!” atunci când cădea ghilotina în aplauzele celor care credeau altceva. Care au avut tăria intelectuală să nu îşi schimbe aplauzele. Se spune că acum aproape 2000 de ani un flăcău a intrat în Jerusalim, iar poporul l-a primit cu flori. 5 zile mai târziu, acelaşi popor aplauda crucificarea. În mii de astfel de episoade, a existat întotdeauna o masă critică care au gândit singuri şi au crezut altceva. Li s-a spus intelectuali, pentru a-i deosebi de cei care inghit tot ce li se livrează – idioţii.

    Ăştia sunt animale pe cale de dispariţie. Oameni care să nu gândească în alb şi negru, oameni care să accepte că celălalt s-ar putea să aibă dreptate, măcar parţial, oameni care să accepte că “6”-le privit invers este “9”, oameni care evite căutarea argumentelor pentru a-şi justifica concluzia pe care o aveau deja sub forma prejudecăţii, sunt mai rari ca rinocerul alb. Sau poate că sunt mai mulţi, dar tac din gură de frică de a nu fi îmbrăcaţi fie în alb, fie în negru. Zebrele nu sunt foarte apreciate în perioada asta.

    Şi acum, după introducerea asta foarte lungă, la un punct la care oricine se întreabă ce dracu vreau, am şi eu câteva întrebări pentru unii dintre cititorii mei:

    1. De ce societatea civilă susţine respingerea unor amendamente legislative care întăresc protecţia drepturilor fundamentale? Nu ar trebui să fie invers? Doar pentru că sunt propuse de un partid de rahat? Ăsta e argument prin care să respingem întărirea protecţiei drepturilor fiecăruia dintre noi? De când societatea civilă susţine aceeaşi poziţie cu serviciile secrete, când aceste două noţiuni ar trebui să fie incompatibile?
    2. De ce te-ai făcut judecător de penal dacă consideri că rolul tău nu este acela de a verifica acuzaţia, ci de confirma prin probaţiune acuzaţia? De ce dracu’ se resping 90% din cererile în probaţiune făcute de apărare? Ca nu cumva să rezulte probe care să contrazică rechizitoriul? De ce oare procurorul este mai credibil decât avocatul? Pentru că e coleg magistrat? De ce avem o singură sesizare la CJUE în materie penală? Ca nu cumva să ne spună ăia că nu facem bine? De ce, DUPĂ ce unul dintre voi ajunge inculpat, constată că asta  din care o făcut cu onor parte nu e justiţie?
    3. De ce te-ai făcut judecător dacă ai uitat că eşti ultima pavăză împotriva statului? De ce ai ai uitat că unicul tău rol este acela de a apăra drepturile şi libertăţile oamenilor pe care îi ai în faţă faţă de eventuale abuzuri ale autorităţilor statului?
    4. Despre protocolul devenit celebru, am mai multe întrebări punctuale:
      1. Procurorilor cărora li s-a adus la cunoştinţă că trebuie să raporteze la ofiţerul de legătură au dormit bine noaptea? I-a certat ofiţerul din când în când dacă au uitat să dea raportul? Şi-au luat nana la funduleţ când nu au folosit corespunzător informaţiile primite?
      2. După decizia CCR, procurorilor care au semnat în draci hărtii cum că SRI nu a transcris sau selectat convorbiri telefonice, ci doar au pus la dispoziţie un echipament tehnic, nu le-a fost ruşine să mintă chiar aşa pe faţă?
      3. Când procurorii au pus la cheltuieli judiciare cheltuielile SRI de aplicare a protocolului nu le-a fost un pic ruşine?
      4. Când au fost în echipă comună cu băiatu’ cu ochi albaştri au băut o cafea împreună? Au stabilit împreună cu ăla de la SRI pe care “îl facem” sau asta stabilea numai omul cu grade pe umăr? De ce o minţit că sesizarea e “din oficiu”, dacă nu era din oficiu? Sau prin oficiu se înţelegea de fapt “Oficiul”?
      5. Timp de atâţia ani, chiar niciunul nu aţi avut atâta curaj încât să ne spuneţi că SRI este organ de cercetare penală? Chiar niciunul dintre judecători nu a ştiut nimic despre asta? Nici măcar cei care au devenit judecători din procurori?
      6. Fraţilor, un om, unul singur, dacă există (şi există) dacă l-aţi trimis în temniţă pentru că ofiţerul v-a spus că trebuie executat, nimeni nu mai este sigur în ţara asta?
      7. Voi vă simţiţi siguri în această ţară, dragi magistraţi? Aveţi certitudinea că nu veţi păţi nimic dacă nu comiteţi nicio infracţiune? Aveţi certitudinea că nu puteţi fi “făcut”? Sau nu o aveţi, tocmai pentru ştiţi că se poate? De aia sunteţi 99% dintre voi atât de cuminţi şi nu spuneţi nimic? De frică? Pentru că nu cred că un om care şi-a luat examenul de magistratură nu ştie că tot ce înseamnă stat de drept, siguranţă şi certitudine s-a dus dracu’ atunci când justiţia funcţionează în secret, cu norme pe care nu le ştie decât o parte. Nici măcar nu mai contează dacă normele alea sunt legale ori ba (nu sunt) dar justiţie secretă pe acte secrete au făcut doar comuniştii în cei mai ticăloşi ani.
      8. Măcar acum, când a apărut public că nu protejaţi ordinea de drept aşa cum scrie în Constituţie, ci interesele unui serviciu secret dependent politic, vă e măcar un pic ruşine?
      9. Cum vă simţiţi când ştiţi că pe serverele SRI sunt conversaţiile telefonice a sute de mii de persoane, adunate în toţi anii ăştia pe mandatele cerute şi date de voi? Vă imaginaţi cum arată o clădire plină cu servere pe care este, la indigo, viaţa a sute de mii de oameni din ţara asta, probabil şi a voastră…
      10. Ăia măcar şi-au atins obiectivul. Prin mijloacele nelegale, dar au strâns informaţie cât pentru 10 servicii, că de aia sunt mai mulţi decât în juma’ de Europa la un loc. Voi, voi aţi fost complici şi pioni în acest joc. Asta nu o şterge nimeni. Singura întrebare este dacă, de frică, de ruşine, de justificarea propriei minimi, veţi mai accepta să o faceţi şi în continuare? Când vor începe să curgă acţiunile în justiţie (şi vor începe) ce veţi face? Veţi continua să fiţi complici sau vă veţi aduce aminte că rolul vostru este altul? Am mai scris-o odată acum ceva vreme: “Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire”. Aşa să vă ajute cel pus pe cruce după un proces aplaudat de public.
  • Elastic

    În lipsă de teve, calculatoare, jocuri video etc., în griul anilor ’80 din România multilateral dezvoltată, săptămâni la rând m-am pierdut în universul din cărţile cu Winnetou. Nu cred că generaţia actuală le mai ştie, că nu este serial pe HBO cu ele. Oricum, eu şi jumate din copiii pe care îi ştiam ne jucam de-a indienii prin tufişurile din faţa blocurilor. Ne tăram pe genunchi, spionam trecătorii (Winnetou era maestrul absolut al târâtului, cititului de urme şi al camuflării) etc. Visul nostru de aur era să avem arc şi săgeţi, ca să fim indieni adevăraţi. Arcul se făcea dintr-o creangă de alun şi umblam cu orele să găsim alunii (era cea mai elastică creangă). Săgeţi ne ciopleam din totul felul de beţe, pe vremea aia, părinţii fiind prea puţin agitaţi că ne jucam cu cuţitele.

    Problema majoră era însă coarda arcului. Soluţia premium era fir din ăla de la undiţă (nu ştiu cum se numeşte ştiinţific), dar nu se găsea deloc, iar pescarii care aveau de Dumnezeu ştie unde îl păstrau ca pe aur. Cealaltă soluţie era elasticul, dar nici din ăla nu se găsea deloc de cumpărat. De aceea, unii dintre noi, inclusiv eu, au apelat la ultima variantă posibilă: au scos elasticul de la chiloţi şi l-au pus pe arc. Fără ştirea părinţilor care ar fi explodat, pentru ca oricum nu prea aveau de unde să ne cumpere chiloţi, că nici din ăia nu se găseau.

    Pe scurt, ajungeai într-o postură destul de complicată. Pe de o parte, aveai arc ceea ce îţi creştea respectul de sine şi al celorlalţi. Skill 50, Manitou level, altă viaţă, priviri invidioase de la băieţi, priviri galeşe de la fete, blesteme de la bâtrânii cărora le trăgeai o săgeată în spate (ei erau tot timpul “omul alb”). În egală măsură, erai cu chiloţii în vine non-stop. Nu se vedea, lumea vedea doar arcul tău frumos şi săgeţile care zbârnâiau din el, dar de fapt erai în curu’ gol. Tot ce aveai de făcut era să ai grijă ca lumea să se uite doar la arc, iar când simţeai că încep să curgă chiloţii să strângi tare, tare din buci ca să opreşti alunecarea fină în jos.

    Nicio legătură cu bilanţul de ieri, sunt doar amintiri din copilărie.

  • Jur!

    Citesc cu ochii scoşi din orbite o ştire de ieri: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-22127255-generalul-sri-dumitru-dumbrava-confirmat-comisia-sri-cunoaste-colaborat-procurorul-lancranjan-dar-neaga-ajutat-cariera.htm. Cică dl. general SRI a fost frecvent pe la parchete şi la instanţe să dea sfaturi juridice procurorilor şi judecătorilor implicaţi în dosare în care SRI interes. 24 de ore mai târziu, domn general e încă în funcţie, numele procurorilor şi al judecătorilor care au avut nevoie de consiliere din partea sa nu este cunoscut, iar CSM-ul, Danileţ şi Moise Guran încă luptă cu legile justiţiei. Pentru mine e cam târziu, dar jur că o să fac orice posibil ca ai mei copii să trăiască într-o ţară în care la 24 de ore de la o asemenea declaraţie dl. general ar fi în arest preventiv, procurorii şi judecătorii consiliaţi ar fi măcar suspendaţi din funcţie, iar ONG-urile ar protesta în stradă împotriva serviciilor secrete şi nu în favoarea lor. Ce dracu’ de ţară e asta? Ştiu că suntem o naţie predestinată manipulării grosolane, că aşa o ducem de cel puţin 80 de ani, dar cum rahat să te numeşti “România curată” şi să accepţi asta?

    Mai zice dl. general că el lupta împotriva judecătorilor sau al experţilor care stabileau altceva decât era în probele dosarului. Ceeeeeeeeee? SRI citeşte probele unui dosar, stabileşte care este soluţia corectă şi, dacă judecătorul dă altă soluţie, mută câmpul tactic la el în birou???????????? Din câte discuţii am avut cu judecători care au activat înainte de ’89, Securitatea nu avea atâta tupeu. Ăia aveau o limită.

    Astăzi, îl văd live pe unul de la PNL (pentru cine nu îşi mai aminteşte L vine de la Liberal) spunând în Parlament că preşedintele trebuie să poată refuza numirea în funcţii din zona justiţiei pe baza informaţiilor de la serviciile secrete. Adică, dacă este propus cineva Preşedinte la ICCJ sau boss de boss la DIICOT, preşedintele să îi poată refuza numirea pentru că băieţii cu ochi albaştri îi şoptesc că nu e de-“al nostru”.

    Vroiam să scriu mai multe, aveam nişte dume bune în minte etc., dar mă opresc. Mi-e atât de scârbă nu de ceea ce fac ăia de la SRI, ci de tăcerea asurzitoare dinspre CSM-ul care apără abitir independenţa sistemului imediat ce spune orice fraier că un judecător îi un bou, de tăcerea judecătorilor care au învăţat drept de la dl. general, de tăcerea procurorilor care au învăţat drept de la servicii, de tăcerea judecătorilor cărora li s-a arătat care este “soluţia fondată pe probe” într-o dosar. Chiar nu este unul să spună ce şi cum s-a întâmplat?

    “Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”. Mai ţineţi minte când aţi jurat asta? Să vă fie ruşine tuturor…

     

    PS. Evident, UNBR nu are nimic de zis. Nu ne interesează, noi să fim sănătoşi!

  • Ochiu’ lu’ dracu’

    Cred UNBR-ul trebuia şi trebuie să se agite cu rezolvarea unor probleme reale ale avocaţilor din mândra-i subordine. Dau primele cinci exemple care îmi vin în minte, dar sunt minim 50:

    – prostia cu TVA-ul defalcat care o să ne gâtuie pe ăia dintre noi (puţini) care am făcut greşeala să dăm facturi clienţilor. Toată lumea afacerilor urlă pe tema asta, cu excepţia UNBR şi a celor câteva zeci de avocaţi din Parlament, care nu sunt interesaţi de subiect.

    – propunerile de modificare a legilor de organizare judiciară, asupra cărora UNBR normal că nu are nicio părere. Nu ne privesc pe noi, aşa-i?

    – chestii de zi cu zi, de genul că la multe dintre parchete avocaţilor li se iau telefoanele la intrare deşi nimeni nu ştie exact de ce şi pentru ce.

    – chestii de mileniul trei care a început acum 16 ani, gen să putem plăti cotizaţiile cu cardul online. Până şi statul român prin trezorerie îţi permite asta şi e greu să fii mai urma decât statul român. UNBR a reuşit, noi şi primul ministru ce mai umblăm cu sacoşa de bani

    – incapacitatea funciară de a face ca asistenţa juridică din oficiu să nu fie altceva decât o formă de “să mânâncă şi gura mea o pâine”.

     

    În schimb, UNBR ne-a lovit cu o hotărâre despre onorariile minime pe care trebuie să le cerem de la clienţi. Firma noastră va trimite şi un punct de vedere către barou, ca să ne facem datoria obştească, dar sunt câteva idei pe care aş vrea să le prezint public.

    În primul rând, am aşteptat vreo 3 săptămâni de când a apărut mizeria asta ca să aflu ce argumente au existat pentru adoptarea ei. M-am gândit că poate îs eu mai prost şi nu le văd şi aştept să mă lumineze UNBR şi cei care au votat drăcia asta care ar fi argumentele în favoarea ei. Încă aştept. Până le primesc, eu cred că:

    1. Nu ştim încă dacă aplicarea acelor onorarii şi toată procedura cu decanul care să ne aprobe reduceri este o recomandare sau este obligatorie. Ne plângem că Parlamentul nu e în stare să dea legi clare, facem gargară pe tema asta în instanţă, dar noi ca profesie nu ştim să dăm o hotărâre clară. Eu nu înţeleg dacă e recomandare sau e obligatorie. Dacă e recomandare, nu mai îmi bat capul. Dacă e obligatorie, trecem la punctele de mai jos. Dar ar trebui onor UNBR să ne spună cum e.

    2. Avocatura e profesie liberală. Liberală. Asta include libertatea de a negocia onorariile după cum doresc eu şi clientul meu, în limitele pe care ni le lasă legea avocaturii şi legea civilă. Dacă UNBR îmi negociază contractele, îi invit să facă şi munca.

    3. Boss, avem aviz de la Consiliul Concurenţei pe drăcia asta? Că altfel e un pic ilegală toată treaba şi nu aş vrea vreo amendă pe cifra de afaceri a UNBR că tot eu o să o achit şi pe aia prin contribuţii. Din onorariile pe care mi le negociez singur, că îs băiat mare.

    4. Cum puteţi să stabiliţi nişte onorarii minime, aceleaşi pentru piaţa din Zimnicea şi cea din Cluj, pentru cea din Huedin şi cea din Bucureşti, pentru cea din Darabani (da, există Judecătorie acolo) şi cea din Timişoara? Nu are rost să insist.

    5. De unde sunteţi siguri că orice avocat, inclusiv ăla semianalfabet merită banii ăia, destul de mulţi pentru unele activităţi? Cred că nici măcar şmecherii ăia cu 400 euro pe oră nu cer 120 de lei pentru declararea unei căi de atac. Declararea, nu redactarea, nu motivarea, nu nimic. Cred că până şi ăia, dacă pierd un proces, declară calea de atac pe gratis, nu?

    6. Pentru avocaţii din oficiu de ce nu aţi negociat cu Ministerul aceleaşi onorarii? Sau ăia care fac oficii nu trebuie să obţine cică “recunoaşterea muncii lor”?

    7. Voi chiar nu realizaţi că noi avem şi o obligaţie socială? Chiar nu mai avem voie să facem muncă pro bono?

    8. Care a votat astea şi nu a făcut niciodată ceva pe gratis pentru familie, prieteni etc. să ridice mâna. Să îl cunoaştem şi noi pe cel care i-a cerut 2.000 lei lui sora-sa ca să o divorţeze sau i-a cerut câteva mii de lei lu’ maică-sa ca să ceară terenul ăla de la ţară…

    9. Cum adică sunt obligat să îmi urmăresc silit clienţii pentru onorarii neachitate? Dacă ştiu că ăla nu are nimic pe numele lui sau e în insolvenţă ce drac’ să urmăresc? Şi chiar şi altfel, de când poate fi obligatorie urmărirea silită? Nici măcar ANAF-ul nu a reuşit să ajungă la asemenea idei, ceea ce ridică nişte semne de întrebare.

    10. Modul de stabilire a onorariilor e ridicol pe alocuri şi imposibil de pus în practică. Câteva exemple simple, ca să priceapă toată lumea, că dacă ajungem la alea complicate ne-am spart:

    • cică e minim 120 de lei să declar o contestaţie. Să zicem că suntem la arestare şi judecătorul pronunţă în sală admiterea propunerii. Eu am contract cu omul pentru faza de urmărire penală pentru X lei. Cum fac când mă întreabă grefiera dacă declar contestaţie? Mă întorc la fraier şi îl întreb: Ai, boss, 250 lei la tine (că nu am faţă de avocat de minim….)?
    • e minim parcă 120 de lei participarea la orice act de urmărire penală. Eu am contract pe onorariu global cu clientul pe faza de urmărire, mă sună procurorul să îmi spună că audiază martori, cum fac? Îl sun pe client să îi spun că dacă sunt cumva 3 martori, tre’ sa mai scoată ceva caşcaval sau cum fac? Ţin evidenţa şi când ajung la un număr de martori îl execut pe fraier? Mai am voie să am onorarii globale?
    • dacă după ce fac întâmpinarea pe vreo minim 500 de lei, îmi amintesc că îs prost şi nu mi-am dat seama că era o excepţie. Dacă o invoc oral în sală, tre’ să îi mai cer bani la client, că aşa scrie în mercurial… Dacă ridică cealaltă parte o excepţie, ca să pun concluzii, trebuie să mai cer bani. Cum fac? Îi spun judecătorului că al meu nu o vrut să mai plătească ceva cash şi deci eu nu pun concluzii?
    • pe faza de judecată cică e minim 340 lei (parcă) pe fiecare termen. Deci, dacă eu cer amânarea că nu mă pot prezenta trebuie să îi cer la fraier 340 lei ca să nu mă duc la procesul lui. Genial, nu? Plus că am vreo câteva dosare, în care o să invit UNBR să numere termenele de judecată, că eu am pierdut şirul.

    Mai sunt multe din astea. Până la urma cred că ideea e simplă în spatele acestei prostii: UNBR va cere contribuţii la valoarea asta minimă. Vor fi mulţi avocaţi care vor face simulaţii inverse adică vor trece mai mult în contracte decât s-au înţeles cu clienţii, pentru că mai ales cei la începutul carierei sau cei din zonele foarte sărace ori cei care fac chestii pro bono nu vor putea cere acele minime. Vor trece însă în contracte minimele, ca să scape de sancţiunile disciplinare şi vor plăti contribuţii la acele minime, spre satisfacţia enormă a UNBR şi CAA care vor putea să mai cumpere ceva nămol cu care să acopere rahatul pe care l-au făcut.