Trăim vremuri tâmpite în care par să fie atât de multe cu susul în alte părţi, încât o dispărut susul. Acum vreo 15 ani, cele mai paradoxale chestii din lume erau că un alb (Eminem) era cel mai bun rapper, iar un negru (Tiger Woods) era cel bun jucător de golf. În rest, lumea era un loc destul de clar. Astăzi, alea nu ar mai fi spectaculoase. Partea de rahat este că nici măcar nu ne prea dăm seama de asta, pentru că s-au întâmplat două chestii care bat orice paradox. Presa a început, cu rare excepţii, să dezinformeze în loc să informeze, iar oamenii educaţi şi cu pretenţii intelectuale au pierdut noţiunea de simţ critic şi de filtru al gândirii, preferând să citească şi să audă doar ceea ce le convine. Cele două merg mână în mână. Vrei să crezi că dacii or inventat mucegaiul de pe camembert, ai ceva site-uri unde o să găseşti asta şi să o citeşti cu mare plăcere confirmarea faptului că tu eşti deştept, iar cei care cred altceva sunt tâmpiţi şi neinformaţi. Orice opinie pe care vrei să o auzi, o să o auzi. Facebook-ul are suficientă grijă să nu îţi trimită opinii sau informaţii cu care nu eşti de acord, să nu îţi stice ziua,

Gânditul liber a fost ultimul refugiu al libertăţii. Oricum a fost lumea, a existat întotdeauna o masă critică de oameni care nu au fost tâmpiţi. Care nu au crezut ceea ce li s-a dat mură în gură, de la atotsupremaţia zeilor la teoria arienilor superiori. Care, atunci când au auzit şi altceva, s-au gândit: “Bă, poate are ăsta dreptate…”. Care au avut curajul să spună “eppur si muove” atunci se pregătea rugul în aplauzele celor care credeau altceva. Care au avut curajul să spună “Remember!” atunci când cădea ghilotina în aplauzele celor care credeau altceva. Care au avut tăria intelectuală să nu îşi schimbe aplauzele. Se spune că acum aproape 2000 de ani un flăcău a intrat în Jerusalim, iar poporul l-a primit cu flori. 5 zile mai târziu, acelaşi popor aplauda crucificarea. În mii de astfel de episoade, a existat întotdeauna o masă critică care au gândit singuri şi au crezut altceva. Li s-a spus intelectuali, pentru a-i deosebi de cei care inghit tot ce li se livrează – idioţii.

Ăştia sunt animale pe cale de dispariţie. Oameni care să nu gândească în alb şi negru, oameni care să accepte că celălalt s-ar putea să aibă dreptate, măcar parţial, oameni care să accepte că “6”-le privit invers este “9”, oameni care evite căutarea argumentelor pentru a-şi justifica concluzia pe care o aveau deja sub forma prejudecăţii, sunt mai rari ca rinocerul alb. Sau poate că sunt mai mulţi, dar tac din gură de frică de a nu fi îmbrăcaţi fie în alb, fie în negru. Zebrele nu sunt foarte apreciate în perioada asta.

Şi acum, după introducerea asta foarte lungă, la un punct la care oricine se întreabă ce dracu vreau, am şi eu câteva întrebări pentru unii dintre cititorii mei:

1. De ce societatea civilă susţine respingerea unor amendamente legislative care întăresc protecţia drepturilor fundamentale? Nu ar trebui să fie invers? Doar pentru că sunt propuse de un partid de rahat? Ăsta e argument prin care să respingem întărirea protecţiei drepturilor fiecăruia dintre noi? De când societatea civilă susţine aceeaşi poziţie cu serviciile secrete, când aceste două noţiuni ar trebui să fie incompatibile?
2. De ce te-ai făcut judecător de penal dacă consideri că rolul tău nu este acela de a verifica acuzaţia, ci de confirma prin probaţiune acuzaţia? De ce dracu’ se resping 90% din cererile în probaţiune făcute de apărare? Ca nu cumva să rezulte probe care să contrazică rechizitoriul? De ce oare procurorul este mai credibil decât avocatul? Pentru că e coleg magistrat? De ce avem o singură sesizare la CJUE în materie penală? Ca nu cumva să ne spună ăia că nu facem bine? De ce, DUPĂ ce unul dintre voi ajunge inculpat, constată că asta  din care o făcut cu onor parte nu e justiţie?
3. De ce te-ai făcut judecător dacă ai uitat că eşti ultima pavăză împotriva statului? De ce ai ai uitat că unicul tău rol este acela de a apăra drepturile şi libertăţile oamenilor pe care îi ai în faţă faţă de eventuale abuzuri ale autorităţilor statului?
4. Despre protocolul devenit celebru, am mai multe întrebări punctuale:
   1. Procurorilor cărora li s-a adus la cunoştinţă că trebuie să raporteze la ofiţerul de legătură au dormit bine noaptea? I-a certat ofiţerul din când în când dacă au uitat să dea raportul? Şi-au luat nana la funduleţ când nu au folosit corespunzător informaţiile primite?
   2. După decizia CCR, procurorilor care au semnat în draci hărtii cum că SRI nu a transcris sau selectat convorbiri telefonice, ci doar au pus la dispoziţie un echipament tehnic, nu le-a fost ruşine să mintă chiar aşa pe faţă?
   3. Când procurorii au pus la cheltuieli judiciare cheltuielile SRI de aplicare a protocolului nu le-a fost un pic ruşine?
   4. Când au fost în echipă comună cu băiatu’ cu ochi albaştri au băut o cafea împreună? Au stabilit împreună cu ăla de la SRI pe care “îl facem” sau asta stabilea numai omul cu grade pe umăr? De ce o minţit că sesizarea e “din oficiu”, dacă nu era din oficiu? Sau prin oficiu se înţelegea de fapt “Oficiul”?
   5. Timp de atâţia ani, chiar niciunul nu aţi avut atâta curaj încât să ne spuneţi că SRI este organ de cercetare penală? Chiar niciunul dintre judecători nu a ştiut nimic despre asta? Nici măcar cei care au devenit judecători din procurori?
   6. Fraţilor, un om, unul singur, dacă există (şi există) dacă l-aţi trimis în temniţă pentru că ofiţerul v-a spus că trebuie executat, nimeni nu mai este sigur în ţara asta?
   7. Voi vă simţiţi siguri în această ţară, dragi magistraţi? Aveţi certitudinea că nu veţi păţi nimic dacă nu comiteţi nicio infracţiune? Aveţi certitudinea că nu puteţi fi “făcut”? Sau nu o aveţi, tocmai pentru ştiţi că se poate? De aia sunteţi 99% dintre voi atât de cuminţi şi nu spuneţi nimic? De frică? Pentru că nu cred că un om care şi-a luat examenul de magistratură nu ştie că tot ce înseamnă stat de drept, siguranţă şi certitudine s-a dus dracu’ atunci când justiţia funcţionează în secret, cu norme pe care nu le ştie decât o parte. Nici măcar nu mai contează dacă normele alea sunt legale ori ba (nu sunt) dar justiţie secretă pe acte secrete au făcut doar comuniştii în cei mai ticăloşi ani.
   8. Măcar acum, când a apărut public că nu protejaţi ordinea de drept aşa cum scrie în Constituţie, ci interesele unui serviciu secret dependent politic, vă e măcar un pic ruşine?
   9. Cum vă simţiţi când ştiţi că pe serverele SRI sunt conversaţiile telefonice a sute de mii de persoane, adunate în toţi anii ăştia pe mandatele cerute şi date de voi? Vă imaginaţi cum arată o clădire plină cu servere pe care este, la indigo, viaţa a sute de mii de oameni din ţara asta, probabil şi a voastră…
   10. Ăia măcar şi-au atins obiectivul. Prin mijloacele nelegale, dar au strâns informaţie cât pentru 10 servicii, că de aia sunt mai mulţi decât în juma’ de Europa la un loc. Voi, voi aţi fost complici şi pioni în acest joc. Asta nu o şterge nimeni. Singura întrebare este dacă, de frică, de ruşine, de justificarea propriei minimi, veţi mai accepta să o faceţi şi în continuare? Când vor începe să curgă acţiunile în justiţie (şi vor începe) ce veţi face? Veţi continua să fiţi complici sau vă veţi aduce aminte că rolul vostru este altul? Am mai scris-o odată acum ceva vreme: “Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire”. Aşa să vă ajute cel pus pe cruce după un proces aplaudat de public.