Mă apucasem acum ceva vreme să scriu despre lipsa de legitimitate a DNA, una din marile vedete ale presei actuale, plecând de la aspecte pur tehnice (episodul 1, episodul 2). O venit momentul să închei ciclul şi să finalizez analiza instituţională a DNA-ului. Am încercat să demonstrez în postările anterioare de ce această instituţie nu are legitimitate juridică fiind înfiinţată de o manieră vădit neconstituţională. Nu cred însă că asta e marea problemă a legitimităţii, ci cred că DNA-ul ar trebui urgent desfiinţat pentru alte trei motive principale, care ţin de lupta împotriva corupţiei. Să le luăm pe rând….

1. DNA-ul a fost înfiinţat ca să lupte împotriva corupţiei, fenomen care ne macină ca şi societate la un nivel foarte greu de suportat. Până aici pare frumos şi logic. La o privire mai atentă nu mai e atât de frumos şi logic. Înainte de înfiinţarea DNA, orice procuror de tribunal, curte de apel sau înaltă curte putea să ancheteze fapte de corupţie. Pe scurt, erau vreo 1500 de procurori care puteau să ancheteze fapte de corupţie. Am înfiinţat DNA-ul, în care activează 145 procurori. Poate să îmi explice şi mie cineva cum dracu’ luptăm noi mai abitir cu corupţia dacă, odată cu înfiinţarea DNA-ului, vreo mie şi ceva de procurori nu mai au competenţa de ancheta fapte de corupţie? Adică, cu alte cuvinte, de ce să lăsăm noi orice fraier de procuror să ancheteze el ce îi dă lui prin cap, nu mai bine alegem vreo sută şi ceva din ei care să facă să fie bine? Că eu altă explicaţie nu văd. Dacă vreau să combat furturile, angajez mai mulţi paznici, nu reduc numărul lor la 10%, nu?

2. O să mi se spună: păi, bă, tată, mai puţini, dar din ăia profesionişti, un fel de trupe de comando, care nu sunt mulţi dar fac cât 10… Ar fi fost frumos să fie aşa, dar eu încă nu am reuşit să înţeleg criteriile după care DNA-ul îşi alege procurorii, că despre concurs pe post nu e vorba. Numirile se fac pe cale administrativă, iar aceşti rambo ai magistraturii sunt selectaţi după nişte reguli pe care nu le ştie nimeni, că nu or fost niciodată publicate. Normal, te-ai fi aşteptat ca, dacă tot înfiinţăm o unitate din asta de elită, să îi luăm pe cei mai buni. Asta ar fi însemnat ca DNA-ul să fie populat cu procurori de la Parchetul de pe lângă ICCJ, că ăia sunt cei mai buni. Ăia or dat o grămadă de examene şi concursuri ca să promoveze acolo, ăia ştiu cea mai multă carte, au experienţă etc. Realitatea e pe dos. Nu am date exacte, dar ochiometric sub 15% din procurorii DNA sunt luaţi de la parchetul înaltei curţi. Imensa parte vin de la parchetele tribunalelor. Nu zic că nu or fi bine pregătiţi – deşi multe din dosarele DNA pe care le-am văzut mi-ar permite să o fac – dar dacă sunt mai buni decât colegii lor de la parchetul instanţei supreme, de ce nu or promovat şi ei concursurile şi examenele care să i ducă acolo?

Rezumând, luăm o sută şi ceva de procurori de la tribunale, pe care îi alegem după ochi frumoşi, le dăm pe cale administrativă rang şi salariu de procuror de înaltă curte, le mai dăm şi un bonus la salariu, ca să lupte împotriva corupţiei. Păi, nu mai bine îi lăsam la tribunale, cheltuiam mai puţin cu salariile, cu sediile şi cu infrastructura şi eventual îi puneam pe şeful de parchet să le dea la ăştia selectaţi numa’ dosare de corupţie? Întreb şi eu…. Nu cumva ideea a fost alta? Hai să analizăm o variantă paralelă: domne’, alegem nişte procurori despre care ştim noi că sunt de treabă, îi facem să se simtă datori oferindu-le privilegii pe care nu le-au obţinut prin concurs sau examen, şi îi lăsăm să facă treabă, să fie bine. De ce să riscăm ca orice prost de procuror de la tribunal să ancheteze orice dosar de corupţie, poate face dracu’ vreo prostie? Nu mai bine, facem o bulgărească din asta? Mă întreb şi eu: un nenorocit de procuror care o învăţat ca boul, şi-o făcut treaba, nu o avut probleme disciplinare, o promovat la înalte curte după tot felul de examene, ăsta săracu’ ce anchetează? Cât de profesionist face cafeaua secretara? Că mită nu poate, evaziune nu poate, crimă organizată nu – aici intră în joc siamezii de la DIICOT – nici o infracţiune importantă, nu. Pe toate le anchetează o mână de “oameni aleşi”, care au statut şi salariu mai mare decât el, deşi nu or promovat niciodată de la parchetul tribunalului? Asta e luptă împotriva corupţiei?

3. Consecinţa este eficienţa sistemului. După propriul raport, anul trecut DNA a sesizat instanţele cu 233 de dosare, dintre care unele sunt de corupţie aşa cum sunt eu marţian, pentru că înşelăciunea sau evaziunea fiscală indiferent de prejudiciu nu e chiar corupţie. Să trecem peste asta, să zicem că toate cele 233 de dosare sunt de corupţie. Din astea, în vreo 20-30, dacă se păstrează statistica, se vor pronunţa achitări. Rămân vreo 200 de dosare în care se vor pronunţa condamnări. Înseamnă cam 1,5 dosare pe cap de procuror DNA. Nu-i cam puţin? Adică, rambo ăştia, de elită, nu ar trebui să facă mai mult de un dosar şi ceva pe an? Ştiu eu vreo 2,3 procurori care au făcut anul trecut mai mult de două dosare. Logic, înseamnă că sunt procurori care nu or făcut niciunul. Păi, la mai mare, tată! Pe ăştia la ce îi plătim? Pe de altă parte, dacă rămânem la un dosar pe cam pe procuror, nu ar fi fost mai sănătos să nu avem DNA, că am fi avut 1500 de dosare anul trecut, ceea ce sună cumva mai aproape de realitate….

Tot din raportul ăla rezultă că DNA Cluj a sesizat instanţa de judecată în 2011 în 12 dosare cu 23 de inculpaţi. DNA Cluj înseamnă judeţele Cluj, Maramureş, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud. Adică, către două milioane de oameni. Să înţeleg că, la corupţia care ce omoară, din două milioane de oameni DNA Cluj a găsit anul trecut numai 23 de corupţi? Sigur, nume importante, unul e primarul Clujului, dar numai 23? Nu-i cam puţin? Doar 12 dosare pentru patru judeţe? Adică, vrea cineva să cred că în judeţul Cluj s-au comis anul trecut numai 4-5 fapte de corupţie? Să fim serioşi…. Păi, în scurta sa existenţă normală, ANI a ginit mai mulţi corupţi decât DNA în 10 ani. Drept urmare, i s-a tăiat macaroana.

În schimb, percepţia opiniei publice despre DNA este senzaţională. După mine, această instituţie este o tichie de mărgăritar teribil de ineficientă şi care face ca lupta împotriva corupţiei să fie un fel de pistol cu apă. Sigur, au avut şi unele succese, au fost judecători condamnaţi, deputaţi, miniştrii, primari etc., dar mult prea puţini faţă de numărul faptelor de corupţie care ne macină societatea şi viitorul. Dacă te uiţi pe datele astea, zici că suntem Norvegia, că numa’ acolo mai sunt doar 200 de corupţi. Revenind însă, opinia publică, ba chiar şi Comisia europeană, crede altceva. DNA-ul este privit ca ultima redută împotriva nesimţiţilor şi şpăgarilor care ne conduc, ne educă, ne compostează biletul de tren sau ne prescriu medicamente. Lumea nu realizează că este exact contrariul. Asta datorită unei strategii geniale. DNA este mai prezent în presă decât golurile lui Mesi, fundul lui Jenifer Lopez sau prognoza meteo. Numa’ Gigi e mai prezent, dar el plăteşte bani grei pentru asta. DNA-ul e prezent pe gratis în presă cu o constanţă incredibilă şi numai în contexte favorabile. Dacă unul e achitat, de vină sunt judecătorii. Dacă un dosar se prelungeşte, de vină sunt măgarii de avocaţi. Dacă cineva falsifică înregistrările audio din dosare e de vină Satana, că numa el poate fi. Dacă într-un rechizitoriu se scrie despre chestii care nu există, e de vină profa’ de română a domnului procuror că l-o făcut să-i placă beletristica.

DNA-ul în schimb este o vedetă media exclusiv pozitivă, nu greşeşte niciodată, nu abuzează niciodată, prinde corupţii şi se salvează de cel rău. Habar nu am cine se ocupă de relaţia cu presa la DNA şi de relaţii publice, dar omul ăla e genial. Nimeni, niciodată, nu a făcut mai puţin, dând tuturor impresia că face enorm de mult. Dacă citeşte rândurile astea, îi ofer o slujbă la mine la firma de avocatură, chiar şi cu juma’ de normă, că vreau şi eu ca un geniu să îmi facă PR-ul. Cred că în doi, trei ani cu un om din ăsta la butoane, s-ar ruga Boştină şi Tucă să îi angajez la firma mea…