Să facem un pic de aducere aminte.

Prin 2009 (nici nu mai știu sigur dacă în 2009 era) Parlamentul adoptă en fanfare un nou cod penal redactat de o comisie organizată de dna. Stănoiu și coordonată de fostul președinte al secției penale a Tribunalului Suprem pe vremea condamnărilor pentru partizanii din munți. O minunăție de cod. Am cumpărat 5 bucăți plecând de la ideea că astea îs ca șosetele, dispar mereu în ceva gaură neagră de nu le mai găsești niciodată. S-o amânat intrarea lui în vigoare, după care o fost abrogat înainte să intre în vigoare. Ăştia pe la facultăţi or apucat să îl predea vreun an în paralel cu cel în vigoare, da’ nu-i stres. Oricum era oribil, aşa că nu o suferit nimeni când o fost avortat. Nu ştiu unde am pierdut cele 5 exemplare.

După vreo două liniare peste degete, se face altă comisie să avem şi noi coduri penale din secolul actual. Lucră comisiile, vin cu proiecte de coduri pe care nu le citeşte nimeni. Proiectele sunt masacrat parţial în Parlament. Suntem anunţaţi că vor intra în vigoare mai încolo, aşa cum o să scrie în legile de punere în aplicare. Încep zvonurile. Intră la 1 iulie. La 1 septembrie. În 2013. Ăia din puşcării şi ăia trimişi în judecată îs terminaţi psihic că vine un cod pe pedepse mai mici şi îşi întreabă avocaţii din 10 în 10 minute când intră în vigoare. Avocaţii se scarpină în cap. Îmi cumpăr câte cinci coduri din fiecare. Vin într-un final legile de punere în aplicare, care le masacrează masiv din nou. Se scrie în ele că începe distracţia la 1 februarie 2014. Îmi caut cele 5 coduri şi nu mai găsesc niciunul. O inspiraţie de ultim moment îmi spune să nu mai cumpăr altele că sigur se mai modifică. Ăştia prin facultăţi predau iar în draci cele două coduri în paralele cu cele în vigoare. Pe la jumatea cursului trebuie să revină că s-o schimbat ceva.

Pe la 1 decembrie, se apucă şi magistraţii şi avocaţii să citească aceste coduri. O parte se iau cu mâinile de cap, alţii se plicitisesc de citit pe la pagina 2, iar alţii depun cereri de transfer la secţia civilă a instanţelor. Guvernul ne linişteşte. Pe surse, ni se spune că se va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care toate problemele se vor lămuri. Ordonanţa se va da între Crăciun şi Revelion, ca să nu facă nimeni scandal, că ne-am trezit amu că e urgent, după ce am dormit 2 ani în păpuci. Vine marţea neagră şi suita de comentarii care a urmat şi Victor are o jenă să semneze ordonanţa de urgenţă, aşa că nu o semnează. Nici dracu nu ştie oricum ce scria în ea.

CSM-ul îi atrage atenţia lui Victor că nu or ajuns cu cititul decât pe la pagina 10 şi că mai durează până termină de subliniat pe cod. De abia după aia se poate modica Ecris-ul, se poate modifica regulamentul de organizare a instanţelor şi de abia după aia poate fi întrebat Dumnezeu cu privire la câteva întrebări esenţiale de genul cum facem completele de contestaţie pe măsuri preventive. Avocaţii se întreabă cum Satana o să poată în cele 10 zile de cameră preliminară să citească un dosar de 50 de volume şi să scrie toate excepţiile cu privire la probe. Procurorii deschid o şampanie.

Pe surse, aflăm ca Victor are în faţa trei ordonanţe: una mare, una mijlocie şi una mică. Ca dimensiuni. Încă nu s-o decis pe care să o semneze. Ce scrie în ele nu ştie decât băieţii cu ochi albaştri, că e secret de stat. Sâmbătă vine ziua cu pricina. Nu mi-am mai cumpărat coduri noi, că aştept să se decidă Victor pe care o semnează. Ieri am vrut să fac o şedinţă la birou să vedem fiecare dosar penal pe care îl avem cum este afectat de codurile astea, care e legea mai favorabilă, ce avem pe norme trazitorii şi cum dracu facem să ne apărăm clienţii cu talent în continuare. După o analiză de vreo oră, am reprogramat şedinţa pentru sâmbătă şi duminică, că cititul în cafea nu a produs niciun rezultat cu privire la problemele în discuţie.

Te caci pe dumneavoastră…

De Crăciun, Moş Consiliul UNBR o adus avocaţilor o bucurie. Pe lângă nişte modificări ale statutului privind publicatea profesională care au sursă de inspiraţie principiile profesiei de avocat de acum vreo 50 ani, unebereul ne cere să ne dăm cu părerea despre o altă modificare a statutului acestei profesii: clasificarea avocaţilor. Cică se propune ca avocaţii să fie de patru feluri:

– foarte proşti (stagiari), care au voie numai la judecătorie. Sigur, la arhivă, la registratură şi la oficii. În sala de judecată, din când în când.

– proşti. Care au voie numai la judecătorii şi tribunale, fiind prea proşti ca să meargă la curţile de la apel sau să guste din înţelepciunea înaltei curţi.

– bunicei. Care au voie şi la curţile de apel, dacă au trei ani de la def şi au trecut ceva examen.

– perfecţi. Care au voie toate instanţele, dacă au cinci ani de la def şi au trecut acel examen.

Acum, pentru mi s-a cerut părerea, trebuie să mărturisesc că am o părere de stagiar, adică foarte proastă. Multe state au tot felul de clasificări ale avocaţilor, permiţând numai unei categorii de avocaţi să îşi prezinte fizicul la instanţele superioare, de la engleji cu beristării lor, la nemţi şi francezi. Există însă o diferenţă esenţială: instanţele din acele state la care accesul avocaţilor este restrâns judecă din an în paşte câte ceva, de regulă foarte important. Acele instanţe au o anumită prestanţă şi o anumită simbolistică, sunt formate din câţiva judecători, aşa undeva sub 20-30 etc.

Fraţilor, nu e cazul la noi. Înalta judecă recursuri pe arestare sau pe menţinere. Judecă 80 de cauze pe zi numai la penal. Judecată zeci de mii de dosare pe an. Judecată tentative de omor. Judecată orice rahat de infracţiune de circulaţie comisă de un jude sau de un deputat. Curţile de apel judecă sute de mii de dosare anual. Aproape orice recurs sau apel în penal ajunge la o curte de apel sau la mult prea înalta curte. Pe scurt, dacă facem o socoteală, mai mult de jumate din cauzele de pe rolul instanţelor se pot finaliza la o curte de apel sau la ICCJ. Şi constatăm atunci că nu e ca în Anglia, unde instanţele superioare judecă 50 de cauze pe an şi unde poate e firesc să restrângi numărul de avocaţi care pot da cu gura în faţa lorzilor.

Pe de altă parte, parcă văd că examenul ăla va fi din ciclul: penal, civil, procedură penală, procedură civilă, legea avocaturii, că mai mult nu îi duce capul pe ăştia. Şi atunci se ridică nişte probleme. Mari:

– io nu ştiu civil, că nu practic. Alţii nu ştiu penal că nu practică. Alţii nu ştiu nici civil, nici penal, că fac comercial. De ce să dau examen la civil, dacă nu mă interesează şi nu vreau să îmi arăt fizicul judecătorilor curţilor de apel la secţiile civile? Parcă văd că nu se va da contencios, deşi competenţa curţilor de apel şi a înaltei pe contencios e imensă cantitativ. Idem la comercial sau la insolvenţă.

– o să mă examineze cei care fac subiectele de admitere în avocatură şi la def. Păi, io cred despre mine că măcar o brumă de penal şi procedură penală ştiu, da’ pe baremul de anul ăsta de la admitere jur că, poate, puşcam un 7-8. Aşa, că mă cunoaşte comisia şi ştie că îs băiat bun, că veci nu mă ducea capul să scriu toate prostiile punctate în barem.

– nu ştiu ce caută în comisiile alea judecători şi ăia de la INM. Adică, mă tem că la promovarea judecătorilor, nu o invitat nimeni nici pe cei de la INPPA, nici vreun avocat în comisii. Şi nici nu cred că era cazul.

Mai sunt tot felul de argumente împotriva acestei idei foarte proaste. Nu le mai înşir, că probabil o să o facă alţii care au mai mult timp ca mine. Ceea ce cred eu că se va întâmpla în realitate e o chestie pur românească. Se va face ca şi deful. Adică, o să treacă toată lumea, în diverse modalităţi şi totul se va reduce la plata taxei de examinare. Care va fi mare. Să zicem vreo 1000 de euroi, aşa taxă de examen, taxă de trecere pe tabloul avocaţilor deştepţi etc. Înmulţit cu vreo câteva mii de avocaţi, egal câteva milioane de euro la bugetul unebere. Să fie primiţi, să vă bucuraţi de ei!