M-am decis ca, după ce am citit de vreo 5 ori decizia CCR privind legea penală mai favorabilă, să scriu şi eu ceva, să rămână consemnat pentru eternitatea de 3 zile a internetului. Da’ nu găsesc niciun titlu inspirat pentru stupefacţia care creşte la fiecare nouă lectură a acestei decizii ce revoluţionează din scurt şi dreptul penal şi pe cel constituţional. Am ales unul pe model isteric care să îmi garateze cititori de calitate 🙂

Decizia e senzaţională din aproape orice punct de vedere. E absolut perfectă în stupiditatea ei. Nu mă bag aici să reiau toate argumentele ştiinţifice care să justifice cele scrise mai sus, pentru că nu e locul potrivit. O voi face probabil ulterior, când m-o ajuta cel de sus, deneaul si dicotul să am um pic de timp liber. Da’ nu mă pot abţine să nu sesizez câteva aspecte.

În primul, dacă rezumi motivarea, tre’ să te duci în spatele clasei şi să-ţi tragi două palme ca să realizezi că nu visezi. Zice CCR-ul aşa: Dacă instanţele interpretează o lege încalcă separaţia puterilor în stat. Wow! Uăi, mamă! Două paragrafe mai încolo, vine scatoalca: dacă judecătorii interpretează legea altfel decât le spunem noi, încalcă atributul de legiferare al Parlamentului. Olalalala! Deci, hai să mai detaliem decizia că poate nu am înţeles bine justiţia în trei paşi simpli (schemă pentru studenţii de la Spiru):

Pasul 1. Parlamentul adoptă o lege. Zice CCR-ul că art. 5 din cod nu e lege, legea e tot codul. Un articol din lege nu e lege. Ce nu-i clar?

Pasul 2. Instanţele vor să interpreteze legea. Zice CCR-ul că nu e voie, că încalcă separaţia puterilor în stat.

Pasul 3. CCR-ul interpretează legea. Scuze art. 5 din cod, că un articol nu e lege (atenţie la pasul 1). Ea are voie să interpreteze legea (articolul, că iar m-am scăpat) pentru că ea poate. Ce nu-i clar?

Pasul 4. CCR-ul ne spune că nesimţiţii de judecători care nu interpretează articolul din cod (încep să învăţ pasul 1, îs din ce în ce mai bun!) conform pasului 3 sunt nişte boi, pentru că afectează rolul de legiuitor exclusiv al Parlamentului. Că nu Parlamentul o zis vreo interpretare anume, deci nu are cum să se oftice că instanţele dau o interpretare, e irelevant.

Pasul 5. Se ia o hotărâre a CEDO, în care ăia nu zic ce ne convine. Nu-i bai. O prezentăm în sensul că nu or spus ce vrem noi, da’ le stătea pe limbă, numa’ nu or mai apucat să o spună. Da’ după ce am ghicit intenţia legiuitorului din bobi, o ghicim şi pe a lu’ CEDO…

Pasul 6. Ăia care or apucat deja să zică altfel decât la pasul 3 (un complet de la ICCJ) îs nişte boi. Asta-i clar. Caracterul de bou este retroactiv, deci ce or zis ei devine hârtie igienică. La fel ca şi legea care spune că ce or spus boii de la ICCJ este obligatoriu. Nu-i stress, noi să fim sănătoşi!

Pasul 6 bis. Mi-e rău. Decât să ne fie rău, mai bine să ne fie bine!

Acuma, repet că nu e cazul să pozez în penalist şi să spun de ce interpretarea CCR-ului este extrem de proastă. Încerc însă să pozez în constituţionalist şi să mă întreb următoarele:

– de când rolul CCR-ului este de a interpreta legea?

– de când nu se mai aplică art. 16 din Constituţie?

– de când dracu’ prin lege se înţelege legea în ansamblul ei? A se citi, cu atenţie, art. 146 lit.d) din Constituţie pe care dacă îl interpretăm potrivit pasului 1, CCR-ul nu face bine ce face. Din 1991 încoace.

– de când are CCR-ul competenţa de a controla deciziile ICCJ? A afirma că o are înseamnă a adăuga la lege, afectând astfel rolul exclusiv de legiuitor al Parlamentului, nu?

– de ce o interpretare a legii afectează acest rol, iar alta nu?

– de când intrepretarea legii este motiv de neconstituţionalitate? Să înţeleg că pot ataca la CCR vreo hotărâre judecătorească pe care o consider neconstituţională? Sau pot ataca la CCR deciziile pe întrebări preliminare şi RIL-urile? Că, dacă se poate, să ştiu şi io, să nu îmi mai mint studenţii că nu se poate.

Mai am întrebări din astea, dar nu mai am timp să le scriu. Una singură totuşi: cine v-o pus juzi la CCR? Asta e din ciclul: cine v-o dat permisul…

Tocmai ce mă pregăteam să finalizez capitolul din cursul meu de consti legat de competenţa CCR. Tre’ să îl arunc în meandrele lu’ recycle bin şi să mă apuc de studiat. Şi ăştia care or scris cărţi de penal, tre’ să meargă la un curs de recalificare, că nu mai merge aşa, cu incompetenţa. Propun să vorbească ăştia de la CCR la Spiru, să facă o şcoală de vară pentru profii de consti şi penal din ţară, să mai învăţăm şi noi câte ceva, că am prostit oricum destule generaţii de studenţi care nu înţeleg nimic din înţelepciunea care coboară de la CCR. Dacă careva din foştii sau actuali mei studenţi înţeleg ceva din această decizie, aş vrea doar să le spun că elevul şi-a depăşit profesorul, că eu nu am înţeles nimic.

PS. Revin cu invitaţia adresată juzilor de la CCR de a mă consilia în aplicarea legii în unele din dosarele mele. De exemplu, îl am pe unu’ condamnat definitiv pe codul vechi. Ulterior, e condamnat definitiv pentru o altă faptă concurentă, iar instanţa de recurs a aplicat codul nou. Fiind în recurs, nu a putut face contopirea. Acuma instanţa de executare e sesizată cu aplicarea regulilor de la concurs între cele două pedepse stabilite prin hotărâri definitive. Aştept cu interes să îmi spună CCR-ul din ce cod se pot aplica regulile de la concurs fără a crea o lex tertia.

Avurăm parte de coduri noi. Sunt departe de a fi perfecte, dar sunt noi. Primele concluzii după trei luni de aplicare, din experienţa personală se pot rezuma în trei cuvinte: nu s-a schimbat nimic.

Sigur, codurile s-au schimbat. Nu şi jurisprudenţa. Hai să dau câteva exemple:

– pe vechiul cod de procedură nu puteam să văd dosarul de urmărire penală, decât dacă voia bunăvoinţa poliţistului şi aia nu prea voia. M-am bucurat că în codul nou scrie că pot să îl văd. Cu scrisul am rămas, în cea mai mare parte. Vreo lună or fost ăştia de la parchete luaţi de val şi or arătat dosarele. O trecut entuziasmul de început şi nu mai văd niciun dosar. Cică cererea e la aprobat, dosarul e la grafieră şi grefiera pe plajă, de fapt nu e nimic în el etc. Cre’ că se caută cu febrilitate un text legal care să ne ducă înapoi. Am cereri cu vechime de peste două luni care nu sunt încă aprobate. Băieţi, legea mă lasă să văd dosarul, nu aprobarea voastră.

– pe vechiul cod la arestare se uita judele pe probe, zicea că ai comis-o, că e faptă gravă şi te băga la zdup. În codul nou au scris ăştia tot felul de criterii pe acolo, ca să nu te bage la pârnaie numa’ pentru că fapta e gravă. Încă nu am văzut soluţie pe arestare care să ia în calcul şi criteriile alea. Tot că ai comis-o, tot că e grav şi pac la zdup. Consecinţele modificării e degeaba.

Palma masivă la rahat o dat-o ieri CCR-ul. În minunata lor viziune determinarea legii mai favorabile e o chestiune de constituţionalitate, iar art. 5 din coul cod (care are corespondent în absolut orice cod al unei ţări ce nu mai este feudale) e numa’ pe juma’ constituţional. Bine că 20 de ani art. 13 din vechiul cod o fost constituţional, ăia din Italia, Franţa şi Germania încă nu s-or prins că al lor e neconstituţional, da’ s-or trezit au noştrii ca brazii să o dea ei de pământ. Nu are sens să discutăm dacă soluţia e corectă sau nu, pentru că e aberantă pentru orice om care o trecut un examen de penal la o facultate cât de cât. Consecinţa este că, în condiţiile în care puţini sunt trimişi în judecată pentru o singură faptă în formă simplă, iar sancţionarea concursului şi a formei continuate se înăspresc masiv în noul cod, de fiecare dată va fi lege mai favorabilă codul vechi. Pe scurt, am schimbat codurile ca să le aplicăm pe alea vechi.

Propun să îl declare neconstituţional cu totul. Dă-l dracu’, că e prea favorabil pe alocuri, aşa că mai bine îl facem neconstituţional şi scăpăm de stres. Şi până atunci, invit oricare din unanimii judecatori ai Curţii Constituţionale să vină până la mine la birou să determinăm împreună legea penală mai favorabilă global în câteva dosare pe care le am, că zău dacă ştiu. Aşa, ca temă de casă, de încălzire până ajungem la dosarele grele: îl am pe unul trimis în judecată pentru două fapte comise pe codul vechi. Pentru una dintre ele, pedeapsa scade masiv (de la 3-12 la 1-5) în codul nou, pentru alta pedeapsa creşte mult (de la 1-5 la 3-8). Prima e în formă continuată, pentru a două s-ar putea reţine atenuante. Care e legea mai favorabilă, onor curte constituţională, că nici nu ştiu ce să cer instanţei? Şi am situaţii şi mai complicate. De aia zic, să nu ne mai stresăm, că oricum nu vrem să aplicăm codul nou de procedură, iar în penal mergem pe ăla vechi, nu mai bine le declarăm neconstituţionale cu totul şi ne vedem de treabă?