Blog

Unul dintre subiectele care mă frământă masiv este cât de funcţional în termeni reali este controlul pe care judecătorii îl fac asupra măsurilor de supaveghere a persoanei. Am sentimentul acut că astfel de solicitări ale procurorilor sunt admise pe bandă rulantă şi asta nu e deloc bine. O societate în care nu există nevinovaţi, ci doar oameni de care nu ne-am ocupat nu este cea în care vreau să îmi cresc copiii. Rolul esenţial al judecătorilor este cel de a fi scutul meu împotriva oricăror încercări de a ne transforma în Securistan.

Pentru asta, după episodul de anul trecut cu interceptările, am trecut la nivelul doi şi am vrut să văd câte cereri de percheziţie se fac şi câte se admit din ele, câte cereri să mi se uite procurorul prin bancă la tranzacţiile financiare se fac şi câte se admit şi de câte ori ne ascultă procurorul fără mandat de la judecător pe motiv că e urgent şi nu are vreme să ceară şi de câte ori astfel de mandate sunt confirmate ulterior de judecători.

În consecinţă, în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, am solicitat tuturor unităţilor de parchet din ţară să comunice pentru perioada 2012-2018:

• numărul cererilor formulate de către unitatea de parchet pentru confirmarea unor măsuri de supraveghere tehnică dispuse de procuror în temeiul art. 91 ind. 2 vechiul Cod de procedură penală, respectiv art. 141 din Codul de procedură penală.
• numărul cererilor având ca obiect încuviinţarea efectuării de percheziţii domiciliare
• numărul cererilor având ca obiect încuviinţarea obţinerii de date privind tranzacţiile financiare ale unei persoane

 

Reacţia normală

Reacţia normală este aceea de a trimite datele solicitate. Deşi normalitatea nu trebuie salutată, mulţumesc pe această cale parchetele care au reacţionat normal şi au trimis informaţiile solicitate.

Au răspuns pozitiv şi au trimis datele solicitate următoarele unităţi de parchet (PJ este Parchetul de pe lângă Judecătoria; PT este Parchetul de pe lângă Tribunalul; PCA este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel; PICCJ este Parchetul de pe lângă ICCJ; PTM este Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar; PCAM este Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel):

PCA Constanţa
PT Alba
PT Călăraşi
PT Gorj
PT Mehedinţi
PT Olt
PT Satu Mare
PT Sibiu
PTM Bucureşti
PJ Aiud
PJ Alba Iulia
PJ Balş
PJ Bicaz
PJ Blaj
PJ Braşov
PJ Buftea
PJ Buzău
PJ Calafat
PJ Călăraşi
PJ Chişineu-Criş
PJ Cluj Napoca
PJ Corabia
PJ Curtea de Argeş
PJ Drobeta Turnu Severin
PJ Făgăraş
PJ Găeşti
PJ Gurahonţ
PJ Huşi
PJ Lipova
PJ Motru
PJ Negreşti-Oaş
PJ Novaci
PJ Odorheiu Secuiesc
PJ Olteniţa
PJ Orşova
PJ Pătârlagele
PJ Piatra Neamţ
PJ Pogoanele
PJ Răducăneni
PJ Râmnicu Sărat
PJ Reghin
PJ Reşiţa
PJ Roman
PJ Satu Mare
PJ Săveni
PJ Sebeş
PJ Sf. Gheorghe
PJ Slatina
PJ Tg. Cărbuneşti
PJ Tg. Jiu
PJ Tg. Neamţ
PJ Vaslui

În următoarele zile, când o să am vreme, voi publica şi sinteza răspunsurilor primite. E interesantă.

 

Niet.

Mai jos e lista celor care or răspuns şi mi-or spus că nu îmi dau informaţiile.

Au răspuns că nu trimit datele solicitate următoarele unităţi de parchet (PJ este Parchetul de pe lângă Judecătoria; PT este Parchetul de pe lângă Tribunalul; PCA este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel; PICCJ este Parchetul de pe lângă ICCJ; PTM este Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar; PCAM este Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel):

PICCJ
DIICOT, structura centrală
DNA, structura centrală
PCA Alba Iulia
PCA Bacău
PCA Braşov
PCA Bucureşti
PCA Cluj
PCA Galaţi
PCA Iaşi
PCA Piteşti
PCA Ploieşti
PCA Tg. Mureş
PT Arad
PT Argeş
PT Bacău
PT Bihor
PT Botoşani
PT Braşov
PT Brăila
PT Bucureşti
PT Caraş Severin
PT Cluj
PT Constanţa
PT Dâmboviţa
PT Dolj
PT Galaţi
PT Giurgiu
PT Harghita
PT Hunedoara
PT Ialomiţa
PT Iaşi
PT Ilfov
PT Maramureş
PT Neamţ
PT Prahova
PT Sălaj
PT Suceava
PT Timiş
PT Tulcea
PT Vaslui
PT Vâlcea
PT Vrancea
PTM Iaşi
PTM Timişoara
PJ Adjud
PJ Agnita
PJ Aleşd
PJ Alexandria
PJ Arad
PJ Babadag
PJ Baia de Aramă
PJ Baia Mare
PJ Bălceşti
PJ Beclean
PJ Beiuş
PJ Bistriţa
PJ Bolintin Vale
PJ Brad
PJ Brăila
PJ Brezoi
PJ Bucureşti sector 1
PJ Bucureşti sector 2
PJ Bucureşti sector 3
PJ Bucureşti sector 4
PJ Bucureşti sector 5
PJ Bucureşti sector 5
PJ Bucureşti sector 6
PJ Buhuşi
PJ Buzău
PJ Calafat
PJ Caransebeş
PJ Carei
PJ Câmpina
PJ Câmpulung
PJ Cornetu
PJ Costeşti
PJ Craiova
PJ Darabani
PJ Deva
PJ Dorohoi
PJ Dragomireşti
PJ Drăgăşani
PJ Făget
PJ Fălticeni
PJ Făurei
PJ Feteşti
PJ FIliaşi
PJ Focşani
PJ Galaţi
PJ Găeşti
PJ Gheorgheni
PJ Gherla
PJ Giurgiu
PJ Haţeg
PJ Hârşova
PJ Hîrlău
PJ Horezu
PJ Hunedoara
PJ Iaşi
PJ Însurăţei
PJ Întorsătura Buzăului
PJ Lieşti
PJ Luduş
PJ Lugoj
PJ Marghita
PJ Măcin
PJ Medgidia
PJ Mediaş
PJ Miercurea Ciuc
PJ Moineşti
PJ Moreni
PJ Năsăud
PJ Oneşti
PJ Oradea
PJ Orăştie
PJ Panciu
PJ Paşcani
PJ Petroşani
PJ Piteşti
PJ Ploieşti
PJ Podu Turcului
PJ Pucioasa
PJ Râmnicu Vâlcea
PJ Roşiori de Vede
PJ Salonta
PJ Sălişte
PJ Sânnicolau Mare
PJ Sibiu
PJ Sighetu Marmaţiei
PJ Sighişoara
PJ Sinaia
PJ Slobozia
PJ Strehaia
PJ Suceava
PJ Şimleu Silvaniei
PJ Târgovişte
PJ Tecuci
PJ Tg. Bujor
PJ Tg. Lăpuş
PJ Tg. Mureş
PJ Tg. Secuiesc
PJ Timişoara
PJ Tîrnăveni
PJ Topoloveni
PJ Tulcea
PJ Turda
PJ Vatra Dornei
PJ Vălenii de Munte
PJ Vişeu de Sus
PJ Zalău
PJ Zărneşti

 

Câteva comentarii

90% din parchetele care au răspuns că nu îmi trimit datele au trimis un răspuns absolut identic cu cel primit de la PICCJ. Identic nu doar ca justificare, control C/ control V.  Sunt convins că cei care mi le-au trimis luptă până la unu pentru consacrarea independenţei procurorilor. Doar până la unu, că de la două facem ceea ce ne spune PICCJ să facem… Cele mai amuzante au fost parchetele care mi-au răspuns că volumul de date este prea mare şi că prelung termenul de răspuns la 30 de zile, iar peste 2 zile mi-au trimis copy/paste de la PICCJ. Motivele invocate acolo sunt atât de penibile încât nu are rost să le amintesc şi să le comentez.

La DNA şi la DIICOT nici măcar nu se discută ordinea şi disciplina. Toate serviciile teritoriale mi-au trimis răspuns după care cererile mele au fost înaintate către structurile centrale să răspundă ăia de la acolo. Care au răspuns că nu mi le dau.

Am primit evident şi răspunsuri cel puţin amuzante: toate parchetele din Botoşani mi-au răspuns (asta apropos de independenţă) că se le menţionez dacă cer alea în calitate de avocat sau de persoană fizică, iar dacă le cer ca şi avocat să stampilez cererile. PJ Oradea mi-a spu să indic jusitificarea şi scopul folosirii datelor, asta apropos de accesul liber la informaţii. PJ Brezoi mi-a respins cererea pe motiv că este prea mult de muncă pentru o solicitare unei persoane, “care aparent nu justifică niciun interes”. Etc.

Cel puţin 1/3 din parchete nu or răspuns veci, deşi termenul legal a trecut demult.

Numărul imens al refuzurilor şi al omisiunii de a răspunde este justificat, probabil că între altele, şi de musca de pe căciulă. Vestea proastă este că am cerut exact aceleaşi date şi de la instanţe, care au răspuns în proporţie covârşitoare, aşa că ele se vor publica oricum. Iar o să ni se facă rău…

Într-unul dintre momentele emblematice din istoria cinematografiei, în Braveheart, William Wallace (aka Mel Gibson) le spune scoţienilor că merită să mori pentru independenţă şi pentru libertate şi că, pe patul de moarte, după o viaţă trăită cu capul plecat, un om ar da toate acele zile în care a trăit în genunchi pentru un singur moment în care să le spună altora că îi pot lua viaţa, dar nu şi libertatea. Filmul nu e neapărat o capodoperă şi nici măcar o relatare fidelă a istoriei, dar acel moment este unul de ţinut minte.

Omul este născut să fie liber sau cel puţin aşa ne spune cel mai frumos pasaj din cea mai frumoasă Constituţiei a lumii. Primele ciocniri între părinte şi copil încep undeva după 6 luni când copilul începe să vrea chestii, de la a fi ţinut în braţe, până la a se juca cuţitul şi de la a mânca singur până la a-şi băga degetele în priză. E punctul în care copilul începe să înveţe că sunt reguli care nu îi convin şi că libertatea îi este afectată. Şi asta va continua mulţi ani înainte. Şi îl va supăra ani mulţi înainte!

Ce nu realizează copilul decât foarte târziu (uneori niciodată) este că libertatea are un preţ greu: responsabilitatea. Am învăţat-o şi eu, cel mai recent atunci când împreună cu doi colegi am ales libertatea de a ne face propria firmă de avocatură. O fost grozav să fim liberi, dar am aflat repede că preţul este responsabilitatea faţă de clienţi, faţă angajaţi şi colaboratori etc. şi nu o mai fost la fel de grozav.

Am văzut zilele trecute câteva sute de procurori şi judecători care consideră că revocarea unui procuror şef de către Ministrul Justiţiei este un act prin care li se afectează independenţa. De curiozitate, m-am uitat pe listă şi am văzut că e plin de magistraţi tineri sau foarte tineri, ale căror experienţă de viaţă şi memorie sunt scurte rău.

Eu pot să înţeleg că nu le convine ca un om politic – ministrul justiţiei – să le revoce şefii. Ce nu pot să înţeleg este de ce sunt disperaţi ca un alt om politic – preşedintele – să facă asta. E o fractură logică care îmi scapă. La fel, pot să înţeleg că au considerat că judecătorii CCR numiţi de instituţii politice nu sunt în regulă. Dar nu pot să înţeleg de ce aceeaşi judecători or fost în regulă atunci când, ca să dau doar două exemple, au decis că magistraţii nu merită salarii cu 25% mai mici ca restul proştilor care lucrează pentru stat sau atunci când au invalidat un referendum pe o erată. Nu aş vrea neapărat să pun întrebarea de ce CCR o fost bună atunci când o invalidat revocarea din funcţia de membru al CSM, iar acum e o instituţie politică, aşa e Cristi?

Pot să înţeleg că se simt ca scoţienii lui Wallace în faţa disciplinatei şi organizatei armate britanice, dar nu pot pricepe de ce nu simt violaţi atunci când află că SRI le citea dosarele personale de la CSM sau atunci când unii dintre ei au primit lecţii de drept de la experţii juridici ai serviciului sau de la dl. Dumbravă, noul Dongoroz al dreptului penal.

Dublul standard va da întotdeauna naştere unor întrebări la care nu aveţi răspuns, nu-i aşa tineri magistraţi?

Când idolul vostru în viaţă, dna. Macovei, consiliată de ceilalţi doi idoli ai voştri cu care schimba becuri în arhiva SIPA, a dat afară procurorii şefi din parchete, într-o seară, iar apoi spunea Parlamentului că e normal ca Ministrul Justiţiei să revoce şi să numească un procuror, iar CSM nu are nicio atribuţie în acest sens (aici) nu am auzit proteste şi nici mucoşi de la INM cu hârtii în faţa Curţii de Apel Bucureşti. Când codul de procedură penală şi codul penal au fost adoptate prin asumarea răspunderii Guvernului, o procedură de esenţa democraţiei şi a transparenţei, nu am auzit proteste. Că după aia au fost zeci de decizii ale CCR care constată că acele coduri încălcau drepturile fundamentale ale persoanei nu o contat. Când o treime din cod a fost modificată prin ordonanţă de urgenţă, adoptată într-o seară, ca cinstiţii, nu am auzit proteste. Aud acum când se modifică codurile în Parlament, se urlă. Că modificările sunt bune sau rele e de discutat, dar a sări de 5 metri în sus acum, fără a fi spus nici mâc înainte indică un dublu standard. Aşa că revin cu întrebările pentru fiecare dintre cei care au semnat protestul ăla. Şi aştept răspuns.

• De ce nu aţi protestat când au fost revocaţi toţi de prin DNA şi parchete de către Monica Macovei acum ceva vreme?
• De ce nu aţi protestat atunci când au fost numiţi procurorii şefi după negocieri politice pe axa Ponta-Băsescu?
• De ce nu aţi protestat atunci când codurile au fost adoptate prin asumarea răspunderii sau modificate prin ordonanţă de urgenţă?
• De ce nu scoateţi un cuvând despre SRI?

Dacă răspunsul este că atunci vă conveneau acele modificări ale conducerii instituţiilor sau ale codurile, atunci nu sunteţi scoţienii lui Wallace, sunteţi doar sclavii care vor libertatea de a-şi alege stăpânii. Dacă atunci nu aţi spus nimic pentru că nu o organizat nimeni nimic, sunteţi doar o masă de manevră. Dacă acum rostogoliţi cele de mai sus ştiind ceea faceţi sunteţi doar nişte manipulatori. Dacă nimic din toate astea, atunci, cu regret vă spun, sunteţi doar nişte copii care vor să îşi bage degetele în priză.

Şi mai trebuie spus că independenţa pe care o vreţi va trebui să aibă preţul responsabilităţii. Când veţi învăţa să fiţi responsabili, poate veţi primi susţinere pentru independenţă şi din partea unor oameni ceva mai decenţi şi mai deştepţi decât activiştii de profesie. Dar nu aţi spus nimic despre Negulescu, deşi unii ştiaţi. Nu aţi spus nimic despre alte zeci de rahaturi de acelaşi gen, deşi unii ştiaţi. Nu aţi spus nimic despre dosarele galbene, deşi unii ştiaţi. Asta nu este responsbailitate, asta este “nu am fost eu”, probabil cea mai frecventă frază care se aude la o grădiniţă. Fiţi responsabili şi poate veţi demonstra că meritaţi să fiţi liberi! Până atunci, “sub autoritatea ministrului de justiţie” rămâne o opţiune pentru că, aşa cum frumos explica dna. Macovei, ăla răspunde în faţa cuiva. În timp ce voi nu răspundeţi în faţa nimănui, pentru că orice răspundere v-ar afecta libertatea, nu?

 

PS. Nu zic nimic despre proiectul de cod de procedură. Încă citesc la el şi îmi dă senzaţia că pune mai multe întrebări decât să ofere răspunsuri.

Însă am citit suficient de mult încât să spun că toate chestiile de pe net cu violatorii, cu ucigaşii sunt minciuni. Nu sunt manipulare, că aia e oarecum inteligentă, sunt minciuni. Pur şi simplu nu e adevărat. Iar acel procuror care plângea ieri pe facebook – dacă nu cumva e un cont fals – care spunea că trebuie să claseze 1500 de dosare e de-a dreptul amuzant. Ăla nu va face 1500 de rechizitorii toată cariera lui şi dacă iese la pensie la 80 de ani, dă-o în mă-sa de minciună.

Nu cred că mai are sens să scriu de ce ambele protocoale declasificate recent sunt contrare legii, Constituţiei şi ideii de independenţă a justiţiei, stat de drept şi democraţie. Au făcut-o zilele trecute mai bine ca mine nişte dudui, ca să citez din clasici. Au făcut-o perfect din punctul meu de vedere şi, în afară de a-mi scoate căciula în faţa lor pentru demonstraţia juridică şi de cojones, nu am nimic de spus. Orice om care gândeşte şi ştie un pic cum funţionează sistemul de justiţie este mut în faţa dimensiunii cataclismice a problemei. Iar cei care încă mai speră că avocatura poate să ajute oameni se întreabă care a fost rolul lor în această mascaradă care rulat ani de zile la cinematografele ce funcţionează sub titulara instanţelor penale.

Prea puţin s-a vorbit însă despre băieţii cu ochi albaştri. Ilegal, ilegal, dar băieţii şi-au atins scopurile, vreo câţiva generali ştiind care or fi fost alea. Plus Dumnezeu dacă o fi semnat şi el vreun protocol secret cu SRI să nu rămână fără informaţiile necesare exercitării misiunii sale divine. Revenind, încălcând legea prin acte juridice care încep cu enumerarea legilor care urmează să fie agresate sexual, ofiţerii şi-au atins scopurile. Cred că partenerii lor transatlantici se uită cu oarecare invidie la ei. Sunt convins că nişte băieţi cu blue eyes işi spun acuma: “Let my mother die, ce tari îs ăştia din rumania!”. Să ai acces la toate informaţiile din sistemul judiciar, să poţi să pui o vorbă bună la promovări, suspendări, transferări etc., să participi cu un sfat, o măslină la elaborarea avizelor pe legi care privesc sistemul judiciar e o realizare pentru un serviciu secret. CIA ar vrea aşa ceva, dar nu primeşte. Başca echipe comune cu procurorii, centru de interceptări unde se stochează anii de interceptări pentru sute de mii de oameni şi nici dracu nu ştie ce se întâmplă cu ele etc. Mossad-ul organizează decese suspecte pentru ceea ce ai noştri au obţinut cu pixul pe hârtie. Avem acum un sistem judiciar făcut ca un caşcaval elveţian din partea franţuzească, adică plin de găuri, uşor mucegăit şi cu un miros greu de suportat. În schimb, avem probabil cel mai tare serviciu de informaţii din lume. Bravo, bă, băieţi, aţi câştigat!

Culmea e că tot ei sunt cei mai cinstiţi la afacerea asta. Încă nu am auzit vreun procuror să admită faptul că “experţi juridici” din cadrul SRI l-au învăţat cum să îşi facă treabă. Încă nu am auzit vreun poliţist de la DNA care să recunoască că a semnat în fals sute sau mii de procese verbale de transcriere pe care, de fapt, le transcria colegul de la SRI. Nici procuror care să admită că a confirmat în fals acest lucru. Nu am auzit încă niciun procuror care să admită că sesizările sale “din oficiu” au fost făcute pe informaţii şi probe obţinute nelegal de “experţii juridici” şi servite pe tavă.

Oamenii de la SRI însă sunt mult mai cinstiţi şi nu au ascuns o mare parte din adevăr niciodată. Singura problemă este că nimeni nu a citit vreodată rapoartele lor de activitate, în afară de cei care le-au scris. Cel puţin din 2013, SRI a scris negru pe alb, în raport public, aprobat de Parlament tot ceea ce am descoperit cu stupoare acum. Spre ruşinea mea, nici eu nu le-am citit vreodată rapoartele până ieri când trebuia să caut altceva în raportul pe 2013. După vreo 17 pagini de bla,bla-uri care te pot adormi lejer, am găsit citatul de mai jos. Cine stă în picioare să se aşeze jos!

” Experţi în domeniul juridic ai Serviciului, din cadrul structurilor teritoriale şi centrale, au fost cooptaţi ca membri în echipe operative comune de cooperare cu structurile locale şi centrale ale organelor de aplicare a legii în 463 de cazuri (faţă de 314 în 2012). În cadrul echipelor operative comune au avut loc numeroase întruniri, în cadrul cărora experţi în domeniu juridic ai SRI au îndeplinit un rol însemnat în evaluarea juridică a situaţiei operative şi a măsurilor propuse pentru documentarea activităţilor infracţionale. […] Acestea au determinat efecte şi reacţii pozitive la nivelul beneficiarilor, multe dintre materiale fiind valorificate în cadrul probaţiunii în dosare penale“.

Deci, ăştia or scris din 2013 lejer, în raportul în care se laudă singuri că în 463 de dosare penale experţii lor juridic i-au învăţat drept pe nişte procurori, care or fost atât de încântaţi încăt au băgat în dosar drept probe ceea ce li s-a servit. Cică, multe din materialele livrate de ofiţeri au fost valorificate în cadrul probaţiunii. Păi, scrie clar de acum 5 ani că SRI a administrat probe în dosare penale, nu ştiu de ce ne agităm acuma!

CItim mai departe: “Binomul instituţional Ministerul Public – SRI a funcţionat şi în 2013 la parametri optimi, fapt reflectat în dinamica rezultatelor atât din perspectiva cunoaşterii, prevenirii şi combaterii ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, cât şi din punctul de vedere al efectelor în planul instrucţiei penale“. Beton! Cică: ia, lăsaţi, bre, astea cu binoame, avioane şi alte poveşte! Eu le-aş lasă, dar ei le-or scris de acum 5 ani…

Bun, cu ochii ieşiţi din orbite, mă pun să citesc şi raportul pe 2014. Ăsta e ultimul, cele pe 2015 şi 2016 nu sunt publicate pentru că, din motive pe care nu ştie nici Dracu’, dar poate le ştiu nişte generali, nu au fost încă aprobate de Parlament. Trec de primele 15 pagini de bla-bla şi citesc deja deprins către Nirvana ce or scris ăştia acum 4 ani şi nu o citit nimeni: “Serviciul a acţionat constant în direcţia asigurării calităţii şi consistenţei datelor puse la dispoziţie instituţiilor de aplicare a legii, acurateţei şi temeiniciei argumentării juridice şi, respectiv, relevanţei materialului probator sau indiciilor privind posibile mijloace de probă. De asemenea, s-a avut în vedere menţinerea unui ridicat nivel de operativitate în transmiterea informaţiilor referitoare la săvârşirea de infracţiuni către organele de urmărire penală, pentru a se asigura valorificarea unor momente operative şi a unor oportunităţi în planul probaţiunii. Exigenţa privind calitatea materialelor de informare transmise organelor de cercetare şi urmărire penală a fost cu atât mai necesară cu cât combaterea fenomenului corupţiei, a evaziunii fiscale generatoare de prejudicii semnificative bugetului de stat, a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale statului român, a constituirii de grupuri infracţionale organizate – şi sunt doar câteva exemple din paleta faptelor penale întâlnite – a solicitat soluţionarea adecvată a unor probleme de drept substanţial sau procedural, pe fondul unui cadru juridic complex şi marcat de modificări frecvente“.

Pe scurt, scrie aici că Serviciul s-a preocupat să îi înveţe drept pe procurori care nu prea duceau mintal modificările frecvente ale legii, mai ales că în 2014 s-or modificat codurile şi trebuiau să se prefacă că respectă nişte drepturi în plus la fraieri.

Constat că cei de la SRI or fost până acum nu cinstiţi 100%, dar cei mai cinstiţi din traci. Ei or scris acolo şi în 2013 şi în 2014 suficient de mult încât să ne întrebăm dacă acest training juridic s-a realizat la distanţă sau faţă în faţă, care sunt cele 463 de cazuri din 2013 în care experţii SRI i-au învăţat drept pe procurori, pe care procurori, dacă nu cumva i-au învăţat şi pe judecători (dom general Dumbravă spune că nici judecătorii nu erau chiar la zi cu codurile şi le mai explica el) etc. Faptul că nimeni nu o citit ce scrie acolo şi că nimeni nu o pus întrebările care trebuiau puse este culpa noastră, a celor care suntem atât de tâmpiţi încât să credem că mai degrabă minte un ofiţer SRI decât un procuror. Ne-am înşelat. 463 de procurori (sau mai puţin dacă unii or avut mai multe dosare cu probleme) în 2013 ne-au minţit că apară legea, ordinea de drept şi drepturile fundamentale ale persoanei. SRI nu ne-a minţit.

Ce să zic, bravo lor! Prost e cine dă, nu cine cere…

Trăim vremuri tâmpite în care par să fie atât de multe cu susul în alte părţi, încât o dispărut susul. Acum vreo 15 ani, cele mai paradoxale chestii din lume erau că un alb (Eminem) era cel mai bun rapper, iar un negru (Tiger Woods) era cel bun jucător de golf. În rest, lumea era un loc destul de clar. Astăzi, alea nu ar mai fi spectaculoase. Partea de rahat este că nici măcar nu ne prea dăm seama de asta, pentru că s-au întâmplat două chestii care bat orice paradox. Presa a început, cu rare excepţii, să dezinformeze în loc să informeze, iar oamenii educaţi şi cu pretenţii intelectuale au pierdut noţiunea de simţ critic şi de filtru al gândirii, preferând să citească şi să audă doar ceea ce le convine. Cele două merg mână în mână. Vrei să crezi că dacii or inventat mucegaiul de pe camembert, ai ceva site-uri unde o să găseşti asta şi să o citeşti cu mare plăcere confirmarea faptului că tu eşti deştept, iar cei care cred altceva sunt tâmpiţi şi neinformaţi. Orice opinie pe care vrei să o auzi, o să o auzi. Facebook-ul are suficientă grijă să nu îţi trimită opinii sau informaţii cu care nu eşti de acord, să nu îţi stice ziua,

Gânditul liber a fost ultimul refugiu al libertăţii. Oricum a fost lumea, a existat întotdeauna o masă critică de oameni care nu au fost tâmpiţi. Care nu au crezut ceea ce li s-a dat mură în gură, de la atotsupremaţia zeilor la teoria arienilor superiori. Care, atunci când au auzit şi altceva, s-au gândit: “Bă, poate are ăsta dreptate…”. Care au avut curajul să spună “eppur si muove” atunci se pregătea rugul în aplauzele celor care credeau altceva. Care au avut curajul să spună “Remember!” atunci când cădea ghilotina în aplauzele celor care credeau altceva. Care au avut tăria intelectuală să nu îşi schimbe aplauzele. Se spune că acum aproape 2000 de ani un flăcău a intrat în Jerusalim, iar poporul l-a primit cu flori. 5 zile mai târziu, acelaşi popor aplauda crucificarea. În mii de astfel de episoade, a existat întotdeauna o masă critică care au gândit singuri şi au crezut altceva. Li s-a spus intelectuali, pentru a-i deosebi de cei care inghit tot ce li se livrează – idioţii.

Ăştia sunt animale pe cale de dispariţie. Oameni care să nu gândească în alb şi negru, oameni care să accepte că celălalt s-ar putea să aibă dreptate, măcar parţial, oameni care să accepte că “6”-le privit invers este “9”, oameni care evite căutarea argumentelor pentru a-şi justifica concluzia pe care o aveau deja sub forma prejudecăţii, sunt mai rari ca rinocerul alb. Sau poate că sunt mai mulţi, dar tac din gură de frică de a nu fi îmbrăcaţi fie în alb, fie în negru. Zebrele nu sunt foarte apreciate în perioada asta.

Şi acum, după introducerea asta foarte lungă, la un punct la care oricine se întreabă ce dracu vreau, am şi eu câteva întrebări pentru unii dintre cititorii mei:

1. De ce societatea civilă susţine respingerea unor amendamente legislative care întăresc protecţia drepturilor fundamentale? Nu ar trebui să fie invers? Doar pentru că sunt propuse de un partid de rahat? Ăsta e argument prin care să respingem întărirea protecţiei drepturilor fiecăruia dintre noi? De când societatea civilă susţine aceeaşi poziţie cu serviciile secrete, când aceste două noţiuni ar trebui să fie incompatibile?
2. De ce te-ai făcut judecător de penal dacă consideri că rolul tău nu este acela de a verifica acuzaţia, ci de confirma prin probaţiune acuzaţia? De ce dracu’ se resping 90% din cererile în probaţiune făcute de apărare? Ca nu cumva să rezulte probe care să contrazică rechizitoriul? De ce oare procurorul este mai credibil decât avocatul? Pentru că e coleg magistrat? De ce avem o singură sesizare la CJUE în materie penală? Ca nu cumva să ne spună ăia că nu facem bine? De ce, DUPĂ ce unul dintre voi ajunge inculpat, constată că asta  din care o făcut cu onor parte nu e justiţie?
3. De ce te-ai făcut judecător dacă ai uitat că eşti ultima pavăză împotriva statului? De ce ai ai uitat că unicul tău rol este acela de a apăra drepturile şi libertăţile oamenilor pe care îi ai în faţă faţă de eventuale abuzuri ale autorităţilor statului?
4. Despre protocolul devenit celebru, am mai multe întrebări punctuale:
   1. Procurorilor cărora li s-a adus la cunoştinţă că trebuie să raporteze la ofiţerul de legătură au dormit bine noaptea? I-a certat ofiţerul din când în când dacă au uitat să dea raportul? Şi-au luat nana la funduleţ când nu au folosit corespunzător informaţiile primite?
   2. După decizia CCR, procurorilor care au semnat în draci hărtii cum că SRI nu a transcris sau selectat convorbiri telefonice, ci doar au pus la dispoziţie un echipament tehnic, nu le-a fost ruşine să mintă chiar aşa pe faţă?
   3. Când procurorii au pus la cheltuieli judiciare cheltuielile SRI de aplicare a protocolului nu le-a fost un pic ruşine?
   4. Când au fost în echipă comună cu băiatu’ cu ochi albaştri au băut o cafea împreună? Au stabilit împreună cu ăla de la SRI pe care “îl facem” sau asta stabilea numai omul cu grade pe umăr? De ce o minţit că sesizarea e “din oficiu”, dacă nu era din oficiu? Sau prin oficiu se înţelegea de fapt “Oficiul”?
   5. Timp de atâţia ani, chiar niciunul nu aţi avut atâta curaj încât să ne spuneţi că SRI este organ de cercetare penală? Chiar niciunul dintre judecători nu a ştiut nimic despre asta? Nici măcar cei care au devenit judecători din procurori?
   6. Fraţilor, un om, unul singur, dacă există (şi există) dacă l-aţi trimis în temniţă pentru că ofiţerul v-a spus că trebuie executat, nimeni nu mai este sigur în ţara asta?
   7. Voi vă simţiţi siguri în această ţară, dragi magistraţi? Aveţi certitudinea că nu veţi păţi nimic dacă nu comiteţi nicio infracţiune? Aveţi certitudinea că nu puteţi fi “făcut”? Sau nu o aveţi, tocmai pentru ştiţi că se poate? De aia sunteţi 99% dintre voi atât de cuminţi şi nu spuneţi nimic? De frică? Pentru că nu cred că un om care şi-a luat examenul de magistratură nu ştie că tot ce înseamnă stat de drept, siguranţă şi certitudine s-a dus dracu’ atunci când justiţia funcţionează în secret, cu norme pe care nu le ştie decât o parte. Nici măcar nu mai contează dacă normele alea sunt legale ori ba (nu sunt) dar justiţie secretă pe acte secrete au făcut doar comuniştii în cei mai ticăloşi ani.
   8. Măcar acum, când a apărut public că nu protejaţi ordinea de drept aşa cum scrie în Constituţie, ci interesele unui serviciu secret dependent politic, vă e măcar un pic ruşine?
   9. Cum vă simţiţi când ştiţi că pe serverele SRI sunt conversaţiile telefonice a sute de mii de persoane, adunate în toţi anii ăştia pe mandatele cerute şi date de voi? Vă imaginaţi cum arată o clădire plină cu servere pe care este, la indigo, viaţa a sute de mii de oameni din ţara asta, probabil şi a voastră…
   10. Ăia măcar şi-au atins obiectivul. Prin mijloacele nelegale, dar au strâns informaţie cât pentru 10 servicii, că de aia sunt mai mulţi decât în juma’ de Europa la un loc. Voi, voi aţi fost complici şi pioni în acest joc. Asta nu o şterge nimeni. Singura întrebare este dacă, de frică, de ruşine, de justificarea propriei minimi, veţi mai accepta să o faceţi şi în continuare? Când vor începe să curgă acţiunile în justiţie (şi vor începe) ce veţi face? Veţi continua să fiţi complici sau vă veţi aduce aminte că rolul vostru este altul? Am mai scris-o odată acum ceva vreme: “Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire”. Aşa să vă ajute cel pus pe cruce după un proces aplaudat de public.