Cred că una dintre marile probleme ale sistemului nostru judiciar, pe lângă incompetenţă, subfinanţare şi corupţie, priveşte respectul între părţile sistemului: judecători, procurori şi avocaţi. Dacă despre restul s-a scris destul şi s-a mai încercat pe ici pe colo să se mai facă ceva, fără succese remarcabile, în ceea ce priveşte colaborarea între actorii sistemului nu s-a făcut mai nimic. UNBR-ul doarme în papuci, fiind mult mai interesat să ne umfle banii, iar CSM-ul nu e foarte interesat de acest subiect, fiind mai mult preocupat să asigure fericirea magistraţilor, prin ignorarea avocaţilor şi a justiţiabililor din acest proces.

Cred că trebuie făcut ceva şi sunt câteva chestii simple care pot fi realizate facil:

1. Evitarea citării în toate cauzele la aceeaşi oră sau, măcar, publicarea listei de şedinţă pe portal cu ordinea de zi. De-a lungul vremii, dacă însumez orele pe care le-am petrecut pe holul unor instanţe sau în săli de judecată aşteptând să îmi vină rândul o să ajung să mă speri. Am făcut un calcul pe ultimele 2-3 săptămâni şi îmi dă că am stat aiurea prin instanţe vreo 25 de ore. Noroc că nu am avut la Înalta că se dubla. În timpul ăsta, aş fi putut să fac o mulţime de lucruri mult mai utile societăţii decât să mă joc pe telefon: să scriu un articol care să revoluţioneze lumea :); să îmi scriu chestiile de avocat şi astfel să plec acasă cu o oră-două mai repede şi să stau cu copilul meu; să îmi citesc dosarele pe lumină şi nu noaptea etc. Dacă am cauza 20 pe listă, de ce sunt citat pe ora 8? Ştie judecătorul că o să ia cauza pe la 11? Ştie, evident. Şi atunci de ce mă citează pe 8? Pentru că îl doare în cur de timpul de meu, de aia. O să mi se spună că nici el nu ştie când emite citaţia cu o lună înainte… Probabil, da’ cu vreo săptămână, două înainte are lista de şedinţă gata şi ar putea să îmi scrie grefiera un mail şi să îmi spună: hai pe la 12, fraiere, că ai cauza 23 şi avem din alea cu martori înainte. Sau măcar să publice lista de şedinţă pe portal, că mă orienteze eu pe la ce oră să mă duc. Ar fi o chestie de respect să se întâmple asta. Şi e gratis toată treaba.

2. Publicarea soluţiei pe portal la momentul pronunţării sau, măcar, stabilirea unei ore pentru pronunţarea publică. Dacă onor judecătorii sau CSM-ul nu s-au gândit încă la asta, filmul este următorul: avem proces, punem concluzii, se termină. Întreb: pronunţarea pe la ce oră? Mi se spune de regulă: la finele şedinţei. Perfect, mă gândeam că e înainte. Mă duc la birou, pe la 2 o pun se secretară să o sune pe grefieră. Nu avem încă soluţia. De la 3 nu mai răspunde nimeni la telefon, pentru că instituţie publică şi pentru că durere în cur. Bun, trecem pe portal. F5, F5, F5 în disperare. Mă sună clientul: no, domnu avocat, mă duc deseară la puşcărie sau stau acasa? Bă, nu ştiu. Păi, ce avocat eşti dacă nu ştii soluţia?… Şi asta se repetă de absolut fiecare dată. Vinerea trecută am avut o cerere de prelungire a arestării. Am terminat pe la ora 13. La ora 16 grefiera mi-a spus că încă are nu are soluţia, iar după aia o mai răspuns sfântu duh la telefonul instanţei. Pe portal, nimic. Ăia mă sunau din arest să mă întrebe dacă s-o prelungit sau nu. Familia lor, idem. Io mă gândeam că, dacă o prelungit-o, am 48 de ore să fac contestaţie şi îmi expiră termenul duminică. Sâmbătă pe la prânz am trimis pe fax o contestaţie la prelungire sub condiţie rezolutorie. Am scris frumos că dacă s-o prelungit fac contestaţie. Dacă nu, nu fac. Luni pe la prânz am aflat soluţia: s-a amânat pronunţarea pe marţi. Nu ştiu cine trebuia să pună asta pe portal: judecătorul sau grefierul, dar le doresc să fie o dată în viaţă în situaţia familiilor celor arestaţi care au stat de vineri până luni fără să ştie soluţia. Şi a doua oară să îi trateze cu mai mult respect. Şi pe ei, şi pe avocaţii lor. Nu ştiu cum funcţionează portalul şi ce trebuie să faci ca să treci o soluţie pe el la momentul la care se pronunţă, dar dacă nu se poate face asta, atunci singura soluţie de bun simţ este să anunţi ora exactă la care se face pronunţarea în şedinţă publică şi o să trimit eu pe cineva să afle soluţia de la faţa locului. Altfel, toată chestia asta cu aflatul soluţiei a doua zi este o crasă lipsă de respect pentru ceilalţi participanţi la actul de justiţie.

3. Păstrarea dosarelor în arhivă. Mă termină psihic situaţia în care vreau să studiez un dosar sau să fac copii din el, iar dosarul nu este în arhivă, fiind la judecător. De regulă, dosarul urcă în biroul judecătorului cu o săptămână înainte de termenul de judecată şi mai stă acolo încă un interval de timp nedeterminat după aia. După ce că arhivele au program până la 12, timp în care avocaţii îşi aşteaptă moartea pe holuri că au cauza 38 şi mai durează, sunt închise vinerea, când ajungi să intri acolo, mai şi afli că dosarul este inaccesibil pentru că e la judecător. Acum vreo 2 săptămâni o venit la mine un client să mă roage să preiau un dosar aflat pe rol. I-am spus că trebuie să văd dosarul înainte să decid dacă îl preiau şi ca să pot stabili onorariul. De 2 săptămâni nu reuşesc să văd dosarul pentru că este la judecător. Miercuri e termenul şi eu nici nu l-am văzut, nici nu am discutat onorariul cu omul şi dacă mă duc să cer amânarea pe motivul ăsta o să se respingă. Plus că interesul clientului meu nu este să amâne, ci din contră să se judece cât de repede. Acuma, io înţeleg că judecătorii trebuie să citească şi ei dosarul, fiind un lucru util în proces, şi au nevoie de dosar ca să scrie încheierile, dar cumva trebuie să am şi eu acces la el. Nu cred că ar fi vreo problemă dacă dosarul ar sta în birou numai în momentele în care judele chiar lucrează la el. Că dacă el ia în birou cu 7 zile înainte toate cele 40 de dosare cu care intră în sală, mă gândesc că nu le citeşte în acelaşi timp pe toate vreme de o săptămână. Aşa, din respect, ar putea ca după ce se uită în el să îl trimită înapoi la arhivă…

Mai sunt, da’ nu mai vreme să scriu. Niciuna dintre ideile de mai sus nu costă bani, nu ţin de reforma sistemului, ci numai de bun simţ. Şi de respect pentru cei pentru care lucrează, pentru că nu trebuie să uităm că justiţia este un serviciu public în folosul oamenilor.