Nu ştiu dacă am permisiunea să îi scriu numele, aşa că o să îi spun dl. A. L-am cunoscut în ianuarie 2016, atunci când DNA Tg. Mureş i-a cerut arestarea preventivă alături de cea a altor două persoane, clienţi ai mei. Era director la o regie autonomă şi era acuzat că alături de clienţii mei a decis să înlocuiască o conductă de gaz cu durata de viaţă expirată de vreo 10 ani cu una nouă. În regie proprie, cu ţeava lor proprie, nu vă gândiţi la licitaţii pentru prieteni. Nu insist, că nu are relevanţă. M-a impresionat în acea şedinţă de judecată care a început la ora 14 şi s-a terminat noaptea târziu. Vinerea, evident, că aşa era moda. După 24 de ore fără şireturi la pantofi, a fost unul dintre singurii oameni pe care i-am văzut ameninţaţi cu arestarea şi care s-a comportat ca un lider real. I-a spus judecătoarei că el a decis înlocuirea acelei ţevi pentru că aşa a crezut e bine şi că restul din sală nu au nicio culpă, dacă se decide că înlocuirea ar fi fost abuzivă.

În ianuarie 2016, anticorupţia rupea norii, iar cătuşele zburau în stânga şi dreapta ca butoanele la păcănele. Respingerea arestării de atunci am perceput-o ca un miracol, deşi acuzaţia era stupidă. A doua zi, omul şi-a dat demisia, pentru că nu a vrut să târască compania în ceea ce urma. A urmat un an de control judiciar şi de prezenţă săptămânală la poliţie alături de violatori şi criminali, ca să folosesc clişelee moderne, la “semnat”. Judecătorul de fond le tot ridica controlul, luptătorii anticorupţie de la curtea de apel îi tot întorceau soluţiile. După vreun an, o dat domnul (judecător) şi au scăpat de controlul judiciar.

Au fost doi ani şi jumătate de proces în fond. În urma cu vreo lună, judecătorul de fond i-a achitat pe toţi inculpaţii (nu pe decizia CCR, ca să nu avem discuţia). În motivare, scrie că nu are cum să fie infracţiune că ai schimbat o conductă de gaz veche cu una nouă. DNA consideră în continuare că e infracţiune şi că prima dată trebuie să o laşi explodeze şi apoi să o schimbi, astfel că au făcut apel. Urma să mă reîntâlnesc cu dl. A undeva prin mai la Curtea de Apel Mureş. Să aud cum se vor readministra vreme de 2 ani toate probele, pentru că parchetul mai are dreptul să tragă un loz, dacă nu iese din prima ăla câştigător.

Pe parcursul procesului, l-am reîntâlnit. Trimis din nou judecată alături de un alt client al meu, tot pentru abuz în serviciu. Era acuzat tot de o prostie pe care nu are sens să o mai povestesc. Acum vreo 2 luni, în cameră preliminară, judecătorul de fond a dispus restituirea cauzei la parchet, de bine ce era făcut rechizitoriul şi de legale ce erau probele. Evident DNA a făcut contestaţie. Acum câteva zile, s-a judecat acea contestaţie. Din atitudinea în sală şi comentariile făcute de completul de judecată rezulta soluţia ce urmează să fie pronunţată săptămâna viitoare şi nu era una bună pentru inculpaţi. Dl. A a avut ultimul cuvânt, a spus din nou cu demnitate ce avea de spus, a ieşit pe uşa instanţei şi s-a prăbuşit. SMURD, AVC, comă.

Azi dimineaţă a murit. Nu o apucat nici ca achitarea din primul dosar să rămână definitivă (sper), nici să se dispună judecata în al doilea dosar şi peste încă vreo 3 ani să vină şi achitarea. Nu cred că l-ar fi încălzit oricum prea mult. Cariera şi-a pierdut-o, puterea de a te uita în ochii oamenilor la fel etc. A murit ca un “penal”, urmând să se dispună încetarea procesului penal.

Nu am scris povestea asta ca să strig că cineva trebuie să răspundă pentru moartea lui. Nu ştiu şi nu am cum să ştiu dacă AVC-ul are vreo legătură cu cele două dosare penale şi cu faptul că viaţa i-a fugit din faţă la 60 de ani. Nimeni nu va ştii, dar… Repet, nu am vrut să spun asta. Am vrut doar să spun o poveste despre un infractor pe care, deşi l-am cunoscut doar pe holurile instanţei, deşi nu am vorbit niciodată cu el mai mult de 5 minute, deşi nu mi-a fost client, l-am respectat.

M-am tot abţinut să comentez suita de evenimente (zilnice) care macină justiţia română. Dar interviul dat de unul dintre magistraţii care s-or dus cu jalba-n proţap la Bruxelles m-o terminat psihic atât de tare, încât trebuie să mă descarc aici. Zicea doamna procuror acolo că cei care or mers acolo sunt cei 300 de la Termopile. Io înţeleg că o fi fost o figură de stil sau o metaforă, dar nu pot să nu mă gândesc la câteva chestii. Pricep din interviu că Persia este pesedeul, Xerxes este Dragnea, însă nu ştiu cine e Leonidas.

Mă rog, astea sunt detalii. Ce e important este ce apărau spartanii acolo. Scrie în interviu că tot felul de principii. Gen independenţa justiţiei şi altele cu care nu ai cum să nu fii de acord. E drept că, din punctul meu de vedere, spartanii confundă independenţa cu iresponsabilitatea, dar susţin şi voi susţine veşnic dreptul oricui de a crede altceva decât mine şi, dacă are chef, de a protesta pentru a-şi apăra crezurile, indiferent dacă eu sunt de acord cu ele sau nu.

Ce nu pot să accept însă este ipocrizia şi dubla măsură. Mă disperă la maxim protejarea unor prinţupuri doar când ne convin sau doar pentru alţii. Şi mă disperă memoria extrem de scurtă a multor oameni. E drept că trăim în epoca în memoria durează cam cât newsfeed-ul lui Facebook, adică vreo 2-3 zile. Tot ce e mai vechi de 2-3 zile nu mai există pe Facebook, iar ceea ce nu e pe Facebook nu există. Logic, cam atât mai durează memoria. Şi, de multe ori, şi principiile. Defectul meu e că sunt chestii pe care refuz să le uit. Dau şi eu un exemplu mai jos, doar cu scopul de a mai aduce în memoria pe termen scurt o doză de lecitină. Precizez că aş putea scrie despre astea o carte, dar nu am timp. Plus că pe Facebook nu există cărţi, ceea ce înseamnă că nu există cărţi.

Acum 2 zile, eram anunţaţi cu emfază că s-a finalizat urmărirea penală în dosarul Revoluţiei. Tergiversarea acestui dosar vreme de 30 de ani este una din marile ruşini ale Ministerului Public, un sictir masiv la adresa a mii de oameni cărora le-au murit copii, părinţii, iubiţii în decembrie 1989. E o ruşine pe care scuzele instituţionale de acum 2 zile (de apreciat, oricum) nu o pot şterge. Să vezi vreme de 30 de ani oameni responsabili pentru moartea altora rânjind pe la teve este îngrozitor. Ce a omis însă să spună procurorul general şi ceea ce pare să fi uitat Leonidas cu ai lui este cine e responsabil de această ruşine. Între alţii, unul dintre cei pentru care s-au organizat proteste, s-a ieşit pe scări, s-a înjurat pesedeul şi ciuma roşie etc. Pentru cine nu mai ţine minte, acum 12 ani (oricum extrem de târziu) se începuse urmărirea penală împotriva lui Iliescu şi părea că, în sfârşit, se mişcă acel dosar. Rezoluţia de începere a urmăririi penale a fost însă infirmată, iar dosarul închis ani buni, până când ne-a obligat CEDO să îl redeschidem. Infirmarea a fost dispusă de un procuror general independent politic. Numele în poza de mai jos, pe care am găsit-o pe net, pe profilul de Facebook al unui jurnalist, de unde am furat-o.