Category: Uncategorized

Iară scriu despre protest. Scriam acu ceva vreme că mie mi se pare că prin raportare la motivele din spatele lui dreptatea e pe jumate. Azi vreau să scriu nu despre acelaşi lucru, ci doar despre protest şi efectele lui.

Înainte de asta însă o să fac o paranteză. În ultimii 3-4 ani am scris foarte puţin pe blogul ăsta, în cea mai mare parte de lene şi de lipsă de timp. Mi-am propus să îl aduc mai la viaţă şi să scriu mai des. Singura metodă pe care o am să îi asigur vizibilitatea este să pun articolul pe facebook şi apoi să mă rog la zeii lu Ţuc să îl pună pe algoritmi. Din ceva motive pe care nu le cunosc şi nici nu am chef să le cunosc, nu prea se întâmplă asta. Lu zeu algortimu nu îi place ce scriu eu, aşa că difuzarea este minimă, mult sub ce se difuza mai demult. E adevărat că probabil există o oarecare supărare pe profilul meu, că nu prea folosesc facebook-ul, şi probabil că merge pe ideea că dacă eu îl ignor, mă ignoră şi el pe mine. Pe alte platforme nu am cont şi nici nu am de gând să am. De aceea, pentru cei care vor să citească ce dracu de gânduri mai am eu din când în când, am pus un rahat unde oamenii se pot abona şi primesc un mail când scriu eu ceva. Promit solemn că nu voi trimite nimic altceva, niciodată. Eu urăsc să primesc spamuri şi mailuri pe care nu le vreau, aşa că nu voi trimite nimic altceva vreodată. Am setat rahatul ăla să nu o facă, sper că nu am apăsat nimic greşit pe acolo. Jos, după ce terminaţi textul ăsta de citit, dacă nu vă enervaţi la maxim până acolo, este un formular unde se poate face.

Bun, revin la hot topicul momentului de pe câmpul tactic al justiţiei şi bag 2-3 gânduri despre protest sau ce dracu o fi forma asta bizară de vacanţă judecătorească prelungită pe care o trăim.

Primul gând este pentru şefii de la unereu. În avocatură sunt păreri diferite despre motivele din spatele refuzului magistraţilor de a bagă cărbuni în cuptoarele justiţiei. Unii cred că au dreptate, alţii cred se alintă prea mult, iar alţii (ca mine) cred că au un pic de dreptate, dar şi că or sărit calul cu pretenţiile. Există însă aproape unanimitate că modul lor de a-şi rezolva problemele reale nu este nici legal, nici etic şi nici moral. UNBR tace asurzitor, deşi imensa parte a avocaţilor comentează, iar multe dintre barouri au comentat mai mult sau mai puţin apăsat. UNBR zice că: „se impune o colaborare reală și responsabilă între toate instituțiile și profesiile juridice, prin care se pot identifica soluții durabile, capabile să redea cetățenilor încrederea în funcționarea justiției”. Bă, jos pălăria! Atâta curaj şi asumare a unei poziţii nu s-a mai văzut în istorie de la Chamberlain încoace.

Ce aş face io dacă aş fi dictator la unebereu? În primul rând scandal. În al doilea rând, aş încerca să am o întâlnire cu liderii informali sau formali ai magistraţilor să le spun ce este în afara bulei lor şi să le spun că se războiesc cu cine nu trebuie şi că pe Bolo îl doare în cur de protestul lor. În al treilea rând, aş vorbi cu ministrul justiţiei, că e membru de unebere la bază, să îi spun că îi poate sugera lui Bolo că poate ar fi înţelept să facă o sesizare la CCR cu un conflict între puterile statului, să spună ăia dacă protestul ăsta e legal sau nu. Că sper (oarecum) că dacă CCR le spune la magistraţi că protestul lor e neconstituţional poate totuşi se întorc la lucru şi apelează la mijloace legale să îşi rezolve problemele. Sau dacă pe Bolo îl doare în cur la maxim şi îi e lene să sesizeze CCR cu asta, poate pune careva o pilă la preşedintele Senatului sau al Camerei, că şi ăla poate face o hârtie la CCR pe subiectul ăsta. Şi o poate scrie şi susţine pro bono careva de la corpul avocaţilor, aflaţi oricum în semi-şomaj tehnic.

Al doilea gând este pentru magistraţi. Eu cred că, în bula lor îndârjită din care nu vor să iasă, nu realizează ce au obţinut prin protestul ăsta. În planul rezolvării necazurilor lor cu pensii şi cu banii, nu or rezolvat nimic. Eu sunt destul de convins că CCR va admite obiecţia aia de neconstituţionalitate. Ar fi admis-o cu sau fără protest. Oricum, presupunând că o să o respingă şi legea aia va intra în vigoare, care e planul mai departe? Ce aveţi de gând să faceţi? Că io nu cred că aveţi vreo idee coerentă. Presiunea pe care aţi pus-o prin ceea ce aţi făcut nu este nici pe Guvern, nici pe Parlament (că ălora nu le pasă, că nu au procese semnificative pe rol) şi sigur nici pe CCR. La CCR puteaţi să puneţi presiune şi fără să refuzaţi să prelungiţi un drept de circulaţie sau să divorţaţi doi oameni care nu se mai suportă. Aveţi suficiente pârghii pentru asta şi le ştiţi. La ora asta sunteţi într-o zonă tâmpită în care v-aţi băgat singuri: fie CCR va admite obiecţia şi atunci aţi protestat degeaba, fie o respinge şi va trebui să vă opriţi că nu mai aveţi ce face, în afară de a vă da demisia şi de a renunţa la pensiile astea reduse pentru alea normale. Nu aveţi opţiune, după mine.

Spuneţi (iar la asta cred că chiar aveţi dreptate) că e de căcat că toată societatea vă dă cu hate pentru multe chestii nejustificate şi că există o campania publică de denigrare la adresa voastră. Da, există. O parte din motive sunt nejustificate şi sunt rahaturi vânturate public aiurea. O altă parte…. Dar nu discut acuma despre cât de justificată e opinia asta publică. E suficient să constat că există şi pricep că e naşpa. Sunt de acord că nu ar trebui să fie, sunt de acord că lumea politică nu ar trebui să o alimenteze şi să o încurajeze, ci din contră.

Dar ceea ce aţi rezolvat prin protestul ăsta nu este să înceteze campania asta. Ceea ce aţi obţinut din partea societăţii, a oamenilor obişnuiţi oscilează între dezgust şi ură. Aţi estimat (dacă aţi făcut-o, că am senzaţia că nu aţi gândit deloc) complet greşit efectele protestului. Voi chiar aţi crezut că opinia publică, că lumea din afara bulei voastre din palate de justiţie şi de forumuri pe care scrieţi şi vă alimentaţi singuri, o să susţină acest protest? Probabil că unii v-ar fi susţinut dacă o făceaţi prin mijloace legale şi afectând interesele celor cu care sunteţi în râzboi, adică guvernul, parlamentul etc. Eu cred că aş fi susţinut acţiuni sau alte acte prin care v-aţi fi luptat cu cine trebuie, legal.

Vă comportaţi ca şi cum sunteţi în război cu toată lumea, cu toată opinia publică, care se simte sfidată. Nu atât de cuantumul pensiilor, ci de atitudinea pe care o transmiteţi. Aţi suspendat fără temei legal (actele alea administrative nu sunt temei, să nu ne minţim) sau amânat aiurea sute de mii de cauze, în care sunt implicate sute de mii de oameni. 99% dintre ei urăsc asta şi, în cel bun caz, sunt dezgustaţi de protestul ăsta. Nu veţi câştiga războiul cu oamenii, că nu aveţi cum. Oamenii ăia nu v-or făcut nimic, nu v-or tăiat din pensiile alea. Că ei nu pricep neapărat de ce pensia de serviciu la 55 de ani este de zece ori mai mare decât pensia medie la 65 de ani e adevărat. Explicaţia aia că voi nu puteţi cumpăra acţiuni la Nvidia (interdicţie pe care singuri v-aţi pus-o) nu stă în picioare la nimeni, că aia nu poate justifica să aveţi pensii de 10 ori peste oamenii care pot cumpăra acţiuni la Nvidia şi se alătură astfel celorlaţi 5 milioane de pensionari români care cumpără opţiuni futures pe bursa din Hong Kong.

Revin, că am zis că nu vorbesc despre motivele de la fond, ci doar despre formă. Pe scurt, v-aţi supărat pe Guvern că o tăiat ceva din pensii (not much, să nu ne alintăm), că o lungit brusc ăia 25 de ani (aici e cam de căcat), că o discutat cu voi de pe poziţii obtuze atunci când o făcut-o şi pe Parlamant şi politicieni că vă dau cu hate la televizor. Aţi decis să ieşiţi la război şi aţi belit până acum numa victimele colaterale. Orice război are şi din astea, dar suntem în epoca războaielor chirugicale, cu cât mai puţini civili omorâţi. Voi aţi omorât doar victime colaterale, pe ăia cu care sunteţi în război i-aţi deranjat doar cu vreo 2-3 comunicate scrise în termeni atât de lemnoşi şi de academici că o adormit ăla de la usere cu spume la gură până o ajuns la jumate din comunicat.

Credeţi că ăla de la Guvern nu mai doarme de stres că acum vreo juma de oră tocmai aţi suspendat o cauză în care eu am dat în judecată statul în numele unei client? Sau că tocmai ce s-a amînat pentru a 12-a oară pronunţarea (din februarie) într-o cauză în care cer pentru un client cheltuielile de judecată pe cale separată? Răspunsul îl ştiţi. Dacă atitudinea vostră este: “ăştia nu mă respectă, nu mai lucrez”, cred că greşiţi fundamental. Nu lucraţi pentru Guvern chiar dacă ăia vă plătesc. Lucraţi pentru oamenii, faceţi un serviciu public.

Daţi-i în judecată pe ăia care vă dau cu hate nejustificat. Beliţi ANAF-ul în cauze (legal, nu aiurea), nu îi mai trataţi altfel decât pe părţile private din cauze, faceţi presiuni la Guvern, mergeţi pe trepte la Bolo să îi spuneţi că e bou, plângeţi la CJUE că v-o lungit brusc timpul până la pensie, faceţi plângere la CEDO. Angajaţi o firmă de PR să explice care e poziţia voastră, că voi nu sunteţi în stare să vorbiţi altfel decât de sus, de la pupitrul de judecător. Probabil mai sunt chestii care pot fi făcute, nu e problema mea şi nu m-am gândit la ea. Nu ştiu, angajaţi-vă cei mai buni avocaţi şi puneţi-i să vă ducă războiul prin mijloace legale. Dar încetaţi idioţenia asta odată! Pierdeţi şi voi, pierd şi oamenii normali. Singurii care nu pierd sunt fix cei cu care trebuie să vă duceţi războiul.

Caut consultant serios, care să mă înveţe cum să fac evaziune fiscală fără să mă prindă nimeni. Big 4, Small 5, ăştia care ştiţi cum să plimb banii pe care îi câştig din avocatură în alte feluri decât alimentarea contului de trezorerie a statului. În ultimii ani, taxarea profesiilor liberale a crescut cu cel puţin 200%, iar asta e aberant.

Io înţeleg că ceea ce vor ei să taxeze sunt, de fapt, contractele de muncă ascunse prin consiliere de la big 4 şi small 5 în profesii liberare, pefeauri şi altele, dar lista celor beliţi include următoarele categorii:

1. Avocaţii, notarii, liber profesioniştii etc. cinstiţi. Ăia care iau onorariile cu factură cu tot tacâmul. Ăia care iau banii total sau parţial la negru nu sunt afectaţi. La ăia pe poţi pune impozite oricât vrei tu, tot nu le vor plăti. Eventual, dacă sunt foarte mici, poate îi convingi să le declare. Sigur nu combaţi evaziunea punând taxe din ce mai ce mai mari. În realitate, o încurajezi.
2. Avocaţii, notarii, liber profesioniştii etc. aflaţi la început de drum. Le transmiţi că nu are sens să se agite, să muncească, să investească pentru că o le plătească tot mai mult şi mai bine îşi vede de treabă sub radar.
3. Avocaţii, notarii, liber profesioniştii etc. care chiar trăiesc din munca asta, extrem de grea, nu cei care o fac de hobby şi care trăiesc din combinaţii şi alte chestii.

Hai să luăm un exemplu oarecum concret. Să zicem că vine la mine un client cu un dosar şi îi spun că dosarul ăla (care va dura ceva ani, termene, hârtii, întâlniri, telefoane etc.) îl costă 10.000 lei. Din banii ăştia, bugetul îmi ia 1.800 lei TVA. Tot de aici îmi ia casa de asigurări sociale a avocaţilor 1.400 lei. Ăştia au plafon, deci nu sunt chiar atâta, hai să spunem că îmi ia 500 de lei. După aia, vine bugetul şi îmi ia 400 lei impozit pe venit, iar casa de sănătate îmi ia alţi vreo 400 lei contribuţii la sistemul public de sănătate la care nu apelez niciodată că e oribil şi merg la medici privaţi. Am calculat că am şi cheltuieli, iar o parte din ele (nu toate, că aşa e viaţa în apostola ANAF către fraieri, sunt deductibile). După ce o păpat bine toată lumea, la mine rămân maxim 7000 lei.

Să nu îşi imagineze cineva că duc toţi banii ăştia acasă şi îi sparg pe ce vreau eu. Am de plătit chiria biroului, calculatorul, softuri, hârtie, secretariat, colaboratori, utilităţi etc. În funcţie de numărul de dosare pe care le, cheltuielile astea care adunate ajung la sume astronomice, se iau din acei bani. Dacă am noroc şi mă descurc cu talent, poate la mine vreo 1/3 din ei. Pentru care o să lucrez ceva ani, o să merg să stau 4 ore pe hol la instanţă că o citat toate cele 50 de cauze pe ora 9 etc.

Deci, la un calcul simplu, din cei 10.000 lei pe care îi plăteşte clientul, cam 30% se duc la stat şi la barou; cam 50% se duc pe cheltuielile dintre care doar o parte sunt deductibile; iar vreo 30% reprezintă munca mea.

Prima întrebare: bă, nu vi se pare că primesc cam puţin pe munca mea? Cum rahat mă încurajaţi să muncesc mai mult, să produc mai mult, să contribui mai mult la societate dacă unicul vostru scop este să îmi luaţi mai mulţi bani fie direct prin taxe, fie indirect prin reguli tâmpite de fiscalitate?

Bănuiesc o parte din replică: domle, la salarii taxele sunt mai mari, ajung undeva în zona de 40%. Aşa e, dar salariatul nu îşi asumă niciun risc. Nu e în concurenţă cu alţii, care poate nu plătesc vreo taxă şi care pot cere pentru acelaşi lucru 8.000 lei, nu 10.000 ca mine şi care duc acasă mai mulţi bani, iar clientul spune că e mai ieftin. Salariatul are protecţie de concediere, de şomaj, de concediu de maternitate, de dreptul muncii, de tot ceea ce îţi dă un stat socialist până în măduva oaselor. Salariatul are pensia pe care i-o garantează statul care, dacă nu are bani pentru acele garanţii, se împrumută şi îmi creşte mie taxele să achite acele împrumuturi. Io nu am vreo garanţie că acea casă de asigurări a avocaţilor nu va intra în colaps la un moment dat.

Nu uitaţi nici de efectul de ricoşeu. Aţi mărit impozitele şi CASS şi la cei care obţin venituri din chirii. Biroul avocaţilor este, de regulă, închiriat. Unde credeţi că se regăsesc acele taxe în plus la proprietari? În chirie, desigur. Aţi crescut salariul minim, cu consecinţa că toate salariile angajaţilor cresc prin ricoşeu. Aţi crescut TVA-ul iar o parte din cheltuielile mele pe care nu vreţi să le deduceţi că spuneţi că hârtia igienică nu este în vederea producţiei de plus valoare (exagerez, dar aţi prins ideea), sunt purtătoare de TVA.

A doua replică este: domnle, la nemţi şi la francezi e mai mult. Aşa e, dar esenţial e altceva: ăia pmiesc ceva de banii ăia mai mulţi. Ăia nu donează bani la CASS ca să meargă apoi la Regina Maria, la maternităţi private şi la dentişti privaţi, iar la sistemul public să ajungă numa dacă au accident de maşină. Ăia primesc posibilitatea de a ajunge de la Marseille la Lyon în 2 ore dacă au cauză acolo, nu ca mine care fac 7 ore până la Iaşi dacă am noroc. Ăia primesc ceva respect de sistemul public, indiferent de tipul lui, de la finanţe până la instanţe. Ăia primesc şcoli publice bune sau foarte bune şi nu trebuie să îşi ducă copiii la şcoală privată sau să îi ia la 11 de la şcoală şi să nu mai lucreze nimic după ora aia. Dacă statul român s-ar agita măcar să rezolve din astea, aş fi de acord să îi dau 30-40 din banii pe care îi câştig. Dar nu primesc nimic din astea şi mă simt furat.

Adică, cred că sunt două tipuri de state:

Realist vorbind, pe calculele de mai sus, acum 3 ani din 10.000 lei pe care îi plătea clientul, la munca mea ajungeau vreo 4.500 lei. Azi, poate mai ajung 3.000 lei. Pe scurt, mi-aţi redus veniturile printr-o politică cretină care îi beleşte pe cei care sunt corecţi fiscal şi respectă inclusiv regulile cretine pe care le stabiliţi prin metoda prima dată le luăm şi apoi le punem în discuţie la fraieri.

Pun pariu că aţi pus-o pe aia cu 90 salarii minime, în ideea că lumea o să facă scandal şi, din mărinimia voastră, o să spuneţi: ia, sărăkiilor, luaţi la 72 de salarii, că suntem băieţi de treabă, nu ne uităm la bani. Şi sunt convins că ăşa o să întâmple, UNBR o să fie fericit că în urma protestelor paşnice pe hârtie nu ne-o tăiat ambele mâine, ci numa una, mare victorie, şi vom pleca mai departe. Mie sincer nu îmi convine deloc şi mi-a cam ajuns, aşa că revin la întrebarea de la început: ştiţi pe careva să mă înveţe cum fac să plătesc nişte taxe decente, iar restul banilor să îi optimizez cumva? Plătesc consultanţa, nu e problemă. Singura mea întrebare pentru consultant va fi simplă: din onorariul pe care mi-l ceri, cât dai la stat? Dacă dai peste 25%, nu mi se pare că experienţă şi vreau alt consultant.

Scriam în 2018 un text pe blogul ăsta, care stă să moară, despre un dosar care se finalizase în apel atunci. A fost unul dintre puţinele texte scrise pe blog în alte momente decât cele de frustrare. A fost una dintre singurele situaţii în care am scris despre dosare care erau pe rol. Meseria asta te face extrem de rece la dramele pe care le veţi prea des în jurul tău şi probabil că în capul său, orice avocat îşi creează o barieră de non-empatie ca să nu o ia razna. Unele drame trec însă de bariera aia, iar cea despre care am scris atunci m-a marcat. Cred că din 2018 am vorbit studenţilor din fiecare an despre acest dosar. Nu mai reiau ce am scris atunci, vă rog să citiţi ce am scris atunci, ca să aibă sens ceea ce urmează.

Dacă aţi citit (sper, că altfel nu se pricepe nimic din ceea ce urmează) bănuiesc că intuiţi că povestea nu s-a terminat atunci. Nu, s-a terminat acum vreo două săptămâni la peste 8 ani de la evenimente. Un copil şi-a pierdut mama, ucisă de un dement în timp ce instituţiile statului se uitau în altă parte. Avea vreo patru ani atunci, acum nici măcar nu şi-o mai aduce aminte. Tatăl lui e închis pe viaţă şi sper că nu o să îl vadă niciodată. Trauma pe care o duce copilul ăla este greu de priceput de orice care crede că e o dramă când ţi se taie alocaţia de hrană şi sporul de calculator.

Acum două zile, un alt dement şi-a ucis fosta parteneră. De faţă cu copilul ei de 3 ani. Nici măcar nu a avut curajul de a înfrunta puşcăria pe viaţă, ci şi-a zburat creieru. Popa o să aibă anumite chakre negative când o fi să îl îngroape, pentru că s-a sinucis, nu pentru că a ucis o femeie însărcinată, vinovată pentru că nu îl mai dorea. În fine, săr peste păcate şi iertarea lor, şi revin la poveste. Din ce văd în ziare, povestea asta seamănă cu cea din 2017 de la Mureş. De fapt, statisticile spun că în ultimii 10 ani povestea asta s-a repetat de vreo 500 de ori. O dată pe săptămână o femeie este ucisă în România de soţ sau de partener. Numărul nu scade, e relativ constant. Nici dracu nu ştie câte sunt bătute, violate sau ameninţate, că nu facem statistici despre asta şi, în general, ne doare în cur, ni se pare o chestie care intră în normalitatea enervantă a vieţii, precum muştele, oamenii care put în autobuz şi amânările de pronunţare timp de juma de an.

N-am io puterea să schimb asta. Scriu doar ce s-a întâmplat mai departe de data la care am scris în 2018 şi fiecare trage ce concluzie vrea. O să-mi zic şi eu părerea, dar poate greşesc, dat fiind că de trei ori mi-a spus instanţa supremă că sunt beat şi să mă duc la somn.

Deci, scriam atunci fericit că în faţa unei drame, Curtea de Apel Mureş a reacţionat normal şi a sancţionat pasivitatea şi nesimţirea instituţiilor statului. Haideţi să vedem ce s-o întâmplat mai departe. Terminam atunci textul aşa:

„Nu ştiu motivele instanţei, dar bănuiesc că sunt cele pe care ne-am fondat apelul atunci când am cerut instanţei să constate că toată lumea a tratat situaţia ca fiind “încă o femeie pe care o bate soţul” şi au ignorat-o. Sunt convins că statul va face recurs şi habar nu am dacă hotărârea va rămâne aşa sau nu. Indiferent de asta, soluţia îmi dă speranţă.

Cred că este una dintre cele mai importante soluţii obţinute de firma pe care o conduc, dacă nu cea mai importantă. Am obţinut o grămadă de achitări, am cîştigat la CEDO tot felul, am câştigat la CCR tot felul, am căştigat procese în care era vorba despre foarte mulţi bani etc. Totuşi, parcă niciodată nu m-am bucurat mai mult decât ieri, gândindu-mă că acel copil – care are acum 6 ani – are poate o şansă în viaţă. Nu ştiu dacă îşi va mai aduce aminte vreodată de mama sa, nu ştiu dacă va vorbi vreodată cu tatăl său, nu cred că banii pe care îi va primi de la stat o să îi schimbe viaţa cu totul. Dar ştiu că măcar, prin hotărârea Curţii de Apel Tg. Mureş, statul român şi-a cerut scuze. I-a oferit o sumă de bani care să îi ajute pe bunicii care îl cresc şi i-a oferit speranţă că poate va ajunge într-o ţară în care instituţiile se comportă responsabil.

O ţară în care poliţia nu mai susţine că nu o avut timp o săptămână să proteje viaţa unei persoane. În care poliţia nu mai susţine că violenţa domestică nu este o infracţiunea gravă, care să necesite o reacţie rapidă. În care STS nu va mai afirma că ei nu răspund de ceea ce spun operatorii 112, deşi şi unii şi alţii vor susţine asta în recurs. Sper că, poate, văzând hotărârea instanţei, vor ajunge totuşi în al 15-lea ceas la concluzia că au greşit. Şi data viitoare când o femeie mai este ameninţată cu moartea şi bătută, poliţia, STS şi statul român vor face ceva pentru a-i proteja viaţa. Dacă la anul vom avea mai puţine femei ucise în violenţe domestice, poate că asta se va datora şi hotărârii pe care o laud acum. Pentru toate astea, ca om, nu ca avocat implicat în dosar, mulţumesc celor două doamne din completul Curţii de Apel.”

Eram convins că statul va face recurs. O făcut. Şi statul, şi IGPR, şi MAI, şi IPJ şi STS-ul. Toţi au făcut recurs. Au continuat să susţină că poliţia nu avea ce face, că operatorul de la 112 e un fel de băiat de la informaţii care nu răspunde orice face etc. Ne-am dus frumos la supremă. În sala a venit un tip care s-a prezentat ca şeful de la legal de la MAI şi care s-a apucat să întrebe extrem de supărat Înalta că el ce trebe să facă? De fiecare dată când un cretin îşi ameninţă şi bate partenera trebuie să intervină? Cu ce o greşit el? Că el acceptă să plătească, dar nu ştie ce să facă mai departe. Niciun cuvânt despre îmi pare rău, despre cum că poliştii şi politicile noastre tolerează astfel de acte. Niciun cuvânt despre faptul că au pierdut fizic a doua plângere penală. Niciun cuvânt despre faptul că nici măcar post factum nu le-au spus poliştilor că trebuiau să intervină mai ferm. Nimic. După şedinţă, pe hol, mi-a şi spus superior că nu am nicio şansă, că acţiunea e prost scrisă şi că dacă era mai bună poate aveam vreo şansă. Doamna de la STS o spus că operatoarea ce să facă dacă nu i s-o dat adresa. Statul nu a binevoit să se prezinte, o scris ceva rahaturi în recurs din care nu o înţeles nimeni nimic.

Am pierdut. Curtea supremă a spus că instanţa de apel a stabilit greşit obligaţia de plată în solidar în sarcina acelor instituţii şi că nu a individualizat la fiecare ce o făcut şi cât are de plată fiecare. Tehnic, probabil că avea dreptate. Dar de aia nu trebuie să ne judece AI-ul sau alţi roboţi cu sau fără inimă ori sânge. Eroarea tehnică a instanţei de apel nu putea să conducă la rejudecarea cauzei decât dacă dosarul era unul tehnic. Nu era, era despre cum tratează statul situaţii de acest gen. Sistemul de justiţie, prin cel mai înalt reprezentant l-a tratat prin a-i cere să mai tragă un loz. Nu ştiu dacă instanţa a fost de rea credinţă sau nu, dar cred că empatia a lipsit cu totul. Când trimiţi o cauză la rejudecare pe motive din astea de ordin tehnic, semnalul pe care îl transmiţi este că soluţia în sine nu e bună. Plus că mai adaugi măcar doi ani la trama unui copil.

După luni în care am aşteptat redactarea deciziei, ne-am dus înapoi la Curtea de Apel Mureş. Noi cu aceeaşi revoltă împotriva statului şi a instituţiilor sale care ignoră un fenomen oribil, cu Convenţia de la Istanbul pe care nu o citit-o nimeni etc. Poliţia cu aceeaşi poveste că ei nu pot să ia măsuri preventive decât la fapte grave, iar faptul că unul îşi bate în stradă fosta parteneră de faţă cu copilul, o ameninţă cu moartea de 3 ori în 4 zile, nu e o faptă gravă. L-am întrebat pe băiatul ăla de la IPJ dacă era la fel dacă cretinul ăla plesnea pe stradă un poliţist, nu o femeie din straturile de jos ale societăţii, dar nu mi-o răspuns. S-o uitat la mine cu faţa de „aia e faptă gravă, nu asta…” dar o tăcut. O continuat să susţină că e perfect normal că durează ca o plângere penală să facă 7 zile de la poliţie până la parchet.

Am câştigat din nou. Doi judecători cu mai mult curaj decât i-am bănuit eu am admis din nou apelul. Au scris cu ce o greşit fiecare dintre instituţii şi or stabilit individual cât are de plătit fiecare, dând astfel satisfacţie supremei. Normal, că iar or făcut toţi recurs.

La fel de normal, precum democraţia pe care o apărăm doar odată la 5 ani şi rest o ignorăm, iar am pierdut la supremă. Am citit de zece ori decizia aia şi nici azi nu ştiu de ce am pierdut. E acolo o însăilare de argumente din care nu se pricepe absolut nimic. Singurul lucru care se pricepe cât de cât e faptul că instanţa de apel nu o scris nimic raportul de cauzalitate. S-a trimis din nou cauza la rejudecare, deşi în lege scrie că nu o poţi trimite de două ori la rejudecare. Dar nu legea e importantă, aia e importantă pentru ciuri-buri care sunt detinatarii său, nu pentru MAI, IGPR, STS şi alte consoane care sunt autorii ei. Asumare de răspundere la ICCJ la nivelul Mării Moarte.

Ne-am dus a treia oară la rejudecare. Deja trecuseră 6 ani de la evenimente. Am vrut să renunţ, trecuse prea mult de la tragedie ca să mai aibă vreun sens şi părea că oricum pierdem. La primul termen, doamna care conducea completul m-a întrebat ce am înţeles eu din decizia de trimitere la rejudecare. I-am spus că nu am priceput nimic. Ne-a dat la toţi termen să scriem ce dracu am priceput din decizia aia. Probabil că a treia oară mesajul transmis de pe Batiştei a fost într-un final priceput. Curtea de Apel Mureş a constatat că nici MAI, nici IGPR, nici IPJ şi nici nu au greşit cu nimic. Că au funcţionat impecabil şi că nu aveau ce să facă mai mult. Cred că mai mult în compensaţie, au admis acţiunea contra statului şi l-au obligat la plata unor despăgubiri de 60.000 euro către copilul orfan şi părinţii care şi-au îngropat fiica.

Strategia Curţii de Apel Mureş care nu a vrut să intre în analele istoriei cu o decizie casată de trei ori a funcţionat. Văzând că nu mai răspunde nici poliţia, nici STS-ul, instanţa supremă s-a declarat fericită şi mi-a respins recursul. A lăsat impersonalul stat, prin MF, să răspundă, numa cât să nu mă lase să merg la CEDO. Iar povestea s-a terminat. Decizia e cu opinie separată, dar nu scrie în minută dacă opinia minoritară era în sensul admiterii recursul meu ori în sensul admiterii apelului statului.

La final, după opt ani, trei cicluri procesuale, trei tone de hârtii scrise, câteva ore de susţinut în faţa instanţei, iată concluziile acestui proces:

1. Copilul primeşte de la stat 30.000 euro, iar părinţii câte 15.000 euro. Fără dobândă. Să compar daunele astea cu cele de la accidentele auto? Nu cred că are sens, că numa iar îmi creşte tensiunea. Desigur că e mai mare prejudiciul când îţi moare mama în accident auto decât atunci când un stat tolerează un cretin şi nu face nimic până când îţi împuşcă mama în cap.
2. Poliţia nu a greşit cu nimic. Femeia a chemat poliţia după ce a fost bătută în stradă. A făcut plângere penală. A chemat poliţia când cretinul a venit la barul unde era chelneriţă şi l-a făcut praf. A făcut a doua plângere penală. Toate în interval de 5 zile. După încă două zile, a omorât-o în acelaşi bar. A doua zi, prima plângere penală a primit număr de dosar penal. A doua plângere penală a fost pierdută timp de 2 ani, în care poliţia a negat că a existat. Poliţistul care s-a dus unde femeia a fost bătută în stradă i-a spus că nu are ce să facă. Acelaşi lucru l-a spus şi şeful de la legal la ICCJ de trei ori. De trei ori, explicit sau implicit, ICCJ a spus că aşa e.
3. STS nu a greşit cu nimic. Faptul că sună cineva la 112 să spună că 4 cretini fac praf un bar şi ameninţă o femeie cu moartea nu e suficient de serios pentru a trimite un echipaj atunci când cel care sună nu ştie să spună adresa exactă. Acelaşi lucru l-a spus şi şeful de la legal la ICCJ de trei ori. De trei ori, explicit sau implicit, ICCJ a spus că aşa e.
4. MAI  şi IGPR nu au greşit cu nimic. Faptul că nu au instruit poliţiştii, faptul că după ei violenţa domestică e undeva la limita de a nu fi infracţiune, pentru că dacă îl prind pe unul că o băut 2 beri şi o condus îl reţin 24 de ore, dar dacă careva îşi bate fosta în stradă nu au ce face. Repet, asta o spus şeful de la legal de la MAI în instanţa supremă. De trei ori, explicit sau implicit, ICCJ a spus că aşa e.

După ce citiţi concluziile astea, mai uitaţi-vă odată la ştiri cu crima de sâmbătă. Şi întrebaţi-vă cine, ce trebuie să facă. Şi gândiţi-vă că asta se întâmplă de vreo 50 de ori pe an. Nu e odată la ani, nu e doar sâmbăta asta, la Bucureşti. Ştirea aia a apărut pentru că a fost cu arme de foc, a fost în Bucureşti, iar femeia omorâtă fusese la teve. Săptămâna ce vine va fi o femeie dintr-un sat uitat de domnu din Suceava, cu pumnii sau cuţitul, nu cu armă de foc. Aia nu va fi la teve, iar poliţia, STS şi domnu de la MAI vor spune că nu aveau ce face.

Probabil că de multe ori aşa este.

Dar la Tg. Mureş în 2017 aveau ce face. Continui să susţin asta, indiferent de ceea ce îmi spun instanţele. În rest, am mai pierdut un proces (nu cred că e un succes soluţia asta de obligare a statului la sumele alea ridicole, cam cât o garsonieră infectă în Gilău, că de Floreşti nu ajung banii). Poliţia a mai câştigat un proces. Peste un an, o să avem 50 de femei mai puţin în ţară, iar sistemul de justiţie va fi împăcat că va condamna 50 de cretini la puşcărie, spunând “Atâta s-a putut”.

Suntem la a n-a grevă din justiţie. Având experienţa celor anterioare de la firul ierbii, îmi permit să scriu nişte gânduri şi alte idei proaste.

Încep cu disclaimerul. Sunt de acord ca judecătorii şi grefierii să fie bine plătiţi. Greu de definit ce înseamnă să fie bine plătiţi şi nu e locul acum, dar ca idee generală sunt de acord să fie plătiţi bine. Au slujbe grele, care trebuie plătite bine. Indiferent de bizarul situaţiei de a-ţi stabili singur salariul prin hotărâre judecătorească, cred cu foarte multă tărie că hotărârile judecătoreşti trebuie puse în executare obligatoriu, mai ales atunci când debitorul e statul. Indiferent dacă sunt bune sau proaste, un stat de drept nu poate funcţiona dacă partea care pierde un proces (statul, în cazul de faţă) decide singur că i se rupe şi că plăteşte el când şi cum vrea. Nu pot accepta asta.

De aici încolo, încep ideile proaste.

Pricep că v-o supărat statul/Guvernul. Nu pricep de ce modalitatea de a vă exprima supărarea fute oamenii cu procese pe rol, firmele cu procese pe rol şi avocaţii. Noi cu ce dracu’ am greşit? Sunteţi supăraţi pe Guvern? Repet, înţeleg. Mergeţi în faţa Guvernului sau în faţa la MJ şi aruncaţi cu roşii în ei. Puneţi-le pastă de dinţi pe clanţe. Scrieţi numărul lu Ciolacu pe OLX la un anunţ cu „donez BMW”. Beliţi-i altfel. Nu ştiu, puneţi ANAF să îşi dovedească cu probe cererile de constituire de parte civilă, nu doar să indice suma pe care o calculat-o. Admiteţi pe bandă rulantă toate cererile de suspendare a executării silite demarată de ANAF. Declasificaţi pe bandă rulantă tot ce vă trimit organele clasificat prin dosarele penale. Am vreo 50 de idei de genul ăsta, prin care chiar puteţi face statul să sângereze. Refuzul de a judeca tot nu afectează Guvernul deloc. În cel mai bun caz, li se rupe.

În schimb, refuzul ăsta de a judeca afectează fix pe cine nu trebuie. Oamenii sunt oricum curăţaţi de termenele de judecată stabilite odată la juma de an. Fix amânările astea de rahat nu le trebuie. Singurul lucru pe care reuşiţi să îl treziţi din partea lor este ură, la adresa voastră, nu a Guvernului. Guvernul şi-a prezentat versiunea: aveţi salarii mari, vi le-aţi mărit singuri prin hotărâri judecătoreşti şi acum refuzaţi să judecaţi. Versiunea asta este cea care a ajuns la oameni, iar ei o cred. Hârtiile afişate în faţa instanţelor cu „respectaţi independenţa justiţiei” nu vor funcţiona.

Va funcţiona să le arătaţi oamenilor care au un litigiu de muncă pe motiv că nu şi-au primit banii că sunteţi alături de ei şi faceţi ce puteţi să îşi primească banii. Va funcţiona să le arătaţi inculpaţilor cărora le-aţi respins cereri de amânare pe motive întemeiate sau nu, că nu se amână cauzele atunci când aveţi un interes. Va funcţiona să le arătaţi celor care plătesc bani pe clauze abuzive la bănci că le judecaţi rahatul ăsta şi îi scutiţi de faliment. Etc., aţi prin ideea, sunt convins.

Tot aşa, nu vă ajută absolut deloc să vă puneţi în cap avocaţii. Nu ştiu dacă e vreo noutate pentru voi, dar toţi cu care am vorbit sunt turbaţi. În toate lunile cumulate de prosteste (ăsta de acum şi alea de dinainte) în fiecare zi, fiecare avocat se întreabă dacă cauza pe care o are se judecă sau nu. Dacă are rost să meargă pe drumurile patriei cine ştie până unde sau nu. Am păţit de maxim 10 ori de-a lungul acestor proteste să fiu anunţat dinainte că o cauză nu se judecă pe motive de protest. Mulţumesc frumos acelor grefieri care m-au sunat să îmi spună, însă am mers şi eu şi colegii mei la o tonă de cauze neştiind dacă se judecă sau nu. Faptul că, în mare parte, aţi ignorat complet chestia asta nu vă ajută deloc. Faptul că nu vă pasă, cu excepţiile de rigoare, de timpul avocaţilor şi de cheltuielilor şi de siguranţa zilei face ca sprijinul să fie inexistent.

Noi, avocaţii, suntem cei care trebuie să le explicăm oamenilor de ce dracu’ se tot amână procesele, de ce primim termen peste şase luni etc., nu voi. Explicaţi-i voi unuia care stă cu măsuri preventive în amânare de pronunţare din noiembrie 2022 pe cameră preliminară, iar azi s-a amânat iar pronunţarea de ce. Credeţi că o să le explic că se amână pentru că trebuie să protejăm independenţa justiţiei? Sunteţi naivi dacă credeţi asta. Chiar dacă ştiu că discuţia e mai complexă, o să le dau oamenilor explicaţia simplă: vă trebuie banii şi vi se rupe de restul şi de oamenii care au procese.

O să îmi spuneţi că s-a făcut o listă de cauze care se judecă şi care nu şi să mă iau după aia. La fiecare protest, au fost complete care au ignorat lista aia şi au judecat tot şi complete care nu au judecat nimic. Ca să fie simplu, am o întrebare: mâine am o cauză penală în care faptele se prescriu (dacă cumva se confirmă acuzaţiile) în martie. Aia e în stare de prescriere iminentă sau nu? Ce înseamnă iminent? Mă duc sau nu? Am ceva de mers până acolo, îmi pierd toată ziua ca să aflu în sală dacă completul o consideră iminentă sau nu. Clientul meu vine de departe, ce-i spun să facă? Să stea 7 ore pe drum ca să se amâne fără discuţii sau să vină? Credeţi că pot susţine protestul vostru în condiţiile astea? Sunteţi naivi dacă o credeţi.

Nu veţi câştiga niciodată războiul ăsta dacă mesajul transmis către oameni, firme şi avocaţi este cel greşit. Nu aveţi dreptul la grevă potrivit legii şi la voi ar trebui să fie „farmacie”. Nu să inventaţi greva prin prostest şi protestul spontan zilnic, dar apoi să fim senzaţional de scrupuloşi cu respectarea legii. Ce credibilitate credeţi că aveţi când încălcaţi flagrant legea? Ce credibilitate aveţi când umblaţi cu dublu standard? Când la oamenii cu case naţionalizate a zis statul că le dă banii mai încolo pe puncte aţi zis că e ok aşa, nu? Când Guvernul spune acuma că vă dă banii mai încolo nu e bine. Repet, aveţi dreptate: nu e ok deloc ce a făcut statul. Dar nu aveţi prea multă credibilitate în faţa celor pe care i-a futut statul înainte exact la fel, iar voi aţi spus că „e ok, să protejăm bugetul”.

Ar mai fi de spus, o să mă opresc revenind de unde am plecat. După mine, aveţi dreptate (în mare parte). Opriţi protestele astea ridicole care nu deranjează cu nimic inamicul vostru. Faceţi-vă treaba impecabil faţă de oameni, aveţi respect faţă de avocaţi şi beliţi Guvernul, că ăia sunt de vină. Atunci o să vă sprijine şi oamenii şi avocaţii şi poate obţineţi ceva. Altfel, poate o să obţineţi ceva de Guvern, deşi nu sunt convins. Veţi pierde însă şansa de a recupera ceea ce aţi pierdut deja: respectul oamenilor şi al avocaţilor.

PS. Bănuiesc că UNBR va analiza la şedinţa din 30 ianuarie dacă să îşi asume curajul nebunesc de a da un comunicat prin care să ceară să fie bine, să nu fie rău.

A apărut proiectul de lege care beleşte pe multă lume prin creşterile de taxe şi impozite. Foarte multă lume. După ce am spart 4,2 miliarde euro pe sisteme antiaeriene şi 3 miliarde euro pe maşini blindate de luptă, 200 milioane de euro pentru ajutoare de stat date proprietarilor de păduri ca să nu le mai taie şi 50 de milioane de euro ajutor de stat pentru o companie care vinde sticle de apă cu vitamine şi gust de magneziu (dau şi eu exemple la întâmplare), Guvernul a constatat cu surprindere că nu mai are bani.

Răspunsul la întrebarea “de unde dracu facem rost de bani?” este acelaşi de pe vreme sumerienilor: de la săraci, ce dracu’, doar nu om lua de la bogaţi. Iarăşi, răspunsul la întrebarea “nu ar fi bine să spargem mai puţini bani pe prostii?” este acelaşi din vremuri imemoriale: ce, eşti prost?

Deci, o decis Guvernul că îşi asumă răspunderea să ia bani de la săraci ca să fie de unde plăti avioanele alea, paraşutele din zecile de agenţii, inspectorate şi alte rahaturi unde stau oamenii care ar trebui să lucreze la Glovo în locul asiatiaticilor, pensiile oamenilor obosiţi la 50 de ani şi o grămadă de alte cheltuieli foarte utile. Înainte de a trece mai departe, menţionez doar faptul că un casier de Cora o plătit mai mult impozit pe venit decât o plătit Cora impozit pe profit. De fapt, un avocat stagiar o plătit impozit pe venit mai mare decât Eon, Enel, Vodafone, Orange, Telekom, Carefour la un loc. Nici nu era greu, că ăştia or plătit impozit 0, pentru că ei sunt nişte samariteni care nu lucrează pentru profit. Ei ne iubesc atât de mult, încât ne vând lucruri la un preţ atât de mic, de trebe să aducă bani de acasă să nu închidă prăvăliile.

Acu cică la ăştia vrea Guvernul să le ia 1% din cifra de afaceri. Ar vrea şi la bănci, dar încă nu ştie cum se calculează cifra de afaceri la bănci, aşa că asta e. Ar putea fi ok, dacă la avocaţi Guvernul nu vrea să le ia 10% din cifra de afaceri. Pe asta ştie cum să o calculeze: tot ce ne intră în cont.

Să iau exemplu unui tânar avocat care şi-o deschis săracu’ un cabinet individual. Să presupunem că încasează într-o lună 10.000 lei (dacă are noroc, că nu mulţi reuşesc asta). Pentru ăştia 10.000 lei, omul plăteşte chiria biroului, termopane la birou, curent, telefon, maşină, benzină, soft legislativ, Windows şi Office, imprimantă, hârtie, poştă, cărţi, 14% la Casa de asigurări a avocaţilor, 10% impozit pe venit etc. Dacă rămâne cu 5.000 lei banii lui e bine. No, Guvernul o zis că i se rupe de cheltuielile omului: avocatu’ plăteşte CASS de 10% la 10.000 lei. Pe scurt, plăteşte CASS şi pentru banii pe care îi dă la stat cu titlu de impozit şi pentru banii pe care îi dă la UNBR cu titlu de taxă de fraier şi pentru banii cu care îşi cumpără o imprimantă. Ceea ce e grozav, logic şi echitabil. Important să luăm bani de la săraci, că nu sunt bani pentru sporul de condiţii vătămătoare la cei care sunt vătămaţi de faptul că lucrează pe calculator. Cumva, undeva pe la 10% CASS. Muritorii de rând plătesc 10.

Să mai luăm un exemplu, o firmă de avocatură, precum cea din care fac eu parte. Firma are personalitate juridică, plăteşte TVA, dar nu plăteşte impozit pe profit, ci plătesc asociaţii impozit pe venit. E foarte logic, ca şi cum Metro ar plăti TVA, dar nu ar plăti impozit pe profit, ci asociaţii ar plăti 10% impozit pe venit. Bun, trecem peste. Firma noastră încasează banii de la clienţi şi apoi se pune pe spart banii. O mare parte din banii încasaţi se duc la plata onorariilor avocaţilor colaboratori din cadrul firmei. O altă parte se duc pe chirie, salarii şi contribuţii personal administrativ, calculatoare, softuri, apă, curent, cafea, maşini, benzină, bilete de avion, hotel etc. Ca să fie socoteală simplă să zicem că încasăm 40.000 de lei într-o lună, din care 15.000 lei se duc pe onorariile retrocedate avocaţilor, iar 10.000 pe alte prostii. Să zicem că suntem 4 asociaţi, cu părţi egale, tot ca să fie socoteală simplă. Vine Guvernul şi ia CASS câte 1.000 lei de la fiecare din asociaţi (10% din câte s-a încasat împărţit la patru). După care mai ia 10% şi din cei 15.000 lei încasaţi de avocaţii colaboratori, adică 1.500. La fiecare dintre asociaţi ajung real câte 3.750 lei că restul sunt cheltuiţi pentru desfăşurarea activităţii. Aşa că, pe scurt, pentru încasări lunare reale de 3.750 lei, vom fi plătit fiecare CASS 1.000 lei, adică 27%. Frumos, elegant cât de cât.

În tot timpul ăsta, organul căruia îi plătim taxă ca să se apare independenţa şi valoarea, doarme şi face campanie electorală pentru funcţii. E plin Facebook-ul meu de îndemnuri pentru vot în cadrul Baroului Bucureşti, unde se duce o luptă dură pentru nu ştiu ce exact, dar despre rahatul ăsta cu CASS-ul ne-am mărginit la un comunicat pe care nu l-o citit nimeni, nici măcar eu.

La şedinţa UNBR dedică acestui subiect, după dezbateri dure s-a ajuns la concluzia unanimă că se va anunţa o dată, către finele lunii, în care avocaţii vor protesta prin neparticiparea la şedinţele de judecată, cu excepţia cauzelor urgente. Frate, i-am spart! Le-am dat-o de i-am julit. De când o auzit că va fi o dată la final de lună în care se vor amâna cauzele care se amână oricum cu anii, nici Ciolacu şi nici nimeni din Guvern nu mai dorm de spaimă. Pune Marcel capu’ pe pernă seară şi îl năvăleşte gândul că se duce lumea de râpă că în 28 septembrie s-o amânat un divorţ şi o cameră preliminară la Judecătoria Buhuşi, iar conducerea UNBR îşi face un selfie cu #respect şi aşteaptă aplauze pentru munca deosebită făcută în interesul avocaţilor. Bravo!

Râd pentru că altceva nu am ce face. Magistraţii or ştiut cum să îşi apere pensiile stabilite prin raportare la salariile pe care şi le-or dat singurii, profesorii or ştiu cum să protesteze, până şi ăia de la ANAF or ştiut cum să o facă. Noi suntem atât de maro la fund încât nu suntem în stare de nimic. Propun cu toată sinceritate să schimbăm tactica, că protestul ăsta oricum e hilar. Propun să ieşim cu un comunicat agresiv în care să le spunem: „bre, ni se rupe. Suntem plini de bani, săracilor, vă dăm 10% din ce vreţi voi, inclusiv din taxe!”. Măcar punctăm la cocălăreală.

Sau putem pune pe facturi de acum sumele cu explicaţii: onorariu 2.000 lei (mi-i dai tu când ai); TVA 380 lei (nu sunt ai mei, doar îi colectez pentru ANAF, că sunt de treabă); CASS 200 lei (nici ăştia nu sunt ai mei, că oricum la medic mă duc la privat, că le stat e nasol); 260 lei (banii pentru Techirghiol).

Închei apoteotic cu trei întrebări:

1. Îl ştie careva pe prinţul care o trezit-o pe prinţesa din pădurea adormită? Dacă da, daţi-i un telefon să meargă să dea un pupic la UNBR, poate, poate.
2. Care sunteţi avocaţii/consultanţii ai lui Cora, Eon sau din ăştia, că poate vă angajez să plătesc şi eu 0 impozite?
3. Când dracu o să ne trezim că legea aia a noastră cu societăţi civile şi cabinete asimilate persoanei fizice este din secolul în care nu existau taxe?

Am văzut acum pe net că Curtea (mă scuzaţ) de Apel Braşov, după ce o sesizat CJUE cu ceva întrebări despre prescripţie, despre care nu am acuma timp să scriu, o trimis o hârtie la Luxemburg prin care le cere la Dumnezeii level 2, special skills, nivel supremaţie să repună parchetele în termenul de formulare a recursului în casaţie pe motiv de prescripţie.

Mi-or trecut prin cap nişte gânduri, în ordine dezordonată, pe care nu pot să nu pe împărtăşesc pe net.

Primul gând o fost „what a duck!” Mă rog, nu chiar asta că nu gândesc în engleză, dar dacă scriu în română se înroşeşte dna Dogioiu şi nici nu mă publică Săvescu. Deci, ăsta o fost primu gând, un fel de „la dracu…” cu vocea lui Irina Nistor.

După aia, al doilea gând o fost: „bă, frate, bă….. nu se poate aşa ceva”.

Apoi, al treilea gând o fost să mă uit să văd dacă apărătorii patriei de la PT Braşov or cerut chestia aia, dar pare că e din oficiu. Din oficiu, Curtea de Apel s-o gândit să pună o pilă pentru parchete la europeni. Bravo, tată, hai, toată lumea, în picioare, aplauze şi premiul societăţii civile pentru apărarea valorilor statului de drept!

M-am mai gândit la unele chestii. De exemplu, m-am gândit la procedura din faţa CJUE şi la Regulamentul de procedură, dar mi-o trecut repede. Dacă le cere la ăia de acolo să schimbe codul de procedură penală român (plus Constituţia în cererea principală), nu are sens să te mai încurci în detalii.

M-am mai gândit şi că nu mai are sens avocatura; cum ar fi să mă reprofilez şi să mă fac influensăr? Le spun la nişte oameni că important e să vrei, să gândească outside the box, că sunt lideri, să gândească pozitiv şi să nu mănânce carne şi o să am o viaţă bună. Fără gânduri, fără nervi, fără frustrări, fără judecători de genul ăsta care au atât de multă imparţialitate în ei că or dat şi la alţii. Ar fi fain, tre să aprofundez un pic direcţia asta, a dezvoltării personale. Până acum m-am dezvoltat doar impersonal, e momentul să fuck ceva pentru mine.

M-am gândit şi că „să vezi că le-o admite…” că şi ăia de acolo luptă cu corupţia până la unu, că de la două bagă rulouri cu brânză de cocos la cantină.

Apoi am făcut hernie la creieru’ mic, am lăsat gânduri astea pe calculator şi m-am dus să mă tund. Măcar pot să mint lumea că sunt supărat de la faptul că chelesc, nu de la altele.