Avem un sistem judiciar atins de o gramadă de boli. Una cronică, despre care nu vorbeşste aproape nimeni în public, deşi multi o spun în privat este o coabilitare împotriva firii între procurori şi judecători. Toţi sunt magistraţi deşi au treburi diferite în statul de drept pe care ne căznim cumva să îl edificăm. Procurorul acuză oameni, judecătorul stabileşte dacă procurorul spune baliverne sau nu. De aceea, nu cred că avem nevoie de nici de procurori cu mentalitate de judecători şi nici de judecători cu mentalitate de procuror. S-o luăm pe rând să vedem de unde vine chestia asta.
De la început, şi unii şi alţi studiază la aceeaşi şcoală. INM-ul formează la grămadă şi judecători şi procurori, deşi abilităţile lor ar trebui să fie diferite, la fel şi cunoştiinţele. Sunt numiţi în profesie după aceleaşi proceduri, dau examene de promovare în aceleaşi condiţii şi, de multe ori, în acelaşi timp. Au sediile instituţilor pentru care lucrează în aceleaşi clădiri, cu birouri unul lângă altul, au asociaţii profesionale comune, participă la aceleaşi cursuri de formare etc. Se află sub oblăduirea comună a CMS-ului, format dintr-o combinaţie de procurori şi judecători care decid asupra mersului sistemului nostru judiciar. Procurorii devin judecători la cerere, fără examene, fără nimic. Pe scurt, sunt împreună de la începutul carierei până la finele ei.
Chestia asta mi se pare aberantă. Sistemul funcţionează de parcă singurii care lucrează în sistem sunt magistraţii, ceea ce e fals. Mă întreb privind la ceea ce am scris mai sus, de ce un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte poate să devină judecător la ICCJ, la o simplă cerere, iar un avocat trebuie să dea examene şi să o ia cu începutul de la judecătorie. Cu ce e mai pregătit un procuror de la DNA pentru slujba de judecător la secţia penală a ICCJ decât un avocat care a făcut cauzele penale? De ce pe avocaţi îi pregătim profesional în gluma macabră numită INPPA, iar pe procurori la INM? Că, în sala de judecată cică se află pe poziţii de egalitate. De ce în CMS sunt procurori, nu şi avocaţi ori notari? Pe ăştia nu îi interesează Regulamentul intern al instanţelor, ca să dau un singur exemplu? Sigur, nu e firesc ca un avocat să decidă promovarea unui judecător la ICCJ, dar e firesc ca un procuror să o facă?
Acum ceva vreme dna procuror general al României se dădea mare că procentul de achitări la noi este cam de 5%, mult sub media europeană care este undeva pe la 15%. Dacă scădem achitările pe 18 indice 1, care nu sunt realemente achitări, cred că ajungem undeva pe la 1%. Eu nu m-aş da mare cu chestia asta, pentru că asta demonstrează nu faptul că avem procurori de 15 ori mai buni decât cei nemţi ori englezi, ci faptul că instanţele noastre sunt de 15 ori mai apropiate de parchete decât cele germane sau britanice. Aşa cum spuneam mai sus, nu cred că ne ajută să avem nici procurori care îşi uită rolul şi se cred judecători formulând verdicte, iar nu acuzaţii, dar nici faptul că avem judecători atât de apropiaţi de colegii magistraţi încât intră în sala de judecată cu convingerea că orice inculpat e vionvat. Şi, în fine, nu ne ajută nici procurori DNA care devin judecători la ICCJ după 10 de ani de carieră şi toată lumea crede că sunt imparţiali.