În lipsă de teve, calculatoare, jocuri video etc., în griul anilor ’80 din România multilateral dezvoltată, săptămâni la rând m-am pierdut în universul din cărţile cu Winnetou. Nu cred că generaţia actuală le mai ştie, că nu este serial pe HBO cu ele. Oricum, eu şi jumate din copiii pe care îi ştiam ne jucam de-a indienii prin tufişurile din faţa blocurilor. Ne tăram pe genunchi, spionam trecătorii (Winnetou era maestrul absolut al târâtului, cititului de urme şi al camuflării) etc. Visul nostru de aur era să avem arc şi săgeţi, ca să fim indieni adevăraţi. Arcul se făcea dintr-o creangă de alun şi umblam cu orele să găsim alunii (era cea mai elastică creangă). Săgeţi ne ciopleam din totul felul de beţe, pe vremea aia, părinţii fiind prea puţin agitaţi că ne jucam cu cuţitele.

Problema majoră era însă coarda arcului. Soluţia premium era fir din ăla de la undiţă (nu ştiu cum se numeşte ştiinţific), dar nu se găsea deloc, iar pescarii care aveau de Dumnezeu ştie unde îl păstrau ca pe aur. Cealaltă soluţie era elasticul, dar nici din ăla nu se găsea deloc de cumpărat. De aceea, unii dintre noi, inclusiv eu, au apelat la ultima variantă posibilă: au scos elasticul de la chiloţi şi l-au pus pe arc. Fără ştirea părinţilor care ar fi explodat, pentru ca oricum nu prea aveau de unde să ne cumpere chiloţi, că nici din ăia nu se găseau.

Pe scurt, ajungeai într-o postură destul de complicată. Pe de o parte, aveai arc ceea ce îţi creştea respectul de sine şi al celorlalţi. Skill 50, Manitou level, altă viaţă, priviri invidioase de la băieţi, priviri galeşe de la fete, blesteme de la bâtrânii cărora le trăgeai o săgeată în spate (ei erau tot timpul “omul alb”). În egală măsură, erai cu chiloţii în vine non-stop. Nu se vedea, lumea vedea doar arcul tău frumos şi săgeţile care zbârnâiau din el, dar de fapt erai în curu’ gol. Tot ce aveai de făcut era să ai grijă ca lumea să se uite doar la arc, iar când simţeai că încep să curgă chiloţii să strângi tare, tare din buci ca să opreşti alunecarea fină în jos.

Nicio legătură cu bilanţul de ieri, sunt doar amintiri din copilărie.