Scriam în primul text motivele pentru care cred că DNA-ului îi lipseşte legitimitatea constituţională. Acele motive derivă din procedura de adoptare a legii prin care s-a aprobat ordonanţa de urgenţă de înfiinţare a DNA. Nu sunt însă singurele motive pentru care cred că această instituţie este paralelă cu legea noastră fundamentală. În rândurile de mai jos încerc să indic motivele pentru care ordonaţa de urgenţă nr. 134/2005, prin care a fost înfiinţat DNA este neconstituţională.
Trei sunt în principal aceste motive. Pentru a înţelge ceva din povestea asta, reamintesc datele sale importante. În 2002, se înfiinţează Parchetul Naţional Anticorupţie. După 3 ani, în mai 2005, sesizată de Adrian Năstase. Curtea Constituţională se prinde că nu e voie să creezi parchete în afara Ministerului Public şi constată că textul care crea acest parchet este neconstituţional. Decizia Curţii Constituţionale este publicată în Monitorul Oficial la 31 mai 2005, dată care trebuie reţinută. În 7 octombrie, Guvernul se trezeşte din somn şi adoptă ordonanţa de urgenţă nr. 134, prin care creează DNA în locul PNA, de data asta în structura Parchetului de pe lângă ICCJ, cel puţin formal. Pentru a justifica urgenţa, Guvernul face o trimitere lacrimogenă la decizia CC care nu permite buna desfăşurare a luptei împotriva corupţiei şi o trimitere fricoasă la Comisia Europeană care tocmai ce îşi redacta raportul de ţară în vederea aderării la UE.
După mine, nimic nu e în ordine cu această ordonanţă.
În primul rând, se pare că toată lumea a uitat cu nonşalanţă de art. 147 din Constituţie. E drept că e mai la coada legii fundamentale şi poate nu toată lumea o ajuns cu cititul până acolo, dar e destul de important. Acolo scrie că dispoziţiile care au fost constatate ca neconstituţionale îşi încetează efectele juridice în termen de 45 de la publicarea deciziei CC dacă, în acest interval de timp, Parlamentul ori Guvernul nu modifică normele neconstituţionale. În speţă, decizia CC a fost publicată în 31 mai 2005, astfel că prin 16 iulie 2005 OUG nr. 43/2002 şi-a încetat efectele juridice. Pe româneşte, a cam fost abrogată. Nu o interesat pe nimeni, procurorii anticorupţie au continuat cu sârg să vâneze şpăgarii, iar Guvernul a modificat în octombrie 2005 o normă abrogată. S-ar putea să îmi scape mie ceva subtilitate, dar aştept să mă lumineze cineva de la CC cum poate fi modificat un text abrogat. S-a invocat asta şi în faţa onor Curţii Constituţionale, dar probabil că şi lor le-a scăpat subtilitatea, că or uitat să scrie ceva despre acest subiect. Senzaţional ar fi fost dacă ajungeau la concluzia că şi acel termen de 45 de zile este unul de recomandare. :))
În al doilea rând, la art. 115 din aceeaşi ignorată lege cică fundamentală scrie că ordonanţe de urgenţă se pot adopta dacă există o situaţie urgentă, astfel încât nu este timp să aşteptăm după lentul Parlament pentru a rezolva problema. Guvernul ne spune în justificarea urgenţei că aceasta a fost creată prin decizia CC din mai 2005. Hai, că dacă ne spunea asta în iunie, mai puteam să îi credem pe cuvânt şi să considerăm că exista o urgenţă de reglementare, să nu expire dracu’ alea 45 de zile şi să ne trezim fără organ de luptă împotriva corupţiei, dar ne-au spus-o în octombrie. Adică, o fost atât de urgent încât vreo patru luni jumate’ toată lumea s-o dat peste cap de atâta interes în a rezolva urgenţa. Păi, în alea patru luni jumate’ putea şi Parlamentul să legifereze dacă era vorba… Pe de altă parte, sperietoarea aia cu raportul Comisiei UE e o minciună. Raportul s-a redactat prin aprilie-mai 2006, deci nu se pune problema să fi fost redactat în octombrie aşa cum frumos ne minte Guvernul în justificarea urgenţei din cuprinsul ordonanţei. Cu late cuvinte, şi art. 115 din Constituţie e tot normă de recomandare, în sensul că dacă vrem să adoptăm o ordonanţă de urgenţă, e recomandabil să scriem acolo ceva, de formă, că e urgent. După aia ne bazăm pe faptul că independenţii judecători ai CC nu vor avea tupeul să desfiinţeze DNA şi să fie ei cei arătaţi cu degetul de toată lumea ca fiind protectorii corupţiei. Stat de drept, lege fundamentală? Mofturi…
În fine, poate că nici nu mai contează, dar mai trebuie spus că ordonanţele de urgenţă nu pot afecta instituţiile fundamentale ale statului. După mine, asta înseamnă că nu pot modiica regimul de funcţionare a acestora, scopul acestei interdicţii fiind acele de a lăsa Parlamentul să legifereze măcar în raport de aceste instituţii. După un îndelung studiu al unui dicţionar medical, Curtea Constituţională a ajuns la concluzia că a afecta înseamnă a-i face rău. Cu alte cuvinte, prin ordonanţă de urgenţă se poate umbla la regimul unor instituţii fundamentale ale statului precum Ministerul Public, cu condiţia să nu i se producă vreun rău. Iar înfiinţarea DNA este un bine, nu un rău, aşa că totul e bine şi frumos.
Dacă subiectul nu ar fi prea serios, ar putea fi chiar distractiv chinul ăsta de a ascunde gunoiul sub preş. Mă tot întreb de atunci încoace oare de ce nu s-a putut înfiinţa DNA prin lege, aşa cum ar fi fost frumos şi constituţional. Dacă tot s-a hotărât că e o idee bună, nu era frumos să se facă un proiect de lege, să fie pus în discuţie şi dezbatem şi noi dacă avem nevoie de tichie de mărgăritar sau nu? Era mai frumos, dar probabil că cineva acolo sus a decis că ştie mai bine ce trebuie făcut pentru a stârpi corupţie: mai înfiinţăm o comisie. În episodul 3, o să încerc să arăt de ce cred că înfiinţarea unei comisii nu e neapărat o idee strălucită.
